Stateam pe scaunul plusat si ingramadit. Imputit chiar… Lumina era stinsa, trupa concerta, iar eu imi aminteam cand eram mica si vedeam la TV sala aia in toiul nush-carui-congres. Asta m-a facut chiar sa zambesc.
Imbecila decizie. Asta cu Sala Palatului. Am stat intepenita pe scaun pentru ca eram intr-o stare extrem de proasta. Eram furioasa pe mine ca nu pot sa ies din starea aia si mi-as fi dorit ca totul sa se fi petrecut intr-un alt cadru, care sa ma oblige sa imi ies din ale mele.
In rest – de bine. Da, si eu m-am mirat ca sunt atatia oameni ok in Bucuresti. Multi cunoscuti, multe figuri stiute… Spectacolul a fost unul foarte ok, doar ca sala aia a castrat pe jumatate publicul. Public care s-a ridicat in cele din urma… spre final. Nu vorbim acum despre coloanele facute pe coridoare. Runbaby stie mai bine… Doar era undeva in stanga, agitandu-se si pentru mine :).
Mi-a placut tipa din Argentina. Poate pentru ca ea a fost vocea din spectacol pentru “Until the the morning” – my personal fave. Mi-a placut tinuta primei tipe, cu floarea-pampon-palarie in cap. Mi-a placut si basistul descult si high-looking. Si “fuck bush”.
A fost ok. Primul bis a fost lung. 4 piese. In sfarsit lumea dansa (pana si eu imi miscasem curu’ si stateam sprijinita de scaun, in picioare). Al doilea bis – doar o piesa. Dar a existat. Lucru pe care nu l-am mai vazut de mult si pe care l-am apreciat.
Nu stiu ce o sa se aleaga de Koop si de Tricky. Mi se pare o blasfemie… Thievery Corporation sunt mai populari si e de inteles ca lumea a sarit peste scaune, plus si aerul comunist, in cele din urma. Nu stiu insa ce se va intampla cu … the 2 other shows. Mi-as lua bilet doar din masochism, ca sa vad ce si cum, doar ca in acelasi timp cu Tricky va fi si Gotan Project pe care i-am ratat deja de fiecare data… Si nu stiu inca ce voi alege.
Imi pare rau ca n-am reusit sa “get in the mood”. Pacat.
De aici, o poza cu trupa si vocalista de care va povesteam.
LATER EDIT : Natalia Clavier se numeste ea. O gasiti pe Myspace, if interested.
Si my next favourite stuff – Lebanese Blonde, live la Bucuresti:
>Merci, pas pour moi Mais tu peux bien les offrir à une autre qui aime le vent et le parfum des roses Moi, les mots tendres enrobés de douceur se posent sur ma bouche mais jamais sur mon cœur
Mi-am amintit si cat de tare iubesc eu limba franceza.
> De unde seara de seara manipulez si contorsionez realitati. Pe ale mele si pe ale altora, la alegere.
Am ajuns aici pe jos. Am facut-o – azi. Ce incerc sa fac de aproape 2 ani. Am plecat la 6 si un sfert, m-am trezit in strada plina de furie, cautand solutii de anger management, dezorientata in acelasi timp – si gasind rezolvarea ad-hoc in mersul pe jos. Calea Grivitei, Podul Grant, Crangasi, Virtutii…Fara muzica, fata in fata cu aurolacii si poluarea. Am mers si am mers si am mers pana am simtit ca macar putin din toata furia aia se topeste. Parca o lasam pe asfalt, prin talpi.
Se zice ca e bine sa faci in fiecare zi ceva… ce iti doresti sa faci. Si ca e bine sa faci si ceva de care iti e teama.
Cat de de greu sa iei o decizie, in general? Greu, cred, o sa spuneti… Cat de greu e sa iei o decizie atunci cand in general nu poti sa iei decizii pentru ca imediat dupa iei decizii mai mici care anuleaza partial decizia mare luata initial? Adica atunci cand esti practic incapabil sa iei decizii?