>
Desi sub suspiciunea de “fake”, domnita din imagine intra si ea in competitie.
Welcome, Luci-K
Category Archives: me and my friends
>Noi inscrieri la competitia "cel mai cool din tara"
>Welcome Dana & Filip 
Astept noi inscrieri la saharapenguins@yahoo.com
Trofeul: SCOBITOAREA DE AUR.
Success
>Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai cool in tara? :)
>
Declar deschis sezonul la ochelari de soare prostesti. Si cool, normal, tot ce e extravagant e si cool (oare?). Se mai baga careva?
>Vreun softist pe aici?
>Vreau sa vorbesc cu cineva care se ocupa cu softuri, pentru ca am o idee de milioane. O sa ne imbogatim. As vrea sa existe un soft care sa-ti calculeze sanse si consecintele renuntarilor. Ar trebui sa fie simplu, ar functiona pe baza de probabilitati. Si asa, ar fi mult mai usor sa-ti stabilesti prioritatile.
Initial, ti-ai introduce datele: varsta, zodie, semnalmente, stare civila, prieteni, zodiile tuturor cunostintelor, in fine… sa-si faca softu’ o parere. Si dupa aia ai intreba :”softule, softuletule, daca in seara asta nu fac un anumit lucru, cam cand crezi ca oamenii din jur or sa mai fie tentati sa repete experienta? Cu alte cuvinte, cand o sa mai existe o conjunctura favorabila? (macar sa stii din timp, sa lasi spatiu acolo….).” Pe acelasi principiu: “Daca il fac, cam cat de rau o sa imi para ca nu am ales cealalta/ celelalte alternative? Care sunt consecintele alegerii uneia dintre ele?“. Si asa am avea si noi o viziune mai clara asupra lucrurilor. Ai vedea ca-n palma ce sunt oamenii dispusa sa faca, si ce nu, totul exprimat in sansa. Macar asa… pe 2-3 saptamani…
Am vedea: renunt la asta, sau la asta? Sa stiu si eu… ca poate renunt si dupa aia nu mai pup…
>Probabil l-am visat pe Trout
>E un amalgam. Totul e un amalgam. Senzatii, iluzii, pareri, prea putina realitate…
Daca iluziile te-ar face bogat, l-as bate la cur pe Bill Gates in momentul asta 🙂 Si in general cam cand as vrea eu.
M-am schimbat mult in ultimul an. M-am schimbat, iar eu nu cred ca oamenii se schimba. Si mi-e putin frica, pentru ca erau momente cand eram impacata cu mine. A aparut altcineva si mi-a luat locul, si nu stiu cum sa o dau afara. Si nu stiu DACA sa o dau afara. She’s kinda… cute. Si nu cred ca ii place sa doarma la cort (e ciudat sa vorbesc asa despre mine, dar inca nu imi cunosc noua versiune – aparent upgradata…).
Aveam discutii despre pozitionarea personala cu un prieten. Imi zicea mai demult ca acolo e buba, si ca tre’ sa lucrez la asta. Eu o tineam pe a mea – ca imi place de mine asa cum sunt, si ca personalitatea nu e o pozitionare.
Pana cand imi zice ieri ca “ce dracu’ ai ma? Parca nu erai moralista. Erai caterinca… Nu stii ca odata ce ai o pozitionare se cam intampla sa mori cu ea de gat? De ce ai schimbat-o?”.
Baaa, ce ma enervati.
>Relatiile interumane/ gasiti deosebirile
>
Iti e greu sa recunosti ca vrei sa pleci. Deschizi gura ca sa rostesti un cuvant si te pocneste plansul. Si stii ca nu e corect, ca nu tu esti victima aici, dar din motive obscure si imposibil de tradus, nu te poti abtine, nu-ti poti taia nodul din gat care te face sa elimini solutie sarata pe ochi.
Gasesti solutia: un e-mail. Il trimiti, cu argumente cu tot. Ii spui ca nu iti mai gasesti locul, ca iti e foarte greu sa pleci, dar ca asa e mai bine pentru toata lumea. Ar vrea sa iti respecte decizia, dar nu se poate abtine sa nu arunce cu vorbe ascutite inspre tine. Nu se poate abtine sa nu te urasca putin. Si cumva crede ca te vei intoarce, si atunci te va stapani si mai bine…
Cateva luni dupa aceea, totul e pustiu in jur… Incepi sa te simti gol pe dinauntru, si te intrebi daca ai gresit. Desi stii ca nu ai gresit cand ai presimitit finalul. N-ai facut decat sa eviti o drama. The show must go on…
Si gata, ai gasit altceva. Nu stii daca e ce cauti tu, dar e cu siguranta altceva. Si celalalt se “bucura” pentru tine. Te felicita. Dar stii ca are ganduri din seria “eu te-am scos din mizerie, si acuma altii profita”, “eu te-am facut, ma, om” etc. Si – sa recunoastem – nici tu nu esti un sfant. Speri cumva ca te regreta, ca isi da seama ce a pierdut, ca realizeaza ca poate daca se comporta altfel, ca poate daca iti crea alt habitat… Hai, admite ca te racaie putin felul in care viata celuilalt isi vede de treaba de minune si fara tine.
