Category Archives: intelepciuni pinguinesti

dumnezeu a innebunit, intelepciuni pinguinesti

>Un moment

>Stau cateodata si ma gandesc. A prost, asa, stau si ma gandesc… Stiu ca ma lamentez mult. Stiu ca traiesc egocentric si ca de fapt nu prea am de ce sa ma plang (si totusi o fac, ca na…). Si vine cate un moment in care imi mai dau seama asa, de niste lucruri… De exemplu de faptul ca majoritatea chestiilor de care ma plang pot fi indreptate de mine. Ca am de ales, ca pot sa le influentez prin vointa proprie etc. Stiti refrenul.

Am ajutat recent pe cineva sa scrie niste scrisori pentru o strangere de donatii. E vorba de unul din multele cazuri de lucruri rele care se intampla. Cu adevarat rele, vreau sa spun. Ca sa pot scrie relevant, am incercat sa aflu mai multe despre situatia in sine. E vorba de o fata tanara (cam de varsta mea), lovita pe o trecere de pietoni de o masina, care a suferit niste lovituri groaznice la cap cu niste consecinte la fel de groaznice si pentru care solutia inseamna vreo 840 de euro pe zi timp de un an de zile. Mda. Adica mai mult decat au multi dintre noi salariul intr-o luna. Pentru o singura zi. Povestea in intregime este aici.

Nu incerc sa sensibilizez pe nimeni referitor la cazul asta in sine. Stiu ca lucruri de genul asta se intampla din pacate in fiecare zi. Stiu. Doar ca e unul dintre momentele alea de gratie. Un moment din alea de care vorbeam la inceput. Cand stai si te gandesti.

Mi-a fost foarte greu sa scriu acele scrisori. Nu stiu exact care e argumentul cu care poti convinge pe cineva sa doneze niste bani pentru ceva anume, cand suntem bombardati in fiecare zi cu cereri de genul asta. E absurd. E un fel de competitie gen “ajutati-ne pe noi, ca avem un caz cu adevarat grav si trist”. E cumplit de ingrat sa pui in competitie niste nenorociri (vezi porcariile alea de spectacole televizate cu mize de genul asta). Am putut sa zic doar asa:

V-ati gandit vreodata cum ar fi sa fiti acrosat de o masina in viteza in timp ce va aflati pe o trecere de pietoni – sa zicem…undeva in zona Aviatiei? Sa fiti lovit foarte puternic, prea puternic la cap, in asa fel incat sa fiti desfigurat si apoi sa suferiti niste operatii cu nume prea complicat pentru a fi repetat? Cum ar fi ca fiecare zi din anul care urmeaza sa va coste 800 de euro, o suma de cateva ori mai mare decat un salariu mediu lunar? Si in ce fel ar incerca prietenii dumneavoastra sa va ajute? Oare ar scrie randuri de genul asta incercand sa adune ajutor din cat mai multe parti, de oriunde? Si cum ar fi ca existenta dumneavoastra sa depinda de numarul oamenilor dispusi sa treaca de suspiciunile ce se declanseaza in mod automat, si sa citeasca macar randurile scrise?

E un fragment.
Nu stiu ce sa mai adaug. A fost un moment de genul ala…

intelepciuni pinguinesti

>Adunatura de Sisifi

>
Asta suntem noi – oamenii …din ziua de azi. Niste Sisifi lamentabili. Niste Sisifi care am uitat de lucrurile care ar trebui sa fie simple sau foarte, foarte simple. Impingem sau tragem prosteste la niste bolovani. Dimensiunea sau cantitatea variaza. Dar si noi variem – in dimensiuni, vointa, forta… Asadar tragem cu totii in disperare de niste bolovani.

Seara ne pare rau. Ne dam seama ce mutre avem cu bolovanii aia in brate, si ne dam doua palme in oglinda. Ne culcam si ne trezim cu creierele spalate. Inapoi la pietricele, la bolovani, sa impingem cu spor, poate azi ajungem in varf.

Sisifi patetici si atat.

