>marţi, iulie 11, 2006
Marea alienare urbana
Un oras este un loc in care oamenii sunt ingramaditi la un loc, impinsi unul in altul, un loc care teoretic ar trebui sa fie raiul socializarii. E ca si cum ai ridica marginile fetei de masa dupa ce ai mancat friptura de pui cu cartofi prajiti si mujdei de usturoi. si toate firimiturile de paine si cojile de usturoi s-ar strange undeva in mijloc, buluc, fara nici un drept la replica, s-ar baga unele in altele si si-ar impartasi toate secretele la ureche, repejor, sa mai apuce un pic de veselie pana la apocaliptica alunecare spre ghena.Numa’ ca realitatea e un pic altfel. Omuletii nostri din marile aglomeratii urbane se comporta ca pilitura de magnet. Adica isteric. Fug unii de altii lipindu-se inevitabil intre ei. Atmosfera urbana naste multa paranoia, multa mania persecutiei, si incredibil de multa alienare.Va dau doar un exemplu. Ati observat vreodata cum oamenii evita in autobuze sa stea pe scaunele “lipite”? Cum toti prefera scaunele individuale? Daca se elibereaza vreun scaun liber, se naste brusc o tensiune intre toti cei aflati pe scaune “lipite” care vaneaza scaunul proaspat eliberat, calculandu-si sansele de a ajunge acolo. In toate mijloacele de transport in comun exista o atitudine de genul “stati acolo, raiosilor, nu va atingeti de mine, nu va mai holbati la cearcanele mele. Hai sa stabilim: aia e zona ta, si asta e zona mea. NU!! STAI ACOLO! NU IMI RESPIRA AERUL!!!! NUUUU!!!!! MA TOPEEEEEESC!!!!”. Scaunele “lipite” sunt doar putin mai bine decat in picioare. Mai ca iti vine sa le cedezi babelor, ca lor oricum pare ca nu le pasa. Eroareee!! N-am vazut creaturi urbane mai obsedate de locurile individuale decat babele. Babele de pe locurile “lipte” fug spre locurile individuale eliberate spontan mai rapid decat serpii cu clopotei in plin atac. E ceva de genul: statie. Inchizi ochii. Ii deschizi si in jurul tau a fost o mare rocada.Parca s-a dat un semnal de “cautati locuri mai bune… 1… 2… 3… si!!”, si toate babele fug ca apucate catre scaune mai insorite…Asa ca ne infigem mai adanc castile in urechi, ochelarii de soare tre sa fie cat mai fumurii, ca nu cumva sa detecteze CEILALTI in ce parte ne uitam. Sacosica stransa la piept, si numaram secundele…
Category Archives: nostalgii
>Si daca tot suntem la capitolul beri…
>…people, this is me being lame 🙂 un cantecel din ala… Snow Patrol – “You could be happy”.
>Feeling de 4 beri
>Snow Patrol – Chasing Cars
>Something special
>
Ce m-a atins pe mine cel mai tare la prima zi de Bestival. Nu stiu ce senzatie o sa va creeze voua asa, luat de pe youtube. Dar live pe mine m-a facut praf. Rau. Watch and… cry, or whatever. Hooverphonic – Vinegar and Salt.
P.S.: da, si varianta asta e tot un live. Pe care l-au transformat intr-un clip.
>Praga in imagini
>I-am promis Dianei acum o saptamana daca nu mai bine, ca voi posta la mine pe blog poze din Praga, de anul trecut. Ei, lenea m-a prins, am mai si uitat, dar uite ca ma tin acum de cuvant.
>Ca sa fiu si eu in randul lumii
>O melodie Incubus care imi place.
| Love Hurt – Incubu… |
>Scena mea preferata din "Paris Je T’aime"
>Duminica sunt posedata
>
Invariabil, duminica sunt nefericita. Rau. Cu sau fara motiv, sunt extrem de nefericita. A existat recent o scurta perioada de timp in care duminicile ma plictiseau, dar nici macar atunci nu erau fericite, ci doar anoste.
Singura perioada in care duminicile imi placeau la nebunie a fost cea dintre clasa a 10-a si clasa a 12-a. Sambata ieseam in club (discoteca, whatever :p) si ma intorceam undeva intre 4 si 6 dimineata. A doua zi faceam ochi pe la 12, cand ai mei erau deja plecati la tara. Ce misto! Nu trebuia sa suport pe nimeni, imi suportam mahmureala cu stoicism (daca era cazul), in balcon, cu o cafea in brate… apoi pe la 4-5 ma apucam de cartofi prajiti, si asa de tare imi placea ca am toata casa numai pentru mine… ca imi insir masa unde vreau, ca mananc ce vreau, ca nu ma bate absolut nimeni la cap… Chiar aveam senzatia aia tampita ca toata lumea e a mea.
