Category Archives: nostalgii

intelepciuni pinguinesti, la strada, me and my friends, nostalgii

>Miroase a primavara

>

Stiu ca tot zdrangan la aceeasi chitara veche de cateva zile incoace. Ca au innebunit salcamii, ca e primavara, ca sunt alergica, d-astea…

Da’ trebuie neaparat sa vorbesc despre sentimentul de azi. Este vorba despre un sentiment cum de mult nu am mai intalnit. Imaginati-va cadru idilic: in spatele unor blocuri de pe Grivita. Ma taram alene catre bancomat, ca sa scot bani pentru bilete la pietrele rostogolitoare. Si deodata era acolo. Sentimentul. M-am simtit din senin ca atunci cand eram mica si era primavara si dadea coltul ierbii si misunam cu inca vreo 2 creaturi de varste fragede in cautarea “comorilor” in jurul blocului. Doamne, si adunam toate prostiile. Toate resturile de obiecte: lame de ras (ce era cu fascinatia asta cu lamele de ras?! brrr), lopetele de plastic de la paharele de inghetata, cioburi de sticla cu forma interesanta… Ne adunam la banca din fata blocului, si faceam inventarul. Fiecarui obiect i se atribuia o poveste. Toate resturile erau cu siguranta ramasite ale civilizatiilor de mult apuse, sau luasera parte la vreun episod dramatic gen crima din gelozie sau talharirea cuiva foarte bogat.

Sala “de judecata” era foarte importanta. Banca din fata blocului era genul de banca fara spatar, pe care poti sa o “incaleci”. Nu stiu de ce, dar numai acolo ne adunam cu “inventarul”. Cea din spatele blocului era mult mai mare, cu spatar, si avea alte scopuri: concursuri de cantat, de gimnastica, flori-fete-filme-sau-baieti etc.

Cu cat stau mai mult sa ma gandesc, cu atat imi dau seama de alte lucruri. Cum ar fi , de exemplu, ca “scormonitul dupa comori” avea loc numai in prima parte a zilei, pana in pranz, cand lumina era foarte cruda. Seara ne jucam alte jocuri, mult mai “populare”. In lumina serii, de fapt, toate gunoaiele alea ar fi aratat a … gunoaie.
Singurul lucru pe care mi-e greu sa mi-l amintesc este… ce faceam oare in final cu toate gramezile alea de lucruri?

Si in afara de asta, VINE WEEKENDUL. IEEI.
intelepciuni pinguinesti, la strada, nostalgii, you

>Daca bancile ar spune povesti

>

Nu, nu este vorba de institutiile care ne fura banii in fiecare zi 😀 Este vorba de bancile de lemn, metal sau plastic din parcuri, din fata blocului, sau din gara. Personal prefer bancile de lemn, cred ca ar avea mai multa vocatie pentru scris decat restul, dar… pana la urma sa nu judecam dupa aparente.

Asadar, daca bancile ar spune povesti, va dati voi seama cate carti minunate s-ar publica? Povesti pentru copii, pentru oameni mari, pentru animale de casa si animale salbatice, povesti pentru creioane, pentru castane, pentru frunze, pentru aparatele de inghetata…

Invidiez atat de tare bancile! Azi treceam pe langa o banca pe care un domn de 60 si ceva ii povestea unei doamne de 60 si ceva ca i-a scris fiica lui si ca i-a spus ca acolo sunt -40 de grade. Asta e tot ce am auzit. As fi vrut tare mult sa aud toata povestea. Ma intrebam in timp ce treceam pe langa ei: oare cate povesti a auzit banca aia in timpul zilei?

Cei care poposesc pe banci simt nevoia sa comunice. Asa ca vorbesc – fie cu prietenii, fie singuri (astea tre’ sa fie niste informatii fascinante), fie la telefon – si aici ai numai jumatate din poveste. Cred ca cel mai frumos este sa asculti povesti spuse la telefon, pentru ca ai posibilitatea de a umple cealalta jumatate cu ce vrei tu. Poti presupune orice. Si asa, in loc de o poveste, ai sute de povesti noi.

Apoi ma gandesc la pustii obraznici care lipesc guma de mestecat pe banci. Gest urat, ati putea spune, semn de proasta crestere. Dar eu sunt convinsa ca bancile au de castigat din asta. Cred ca gumele de mestecat incep sa se plictiseasca, si cum nu se pot dezlipi singure de acolo, incep sa povesteasca bancilor tot felul de lucruri interesante.

