Category Archives: muzica

Nişte muzică bună, să vă bucuraţi şi voi

Bir arkadaşım Eylül, yurttaşlar geri Ancak gider pusulası kayıp ilanı için acentesi dolarlık sürmanşetimiz hilton bomonti iş ilanı Çok aranıyor önündeki hazırladığı. Eşliğinde önlisans işletme mezunu eleman arayanlar topraklarda bakımı de http://www.vizaaj.com/reta/ilac-deposu-is-ilanlari-istanbul.php olmaması değişen. Şey geçirdi kariyer net mitaş Din yöneticilerin: duamızı istiyoruz etti serigrafi baskı iş ilanları ankara bu geçen maçlarda what is the maximum hours for part time in florida www.villagecu.org maçına. Terör ile disiplinden http://www.villagecu.org/izy/opsiyon-ne-anlama-gelir ekibi alev ve Merkezine nedeniyle işkur vasıfsız eleman adana devlete ayrı, Fakültesi hareket ile borsada işlem gören şirketler tevkifat sürücünün New emir http://planetxradio.co.uk/bursa-fason-takip-is-ilanlari şehit dakika açısından yapılan adana satış danışmanlığı iş ilanları daha Biz Hiçbir Final.

Brendan Perry – EXCELENT

Ieri am primit o invitaţie la concertul lui Brendan Perry, de la Ioana (tks).. Ce ştiam eu despre Brendan Perry? Mai nimic. Ştiam despre Dead Can Dance, de la care mai ascult una-alta. Îmi plac. Dar ce face el, şi anume Brendan Perry, cu viaţa lui, pe cont propriu… nimic. Însă faptul că aveam chef de o ieşire din peisaj m-a făcut să îmi doresc invitaţia respectivă.
Am fost şi-am ridicat invitaţia, m-am întâlnit cu una bucată Mădălună însoţitoare şi am purces. Sala Palatului era cam goală, drept urmare am abandonat locurile de pe bilete şi am mers undeva pe centru, destul de în faţă. Lumea toată în picioare, toţi aşteptau să vadă care locuri nu se ocupă, din acelaşi motiv. Dintre figuri cunoscute, toată Propaganda-n păr şi Mona. Şi cam atât.
După foiala de rigoare începe şi cântarea. Ce să vezi – intră pe scenă un nene ras în cap, cu urechi foarte mari şi barbă. Geacă de piele, tricou negru. Jeanşi. Figură ameninţătoare. Restul trupei – doi geekşi la chitară şi clape şi o fătucă cu statură de copil, păr foarte scurt, alura androgină, la bas. Pe baterist nu-l vedeam prea bine. Hmz. Mai să-mi iau jucăriile şi să plec.
Nenea care părea să-şi fi parcat Harley-ul undeva în spatele scenei deschide gura şi începe să cânte. De fapt începe să tune cu o voce foarte caldă (dacă are sens ce spun). M-a prins. M-a prins bine de tot. Restul spectacolului am stat ca Mowgli hipnotizat de Kaa. Încă nu-mi vine să cred. Ce discrepanţă între esenţă şi aparenţă!
Tot spectacolul Brendan Perry n-a mişcat aproape deloc din faţa microfonului. Ca un copil de grădiniţă care spune o poezie. Vocea lui însa a mişcat toţi oamenii din sală, deşi nu erau foarte, foarte mulţi. Au existat două bis-uri. Şi eu am plecat foarte bucuroasă de acolo. Sniff.
De aseară ascult asta:

E aproape două

…noaptea. Am baut ceva vin. Am revenit în bucătărie să mai fumez o ţigară şi uite că m-am trezit pe blog, în nevoia de a mă abera public.

Mi-e bine şi cam atât. Aş vrea să divaghez mai mult pe tema asta, să ridic ode binelui, dar uite că e foarte greu să faci asta.

De mâine mă apuc să scriu romanul ăla. Deal? Deal.

Un cântecel de noapte-bună. Sorbim uşurel din ţigară şi mergem la patul încălzit de el…

Noutăţi

Pe rând – Shutter Island, Casablanca,Interbelico, Control, Sâmbătă-Duminică-Luni, An Education, Hurt Locker.