Si acum ma amuz putin gandindu-ma ca din nou mana asta de oameni care imi citeste gandurile din cand in cand se va intreba ce am patit. N-am patit nimic – va raspund in avans. Nu s-a intamplat absolut nimic din ce nu mi se intampla in fiecare zi. Am facut doar un pas in spate si am inceput sa rad uitandu-ma la spinarea mea stramba de la bolovanii astia pe care ii imping de ani de zile fara nicio noima.

intelepciuni pinguinesti, muzica

>Watch out, world

>Sunt o fire placida. Desi pot deveni isterica in conditii tensionate, starea mea generala este una destul de vegetala. Extreme, nah. Extreme temperate, ca sa zic asa.

Dar acum sunt cu adevarat furioasa. Furioasa si calma. Ati vazut fro’data prin filmele de actiune cate un close-up pe ochiul eroului principal care se inchide usor, si apoi se deschide si vezi acolo asa, o hotarare d-aia… o suparare d-aia… rece. Ei – picture this with me in the casting. Figuratie, rol principal, ce vreti voi, da’ p-acolo.

Ziua asta a fost intr-un asa fel tacut si mocnit si rau si gresit si twisted si … si… si…

Daca as fi acum pe un zgarie nori in New York si as fi barbat, mi-as sfasia tricoul (fara sa dau in promiscuitate) si as intreba undeva in sus, catre o divinitate incerta – WHAT NEXT?

Dar neah. Sunt o femeie (inca) tanara, intr-un apartament in Bucuresti, foarte obosita, cu un pahar de vin bun alaturi. Sunt epuizata, un pic nelamurita. Mi-e teama ca as putea face apendicita.

Si cu asta meditez:

Mariza vielas de alfama
Asculta mai multe audio Muzica »

Si ma intreb ce dracului se mai poate intampla maine…

divagand, intelepciuni pinguinesti, revolta

>Despre vise, intr-o seara oarecare de Craciun

>

Criza. Pe fondul crizei, trebuie sa livram pe timp de vacanta idei pentru un client. Poate suna ingrozitor, dar inca nu v-am spus tema si nici conjunctura. Tema este TIMPUL PE CARE IL PETRECEM VISAND, iar conjunctura este data de prezenta mea la Pitesti, parte a circuitului mancat-dormit-mancat-dormit-vizita la rude-mancat-dormit-mancat-dormit, asa ca o gimnastica de neuroni nu-mi prinde rau la ceas de seara.

Si tot sondand eu teritoriul asta al viselor, al dorintelor, al pasiunilor de moment, al pasiunilor dezvoltate in timp, am facut si o mica lista de New Year Resolutions. Nu prea cred in treaba asta cu de maine ma apuc de biologie marina, dar trebuie sa recunosc ca tema de gandire m-a condus incet-incet pe teritoriul asta, pana am realizat ca am o ditamai lista. Ea (cel putin in varianta restransa) suna cam asa :

– la anu’ vreau sa invat sa merg pe bicicleta

-vreau sa invat sa schiez

-vreau sa merg la patinoar

-vreau sa-mi platesc toate impozitele

-vreau sa-mi iau carnetul (poate si masina)

-vreau sa duc operatiunea “canapeaua” la bun sfarsit

-vreau sa ma reapuc de dansat (salsa sau altceva)

-vreau sa vad care e treaba cu psihologii

-vreau sa ma respect mai mult

– vreau sa scriu mai mult

-vreau sa nu mai pierd vremea

-vreau sa citesc mai mult

-vreau sa spun “nu” mai des (atunci cand e cazul)

-vreau sa spun “da” mai des (atunci cand e cazul)

-vreau sa cheltuiesc mai putin si mai “cu cap”

-vreau sa merg pentru cateva zile singura intr-un loc pe care o sa-l aleg oarecum spontan

-vreau sa invat mai multe despre “cu ce se mananca fotografia”

-vreau sa-mi asum mai mult mizantropia atunci cand isi arata coltii (asta e, o am, si atunci cand se manifesta e a mea)

-vreau sa-mi fac niste analize care sa-mi inlature sau sa-mi confirme o parte din manifestarile paranoide conform carora o sa mor tanara din motive medicale

-vreau sa ajung in toate locurile in care imi doresc sa ajung si apoi nu mai ajung pentru ca ma tarasc acasa si ma culc

-vreau sa reusesc sa ma trezesc mai devreme

-vreau sa dorm cand mi-e somn, in loc de a astepta un miracol de la 2 noaptea care nu se intampla niciodata;

