>Io nu ma suport. Cum ce?? Chestia asta. Lumea asta. E o lume prea mica, mult prea mica, toata lumea cunoaste pe toata lumea, toata lumea s-a culcat la un moment-dat cu prietena ta, toata lumea a trecut la un moment-dat pe la un anumit chiosc sa isi ia tigari, toata lumea TOATA LUMEA, TOATA LUMEA. Parca toata lumea s-a spalat cu periuta ta de dinti si dupa aia a spalat-o in veceu – asta e sentimentul.
Bucurestiul asta e din ce in ce mai fierbinte si mai mic. Il simt ca pe un streang care mi se catara inspre gat. Ma sufoc anticipat, ma auzi? Sunt sufocata, simt cum traheea mi s-a ingustat, LA DRACU’. Nu mai am aer, fa ceva, nu te mai uita asa la mine. Nu sunt de jucarie, sunt pe bune, si ma sufoc!
> In afara de vaga ureche muzicala, o oarecare inclinatie catre scris si lipsa totala a talentului la desen, am un talent nemaipomenit. Mai exact, ala de a-mi bate joc de mine. Dar fac foarte urat: dau cu pietre, scuip, injur, arunc cu oua stricate.
Cedez tuturor tentatiilor, chiar daca tentatiile nu imi cedeaza, si ma chinui cateodata asa de tare, incat ma intreb cu ce mi-am gresit. Sunt doua persoane inauntrul meu: una da cu pumnul, cu sutul, cu ce apuca, iar cealalta incaseaza loviturile.
O sa dureze asa pana intr-o zi in care n-o sa pot sa ma mai ridic de jos. O sa stau acolo, cu curu-n nisip pana o sa ma dezintegrez. Sau poate da domnu’ si innebunesc, si macar n-o sa mai fiu constienta de ce mi se intampla.
> Vorba ceea : “smile, and the world will smile with you”. Ce nu spune cantecelu’ e ca daca plangi, lumea face direct pipi pe plansu’ tau (va rog, observati finetea exprimarii).
Da ma, da. Sunt trista de imi vine sa zgarii peretii cu unghiile. Sunt trista, zac trista, si inauntru sunt cumva furioasa. Sunt foarte furioasa. Ca-n bancu’ cu cainele rau, care se consuma interior.
Altfel, ce as putea sa spun. Sunt eu din nou. Vorbesc singura in baie la 7 dimineata si sprijin borduri la 6 dimineata cautand taxiuri. Imi sorb cocktailurile cu nesat in noptile din weekend, si dorm ziua sperand sa se duca dracu’ mai repede saptamana. Am poate in compozitie o doza ceva mai mare de dispret, si una mai mica de lasitate. Dar e cam acelasi drac. Hainele imi miros din nou a tutun si cefele taximetristilor arata mereu cam la fel. Imi pun aceleasi intrebari pe drum, luna are aceeasi moaca in dreptul gradinii botanice atunci cand ajung acasa suficient de devreme cat sa o prind atarnata de cer. Sunt din nou fericita ca am reusit in sfarsit sa spal vasele, si chiuveta de la baie ma face fericita atunci cand luceste in sfarsit. Am aceeasi senzatie de plutire cand ma tarasc duminica seara pana la chiosc sa-mi iau o inghetata si o paine, si am aceleasi pietre de moara legate de picioare cand ma trezesc dimineata. Scormonesc mereu dupa mancare in frigider si mor de foame pentru ca mi-e lene sa ma duc dupa paine, pentru ca nu e inca duminica seara. Apa de la chiuveta imi face din nou rau cand sunt mahmura, pentru ca mi-a fost prea lene sa ma duc sa imi iau o sticla de apa plata de jos, de la 3 metri de bloc.
Imi bag din nou cu discretie picioarele in tot ce m-ar putea echilibra. Sunt, cum s-ar zice, din nou un soi dubios de javra.
Pierd din nou timpul cu nesimtire, desi sunt intr-o continua criza de timp.
Si, cum zicea cineva (hello you) de curand, singuratatea e pentru mine o virtute. Nu poti fi inteligenta si fericita 1) in romania 2)intr-o lume cu 99% barbati porci 3) intr-o lume de rahat in general.