Unde se duce respectul? Ce se intampla cu admiratia? De ce speri sa o dea rau de tot in bara la capitolul “realizari-dupa-ce-ai-plecat-tu”? De ce ai nevoie sa te simti de neinlocuit si regretat pana la lacrimi? LA DRACU, ESTE VORBA NUMAI DE UN JOB!!!!!!! 🙂
>Gandurile unui domn…
>Ma plimb pe strazi aiurea, cum fac de altfel mai mereu. Asta e activitatea mea preferata. Bantui de colo printre colo, trec nepasator printre masini, imi place riscul…Si din cand in cand, de plictiseala, mai arunc cate o privire in jur. Nu ca mi-ar placea sa analizez, dar lipsa de ocupatie ma mai determina sa o fac din cand in cand.
Spuneam deci ca ma mai uit din cand in cand in jur. Vad oameni in masini, vad oameni pe strazi. Nu stiu unde se grabesc, si m-am obisnuit cu ei asa, in continua miscare. Cu putina imaginatie ar putea trece practic peste mine si n-ar observa ca sunt acolo. Poate daca m-ar calca direct pe gura si i-as musca accidental de talpa, poate doar atunci s-ar scutura putin, si eventual mi-ar da un sut, sa ma misc mai incolo, sa ma dau din calea lor.
Uneori, cate unul dintre ei ma observa. Si se uita la mine asa, cu mila, ceva in gen :”uuu, saracu’… n-are unde sa stea…”. Extraordinar! N-am unde sa stau… De parca am nevoie de vreun loc unde “sa stau”. De ce sa “stau”? Ca sa devin ca voi, sclav al unei cutii, legat cu lantul de chirii, ipoteci si alte obligatii… sau poate ar trebui sa seduc o fata draguta care sa ma ia la ea acasa, sa-mi dea mancare calda si s-o lingusesc dand vesel din coada numa’ pentru ca-mi da cativa metri patrati in care sa stau… si pentru ca uneori, cand are timp, se plimba cu mine…
Fir-ar al dracului! !!Iar am dat intr-o balta… eh… cu toate cele 4 labe am aterizat in ea. A dracu’ blana alba, daca ma facea mama ca pe ceilalti 5, sa fi fost si eu macar tarcat…Ne scuturam… si trecem mai departe.
>Ma intreb in fiecare zi
>…,sau chiar de mai multe ori pe zi, de ce fac oamenii atatea compromisuri gratuite? De ce lasa atat de la propria persoana, de fiecare data cand au ocazia? Cel mai bine ar fi daca am avea un numar limitat de compromisuri de facut in viata. Si sa fim pusi in situatia de a cantari foarte atent daca merita sa facem unul dintre ele…
Pentru un nivel mediu de liniste, oamenii platesc cu monede din ei, din sufletul lor. Sa fie bine, sa fie placut, ce? Costa? Ok, uite, mai dau o emotie? Cat? 3? ok, fie… lasa, sa fie bine… cat? sa renunt si la 100 de zambete? Bine, mai, ia d-aici, ca zambete sa tot fie…
Ai auzit, jiji?
>Acesta este un demers ecologist!
>
SA VEGETAM CU TOTII, DRAGII MEI!! SA VEGETAM!
>Ai incercat vreodata sa mergi pe o sarma in miscare?
>E mai mult decat imposibil… Esti un obez care vrea sa ajungi in partea cealalata, iti doresti neaparat asta, ca si cum viata ti-ar depinde de destinatia respectiva. Si de parca n-ar fi suficient ca gabaritul tau nu prea e de acord cu mersul pe sarma, ei bine da, sarma este in miscare. Are miscari imprevizibile, se batzaie de la stanga la dreapta, si de sus in jos. Cateodata o apuca tremuratul, alteori se onduleaza ca un sarpe… iar tie iti e extrem de greu sa iti tii echilibrul. Problema insa nu este atat echilibrul, cat faptul ca iti doresti sa ajungi in partea cealalata. Si stii ca o data ce ai pus piciorul pe sarma nu te mai poti intoarce inapoi.
Mai trece cate unu’, sa mai hlizeste, iti mai spune : “da’ da-te domnule, jos, nu vezi ca esti gras? O sa cazi!’. Mai apare cate o femeie care lesina simpatic cand te vede clatinandu-ti membrele mari pe sarma in miscare… Se mai gaseste cate un copil de treaba care incearca sa-ti arunce o umbrela cu care poate te vei echilibra mai repede, dar mai trece si cate un copil crud care da cu prastia, fracandu-si manutele de fericire cand iti vede expresia disperata pe figura…
Ce Dumnezeu o fi fost in capul tau cand te-ai apropiat de sarma asta?