>Reminiscenta tot de la Rocknrolla – faza cea mai “deep” (cea cu pachetul de tigari). Monologul lui Johnny Quid.
Schumann.
Category Archives: muzica
>Who’s the real Rocknrolla?
>Pe musiu Rocknrolla l-am vazut prima oara in februarie, si acum 2 saptamani a doua oara. Vad rar un film de doua ori, mai ales intr-un interval scurt. Inteleg ca a dezamagit pe cativa dintre fanii Guy Ritchie, mai ales pe cei care se asteptau la o continuare a trilogiei de care stim cu tontii. Ei bineeeee, mie mi-a placut foarte mult. Si tocmai chestia asta -ca a reusit sa-si pastreze stilul recognoscibil, facand in acelasi timp ceva diferit, mi-a placut cel mai mult.
De coloana sonora presupun ca e inutil sa va zic ca e de zile mari. DOO EGZEMPLE aci. Trebuie sa va avertizez ca THEY ARE DEEPLY ADDICTIVE. Eu smucesc din cap pe ele de ceva timp, si nu cred ca-mi trece prea curand.
>Eram masochista de mica
>Adica ascultam melodii triste cu lumina stinsa si sufeream. Cam cum sunt astia emo acum. Adica eram o mica emo. Nu ma taiam si nici nu-mi dadea prin cap sa fac asemenea chestii (m-am gandit doar la pastile prin clasa a 9-a, dar eram doar teribilista, n-as fi facut asa ceva ever), dar sufeream mult, si eram foarte neinteleasa. Ziceam eu. Cand am mai crescut un picut am trecut de la Sam Brown si alte siroposenii la The Who si al lor “Behind Blue Eyes”. Fumam pe geam, cu usa de la camera incuiata, si imi imaginam ca melodia e despre mine. Ca doar am ochi albastri – duuuh… De aia remake-ul Limp Bizkit m-a lasat complet rece. Cand altii ascultau in delir pe biscuitii respectivi, eu ma simteam in lumea mea nemuritoare si rece, pentru ca suferisem cu ceva ani inainte pe ORIGINAL.
Si am dat pe YouTube peste clipusorul asta cu Dr House. O noua placere vinovata de-a mea. Da, recunosc, imi place si mie de mor tipul asta cinic, uratel si schiop.Adica Limp (ce ironie). Admir felul (halul – pozitiv zicand) in care e construit personajul asta. Cel mai tare personaj neo-romantic. Sunt fascinata, ce sa mai.
>oaaaaaaau, ce mi-am amintit
>Cei trei purcelusi. My fave of them all.
>Sonata lunii
>Nu partea aia de Moonlight Sonata pe care o stie toata lumea drept Moonlight Sonata. Alta parte. Mmmm…
>Pentru ca se intoarce
>L-am pierdut toamna trecuta. Aveam bilet, dar am renuntat la el pentru o seara aparte. Ar trebui sa-mi para rau, dar nu obisnuiesc sa cultiv regrete. Mai ales ca se intoarce. Tot in septembrie. Si de data asta n-o sa-l mai schimb pe altul 🙂
Now in vienna theres ten pretty women
Theres a shoulder where death comes to cry
Theres a lobby with nine hundred windows
Theres a tree where the doves go to die
Theres a piece that was torn from the morning
And it hangs in the gallery of frost
Ay, ay, ay, ay
Take this waltz, take this waltz
Take this waltz with the clamp on its jaws
Oh I want you, I want you, I want you
On a chair with a dead magazine
In the cave at the tip of the lily
In some hallways where loves never been
On a bed where the moon has been sweating
In a cry filled with footsteps and sand
Ay, ay, ay, ay
Take this waltz, take this waltz
Take its broken waist in your hand
This waltz, this waltz, this waltz, this waltz
With its very own breath of brandy and death
Dragging its tail in the sea
Theres a concert hall in vienna
Where your mouth had a thousand reviews
Theres a bar where the boys have stopped talking
Theyve been sentenced to death by the blues
Ah, but who is it climbs to your picture
With a garland of freshly cut tears?
Ay, ay, ay, ay
Take this waltz, take this waltz
Take this waltz its been dying for years
Theres an attic where children are playing
Where Ive got to lie down with you soon
In a dream of hungarian lanterns
In the mist of some sweet afternoon
And Ill see what youve chained to your sorrow
All your sheep and your lilies of snow
Ay, ay, ay, ay
Take this waltz, take this waltz
With its Ill never forget you, you know!
