Category Archives: funny shit

funny shit, me and my friends, nostalgii, povestiri din cocina

>Cum mi-am pierdut blugii sau – da, eram alcoolica de mica

>
In acelasi an 3 cu care ne-am obisnuit deja, tot iarna, in sesiune, ma gandesc sa ies la o bere in regie cu niste prieteni. Nadolu si Mihai. Dupa 2-3 beri ne dam seama ca am mai bea ceva, si ne hotaram sa mergem la mine acasa sa mai consumam. Deh – asta se intampla cand ai casa si esti student cu prieteni. Micasaesucasa. Luam o sticla de bere de 2 litri si ne punem pe treaba. Se termina, ne gandim ca ar fi frumos sa mai luam ceva. Plec cu Mihai, il lasam pe Nadolu acasa. Ne ducem undeva la mama dracu, unde mai era un non-stop, luam vodka si tigari si o luam usurel inapoi spre casa. In fata pietei ma gandesc eu ca as fuma o tigara. Acolo si atunci. Era o bancuta, un ger de crapau pietrele, decorul ideal asadar. Eu eram cu haina mea imensa din mouton-dore, cu gluga. Ne asezam pe bancuta, cerem foc de la o florarie (btw, n-am inteles niciodata de ce stau oamenii aia cu flori in gerul ala, in noapte… chiar asa tare se cearta junii iarna, de ies in toiul noptii sa cumpere flori junelor ofticate?!). Asa…si cum stateam noi pe bancuta savurandu-ne tigarile, ma gandesc ca ar fi misto sa deschid si sticla de vodka. Iau o dusca asa, la sec, si ii dau sticla lui Mihai. Aurolaceste, pe banca. Ma uit in stanga, vad ceva dubios. Zic – cu un calm desavarsit – “auzi, tu ai buletinul la tine?”. Mihai se face verde – “vine politia?”. Eu – “nu stiu, asa cred’. Asta imi paseaza sticla, eu o ascund undeva in faldurile hainei. Politia rasare in fata noastra – 2 reprezentanti, in speta, aratand la fel de degerati ca noi. Dialogul s-a purtat intre mine si ei. Mihai era blocat.

“Ce faceti, mai copii?”
“Pai si noi la o tigara”.
“Asa, in frig?”
“Da’ ce are? Ne certam”.
“Va certati?”
“Da.”
“Du ma fata in casa, o tii asa, in frig?”
“…”
“Dom’ne, lasa-ne sa ne certam!”
“Stati pe aici?”
“Da”
“Unde?”
“Blocul 55, numarul 17” (fyi, e blocul 17, numarul 55)
“A, e blocul ala lung, are vreo 7 scari”
“10. Are 10 scari”
“Ma, da’ voi va iubiti?”
“Da”
“Si daca va iubiti, de ce nu va luati?”
“Dom’ne, lasa-ne sa ne certam, si dupa aia poate ne-om si lua”.

Politistii se indeparteaza… dupa 3 metri, unul dintre ei are o sclipire de geniu:
“Ma, da’ daca tot va certati, de ce nu va duceti la Babilonia?” (remember emisiunea cu Mangusta Lazarov?)
Mihai, cu un tupeu imprevizibil:
“Ne-am duce, dar e prezentatoarea urata!”
Politaii se hlizesc si se cara.