Acum e exact invers. Ma trezesc singura pe la pranz si imi vine sa ma dau cu capul de pereti; stiu ca a doua zi trebuie sa ma duc la serviciu; n-am chef de nimic; nu vreau sa vad nici un soare; mi-e lene sa fac de mancare; balconul ma deprima ingrozitor si el pentru ca e mare si gol. Vreau sa imi sune telefonul pana ii moare bateria si in acelasi timp imi vine sa-l inchid si sa nu aud pe nimeni care sa-mi faca vreo propunere de duminica seara pe care trebuie s-o refuz pentru ca … pe bune ca nu ma simt in stare sa ies din casa sau sa vad pe cineva. Duminica sunt genul ala de persoana care nu te lasa nici sa mori nici sa traiesti.
Cam asta. Ma gandeam sa sterg duminicile din calendar. Ar fi sambata si sambata bis. Mi-as putea da la produs niste calendare, ceva… s-ar rezolva cumva. Da’ problema e urmatoarea: cum ma duc eu la munca luni direct dupa party-ul de sambata? A? Va intreb eu pe voi… 🙂
>Dar sa ne veselim, viata e scurta
>
Vorba ceea : “smile, and the world will smile with you”. Ce nu spune cantecelu’ e ca daca plangi, lumea face direct pipi pe plansu’ tau (va rog, observati finetea exprimarii).
Da ma, da. Sunt trista de imi vine sa zgarii peretii cu unghiile. Sunt trista, zac trista, si inauntru sunt cumva furioasa. Sunt foarte furioasa. Ca-n bancu’ cu cainele rau, care se consuma interior.
Altfel, ce as putea sa spun. Sunt eu din nou. Vorbesc singura in baie la 7 dimineata si sprijin borduri la 6 dimineata cautand taxiuri. Imi sorb cocktailurile cu nesat in noptile din weekend, si dorm ziua sperand sa se duca dracu’ mai repede saptamana. Am poate in compozitie o doza ceva mai mare de dispret, si una mai mica de lasitate. Dar e cam acelasi drac. Hainele imi miros din nou a tutun si cefele taximetristilor arata mereu cam la fel. Imi pun aceleasi intrebari pe drum, luna are aceeasi moaca in dreptul gradinii botanice atunci cand ajung acasa suficient de devreme cat sa o prind atarnata de cer. Sunt din nou fericita ca am reusit in sfarsit sa spal vasele, si chiuveta de la baie ma face fericita atunci cand luceste in sfarsit. Am aceeasi senzatie de plutire cand ma tarasc duminica seara pana la chiosc sa-mi iau o inghetata si o paine, si am aceleasi pietre de moara legate de picioare cand ma trezesc dimineata. Scormonesc mereu dupa mancare in frigider si mor de foame pentru ca mi-e lene sa ma duc dupa paine, pentru ca nu e inca duminica seara. Apa de la chiuveta imi face din nou rau cand sunt mahmura, pentru ca mi-a fost prea lene sa ma duc sa imi iau o sticla de apa plata de jos, de la 3 metri de bloc.
Imi bag din nou cu discretie picioarele in tot ce m-ar putea echilibra. Sunt, cum s-ar zice, din nou un soi dubios de javra.
Pierd din nou timpul cu nesimtire, desi sunt intr-o continua criza de timp.
Si, cum zicea cineva (hello you) de curand, singuratatea e pentru mine o virtute. Nu poti fi inteligenta si fericita 1) in romania 2)intr-o lume cu 99% barbati porci 3) intr-o lume de rahat in general.
Cheers, darlin’!
>Ce face vremea din om sau Dire Straits – Private Investigations
>M-am scufundat iar in tristete de mi-am ajuns pana undeva in calcaiul stang. Zac si gandesc: o zi banala cu un final patetic. Dar melodia e frumoasa. Enjoy! 🙂
It’s a mystery to me
The game commences
For the usual fee
Plus expenses
Confidential information
Its in a diary
This is my investigation
Its not a public inquiry
I go checking out the report
Digging up the dirt
You get to meet all sorts
In the line of work
Treachery and treason
Theres always an excuse for it
And when I find the reason
I still cant get used to it
And what have you got at the end of the day ?
What have you got to take away ?
A bottle of whisky and a new set of lies
Blinds on the window and a pain behind the eyes
Scarred for life
No compensation
Private investigations