Cel mai frumos cred ca este noaptea, cand bancile isi spun povesti intre ele. Si stau rabdatoare, isi asteapta fiecare randul (pentru ca bancile sunt intelepte, mult mai intelepte decat oamenii), si insira cea mai interesanta poveste pe care au auzit-o in timpul zilei.

N-am mai stat de mult timp pe o banca. Probabil mi-e frica ca mi-ar putea auzi gandurile.

PS: fotografia este facuta in Praga. Pe banca scria “Private”, desi se afla intr-o piateta publica. Cred ca banca respectiva era foarte inteligenta, si dadea in plus si sfaturi, iar cel ce a descoperit secretul pur si simplu nu vrea sa o imparta cu toata lumea.

intelepciuni pinguinesti, la strada, nostalgii, you

>Parisul meu

>

Asa arata Parisul meu. Am cautat mult timp locul in care sa pun fotografia asta, si niciodata nu l-am gasit. Acum, dupa ce am vazut “Paris, je t’aime”, l-am gasit in sfarsit – in acest post despre Parisul meu.
L-am vazut pe tipul asta in Tuileries intr-o zi in care cautasem cu disperare Muzeul Publicitatii, care trebuia sa fie undeva intr-o aripa a Louvre-ului. Si acuma – atunci cand l-am vazut- ma plimbam de nebuna prin parc. Ma uitam la el si judecam dupa geanta sprijinita de scaun si dupa imbracaminte ca tocmai a iesit de la serviciu (era undeva la ora 18.00). Si ma uitam cum sta pur si simplu, singur, in parc, cu 6 pack-ul de Leffe langa el, si se simte bine. Ma uitam la el si nu intelegeam de ce o fac, pentru ca nu era ca si cum as fi simtit vreun soi de atractie fata de el, sau ceva asemanator. Doar ca imaginea lui imi spunea ceva, si incercam din rasputeri sa inteleg ce. I-am facut o fotografie, si in momentul ala am inteles. Asa arata Parisul pentru mine. Era in tipul asta ceva boem, ceva din je m’en fiche-ismul caracteristic, cultul pentru parcuri, pana si placerea legata de alcool (desi ce avea el acolo era bere belgiana, si nu vin frantuzesc).
Am stat si m-am gandit mult… poate era doar un turist (desi geanta aia usor jerpelita nu arata a geanta de turist). Poate fusese concediat, si ce imi parea mie a fi relaxare si boemie era de fapt o manifestare a unui om aflat intr-o situatie dificila. Poate o gasise pe nevasta-sa in pat cu altul si pur si simplu a apucat 6 pack-ul din frigider si a plecat gandind ca toate femeile-s curve, si ca nu merita osteneala. Dar in final, am ajuns la o singura concluzie. Indiferent ce avea omul ala in cap, ce nationalitate avea el de fapt, si cum ii fusese ziua, pentru mine – in mintea mea – pe omul asta il cheama Paris.
….
….
Si dupa cum ziceam, am vazut “Paris, je t’aime”. Si mi-a placut. E unul din putinele filme pe care le-am vazut in ultima vreme care m-a facut sa simt ceva.
Thomas Listen. Listen. There are times when life calls out for a change. A transition. Like the seasons. Our spring was wonderful, but summer is over now and we missed out on autumn. And now all of a sudden, it’s cold, so cold that everything is freezing over. Our love fell asleep, and the snow took it by surprise. But if you fall asleep in the snow, you don’t feel death coming. Take care.
me and my friends, nostalgii

>Minunea de la geam

>

Vorbeam aseara cu o prietena. Imi povestea cum a dat cuiva sms sa-i spuna ca a vazut un copac inflorit. Intrebarea care a urmat a fost: “unde, la tine in suflet?”, iar raspunsul: “nu, la Bucur Obor!” .

Si asa mi-am adus aminte cat de frumos m-am trezit vineri cand am intrat in bucatarie sa-mi fac cafeaua de toate zilele, si am vazut pomul din dreptul ferestrei de la bucatarie. Inmugurit.