Ajungem acasa, incepem sa consumam si vodka. Devine amuzant, dansam, punem muzica, e un party in toata regula. La un moment-dat vreau sa fumez o tigara afara. Afara din bloc. Don’t ask, nu stiu de ce. Ma simteam ca la un party aglomerat, aveam nevoie de spatiu. Ies cu Mihai. Ma asez pe vine, dau sa ma sprijin de un zid, eroare – zidul e prea departe. Cad in fund. Mihai crede ca m-am asezat de buna-voie, asadar se aseaza si el pe jos in fund. Trece pe langa noi un homeless care maraie. Intra la mine in scara. Eu – blocata complet – zic: “Bai, eu tocmai am vazut pe unul care maraia. Mi s-a parut?”. Mihai – “nu, si eu l-am vazut”. Un sfert de ora mai tarziu ma convinge Mihai sa intru inapoi in scara, desi maraitorul intrase tot acolo. Ajungem sus, Nadolu avea the time of his life. Dansat, fumat, baut, de toate. Si de unul singur.
Subit, ajungem la concluzia ca trebuie sa iesim la plimbare. Ma duc la baie sa ma schimb. Nu stiu de ce, dar pentru hoinaritul pe strazi trebuia sa fiu echipata corespunzator. Iesim pe strada, mergem, cand ajungem la Mega Image, ma sesizez: “Bai, unde mergem??”. Cei doi se intorc catre mine, si cu un aer firesc imi spun “La Eroilor!”. Brusc nimic nu mai are sens si ninge. Ninge rau. Zic – “bai, sunteti dusi cu pluta! Ce dracu’ sa facem la Eroilor?!”. Ei ridica din umeri. Eu ma intorc, ei se intorc dupa mine.

In casa, Mihai e in baie, Nadolu e in camera. Eu procesez informatia si ajung la concluzia ca trebuie sa ma schimb in bucatarie. Tarasc pijamale and all dupa mine, si ma schimb. Adormim cu usa descuiata.

Dimineata, cei 2 pleaca la examene. Nadolu la 6, Mihai la 9. Ma trezesc pe la un 12…usa tot descuiata. Merg sa o incui. Ah, ce ameteala, totul imi pute a vodka. Dureros. Mi-e o foame sa lesin si alta nu. Ma gandesc sa-mi iau blugii pe mine si un hanorac si sa cobor dupa o paine. Boooon… hainute… unde-s blugii? Imi amintesc ca prin vis ca m-am schimbat in bucatarie. Ma duc plina de speranta – tradare! In bucatarie e doar o soseta, dupa o usa. Dubios. Incep sa caut prin casa. Peste tot. Rascolesc tot-tot-tot. No blugi. Ma loveste o idee – astia au zis sa faca o gluma tampita si au luat blugii cu ei. AAAA, Nadolu avea un rucsac. Clar. Le dau sms “bai, stiu ca suna dubios tare, dar aveti idee unde sunt blugii mei?”. Raspuns :”Incearca cu o cafea tare si mai cauta o data”. Crize de isterie. Ii sun. Ei – complet nevinovati.

Pe la 6 seara eram deja distrusa nervos si cu 10 scenarii in minte. Bon, deci a intrat unul peste noi cand dormeam, si mi-a luat blugii din bucatarie. Dar de ce sa ia doar blugii?? Vin baietii si incep sa caute prin casa cu mine. Nici un rezultat. Incep intrebarile – “bai, i-ai dus la ghena”. “Cum sa-i duc mai la ghena, esti nebun? Trebuia sa iau cheia, sa ies din casa, sa descui usa de la ghena, sa ii las acolo… n-aveam cum sa fac asta impulsiv, fara motiv”. “Ok, i-ai aruncat pe geam”. “Baaa, esti dus?? cum sa arunc blugii pe geam?”. Ies micutii in cercetare in jurul blocului. Mihai se chinuie cu un bat sa dea ceva jos dintr-un pom. Nu, e doar o carpa. No blugi, in continuare.

Zona crepusculara. Baietii pleaca. Ma duc jos sa cumpar o punga de chipsuri. Cand ma intorc, ceva straluceste din noptiera de pe hol. Blugii sunt dositi acolo cumva, sub raftuletul de deasupra, si ce vad eu e catarama de la curea. I-am dosit acolo in drum spre camera probabil…

Ma vad cu baietii in oras, la vreo saptamana. Am blugii pe mine. Mihai zice – “Bai, in noptiera aia am cautat eu cu mainile si ochii mei!! Nu erau acolo!!!”.

