Category Archives: you

bad dreams, Fighting with you, me and my friends, me feeling like shit, muzica, you

>Tineti-va bine si – va rugam – nu vomitati pe restul pasagerilor

>

Asta e motto-ul weekend-ului meu. Ups and downs. De la gheata la foc, de la plans la ras. Foame extrema. Mahmureala extrema.
Pereti portocalii, copii drogati, taxiuri (multe taxiuri). Nu simt acelasi lucru. Sa nu-mi dai drumul niciodata.
Umbre, contururi. Nu dau drumul. Nu pot.
Undeva, in mijlocul circului, mcDonald’s. De ce – chiar nu stiu. Dar nu-i loc de intrebari. Nu e loc de intors.
Ganduri ce se invartesc pana formeaza un surub care imi amesteca materia cenusie cu cea alba. Vertij. Muzica, muzica, muzica.
STOP! Song to say goodbye.

nostalgii, you

>These are a few of my favourite things..

>

Nu stiu de ce, dar mi s-a facut dor de melodia asta din “Sunetul muzicii”. Stiu, nu prea ma prinde, nu prea sunt eu… Da’ mie mi-a placut filmul ala, da??

Dupa ce am rascolit prin youtube, am ales varianta asta. E cea mai apropiata de senzatia de “favourite things” pe care o am acum.

bad dreams, divagand, you

>Cat de ciudat poate fi

>
…un vis? E extrem de bizar cand ai un vis urat, unul din ala realist, si iti dai seama ca e un vis dar te incapatanezi sa dormi in continuare pentru ca ai impresia ca asa o sa afli niste secrete pe care in realitate nu le-ai afla nicicum. Cand te trezesti iti dai seama ca a fost totul doar o mare minciuna si ca te-ai agitat degeaba cateva ore foaaaarte lungi, dar in acelasi timp te bucuri ca a fost o minciuna, pentru ca lucrurile pe care le-ai aflat sunt ingrozitoare.

Aseara, de pilda, nu mai aveam unde locui. Si faceam tot felul de investigatii asupra tragediei ca in momentul in care se va intampla cu adevarat, sa pot sa contracarez totul. Cum o nenorocire nu vine niciodata singura, prietenul meu se impacase cu o fosta prietena, blonda, pe nume Luiza. Imi pare rau ca nu mi-am notat si numele de familie, pentru ca la un moment-dat stransesem un adevarat dosar. Deci… CINE e Luiza, huh??? (acum, vorbind despre asta, cred ca e o trauma mai veche de-a mea… 🙂 ).

Sunt eu nebuna nebuna de tot, sau mai viseaza cineva investigatii din astea?

bad dreams, la strada, me feeling like shit, you

>Au innebunit salcamii, iar eu parca as fi mama lor…

>…am consumat atata energie saptamanile astea, incat n-am mai avut resurse pentru viata mea virtuala. Am oscilat intre crize de nervi si crize de fericire, cel mai mare zambet de inima si cel mai nasol sentiment de singuratate. Si ca sa fie frumos, m-au inundat alergiile de tot felul. Cred ca m-a ajuns astenia de primavara, si ma sperie foarte tare momentele din ce in ce mai dese in care imi ies din minti si fac lucruri…

Si in plus, asa de tare nu mai vreau sa ma ajunga senzatia asta ca sunt mica si ma infund in asfalt… Nu stiu cat de cunoscut va suna asta, dar ma intalnesc cu fenomenul destul de des lately. Merg pe strada, ma uit la telefon din cand in cand (aproximativ 3 minute jumate) de parca astept o minune, si am impresia ca ma pierd cumva intre tot ce e in jur:banci, soare, tineri, catei, babe, bisnitari, injuraturi, seminte, pisici. Imi doresc parca sa ma apuce careva de mana si sa ma traga in sus inainte sa ma aspire porii asfaltului, sa ma duca undeva frumos si sa imi infiga o vata de zahar pe gat ca sa nu ma mai gandesc la ziua de maine, dar chestia asta nu se intampla niciodata. Din fericire, reusesc de fiecare data sa ma tarasc pana acasa si sa imi rezolv problemele dintre mine si eu pe undeva prin balcon, la o tigara.

