>
Cel putin pe anul asta… Sa ne adunam… in primul rand cu mandrie va spun ca am material pentru un nou monolog de taximetrist. Nelu Bulgaru’ – suna bine de-pe-acum, nu? 🙂 hehe… l-am mirosit!! Am condus azi pe cineva la aeroport si cand sa plec – din turma de sacali cu 8 roni pe km, l-am ales pe Nelu. Super harb de Dacie, dar povestea lu’ Nelu a facut pretul aproape dublu pana acasa. Incep sa ma pricep… La anu’ va istorisesc despre dansul, promit.
Ce sa mai spun asa, de incheiere de inventar? Ca aseara a fost o seara bizara. Ca am iesit cu o gasca de prieteni vechi si ca n-am mai putut vorbi cu sinceritate despre mine… Am luat o asemenea distanta incat ar fi fost mult prea complicat sa mai incerc sa povestesc despre mine. Am ajuns in punctul in care am senzatia ca ne cam lipim unii altora etichete pe frunte si ca orice incercare de comunicare care depaseste nivelul bancurilor si amintirilor nu-si mai are sensul…Stateam acolo, intr-un bar din orasul in care m-am nascut, complet pierduta in fauna din jur, si realizam ca nu imi gasesc scaparea nici macar la masa la care ma aflu 🙂 In jur, la mese – domnisoare frezate la milimetru, iesite “la bulivard” in seara de craciun. Figuri cunoscute din liceu, foarte “cum trebuie”, la brat cu o persoana foarte “cum trebuie”. Vizavi, o alta figura cunoscuta, la masa cu niste creaturi bizare din filmul “adi de la valcea vs copilu’ minune”. Uf. Strange, strange. Termopane, termopane… baru-i plin de termopane si ventilatie – ioc. Haine imputite (imi amintesc de liceu – cum dracu’ mi-a suportat maica-mea mirosul de bodega 4 ani?!)… si in jur, cu mine la masa… fostii mei cei mai buni prieteni. Modificati de timp – mai mult sau mai putin. Cu kilograme in plus sau in minus (majoritatea in plus). Si cu griji foarte diferite. Cu preocupari incredibil de diferite. Cu vieti… care nu se mai intersecteaza decat de Craciun si de Paste in cate-o bodega din orasul de provenienta… of.
Revenita in Bucuresti… livrez un borcan de dulceata si unul de zacusca unei parti ceva mai actuale din viata mea. Apoi condus aceeasi parte la aeroport – si uite ca tre’ sa dau nas in nas cu realitatea mea. Sau sa imi dau seama, macar, care dracului este de fapt realitatea mea. Am ajuns acasa cu Nelu Bulgaru’ si povestea celor 4 fii ai sai, fosti 5 -si sa impachetam zic… E cazu’ sa imi vad in sfarsit de ale mele.
La multi ani pe bune acuma si sa ne vedem la anu’. Pe net sau pe bune la un ceai.
Va pupez, Nelu. Asta… eu.
Va las cu Keane. Si cu intelepciunea lor care zice tot 🙂
