Category Archives: me feeling like shit

>A woman without a man is like a fish without a bicycle

>
Lucian zice ca citatul era invers, dar nu conteaza. Aceeasi branza.

Doar ca in ultimele doua zile am simtit acut absenta unui mascul. Nu, nu, nu pentru activitati fizice la orizontala -d-aia sunt peste tot. Si am inceput sa-i dispretuiesc un pic, desi pana la urma n-au nicio vina ca exista si ca au nevoi. In plus, ei se pare ca se simt excelent in postura de armasari de prasila. Si – pana la urma probabil ca sunt si ei necesari intr-un fel… Ca lupii care mananca cadavre…

Nu, frate, am simtit lipsa unul mascul din asta neanderthalian, care sa rezolve cu tevi si becuri si sa care chestii. Aseara, cand din cauza instalatorilor care lucreaza pe coloana mi-a refulat buda in casa (din fericire in mare cu productiuni de bucatarie – gen grasime), si am umblat nauca prin tot blocul de 10 scari pana am aflat unde si de ce stau instalatorii si pana au venit doi bajeti cu sarma ceea de au scobit si au scos punga de Cora care se pusese in calea fericirii mele. Aseara s-a intamplat. Aseara m-am simtit singura. Si azi, cand au spart un perete intreg in baie ca sa schimbe tevile… a fost din nou magnific. Eu – cu 5 barbati vanjosi care imi distrugeau faianta. So, so, so much fun. Stau si astept sa se intoarca instalatorii de la masa si intre timp ma gandesc sa invit un sobolan, ceva, la ceai. Sau poate serveste o cafeluta. Dezolant…

Da’ lasa ma, ca o fac si p-asta singura. Trece. Eu sa fiu sanatoasa… 🙂

>Inca o intrebare

>
Ati implorat vreodata atentia cuiva? Nu implicit, nu asa…printre randuri. Ci direct. “Bai, da-mi atentia ta!! Te rog!!! Te implor!! Fac ORICE pentru atentia ta!!” Si totul fara efect? Ati patit vreodata chestia asta?

Cand ai atatea motive reale care striga dupa atentia ta. Si ai atatea lucruri ale tale care nu vor decat… sa fie ale tale. Si totusi tu stai si bati la usi intredeschise in mintea ta si inchise in realitate si lasi lucrurile astea ale tale sa se ofileasca si sa sufere si sa astepte. Si nu iti pasa. Nu vrei sa auzi decat o voce fie ea si sictirita zicand “da, ok, ai atentia mea acum. O ai pe toata. Pentru 5 minute, fie 10… fie… pana maine dimineata ai toata atentia mea”.

Incerc sa-mi dau seama exact, in termeni matematici, cam cat de lame sunt. Si nu pot, pentru ca nu stiu experientele altora. Nu-mi dau seama cat de “normal” este asta in acceptiunea lumii inconjuratoare. Asa ca ar fi al dracului de bine sa-mi dati un raspuns clar ca sa pot sa-mi fac macar o… statistica. Sa stiu macar cum stau.

MACAR ATAT.

p.s.: e ATAT de greu sa auzi strigatele altuia de ajutor atunci cand urli dupa atentie… iai… greu tare…

Ok, Radu, ai castigat.

Ziua de dupa
Asculta mai multe audio Muzica »

>De la distanta

>
…privind.

Imi amintesc cat eram de naiva si de sincera. O parte din naivitatea si din sinceritatea aia a ramas in mine si le aplic de fiecare data cand n-ar fi cazul. Dar totusi… m-am schimbat. Ma uit in oglinda de la baie de fiecare data cand ma demachiez sau ma spal pe maini. Si nu pot sa nu-mi aduc aminte…

… de seara aia cand ne-am certat (una din miile, de altfel, din asta era compusa marea noastra relatie). Abia ma mutasem aici. Aveam doar doua-trei saltele pe jos si un casetofon cu radio. Aveam si camera de la camin, dar preferam sa stau aici. Si in seara aia eram undeva in hol, stateam pe jos si mi se parea ca e sfarsitul lumii. Si a fost una dintre cele mai lungi seri din viata mea. Asa mi se parea atunci, de fapt. Pentru ca au urmat altele si mai lungi.

Si imi mai amintesc o seara. Ne-am certat pe strada. Plecam de la o petrecere din Rahova si ne-am certat crunt. Cu urlete. Iesisera niste oameni la geam….Ma certam cu tine intr-un fel in care cred (sper) ca nu mai sunt capabila sa ma mai cert. Am sarit intr-un taxi si am plans in hohote pana acasa. M-am culcat pe jos, desi aveam deja o canapea. Ai aparut pe la 5 dimineata si te-ai culcat pe jos cu mine. Si am dormit ca doi idioti pe jos.