Mai are cineva ceva de adaugat? 🙂

divagand, intelepciuni pinguinesti

>Vine weekendul

>In seara asta avem expozitia Lolei. Duminica e concertul koop. Am o rochie noua si chef sa revad “The eternal sunshine of the spotless mind”. Imi dezvolt tehnica scrisului prin intermediul sms-urilor. Timpurile o impun. Cred ca am material de spoturi daca pun cap la cap niste mesaje… 🙂 

Ieri a fost o data trista, dar incerc sa ignor ca a fost asa. Sa ies din conformism. Nu mi se pare ca are importanta. Ca e un an, sau 2 luni sau 58. A fost si gata. Iar el a fost si toata lumea stie asta.
Cred ca trec printr-o “hat” period. 
Altfel…viata e interesanta. Ca asa e ea.  
divagand, intelepciuni pinguinesti, la strada, me and my friends, rasu'-plansu'

>Momentul Cosmo

>
Sau, mai bine spus, Momentul “Tabu”. Dar Cosmo suna ceva mai… colorat.

Ei bine, da. Am si eu momente in care simt nevoia sa spun banalitati. Stiti – exista un sir interminabil de bloguri majoritar feminine, scrise corect din punct de vedere gramatical, si care trateaza o serie intreaga de clisee ingrozitoare, in genere de spectru romantic – “de ce ne inseala barbatii”, “oare putem fi fideli?”, “de ce ne indragostim intotdeauna de cine nu trebuie”, blablabla. Stiti despre ce vorbesc. Posturile alea care se lasa cu cate 50 de commenturi in care majoritatea femeilor spun “m-am regasit!! dumnezeule, vorbesti exact pe limba mea” etc. Cu putina grija, articolele astea s-ar putea transforma in Coehlo 2, in literatura mioritica de consum. Luati aminte, asadar, dragele mele Paolo de Carpati…

Asadar. Da, am si eu momente cand vreau sa impartasesc truisme. Si truismul zilei este “se intampla ceva ciudat cu lumea”. Cred ca e un moment de rascruce, ca cel in care s-a renuntat la casatoriile aranjate. Ca doar nici la asta nu s-a renuntat brusc, intr-o buna zi. Presupun ca cei care se casatoreau pe ascuns sau impotriva parintilor erau cazuri de scandal… Erau perceputi drept nebuni. Ei, acum cred ca intram in epoca superficialitatii sentimentale sincere, vadite. In era in care institutia casatoriei o sa devina in sfarsit ceva depasit. Asta nu e neaparat un lucru rau, e doar ceva nou. Si fiind nou, e temporar perceput ca rau. Si greu de “inghitit”. Si o sa dureze cu siguranta foarte, foarte mult. Ma indoiesc ca o sa apuc vremea in care notiunea de casatorie o sa fie complet abolita. Dar mi-e clar ca transformarile au inceput.

Lumea are optiuni. Prea multe optiuni. Atata informatie, atatea cunostinte noi in fiecare zi duc la dorinta de mai mult. La dorinta de schimbare. La cultul personalitatii. La dorinta de independenta. Casatoriile nu mai rezista. Relatiile sunt ceva caduc. “Everafter”-ul siropos e pe duca rau de tot. Daca pana acum se incercau pastrarea unor aparente de dragul… aparentelor, acum nici macar pe alea nu se mai pune pret (thank GOD!!). Incep sa ma simt de-a dreptul binecuvantata. Ca sunt asa, ca pot trai de una singura, ca imi doresc iubire doar atata timp cat e reala si ca nu visez la cai verzi pe pereti si bastoane la batranete.

Cei care au visat de tineri la valorile patriarhale ale epocii trecute au apucat sa se casatoreasca. S-au aruncat pe la 20-25 de ani intr-una din primele iubiri (de obicei una din timpul facultatii). Intr-o majoritate covarsitoare divorteaza inainte de 30 de ani sau se complac intr-o nefericire pigmentata cu nopti pe internet, cu cautarea de distractii interzise si cu consolarea ca “asta e viata”. Nu se mai lupta in lumea asta pentru o relatie. Nu se mai lupta pentru construirea unei eternitati impreuna. Nu stiu daca asta este neaparat rau. Poate este doar sinceritate, dupa decenii intregi de inchinat la un idol fals.