>M-am scufundat iar in tristete de mi-am ajuns pana undeva in calcaiul stang. Zac si gandesc: o zi banala cu un final patetic. Dar melodia e frumoasa. Enjoy! 🙂
It’s a mystery to me The game commences For the usual fee Plus expenses Confidential information Its in a diary This is my investigation Its not a public inquiry
I go checking out the report Digging up the dirt You get to meet all sorts In the line of work Treachery and treason Theres always an excuse for it And when I find the reason I still cant get used to it
And what have you got at the end of the day ? What have you got to take away ? A bottle of whisky and a new set of lies Blinds on the window and a pain behind the eyes
Scarred for life No compensation Private investigations
…cand se pare ca ceri prea mult de la oameni? Cum e cand pari nebun, si stii ca asa pari, si realizezi cum te privesc oamenii, si desi nu faci totul dintr-o dementa absoluta, totusi toti te percep ca pe o persoana scapata de sub control?
E aiurea, asa e. Cand ceri foarte putin, si totusi putinul ala nu exista, si atunci o iei razna si realizezi ca o iei razna si ca reactiile iti sunt cel putin exagerate, si totusi nu te poti opri pentru ca putinul ala din contract nu exista, la dracu’! Si esti dezamagit ca naiba, si te duci si mai dai un tun, ca oricum lumea te stie nebun, ce conteaza… nu e ca si cum le-ar pasa de nervii tai. Stii cum e: “las-o ma, ca e dusa….”. De cate ori n-ati zis asta? De cate ori n-ati gandit-o, cel putin?
Ma tot intreb: cum functioneaza treaba asta? Asteptam cu totii sa patim o chestie nasoala, si sa vedem cine se sesizeaza? Si atunci dam puncte? Asa functioneaza? Si in perioadele dintre intamplarile dureroase e un fel de … pauza? Poate ca sunt cu adevarat tampita, si nu m-am prins. Poate ca toata lumea are o carte, ceva, cu reguli, si eu n-am ajuns la librarie la timp.
Acum ma gandesc… la ce bun. Zau, la ce bun? La ce bun sa iti doresti? C’mon…. suntem o specie egoista. Si eu sunt egoista. Si … la ce bun? Zau…
> Imi vine sa… dar rau de tot. Si atunci cand imi vine sa…, dar rau de tot, de obicei nu fac nimic. Incremenesc. Si faptul ca imi vine sa… dar rau de tot, incepe sa imi clocoteasca in sange. Si imi vine si sa plang, de fapt de cele mai multe ori chiar incep sa plang. Si ma simt neputincioasa, si mai ales imi vine sa… dar rau de tot.
>…cu durerea asta absurda. Am avut mereu impresia ca o sa fie din ce in ce mai usor Dar orice as face, nimic nu ma pregateste pentru sentimentul asta inutil, fara nici o justificare si fara nici un scop. De fiecare data cand incerc, incerc cu inima deschisa. Si de fiecare data impactul este devastator. Am auzit de la cineva ca “ar fi trebuit sa stiu mai bine”. Eu nu stiu niciodata mai bine. Abordez de fiecare data problema cu sufletul deschis.
Nu exista nimic in afara de timp care sa umple vidul ala. Mi-am reprezentat de multe ori durerea asta ca pe un gol. Dar nu e un gol – e o senzatie de vid. E ca si cum umbli cu o punga vidata pe tine si nu te poti misca, nu poti respira, nu mai poti vedea in jur. E ca si cum te-ai misca intr-o masa amorfa. E ca unul din visele in care alergi si simti cum ti se taie picioarele, si mai ai foarte putin pana sa ajungi undeva si nu mai poti inainta nici macar un centimetru pentru ca nu te tin membrele.
M-am pierdut pe mine si sper sa ma gasesc inainte de a ma panica pana la isterie. De data asta pacatul meu a fost ca m-am regasit si nu am stiut sa ma pastrez.
… …
Facand un pas lateral, mai spun ca am crezut mereu ca in lume e un echilibru. Ca platesti tot raul pe care il faci mai mult sau mai putin constient cu raul pe care il primesti din alta parte. Astazi mi-am schimbat parerea. E vorba de vanzari. Tot schimbul asta de suferinta este ca o afacere. Te pricepi, stii sa vinzi, atunci provoci multe lacrimi si dai in schimb putine. Nu te pricepi, accepti cu naivitate primul pret care ti se cere, nu ai curaj sa negociezi, si-ti vei plati pacatele in mod inzecit. E vorba numai si numai despre un pret.