Nu te regret. Dar imi amintesc.

>Vis ciudat

>Se facea ca m-am trezit si ca imi era infernal de rau. Dar rau, tata, rau. M-am aruncat intr-un taxi condus de o femeie. O femeie cu opinii pe care si le-a exprimat tot drumul. Pe drum am primit un mesaj care m-a linistit, facandu-ma sa cred ca in ciuda faptului ca vomitasem de 3 ori la trezire saptamana incepe intr-un mod ok. Am ajuns la munca, am mancat o napolitana de la un coleg si mi s-a facut iar rau. Nu de la napolitana – aia chiar m-a calmat – ci asa, aiurea. Am plecat inapoi acasa. Am avut intentia sa iau 41, dar am esuat din nou intr-un taxi. Mi-era rau in continuare, dar eram linistita ca saptamana incepe ok. Am ajuns acasa si dintr-o conversatie … cam aiurea pe care am starnit-o pe messenger am aflat ca proaspata mea relatie (sau ce credeam eu ca este un inceput de relatie) este de fapt doar o frumoasa relatie amicala si ca sunt complet idioata. Am aflat asta dupa ce am fost sa vomit din nou – m-am intors si toata informatia era acolo, pe monitor. Ciudat vis…
Se facea apoi ca m-am apucat sa scriu o carte, cartea pe care visez ca ma apuc sa o scriu de nu stiu cand. Si ca mergea chiar bine. Mai picam in melancolie blegoasa din cand in cand, dar faptul ca scriam de iesea fum din tastatura ma facea sa ma simt mai bine.
Am plecat mai apoi acasa la o prietena. Am baut un pahar de martini si ne-am uitat la o telenovela – visul devine, deci, din ce in ce mai bizar. Am dormit bizar de bine. M-am trezit, am ajuns la munca unde toate o luasera razna. Bancpost amestecat cu Vodafone. Toate joburile vietii erau pe capul meu.
Ajung acasa si visul atinge apogeul cand ma hotarasc sa ies in oras la… karaoke. N-aveam de gand sa cant, dar ma gandeam ca nu pot rata performantele muzicale ale altora… Intru in locul respectiv. Dupa vreo ora, toate fortele iadului se declansasera. Un grup de ceva ce pareau a fi adolescenti straini se stransesera in jurul mesei mele si zbierau in ritmuri de Like a virgin si Dancing queen. Scaunul imi trepida, ma tineam strans de o bere si tot universul se invartea. Aia deveneau din ce in ce mai isterici, scandau, se aclamau, isi smulgeau parul din cap, aproape ca incepusem sa vad stelute verzi. Dupa o ora jumate s-au calmat si a inceput o melodie 3SudEst.
Am plecat acasa amuzata, in bizareria visului.
M-am hotarat sa ma culc, nu inainte de a scrie un post pe blog.

>Vand demoni

>

Realizez ca am trait o mare iluzie. Am facut alegeri aleatorii. Am produs haos si am acceptat foarte mult haos pe care n-am stiut sa-l gestionez de fapt niciodata.

Am trait cu senzatia ca pot trece prin orice. Ca daca ceva nu-si lasa urmele pe pielea mea, nu lasa nici o urma in general. Ca ma regenerez cu viteza gandului.

Si …ce sa vezi. Cand sa fac saritura in lungime vad ca nu ma tin picioarele. Ca am doua valize grele legate de ele, si un rucsac mare, burdusit, in spate. Bagaje de oboseala, de frustrari, de suparari, de nopti pierdute, de sperante batute peste fata, un orfelinat de demoni. Demonii mei, ai altora, ai nimanui. I-am cules pe toti de pe autostrada pe cand faceau autostopul si i-am lasat la destinatii diferite. Numai ca ei n-au coborat, de fapt, niciodata. Mi s-au suit in spate, mi-au intrat pe sub haine, mi s-au ascuns in par si in pantofi. M-au napadit.

Cumperi un demon?

>Usor de coplesit

>
Asta e definitia mea. Dupa ce am cautat-o luni si ani in sir, uite ca am gasit-o. Asta e! Sunt usor de coplesit. Sunt usor de umplut cu emotii. O zi poate sa stearga cativa ani. O saptamana poate sa imi stearga intreaga minte. E de-ajuns un catalizator potrivit si ma reinventez la secunda.

Ce-o sa ma fac eu cu mine? Si cum sa fac sa n-o iau pe campi? Ca dupa aia doar eu imi raman la indemana ca sa-mi port de grija… Iar eu o sa fiu iremediabil coplesita de prezentul de atunci.