Zona crepusculara, va spun si va repet…

calatorii, funny shit, me and my friends, nostalgii, povestiri din cocina

>Amintiri din cocina

>
Iulie 2003.Terminasem sesiunea de vara si am intrat intr-o sesiune intensiva de alcoolizare.
Vineri m-am intors chioara de somn de la ultimul examen (drept penal, partea generala 2), pe care l-am picat cu brio desi materia imi placuse. Ghinion la biletele, cum mi se intampla mereu… Ajung acasa, bag o cafea si plec cu amicu’ Nicu pe undeva prin regie, la un chef obscur. Imi tin minte si acum reflexia in geamul taxiului cum mergeam catre caminul respectiv. Am ajuns acolo, am baut niste ceva din niste pahare de plastic… de acolo am plecat mai multi catre Oldies. Beutura, beutura, beutura sa tot fie… pe la 4 dimineata am plecat cu fratioru’ Mihai sa continuam beutura. A fost dimineata in care am iesit zob de beti sa cumparam tigari. Am intrat la chiosc – era 8 dimineata, sau ceva p-acolo. Eu am cerut tigari. Mihai era mut.De uimire, dar mai ales de alcool. Am platit, totul in regula. Am iesit in fata, unde am inceput sa fac misto de el: “daca nu eram eu erai mort, ma, nici tigari nu erai in stare sa iei!”. Micutu’ s-a enervat – nu, ca “ma duc sa iau bomboane, vrei sa vezi?” Nu stiu de ce a zis “bomboane”, dar s-a rasucit pe calcaie si s-a intors in magazin. A iesit cu o conserva de pate de ficat. M-am uitam la el, la conserva de pate de ficat…si m-a busit un ras din ala frate cu moartea. Stateam pe vine si nu ma puteam opri din ras, si era un soare orbitor, era sambata dimineata si noi eram crunt de beti undeva in Dristor, cu o cutie de pate de ficat la purtator. Si tigari.

A doua zi m-am trezit pe la 3-4, am venit acasa, am mai stat un pic cu ochii pe pereti meditand la mahmureala, am mai apucat sa mai dorm vreo ora, cand ma suna 2(doua) colege de facultate. “Cum, nu sarbatorim iesirea din sesiune?! Andrada, nu te recunoastem, ce e cu tine?!” Texte d-astea. Booon… Iesim din nou intr-un bar (tot obscur) din Regie… beutura, beutura, beutura… Pe scurt, am agatat un individ – era din Craiova, imi scapa numele lui. One of my one night stands. Tin minte ca avea parul cret. Spre marele lui ghinion s-a amorezat de mine sau ceva. M-a terorizat cu telefoane mult timp de atunci, desi am avut bunul simt sa ma vad cu el a doua zi in Cismigiu si sa ii explic ca n-am de gand sa intru intr-o relatie, ca abia am iesit dintr-una destul de dificila, si ca e mai bine sa – EVIDENT – ramanem amici.

A treia seara am iesit cu alti colegi de facultate. Club A. Cata, Crina si Mina. Am stat pana dimineata. Beutura, beutura, beutura. Tin minte ca am mers pe jos, la 6 dimineata, pana la piata Kogalniceanu. Atunci am facut deal-ul ala siropos cu Cata – daca nu ne casatorim pana la 30… ne punem pirostiile reciproc. Well… Cata… tic-tac-tic-tac…ai face bine sa te-nsori cu Nico in urmatorii 2 ani, ca scot contractu’ de la naftalina si n-o sa mai ai pe unde sa scoti camesa.
La drept, dupa doar o statie, am coborat din autobuz si am intrat in facultate. Am realizat ca e posibil sa se fi afisat niste note. M-am dus, am aflat ca am mai picat un examen (ala pe care l-am dat de 4 ori in total, da, da, ala cu dreptu’ de proprietate intelectuala, in mod bizar – singurul care mi-ar folosi la ceva daca l-as mai sti). Am trecut pe la toaleta, ca deh – berea isi cerea drepturile – si dau sa ies din facultate. Trec pe langa femeia de serviciu care se uita dupa mine ca dupa Satana. Eh, fruncea sus, vine ea sesiunea de toamna. Deocamdata tre’ sa dorm putin.