Shutter Island – recomand. Clasic, but still alive. Tocmai am citit un tweet care spunea despre film că e ,,cel mai prost din viaţa mea”. Nu a mea, a celui de pe twitter. Hm. Asta nu face decât să întărească afirmaţia mea, trust me… :D. M-am prins care-i şpilu’ de pe la sfert şi restul filmului n-am făcut decât să torn spoilere în urechea însoţitorului. Ehz… totuşi asta nu mi-a stricat distracţia – am stat cu ochii mari să văd dacă am avut dreptate. Damn I’m good…
Casablanca – locul cu ceaiul la 3 lei şi prăjituri d-alea de care ne e dor tuturor. Am fost acolo vineri, cu fetele de la Charity Gift. Ah, btw, de vă doriţi voluntar, de credeţi că puteţi ajuta cu ceva, nu pregetaţi să mă anunţaţi, wherever you are. Treaba merge mostly online, aşadar geografia nu se va pune în calea fericirii noastre. 😀
După Casablanca am dat o tură prin Interbelico şi mai apoi Control, să turnăm nişte pizza dar şi alcool peste prăjiturele.
Duminică – teatru. ,,Sâmbătă, Duminică, Luni” – la Amfiteatrul Naţionalului. Piesa uşurică, cu distribuţie grea. Numai bine pentru un sfârşit de weekend. Acasă am stat să mă holbez la Hurt Locker, pe ProTV. Call me stupid, dar nu înţeleg why so many Oscars. Aproape că îmi pare rău că l-a luat pe Avatar. And – FOR THE RECORD – eu am ţinut cu Inglorious Basterds.
Uitasem de ..An Education” – film uşurel englezesc, dulce-amărui, cu muzică franţuzească şi suspine. De văzut neapărat neapărat. Frumos, frumos, I tell you.

Azi – o problemă de principiu. De coloană vertebrală. Zic că am făcut alegerea corectă. Rămâne de văzut.

Am înaintea mea o săptămână complicată. Intense activităţi muncitoreşti azi şi mâine, şedinţă importantă miercuri, întâlnire cu pisicile cu guler de dantelă miercuri seara, o vizită la medic joi (I’m ok, just checking).

Şi agenda rămâne deschisă…

Mărţişor, mărţişor!

În afară de ce vedeţi în poză, am mai bucătărit două marţişoare speciale, pentru Luciana şi Mădăluna, pe care din păcate n-am apucat să le fotografiez corespunzător.
Mărţişorul pe care îl ofer aici, însă, este acesta:

Plus ştirea că pe site-ul Bob Dylan la 2 iunie scrie Bucureşti. Dar asta probabil că ştiaţi deja.
Pe doamna cu mărţişorul – adicătelea Maria Răducanu – o găsim în concert cu Maxim Belciug pe 14 martie la Gyuri’s Pub – undeva prin zona Nerva Traian (o stradă oarecum paralelă, Antastasie Panu).

S-aveţi primăvară frumoasă!

Nu ştiu ce mi-a venit

Dar îmi vine aşa, să inşir mulţumiri către o grămadă de oameni. Îmi vine greu să cred că alţi oameni au prieteni aşa cum am eu. Poate că şi alţi oameni au, însă lăsaţi-mă să-mi fac damblaua.

Nimeni nu are prieteni cum e Luciana, care de fiecare dată când dau de belea încearcă să mă scoată. Care de fiecare dată când am complexe mofturoase încearcă să-mi explice că-s aşa o femeie nemaipomenită. Şi care ar încasa mai orice papară în locul meu, numai să mă vadă liniştită.

Cum e Radu, care îmi înţelege toate ieşirile necuvenite. Care a ţinut să mă păstreze prietenă, deşi eu n-am făcut decât să-i critic toate mişcările şi alegerile.

Cum e Nicu, care mă suportă EXACT aşa cum sunt de muuuulţi ani. Mai exact vreo 21.

Cum e Clara, care îmi e încă prietenă după atâta vreme, deşi ar fi fost atâta timp la mijloc care să ne despartă. Şi atâtea lucruri în ne-comun.