This waltz, this waltz, this waltz, this waltz …
And Ill dance with you in vienna
Ill be wearing a rivers disguise
The hyacinth wild on my shoulder,
My mouth on the dew of your thighs
And Ill bury my soul in a scrapbook,
With the photographs there, and the moss
And Ill yield to the flood of your beauty
My cheap violin and my cross
And youll carry me down on your dancing
To the pools that you lift on your wrist
Oh my love, oh my love
Take this waltz, take this waltz
Its yours now. its all that there is.
(FEDERICO GARCIA LORCA)
>Sia – Soon We’ll Be Found
>No further comment
>Mergem la Waldeeeeck
>Am fost si data trecuta, in septembrie. A fost supraaglomerat si m-a deranjat faptul ca am fost calcata pe bataturi de o gramada de oameni care n-auzisera in viata lor de Waldeck. Erau acolo pentru ca stiau ca se intampla “ceva cool”.
De data asta sper sa se tina de cuvant oamenii din organizare cu “biletele limitate” si sper ca cele doua zile sa fie de ajuns ca sa nu se mai creeze busculada.
In rest: ieee!!! Mergem la Waldeck!!!
>In programul artistic de astazi: Au Revoir Simone
>Preferata mea e “the lucky one”. Dar Twitter-ul mi-a adus azi surpriza asta:
Si da, nu ma abtin, avem si pesa no2 – de care ziceam mai devreme:
>Asa-i ca va e lene?
>Imi vine sa urechez oameni, dar e-n natura umana. Asa ca raman doar dezamagita. Si ideea ca in cazul in care mi s-ar intampla ceva rau oamenii care m-ar putea ajuta ar face la fel (adica le-ar fi lene sa o faca) ma sperie si ma intristeaza.
Concertul a fost tare misto. Kumm a sunat mai bine ca niciodata. M-am indragostit iremediabil de Go To Berlin. A fost o seara misto, dar din cei 30-40 de oameni pe care mizam, au venit 12. Dintre care vreo 4 pe care nici nu-i luasem in calcul. Ba nu, 5. (later edit – imi dau seama ca de fapt din cei 12-13 oameni care au venit dintre cei pe care ii cunosc, mizam doar pe 4 – vorbesc despre Luciana, Andrei, Lili si Bogdanel)Si chestia asta s-a aplicat procentual in cazul tuturor oamenilor care ar fi trebuit sa vina aseara. “A fost cutremur, a fost frig, au fost alte evenimente, ce are si asta cu noi, asta e, mor copii in Somalia in fiecare zi si cainii dorm singuri pe strazi, in frig, si o serie de alti copii sufera de boli grave la 2-3 anisori. Doar n-o sa ne apucam sa salvam acum universul. Si in definitiv… o cunosti pe fata asta?”. Nu, n-o cunosc, si nu, n-am cum sa salvez pe toata lumea. Nici macar pe mine nu pot sa ma salvez. Dar pot sa incerc macar sa fac cate un strop aici, un strop acolo… cat pot. La un moment-dat am obosit sa tot chem oameni doar ca sa aud scuze care nu sunt scuze de fapt, luand in calcul miza. Miza pe care n-o vede nimeni!!! Asta mi se pare partea cea mai trista, ca refuzul a fost inregistrat in capul “telespectatorilor” ca pe un refuz de a iesi la un concert. Un concert (culmea) cu trupe foarte tari, intr-un loc foarte misto – ca daca era vorba de un beci imputit cu manele, as fi inteles rezerva.
Asadar 3 trupe FOARTE misto, foarte bine cotate in momentul asta, plus un DJ care chiar stie sa puna muzica, au acceptat sa isi miste curu’ si sa performeze pe gratis. Unii au venit din alt oras. Sa cante ca oamenii, publicul sa dea niste bani pe care in mod normal ii primesc ei, care bani sa ajute pe cineva a carui viata depinde de treaba asta. Mai mult, nenea cu spatiul s-a angajat sa dea si banii din incasari. Adica – uite ca se poate. Si toata treaba asta, tot angrenajul, toate rotitele s-au blocat in LENE. Ptiu. Cu totii functionam pe principiul “ca o sa fie si mare diferenta daca nu vin eu”. Si se aplica la orice, la reciclare, la mizerie, la atitudini vizavi de altii, mereu, de 2000 de ori pe zi acelasi lucru.
Si da, sunt revoltata.