A 4-a seara eram cu o cola in fata la Ruine. Ficatul meu refuza inca o doza de beutura. Stateam pleostiti si semi-faliti… Me and my guys. Pe unde sa mergem, pe unde sa mergem… totul parea trist, foarte foarte trist. Si zic – hai la mare! Astia se uita pe sub sprancene. Se uita unii la altii. Ne-am suit in taxi si am pornit catre gara de nord. Inca nu ne era clar ce facem, si nici macar nu eram beti, dar mergeam catre gara de nord. In gara vedem ca avem tren in 5 minute. Ne suim… eu cu unul dintre ei. Ceilalti doi se duc dupa o sticla de alcool – fireste… sa o avem la noi, na! Trenul porneste, cei doi alergau dupa tren. Eu incercam sa il imping pe colegul de vagon din tren, sa nu ramanem doar noi doi. Partea masculina a razbit, intr-un final. Cei doi se urca in fine din mers,exact ca in filme, ne gasim un compartiment, si asteptam. Eram inca inconstienti si complet iresponsabili. Asteptam Nasu’. Facem rapid monetarul – cred ca aveam vreo 300.000 de lei cu totii. Oprim 100.000 si restul de 200.000 mi-i dau baietii mie, stiind ca ei vor fi buzunariti la sange. Vin nasii. Cu sepcile pe spate, figuri de cheflii. Eu bagasem banii in buzunarul de la spatele blugilor, convinsa fiind ca ma pun sa deschid geanta. Vad astia banii, incep sa rada… eram 4 oameni cu 100.000 de lei, care vroiau sa ajunga la mare. Incep buzunarirea masculilor, dupa scandalul de rigoare, care a fost destul de mare, va asigur. Scot baietii mei gume de sters, servetele de la mcdonalds…nici un ban. Vine haimanaua si la mine. “Ia domnisoara, ce aveti in buzunare?”. Intorc buzunarele pe dos- nimic. Zice “-si la spate?”. Eu “n-am nimic, dom’ne la spate!”. Imi trece mana razant pe desupra buzunarelor. Eu – isterica – “Ce faci dom’le, imi pui mana pe fund???”. Cei 3 baieti – verzi. Se vedeau deja in spatele gratiilor. Sorry, guys, asta a fost singura reactie care mi-a venit in minte, una buna, de altfel, pentru ca l-am intimidat. Continua doar sa spuna “aveti ceva in buzunare, ia ce aveti?” – dar nu mai punea mana. Bag mainile tremurand in buzunare. In stangul era averea. Simt ceva si in dreptul – ALELUIA, MAICA DOMNULUI – scot – 20.000. Asta ii ia, lacom, eu respir usurata. Scapam de nas.
Stateam, ne uitam unii la altii, si zicem “Bai, hai la Cristi!”. Cristi era alt prieten din Pitesti, care lucra la Eforie Nord, intr-un chiosc din asta cu bere de pe plaja. Acolo dormea, acolo manca, acolo tot. De unu’ singur… Il sunam la fiecare betie sa-l intrebam care e temperatura apei. Il sunam si de data asta – omu’ dormea, ne injura bezmetic, noi ii explicam ca suntem in tren, el zice “da, da, bine…hai pa” si inchide. In fine…
Ajungem in Constanta, dupa cateva ore de dormit iepureste. Pe vremea aia mergeau repede trenurili, maica, nu ca acuma… Coboram… tragem o cearta nasoala rau in gara. Nu mai stiu de ce, cert e ca aveam vreo 2 ore de pierdut pe acolo si le-am umplut cu o cearta. Il sunam din nou pe Cristi, il convingem cu greu ca suntem in gara la Constanta. Stam restul de timp pe o banca in fata garii, band cafea. Deja nu mai pare o idee asa buna toata chestia asta cu mersul la mare.
Ne suim in trenul de Eforie. Intram intr-un compartiment, si dupa primele 5 minute vedem un grup eterogen inaintand pe coridor. Ne luam dupa ei – “vine nasu’?”. Aia – “da, e-n spate”. Noi mergem, nasul dupa noi. Luam avans datorita procesului de control. Pe drum ni se alatura din ce in ce mai multi tineri rebeli, eram buni de o revolutie. Ne impingem unii-ntr-altii in curu’ trenului si asteptam nasu’ de parc-am fi asteptat ghilotina. Ajungem in gara la Eforie exact cand nasul mai avea cativa metri. Sarim din mers, fugim, fraiere, nu ne-ai prins!!!

Sunam pentru indicatii, ne invartim putin, gasim locul. Pe plaja – pustiu. Era 7 dimineata. Cristi alerga catre noi precum Robinson Crusoe – “Baaa, nu-mi vine sa cred ca sunteti aici!!! baaa!!!”. Incepe sa se incalzeasca, oamenii apar la plaja. Noroc cu ochelarii de soare, ca ma dureau ochii de la oboseala de parca aveam cartofi la cuptor in loc de globi oculari. Bajetii fac baie – eu nu pot, nu eram echipata corespunzator. Da’ sed pe sezlong si consum berea pe care ne-o da Cristi moka. Se face 2-3-4… deja gluma se ingrosa. Baietii cautau o solutie sa mai ramanem, dar patul improvizat al lui Cristi nu era deloc o optiune pentru toti 5. Mancam niste gogosi – singura masa pe ziua aia, si ne ducem catre gara. Ajungem in Constanta fara peripetii – cred ca ne-am luat bilete. Cu inca niste bani pomana de la Cristi ne pregatim sa cautam un tren de Bucuresti. Ne dam pe langa unu’, incercam sa discutam cu un nas, ni se explica ceva de supracontrol asa ca abortam misiunea. 2 ore mai tarziu asteptam un intercity cocotati pe un gard. Temperatura si oboseala erau deja insuportabile. Ne vedeam unii pe altii ca pui la rotisor. Ne suim in cele din urma in intercity, ne bagam intr-un compartiment modern si avem pana si nesimtirea sa atipim. Asa ne-a gasit nasu’. Nasii de intercity erau mai domni decat bascaliosii din trenul de noapte. Intra primul, amabil, cu costum la dunga, intreaba de bilete, si noi incepem sa dam din colt in colt. Eu si Nicu – care ne-am trezit instant, i-am trezit si pe ceilalti doi, si am inceput negocierea. “Pai sa vedeti, avem doar x lei”. Nasu’ incepe sa rada. “Gicule, vino ma incoace, copiii vor sa ne mituiasca”. Plictisiti nasi… ne-au tinut cea mai lunga teorie din viata mea. Nu tu pipaiala, nu tu nimic. Doar o teorie luuuuuuunga. Printre altele “pai cum facem, ajungem in gara si mergem la sectie?”. “cum faceti mai baieti din astea, mai, ati tarat si pe fata asta dupa voi”. “Ma, dar parintii vostri stiu ce faceti voi in loc sa invatati pentru facultate?”. “Uite, domnisoara rade, stie ca am dreptate”. Au mers astia cu noi pana la Bucuresti in compartiment, ne-au stricat si somn si tot.