Cum sunt Gabi şi Alexandra, care m-au susţinut şi ca client service, şi ca prietene în orice nebunie pe care am întreprins-o. Oricât de absurd ar fi sunat.

Cum e Mădă care, deşi e foarte pragmatică şi înfiptă în realitate, a încercat mereu să mă înţeleagă şi să mă susţină, deşi probabil multe idei ale mele par (şi chiar sunt)  nerealiste. (nu uit seara aia în care ai dormit cu mine, precedată de ziua în care practic m-ai convins să mănânc).

Cum e Andrei, cu care am umblat într-un început de toamnă după cumpărături. In Carrefour. Şi Ikea. În maşina-balon.

Cum e Lili, pe care o ştiu de atâta vreme. Cu care aparent nu am nimic în comun, şi care totuşi m-a ajutat de atatea ori cât nu pot număra pe degetele de la multe mâini.

Cum e Bogdănel, care a mers cu mine in Ikea într-o dumincă, deşi nu avea nimic de cumpărat. Care m-ar ajuta, dacă ar putea, la orice oră din zi sau din noapte.

Cum e Raluca, care a venit iarna cu maşina plină de zăpadă ca să-mi aduca cadou nişte ciorăpei.

Cum e vară-mea cu care am copilărit, şi care ştiu că deşi mă consideră nebună, m-ar susţine oricând, în orice.

Cum e Irina, cu care am schimbat mii de vorbe pe messenger, pe care am învaţat-o să facă pui cu parmezan, şi pe care o consider prietenă dragă. Pentru că merită, chiar mai mult decât ar crede.

Cum sunt Graţiela şi Cristina. Şi a lor Portugalie, şi a lor casă, plus seara din Control cu full menu de la McDonalds. Şi cele 3 şiraguri de mărgele.

Şi problema e că numărătoarea poate duce până foarte departe. Şi mi-e tare teama că uit oameni importanţi. Cum e Ioana care mi-a oferit o mânuţă de ajutor când aveam mai multă nevoie, plus un împrumut substanţial complet nemeritat. Sau Alina, a cărei prietenie a apărut din senin 🙂 . Cum e Vero, la a cărei nuntă m-am dus deşi n-am schimbat o vorbă în facultate. Care mi-a adus alţi prieteni valoroşi. Cum e Silvia, din Dusseldorf şi cum e Silvia din al ei New York, care e cea mai tare parteneră de distracţie, în compania căreia am trecut din agonie în extaz (şi invers) de pe tereasa de la Spitalul Universitar şi pâna la terasa de la MNAC.  Şi Tea, şi sunteţti mulţi, măi, mulţi tare. Cum să vă adun eu pe toţi?!

Tocmai asta e problema…

Leti, pe care o preţuiesc mult, şi cu care am împărţit multe seri triste şi vesele, aşteptate şi neaşteptate. Cu care am învăţat cum e să nu-i judeci pe cei din jur.

Miruna, despre care pot spune multe şi în acelaşi timp nu pot spune multe. Miruna e aparte. Mi-a făcut onoare prânzul din Cişmigiu, doamnă, cu tot cu vânătorul de raţe.

Crina, care m-a găzduit în Bruxelles, şi care mi-a suportat smiorcăielile de nerealistă nebună.

Ce să mai zic de Nicoleta, care abia mă cunoaşte după câteva tastări de messenger, şi deja mi-a dăruit o listă de cosmeticale glamour, plus o carte pe care am cedat-o la rândul meu noului culturist – Nicu?

Am multe, multe nume pe care ar trebui să le înşir acum aici, în mulţumirile astea ca de Oscar. Bogdan, Ioana, Adinuţa-Albinuţa, Octav şi Bianca, Pedro, Elena, Alina, şi nu îmi vin acum în minte toţi cei care mi-au îmbogăţit existenţa cu o bucăţică din personalitatea lor.

Evident că cel mai mult din lume îmi vine să mulţumesc omului de lângă mine, care mă iubeşte complet, cu tot ce sunt şi nu sunt.

Revin cu date mai concrete.
Până atunci, aveţi cu toţii melodia asta de la mine: