>
Trebuia sa decontez taxiul. Deja intru in faliment, la dracu, nu mai e cazul sa fac pe doamna. Si ma uitam neputincioasa la taximetristul care imi explica ca nu are stampila. Ma rog, de fapt nu avea tush pentru stampila. Citind disperarea in ochelarii mei, ma intreaba ” ai tu cumva tush la tine si nu stiu eu??”. Si da, draga taximetristule, am tus. TA-DAAAA!!! Un rimel pe finish, al carui pret este cat o cursa cu taxiul din Militari in Dorobanti. Niciodata periuta unui tub de rimel n-a atins felul ala suprafata unei stampile… Moment memorabil…
Finalul: “ar trebui sa tin si eu un d-asta in torpedo, sa-l am de rezerva…”.
E cam bine sa am bani de mancare la pranz…
Category Archives: funny shit
>Sa marsaluim impreuna pentru un viitor mai luminos
>
Azi am rupt cercul. M-am trezit DEVREME. Natural. Fara ceas, fara nimic… Am facut baie, am avut chiar timp sa meditez asupra invelisului (vezi “haine”). Ce sa mai, o zi atipica din start. Ar fi trebuit sa imi dau seama ca ceva nu e in regula.
Ajung la timp la 41. Ajung la timp la 282. Acolo s-a rupt filmul. O multime furioasa il astepta. Pe 282. Dupa o vreme, un trecator se miluieste : “282 nu mai trece pe aici… face dreapta la intersectie”. Il ignoram cu totii. Sincer, pare cam nebun. Dupa alt sfert de ora, intru la idei. Merg inapoi la 41 si indraznesc inca o statie, pana la Casin. La Casin, niste gardulete suspecte… insotite de gardieni la fel de suspecti… deja abia astept sa ajung la birou, sa intru pe site-ul RATB si sa vad ce e cu suceala asta cu 282…
Mi se confirma ca si Casin are multimea lui furioasa pe 282, neinformati (hihi, nebunul nu trecuse si pe acolo), si plina de elan o tai catre Arcul de Triumf. Am asa o senzatie de bine cand fac treaba asta…De parca fac jogging 2-3 ore. Mi se pare un gest eroic. (de fapt e vorba de 100 de m, dar gestul este cel mai important…).
10 litri de transpiratie mai tarziu sunt de partea corespunzatoare a Arcului. Stupoare. Gardulete iar. Peste tot. Nu se circula catre sarldeogol. (ce? nu se scrie asa? da’ cum se scrie?). Este miting. Termenul imi aduce aminte de ante89, cand maica-mea se ducea la mitinguri, si era mereu nervoasa ca trebuie sa participe. Oameni cu sepcute si stegulete, jandarmi. Boxe imense, din care se aude ganguritul suav al Shakirei. Arata a picnic organizat prin amabilitatea jandarmeriei.
Oftez, si imi dau seama ca am in sfarsit ocazia sa merg pe jos mai mult, sa imi dovedesc ca pot. Ma apropii de sardeogol (ai mai zis o data ca nu se scrie asa, da’ lasa-ma sa-mi fac damblaua). Un politist trece pe scuter. Pare nervos. Unu’ de pe margine ii striga “hooo, ma ca te rupi!”. Ajung la biscuite. Ma strecor printre masini total bulversate si soferi si mai si, dar… incredibil… alt miting. ASOCIATIA PENSIONARILOR DIN ROMANIA. Sau ceva asemanator. Tot sepcute, dar astia au si fluiere. Si nu au Shakira. Si inainteaza scandand “ho-tii, ho-tii”. Incerc sa traversez palcul de sexagenari furiosi. Ii derutez pentru o secunda, dar isi revin repede.
Uraaa!!! am prins autobuzul de ultima usa si am ajuns la dorobanti. Cu ocazia asta, imi iau si de mancare de la Snack Attack, ca oricum e aproape pranz.
Marsaluiesc bucuroasa cu ditamai punga catre birou. Ideea e ca am gasit Prigat de kiwi!!! 🙂
>viata bate telenovela
>
va zic io… sa moara Veta!
>hihihi
>
Ia uite, radu, te fac de ras, sa vada toata lumea ce faci tu noaptea!!! 🙂
>3 prieteni si 1 imaginara
>
4 prieteni intra intr-un restaurant. 1 se duce la toaleta. Vine ospatarul. Cei 3 oameni vor piept de pui pentru ei si pentru prietena lor imaginara. “NU FRATE, nu va luati piept de pui, luati-va pulpe cu mamaliguta si mujdei. Ascultati-ma pe mine…”. Ospatarul are un aer complice…Vine prietena imaginara. Ospatarul poarta o discutie imaginara cu prietena imaginara, de unde se ajunge la concluzia ca problemele cu pieptul de pui erau imaginare, si ca puii din restaurant n-au suferit de cancer la san. Acum 2 vor piept de pui cu cartofi prajiti, si 2 vor pulpe de pui cu mamaliguta si mujdei. 1 vrea si o ciorba, si alta vrea apa. Plata. Ospatarul ranjeste si zice “a, vrei d-aia de la robinet..”. Si se intoarce cu sticla. Cu apa minerala, cu bule. Nici un comentariu.
Un cuplu se aseaza la masa cu cei 4 prieteni. El are o voce gajaita. 1 solicita cafea. Ospatarul zice: “vrei cafea? iti zic eu , vreti cu totii cafea! Ia uite, 1, 2, 3, 4 cafele la ibric!”. Si pleaca, inainte de a lasa loc la comentarii. Se pare ca a luat-o in calcul si pe prietena imaginara. Vine mancarea. Nici vorba de mamaliguta sau mujdei. Cartofi prajiti, si atat.Cea care vrusese ciorba, intreaba: “si ciorba?”. Picolita care il ajutase pe ospatarul nostru, zice “aaaaa, pai ciorba nu mai avem de 2-3 ore!!!!”. Doritoarea de ciorba se resemneaza. Si mananca usor din pulpa cu cartofi prajiti. Desi trebuia sa fie cu mamaliguta si mujdei.
Barbatul din cuplul care s-a asezat la masa celor 4 ia elan si incepe sa recite cu vocea gajaita: “EU SUNT MACHE! Eu sunt rasaritul, eu sunt apusul!!!”. Are aspect de bisnitar de 50 ani. Femeia seamana cu Sinead O’Connor. Si, aparent, unul din cei 4 “seamana cu Brus Springstin”. Asa crede barbatul cu voce gajaita.
Cafelele nu mai vin. Prietena care a vrut ciorba cere un ceai si nota. Vine ceaiul, vine si nota. In mod surprinzator, cele 4 cafele nu vin. Cei 4 platesc si pleaca, lasand la masa barbatul cu voce gajaita si femeia care seamana cu Sinead O’Connor.
Vine dimineata in Vama Veche. E timpul ca cei 3 prieteni sa se intoarca in club, impreuna cu prietena imaginara.
>Buna dimineata, Romania, iti zambesc amabil…!
>
O dimineata normala…trec cu bine de mosu’ care sta mereu la scara – “responsabilul de scara” – , care de cand ii aduc tuica in mod constant, ma iubeste “ca pe nepoata lui”, desi cred ca habar n-are cum ma cheama, ii zambesc amabil, si ajung in cea mai mare viteza la casa de bilete RATB. Ma gandesc, exact ca intr-un banc care imi place mult:”mama, azi iau 10 bilete! 10 bilete iau, sa mor io de nu iau 10 bilete”. Imi potrivesc banii, si cand ajung fata in fata cu tanti care vinde, ma razgandesc subit! Zodie, blestemata, gandesc, si comand clar si raspicat: “un abonament pe toate liniile pe o zi, va rog”. Imi facusem eu un calcul, cu drumurile pe care le am de facut, si eram cam pe acolo. Tipa, vanzatoarea, tinerica si blonda, se hlizeste :”Hi, hi, era sa scriu cu dermatografu’!”. Zambesc amabil, si vad cum pleaca tramvaiul din statie in timp ce tipa cauta prin telefon data de azi.
In cele din urma ajung in statie, si dupa cele 10 minute regulamentare apare tramvaiul. Cam plin, ma gandesc, dar… na… mofturi de tineret din ziua de azi…In tramvai un individ tinerel si slabut citeste o carte – “Yoga pentru o slujba in care nu ne implicam” – sau ceva de genul asta. Apuc sa citesc o fraza – “nu trebuie sa va implicati. Esecul sau victoria sunt deciziile lui Dumnezeu, care nu va privesc, iar tu trebuie sa le accepti ca un brav soldat”. No comment. Zambesc amabil si se face liniste in capul meu. Ajung la statia Piata Crangasi. Pe banca din refugiu, 3 cersetori – aurolaci- homeless- stiti la ce ma refer, cu varsta undeva intre 45-55, mananca dintr-o paine si au in fata vreo 2 sticle de ulei. Presupun ca nu e ulei in ele, dar e doar o speculatie. De la distanta par sticle de ulei. Personajul din stanga ii trage fesul de pe ochi celui din dreapta lui, in timp ce respectivul incearca sa muste din paine. Am zis “incearca” pentru ca nu o nimereste din cauza ca are fesul pe ochi. Exact in acel moment, prin fata lor trece o himera: o domnisoara nu foarte frumoasa, dar ingrijita, bruneta, supla, cu parul pana la umeri, de inaltime medie, probabil parfumata. Nu stiu de ce, dar parea genul de femeie care miroase bine. Cel din mijloc ii inghionteste simultan pe ceilalti doi. Toti trei raman blocati, cu gurile cascate. Ai zice ca sunt impietriti, daca nu li s-ar misca pupilele dupa tinta feminina. Stau si ma gandesc, si ajung la concluzia ca asa as ramane si eu daca ar aparea brusc pe cer aurora boreala. Zambesc amabil si ma bucur oarecum ca unii oameni se bucura asa de usor.