La Bucuresti s-au vazut nevazuti. Ne-am mai schimbat 2-3 bezele pe peron si m-am suit in 62. N-am sa uit drumul ala in viata mea. Singura, fara bilet, plina de nisip, intr-o caldura insuportabila, fara loc de stat jos, in traficul din Bucuresti. Am ajuns acasa, am facut un dus – tin minte nisipul care s-a adunat in cada, n-am inteles nici pana azi de unde era atat de mult, ca am stat mai mult pe un sezlong nenorocit, consumand bere. Oricum… nu stiu daca m-am mai simtit vreodata atat de obosita…

M-am trezit pe la 4 dimineata, am facut un ou ochi si am vazut primul episod din Fetele Gilmore. Nu pricepeam mare lucru din el, dar parea interesant…M-am culcat la loc si am dormit mult.

funny shit, la strada, monoloagele taximetristului

>Episodul 10 – Monoloagele Taximetristului. Astazi, Nelu Bulgaru

>
Taxi, domnisoara? Taxi? Da, il stiu pe baiatul care are masina asta, vi-l arat imediat, e acolo, dar pot sa va duc eu. Unde? Domnisoara, va spun sincer ca am copii de varsta cu mataluta, vulturii astia nu pleaca fara un milion de aici. Uitati, duceti-va si intrebati-i daca nu ma credeti pe cuvant, si sa veniti dupa aia sa-mi spuneti “nea Nelu, ai avut dreptate!”. Va spui sincer, n-am de ce sa va mint, ca v-am zis ca am copii de-o varsta cu mataluta. Militari? 30 de lei. Bine, 25. Haideti la masina. Aveti bagaje multe? A, n-aveti?

Asta e masina. ( imaginati-va cea mai urata si veche dacia 1300, cu piese gata sa cada, tot tacamul, care a pornit doar in vreo 3-4 minute, dupa insistente).

(Dau sa intru in spate, omul imi deschide iligant usa din fata. Zic – fie – ori la bal, ori la spital. Tot drumul am admirat panoplia de iconite si beculete, in mirosul de benzina care plutea peste tot).

Ete drace… Ce-o avea? N-a mai facut niciodata figuri, va jur ca e pentru prima oara. Da, domnisoara si sa nu imi zica mie Nelu Bulgaru daca am vreun interes sa va mint. Ati vazut cum stau, eu stau timid, pitit, in spate de tot. Fac meserie de 40 de ani. Sunt si eu profesor de masini, am facultate, nu ca toti astia de sta pe aici. Stiu meseria asta cum nu stie nimeni nimic. Sa va povestesc ceva. Acu’ vreo luna iau de la airoport o domnisoara cu un italian. Era prietenul ei. Ea blonda, cu parul asa lung, pana la… spate. Se suie, imi zic ca au o urgenta, sa plec repede. O calc, iesim d-aici si intram pe autostrada si sa vedeti care era povestea. Luasera pe unu’, si exact cand sa fie la colt vad pe aparat 600.000. Si au oprit acolo, in intersectie, si s-au intors. Si isi uitase geanta cu banii in taxi. Si zice – domnule, va rog din suflet, mergeti tare de tot sa il mai prindem, ca sigur e tot acolo. Am 60.000 de euro in geanta aia! Merg, accelerez. In intersectie – prind semaforul rosu – chiar semaforu’ asta era, si uite, masina era aici parcata, taxiu’ de care va zic. Politai in intersectie. Asta, blonda, imi zice: va rog din suflet, treceti pe rosu ca va platesc amenda. Eu i-am zis –domnisoara, fina-meu e sefu la circulatie pe toata tara. Nu s-a gasit politai sa ma amendeze pe mine. Si ma duc – pe cuvant va spun, domnisoara- opresc fix in curu’ la taxiul celalalt. Asta – blonda – se da jos, si nu stiu cum il imbrobodeste pe sofer, ca nu va suparati, mi-a picat un pachet de tigari, ca pot sa ma uit. Asta – da… sigur… v-ati intors pentru un pachet de tigari? Si unde nu scoate asta o geanta de mana, asa, picata intre scaune… O ia, se intoarce in masina si plecam. Cand am ajuns pe Kiseleff, unde mergeau ei – spune – domnule, opriti, uitati, va multumim mult – luati 200 de euro. Eu zic – vai pacatele mele, dar nu imi trebuie mie banii, ca eu am vrut sa va ajut. Lasati, doar 100. Ea nu, insista, ca ati fost om, ca extraordinar cum ati alergat si m-ati ajutat, ca eram terminata fara bani. Si asa cu astia.