Suferinta lunga si domoala provocata de banal, rutina si incertitudini a fost inlocuita de rupturi dese si violente. De 100 de iubiri neimpartasite pe metru patrat, de obsesii ciudate si de lucruri pe care le consideram deocamdata ca fiind “nebunesti”. Eu cred ca a venit doar momentul in care oamenii au toate conditiile sa isi dea arama pe fata… Nu cred ca “the world is going to end” sau ca “au innebunit cu totii” sau ca “nu mai sunt oameni ok pe lume”. Nu. Cred doar ca suntem generatia de sacrificiu, cea in timpul careia se produce mutatia.

Mai e ceva, ce am dezbatut indelung cu prietenii mei. De multe ori n-au fost de acord cu mine. Inca mai cred in povesti cu zane unii dintre ei, pesemne. Da, cu totii avem nostalgia parintilor care au cupluri sudate si greu incercate, care inca se plimba de mana pe strazi si care au grija unul de celalalt. Dar oare ce ar fi facut aceeasi parinti ai nostri daca ar fi trait astazi? Daca si-ar fi facut 20 de prieteni noi pe zi pe facebook si myspace, daca s-ar fi exprimat pe un blog pe care sa primeasca continuu feedback de la cunoscuti sau necunoscuti, daca ar fi avut contact cu 30 de filme pe zi, daca ar fi fugit la Vama Veche in fiecare weekend de vara si daca, si daca, si daca. Daca un parinte ar fi putut creste un copil in conditii perfect normale, asigurandu-i un trai mai mult decat decent. Daca ar fi fost atat de usor sa adopte. Daca s-ar fi putut reinventa o data la 10 secunde. Daca ar fi putut gasi un hobby inedit in fiecare zi.

Ma intreb daca s-ar fi descurcat mai bine decat noi. Eu cred ca nu. Si cred ca eu m-am adaptat al dracului de bine.

intelepciuni pinguinesti, muzica

>Am senzatia aia…

>
Mi se intampla la intalnirea cu unele melodii. Constientizez ce se intampla ca atunci cand fumez si strang buzele si stiu ca in jurul tigarii or sa fie la un moment-dat riduri. Nu e patetic. E doar intalnirea dintre trecut si viitor intr-un fel cu care sunt impacata.

E inrudita cu senzatia pe care o am din ce in ce mai des – aia gen “outer body experience”. Ma vad de undeva din afara, imi urmaresc miscarile si reactiile cu o curiozitate bolnava. Le produc si in acelasi timp le monitorizez. E un pic dubios, dar m-am obisnuit.

E senzatia aia care ma face sa cred ca sunt unicat. Stiu ca si pe tine. Si pe ea. Si pe toti. Dar exista si e foarte frumos ca o credem cu totii. Presupun ca asta ne tine in viata, pana la urma…

Get Set Go – Wait
Asculta mai multe audio Muzica »

divagand, intelepciuni pinguinesti

>O viata noua in fiecare dimineata

>
Nu asta e ideea? Fiecare dimineata ar trebui sa se traduca in sansa de a o lua de la capat. Ca doar am dormit (teoretic), s-a dat refresh, s-a spalat creierasul cu putina apa oxigenata (sau alcool, in functie de ce am consumat seara precedenta) si lucrurile gasesc terenul ideal pentru a se rearanja.

Cea mai mare spaima a vietii mele sunt zilele la fel. Cum observ un pattern, cat de mic, ma panichez. Dupa confortul de moment urmeaza criza. Senzatia de “home” se transforma instantaneu intr-una de “cage, wasted time”.

Si cum luptam? Cu haine diferite intre ele, cu muzica noua in fiecare zi, incercand sa scriem ceva nou pe blog (ca si cum…). Adicatelea promovam societatea de consum. Si ce daca? :))

Asa, am uitat ce voiam sa spun.

Voiam sa spun ca iubesc zilele autentice!

funny shit, intelepciuni pinguinesti

>Unde se duc melcii?

>

Intelepciunea zilei:

Melcul-fiu il intreaba pe melcul-tata.

– Tati, de ce noi stam si ne taram in praf, ciulini, noroi si jeg iar melcii aia de pe partea cealalta a autostrazii se lafaie in iarba, au flori, umbra, umezeala, curcubeu si fluturi?

Melcul-tata raspunde pe un ton grav:

– Fiule… pe partea cealalta a autostrazii trebuie sa te nasti...