Ajung in statia unde trebuie sa schimb mijlocul de transport in comun. Trec pe langa o tanti care vinde margaritar. Ma opresc brusc (aceeasi fire impulsiva, deh, ce sa fac…) si ma hotarasc sa cumpar 2 buchetele. Tanti mi le da sa le miros. Zambesc amabil. Tanti se lumineaza la fata si zice “I-am mai dat unei doamne mai devreme sa le miroasa si a tipat la mine :CE FACI CUCOANA, MI LE BAGI IN NAS??
In microbuz , langa mine, un tip ma fixeaza. Nu stiu daca se uita la mine, la flori, la ghiodan, sau pur si simplu in gol. Ii vad doar blugii – par ok, si pantofii – ingrijiti, dar nu pe gustul meu. Cobor, si observ ca tipul coboara la aceeasi statie. El inainte -eu in spate.Observ cu stupoare ca intra pe aceeasi straduta care e in traseul meu. Se indreapta vertiginos catre SERVICIUL MEU, dar intra in casa dinainte. Eh… coincidentele astea…. Zambesc amabil si intru in cladire…
Have a nice day! 🙂
>carlige sf
>Acum cateva zile aveam musafiri. Impropriu spus, ne reveneam de fapt n grup dupa o betie-monstru. Unul dintre participantii la “reuniunea” respectiva tot iesea in balcon sa fumeze, pentru ca in camera era deja mult prea mult fum. Intr-una din incursiuni se apuca omul nostru sa analizeze imprejurimile, de plictiseala, de curiozitate, de carcotas ce e. Si cum statea el asa in balcon si noi, restul, inauntru, se aude “mama, frate, ce carlige SF ai!”. Am crezut initial ca are halucinatii (lucru posibil daca luam in calcul circumstantele), dupa care am iesit sa vad ce face. Individul se hlizea la carligele mele de rufe. Carligele mele gri pe care mi le-au cumparat ai mei din Cora cand au venit ultima oara in vizita.
Razand, mi-am dat seama ca are dreptate. Carligele respective, din plastic de fel, au culoarea gri-metalizat, sunt exagerat de mari, si au un design…. deosebit. Ai zice ca sunt lasate amintire din recuzita unui film sf… Si asta m-a dus cu gandul la diverse alte lucruri… mi-am dat seama ca EXISTA oamneni care asta fac… fac design pentru carlige de rufe. Imi imaginez care e argumentul cu care o asemenea firma, sau persoana fizica autorizata, ce o fi ea, convinge un producator de carlige sa achizitioneze drepturile pentru un asemenea design. Oare ii zice “ba, iti fac un design de carlige de spargi piata!”? Care piata !? Piata carligelor de rufe?? Hilar…
Oare ce s-a intamplat cu carligele clasice, de lemn? Cu designul ala simplu, dat de utilitatea produsului in sine? Care ar fi textul comercial pentru un carlig SF? “carlige de ultima generatie”, “mult mai usor de folosit decat un carlig clasic”, sau pur si simplu “Ia neamule carlige de pe Marte!” ?
Prietenul si-a fumat tigara, am intrat in casa si am schimbat subiectul, dar eu o sa ma gandesc la carligele SF de fiecare data cand o sa spal rufe si o sa le intind melancolic pe sarma din balcon…
>cel mai tare tricou din lume
>Mi-am cumparat tricoul meu preferat de la colegu’ Bogdan Moraru, in ziua in care a venit cu marfa din Turcia. Este, deci, marfa de bisnita. Nu ca ar fi ceva rau in asta…
Am intrat in birou si am vazut vraful de toale. Multe culori si dimensiuni. Le-am frunzarit plictisita. Tricoul meu preferat era undeva intre superman si niste flori kitchoase. A fost dragoste la prima vedere. Nu stiu inca daca cel mai mult a contat culoarea lui neagra, sau desenul fluorescent cu cainele ce alearga dupa o pisica zburlita. Ca orice om cu inclinatii catre texte, banuiesc ca un rol important l-a avut si copy-ul: ”Fast food”. Daca luam in calcul si atributiile mele adiacente de catering manager al firmei la care lucrez, acest headline are mai multe sensuri.