…

Da, domnisoara, si pa mine toti ma suna sa vin sa ii iau, cand vin in tara. Am o frantuzoaica, cand vine aia o plimb prin toata Romania. Prima data, cand am cunoscut-o, venise si ma intreaba daca o duc la munte. Normal ca am dus-o. Undeva pe langa Poiana Tapului imi zice sa oprim intr-o benzinarie. Si isi ia o bere. Zice – bei o bere, sau nu bei alcool? Normal ca am baut o bere! Ce, eram prost, ea sa bea bere si eu suc? Si de atunci, de cand am dus-o la munte, de fiecare data cand vine in tara ma suna si o plimb peste tot. Ultima oara cand a venit si trebuia sa ajunga la Sinaia, eram la nunta lu’ fi-mio? V-am zis ca am 4 baieti? Eu n-am fete, numa’ 4 baieti am, ca asa mi-a dat Dumnezeu. Eu as fi vrut si fete, da’ daca numa baieti mi-a dat… Si ma suna frantuzoaica, ca sa o duc la Sinaia. Eu ii zic – sunt tot motat, imbracat, se insoara fi-miu. Tocmai ce trebuia sa plecam dupa mireasa, la Craiova, ca ea e din Craiova, si ne duceam sa o luam de acolo. Si insista asta, zice – domnu’ Nelu, ma duceti sau nu? Zic – pentru clientii mei fideli, la orice ora. Si l-am trimis pe fi-mi-o cu cumnata-meu – fratele lu nevasta-mea, are un Peugeot 307 – si i-am zis ba, nu te supara pe mine, asta e. Ma duc si ma intorc. Si pana seara la restaurant eram si inapoi…

…

Da, si va povesteam de baietii mei. Al’ mare – asta de e insurat, are 28. Are si o fetita mica. Mereu vine la mine si zice – “tataie, imi imprumuti mobilul tau? Mereu ma minti ca imi imprumuti mobilul”. Si dupa asta de v-am zis ca e insurat e urmatoru’ de are 26, al treilea are 23 si mai am unu’ de 20. Primu’ si al treilea seamana in neam cu mine, ceilalalti amestecat, cu mine si cu ma-sa.

Am ajuns, vedeti, v-am zis ca va duc cu ochii inchisi. Unde? Pe Timonierului? P-acolo, pa unde iese Vacaroiu? Pai nu v-am zis domnisoara, ca eu ii stiu pe toti? Am stat si eu aici cand se construia pasaju’. Stiu strazile cu ochii inchisi. Atunci aveam 5 baieti, ca am mai avut unu’, da a murit la 5 ani inecat, exact cand construiau astia pasaju’ aici…

Sa traiti domnisoara, la multi ani si multe realizari va doresc, si sanatate la parinti!

bad dreams, funny shit, la strada, me and my friends, me feeling like shit, rasu'-plansu'

>Inauguram seria "probleme de rahat". I am so honoured to be here tonight… so I thank everybody who knows me… and most of all I thank God.

>
M-am hotarat sa emigrez. Nu, nu e de vina traficul. Nu este de vina nici maidanezu’. Nici birocratia, nici coruptia, nici mizeria si nici poluarea. Nici macar tiganii nostri cei de toate zilele. Nici jobul, nici preturile, nici chiriile.