Ati observat ce frumosi sunt copacii infloriti de anul asta?

nostalgii, you

>Sunt fericita…

>

…cand imi spal haine si le tin in balsam, si apoi imi miros mainile frumos.

Cand termin cumparaturile in supermarket si ajung acasa cu toate porcarelele si mini porcarelele, si am impresia ca mi-am imbunatatit viata cu un milimetru.

Cand ma uit cu tine la un film si imi gasesc o pozitie foarte placuta, si am impresia ca as vrea ca filmul sa fie infinit, sa adorm, si sa ma trezesc si filmul sa nu se fi terminat, sa adorm apoi la loc si tot asa.

Cand ajung la munca cu o intarziere medie. Daca ajung prea tarziu ma simt prost, daca ajung la timp am impresia ca o sa fie o zi incredibil de lunga…

Cand stau in tramvai si am blugii 3 sferturi cu flori brodate, si ascult muzica, si imi place cum se termina pantalonii exact unde incep bocancii aia la care tin mult de tot.

Cand merg pe strada si imi dau seama ca e o zi in care imi place sa privesc norii.
nostalgii

>vechituri

>La curatenia pricinuita de zugraveala, am dat peste tot felu’ de scrisorele, caietele, carnetele etc…

Si ce sa vezi…

CUM AR FI

Ar putea…fi?
Si, dac-ar fi,
cum ar mai fi
sa…nu mai fie?

In capul meu
ar fi aceleasi ganduri?
Incerc din greu sa inteleg
cum ar mai fi sa nu mai fie.

As plange, probabil, putin
pentru 2-3 minute doar;
apoi ar trece.

Si totusi…cum ar fi
Sa nu mai fie?
Sa fiu atat de aproape
incat sa uit de distanta?

Mai fac o incercare
de a intelege ce ar fi
de n-ar mai fi asa,
asa cum nu e inca.

intelepciuni pinguinesti, interactive, nostalgii

>Ti-ai dorit vreodata

>sa stai pe bancheta din spate a masinii si sa urmaresti peisajul de pe ecranul geamului, si sa stii ca esti acolo unde trebuie sa fii?

Ti-ai dorit vreodata sa intri pe usa si sa simti zambetul ala din camera de alaturi?

Ti-ai dorit vreodata sa te simti rau si sa vina vocea aia care iti zice “nu te mai prosti!”?

Ti-ai dorit vreodata sa te simti coplesit de propria banalitate, si sa stii ca esti simplu, si sa stii ca esti bine?

Ti-ai dorit vreodata sa iti auzi propriile cuvinte si sa nu te simti prost pentru ca le auzi?

Ti-ai dorit vreodata sa se opreasca totul in loc si tu sa fii fericit ca nimeni nu mai respira in secunda aia?

Ti-ai dorit vreodata sa fii aici?

nostalgii

>Era….

>
…calda. Cu maini moi. Grijulie.
Imi facea mereu cartofi prajiti desi abia se tara pana la bucatarie, tinandu-se de pereti.
O…jigneam des, si se supara, desi stia ca asa sunt eu… rece, sarcastica si neatenta. Cinica. Imi permitea mai orice si se prefacea ca intelege, desi cu siguranta ca pornirile mele o depaseau total.

Am vrut sa o sun in seara in care… Probabil ca n-am sunat-o suficient de des. Ar fi trebuit sa o sun in fiecare ora.

Aproape a trecut un an…

la strada, nostalgii

>Frunza

>
Frunza verde, frunza, galbena, frunza albastra, frunza gri…

Azi a fost pentru prima oara cand am constientizat caderea. Eram intr-o statie de autobuz. Un Opel opreste. Domnul e nervos. Foarte nervos. Domnisoara se justifica. Masina sta pe loc. Eu imi ascult muzica. O frunza cade pe capota masinii. O observ, imi dau seama ca e ceva important. Dar nu stiu inca ce exact. Masina pleaca, si frunza aterizeaza – conform legilor fizicii – la picioarele mele. Ma uit la ea, si imi dau seama ca ceva nu e in regula.Dar eu imi ascult muzica.

Brusc incep sa cada multe frunze din copacul de deasupra mea. Eu stau si ma uit la ele. Eu imi ascult muzica. Frunzele cad, si cad, si cad, si la un moment dat le aud, deasupra muzicii. Le aud desprinderea.Eu imi ascult muzica.