Dupa ce m-am indragostit, am cerut pretul. Mi s-a parut ok, si am vrut sa dau fuga cu el in baie, sa-l imbrac. Figura usor derutata a lui Bogdan m-a facut sa ma intreb ce nu e in regula. Era XXL. Masura S venea abia a doua zi. Imi venea sa ii zic “Io sunt, mah, om de S? Nu scrie pe mine XXL?”, dar am prins ideea si am lasat tricoul la loc pe birou, cu mana tremurand de dezamagire.
A doua zi, ideea intalnirii cu tricoul marimea S m-a facut sa ajung in mod surprinzator la timp la serviciu. Totul a decurs conform planului. Tricoul ma astepta in folia lui lucioasa pe birou. Am trecut cu brio si peste etapa probei, si de atunci suntem impreuna.
Cea mai mare surpriza pe care mi-a facut-o tricoul meu preferat a fost intr-o noapte, la 3.30. Urma sa fur lista de la intretinere, cum fac de fiecare data cand vin parintii mei in vizita, pentru a evita scandaluri inutile legate de restante. Am coborat tiptil cu patentul in mana, am stins lumina din casa scarii, si cum ma apropiam de panoul vizat, emanand instinct criminal pe o raza de 10 m, am vazut o lumina reflectandu-se in geamul targetului. Mi s-a oprit respiratia. A fost una din putinele dati cand am inteles ce inseamna sudorile reci. Am inghitit in sec si am incercat sa ma adun. Nu era decat desenul de pe tricoul meu. Nu incercasem niciodata sa aflu cat de fluorescent este, mai exact.
Si am trait fericiti impreuna pana in zilele noastre.
>adrenalinaaaa
>
Pentru mine, nimic nu se compara cu venitul la serviciu gratie RATB, fara bilet sau abonament. E adrenalina in forma pura. Vorbesc despre 12 statii, 12 sanse sa se urce in tramvai/autobuz Men in Black si sa aduca apocalipsa odata cu scoaterea unei legitimatii. In plus, au tot felul de siretlicuri, cum ar fi urcatul intre statii, sau la semafoare, cu care pot lua prin surprindere o persoana pregatita sa stea linistita pana la statia urmatoare.
Cauzele calatoriilor mele clandestine sunt in numar de 3: fie chiar nu am nici un ban, fie nu gasesc casa de bilete, fie imi uit acasa actele (in cazul abonamentului) / banii (in cazul biletelor)/ actele + portofelul. In functie de cauza, inainte de urcarea in autobuz stabilesc o strategie. Un text. Ce spun in caz de catastrofa. Dar nimic, absolut nimic nu ma face sa fiu pregatita de o asemenea intalnire de gradul 0, care te face sa te simti ca un pungas, un hot, un infractor. Sa fim seriosi, este vorba doar de o contraventie care tine de dreptul administrativ – nici o legatura cu infractionalitatea.. Avand cunostinte de drept, stiu chiar si cum sa evit o asemenea amenda. E suficient sa nu semnezi, si sa soliciti trimiterea procesului verbal prin posta. Dupa aceea, si cel mai prost avocat iti rezolva in 5 minute problema la tribunal. Si singurul avantaj pe care il am in urma terminarii facultatii, este acela ca stiu o gramada de avocati. Deci n-ar trebui sa imi fac griji…Si totusi…pana la urma nu este vorba de amenda, ci de felul in care te darama psihic un contact direct cu justitiarii autobuzelor.
Dupa infiltrarea in carcasa metalica plina de oameni si atasarea de o bara, urmeaza profilingul. Inainte de opririle in statii mi se ridica in mod automat antenele, si incep analiza celor care se urca in mijlocul de transport in comun. Se exclud din start oamenii cu sacose. Controlorii nu au sacose. Femeile controlor pot avea genti, dar nu si sacose. Imediat ce se defineste un cerc de suspecti in functie de sacose, se trece la analiza pantofilor. Controlorii au intotdeauna pantofi inchisi la culoare, niciodata pantofi sport. De cele mai multe ori, aici se opreste selectia. Desigur, mai sunt multe criterii: geaca bleumarin (dar nu neaparat; totusi e obligatoriu sa fie inchisa la culoare), majoritatea barbatilor controlori poarta sapca si sunt destul de solizi, cu totii au fete de pampalai, nu ai crede cat de agresivi pot fi.
De fiecare data cand ajung la destinatie dupa o asemenea calatorie, dupa atatea emotii si palpitatii, dupa atatea analize si stari contradictorii, mi se pare o prostie ca mi-am facut atatea griji. After all, what were the odds ?!