Fac fata cu brio (deocamdata) tuturor problemelor care ii fac pe altii sa fuga spre Blue Air cu prima trotineta aparuta in cale. Dar, tan tan tan, DAAAR, m-am hotarat sa emigrez in tara in care locuiesc femeile din reclama DOVE. Stiti despre ce vorbesc. Dolofanele alea incantate de propriul invelis. N-am facut inca investigatii, dar sunt la un pas de adevar. Numa-numa sa aflu, si impachetez totul intr-o secunda. Sunt o fiinta sociala slaba psihic, labila m-as putea numi – aceasta trestie ganditoare – si pe bune, pa cuvantu’ meu de baza ca m-am saturat sa fiu bombardata zilnic cu informatii conform carora “nu corespund”. Fac teste, calcule, oameni buni, sunt in limitele avizate. Nu-s supraponderala, nici n-o sa mor de colesterol deocamdata. Incap lejer pe usa, imi gasesc inca bluze si nu las urme in asfalt daca nu e vreo temperatura din aia de cod rosu. Da, da, stiu, nici nu ati spus vreodata asa ceva. Nu va refereati la MINE. Cum ati putea sa faceti asa ceva? Doar am o aura de zeitate pe care o intretin cu regularitate la un service din cartier si care ma exclude din clubul renegatelor. Plus ca sunt de fata, deci sunt dublu-exclusa din discutie…

Dar, desi am stabilit din start ca nu despre mine este vorba, si ca purtam o discutie principiala, de dragul palavragelii zic sa va dezvolt…

Sunt bombardata zilnic de informatii de genul “cata curu’ are” (despre o gagica de pe strada, super buna sa mor eu), sau “mama, cat erai anu’ trecut, m-am speriat cand am vazut pozele” (despre o amica care anul trecut arata cat se poate de bine; pentru un plus de savoare, discutia avea loc undeva la masa, prinzandu-ma cu un carfof prajit fix intre masele).
Nu, domnule care te uiti deja cu ochii mijiti la monitor – nu vreau SA VA CENZURATI CA SA MA SIMT EU BINE. Da, e adevarat ca sunt stapana universului, dar nu sunt atat de fraiera ca sa va si arat asta. Muhahahahaha!

Revenindu-ne din paranteza. Nu faptul ca dumneavoastra, draguti telespectatori, nu va cenzurati in exprimare lezandu-mi astfel personalitatea de catifea ma deranjeaza. Deloc. Nu stiu cand o sa vina ziua cand o sa pricepeti lucrul asta, eu inca mai sper… Ma deranjeaza simplul fapt ca acest issue exista. Ca sunt expusa lui, si ca ajung sa pic in drame existentiale absolut stupide fara nici un motiv. Ca perceptia publica este din ce in ce mai deformata, si ca prima valoare din clasamentu’ romanasului este cifra de pe cantar. Ca ajung sa-mi sara nervii pe tavan din te-miri-ce ar avea legatura cu acest subiect. Ca, pana la urma, am dezvoltat un mega complex pe tema asta. Sunt dusa cu pluta? O, DA…! Sunt paranoica? CEA MAI. Am dreptate? Absolut.

Ca sa exemplific, am gasit ceva pe un blog. De la o expata. Din coincidenta. Azi. (Not to mention how gorgeous most of the women are. I’m sure that there are homely Romanian women here, but they must keep them chained in the attics or the basements, because, honestly, so far I have never seen any on the streets of Bucharest.) Deci, revenind. Nu vreau sa fiu inchisa in vreun beci de teama ca nu corespund modelului social. Un motiv in plus de emigrare.


In final va rog frumos sa nu sariti pe mine cu chestii mega cliseistice de genul “e important cum te simti tu cu tine”. Eu m-as simti foarte bine cu mine!! Problema e ca nu sunt lasata.

Mentiunea 2: daca vad ceva comments anonime cuprinzand ceva de genul ” mbiiip complexata”, nu o sa le public. Ma oftic usor, plus de asta nu e cazul 😛 Am uitat sa zic ca nu recunosc nimic. In general. De fapt eu la ora asta dorm, sa fim bine intelesi.

Si ca nota de final: doresc sa emigrez dintr-o tara in care absurditatea imi creeaza depresii. Normal ca nu sunt eu nebuna. Sistemul e de vina (wink).

Buhahahaha!!!

Multumesc.