Si ca un apogeu, nenii astia de pe net imi spun ca si copilu’ meu interior (nu, nu sunt insarcinata – asta ar mai lipsi…) e cam nervos. Iete ce zice la tabel:

Your Inner Child Is Angry

You’re not an angry person.
But when you don’t get your way, watch out.
Like a very manipulative kid, you will get what you want.
Even if it takes a little kicking and screaming.
bad dreams, divagand, funny shit, you

>Vise, taica, vise…

>

Azi noapte m-am trezit la 3.30. Am mancat un Kit Kat si m-am culcat la loc.

Si am inceput, nene, sa visez… Am visat ca eram la Pitesti, cu vara-mea si cu diversi alti prieteni. In afara de faptul ca ma ingrasasem la loc si eram foarte blonda, m-am mai dus si intr-un club unde am inceput sa ma fac praf. Si cum stateam eu in club si ma faceam praf, apar acolo directorul de creatie cu directoarea de client service. Nu mai stiu ce am discutat noi (va dati seama, visam si mai eram si beata in vis, era chiar culmea sa tin minte discutia), dar – tot in vis – la un moment-dat m-am dus acasa sa dorm.

De dimineata, ceasul a inceput sa sune – de-adevaratelea. Am o sonerie noua care spune pe triluri de pasarele: “Tutu, …Lulu…”… ca sa zbiere apoi: “DA-TE JOS DIN PAAAT!!!”. Si cum am auzit eu amenintarile telefonului, am inceput sa imi fac planul: “Booooon, ma dau jos din pat. Ma spal pe dinti, ma imbrac, ma duc la metrou… Wait… unde dracu e metroul?? Aoleu, sunt la Pitesti. Nu am metrou! CUM AJUNG LA METROOOOOOU? Doamne, cat de imbecila sunt, Doamne cat de idioata sunt… chiar nu puteam sa ma gandesc la asta din timp?!”.

Dupa ce m-am agitat in starea aia de semi-somn vreo 10 minute, am inceput sa realizez cum stau lucrurile. :”Staaaaai, ma, stai. Ca sunt chiar proasta. Pai sun si le explic ca sunt la Pitesti. Daca or sa creada ca inventez… Neaaah, cum naiba, nu m-am intalnit cu aia doi in club aseara?! Imposibil, or sa-si dea seama ca nu am cum sa ajung…”.

Si asa am tinut-o pana la 9 fara 10… Cand m-am trezit, m-am tarat pana la marginea patului, si am inceput sa gandesc. “Sunt la Bucuresti, e marti- nu vineri, n-am fost in nici un club, trebuie sa ma duc la birou, n-am bani de taxi, metroul e vizavi…cu ce ma imbrac… Doamne ce ma ustura ochii; off, iar am adormit machiata… cand naiba dau de mancare si la pesti…”. Cam asta.

Inca 2-3 dimineti ca astea si ma lasa dracului nervii de tot.

intelepciuni pinguinesti, la strada, nostalgii, you

>Daca bancile ar spune povesti

>

Nu, nu este vorba de institutiile care ne fura banii in fiecare zi 😀 Este vorba de bancile de lemn, metal sau plastic din parcuri, din fata blocului, sau din gara. Personal prefer bancile de lemn, cred ca ar avea mai multa vocatie pentru scris decat restul, dar… pana la urma sa nu judecam dupa aparente.

Asadar, daca bancile ar spune povesti, va dati voi seama cate carti minunate s-ar publica? Povesti pentru copii, pentru oameni mari, pentru animale de casa si animale salbatice, povesti pentru creioane, pentru castane, pentru frunze, pentru aparatele de inghetata…

Invidiez atat de tare bancile! Azi treceam pe langa o banca pe care un domn de 60 si ceva ii povestea unei doamne de 60 si ceva ca i-a scris fiica lui si ca i-a spus ca acolo sunt -40 de grade. Asta e tot ce am auzit. As fi vrut tare mult sa aud toata povestea. Ma intrebam in timp ce treceam pe langa ei: oare cate povesti a auzit banca aia in timpul zilei?

Cei care poposesc pe banci simt nevoia sa comunice. Asa ca vorbesc – fie cu prietenii, fie singuri (astea tre’ sa fie niste informatii fascinante), fie la telefon – si aici ai numai jumatate din poveste. Cred ca cel mai frumos este sa asculti povesti spuse la telefon, pentru ca ai posibilitatea de a umple cealalta jumatate cu ce vrei tu. Poti presupune orice. Si asa, in loc de o poveste, ai sute de povesti noi.

Apoi ma gandesc la pustii obraznici care lipesc guma de mestecat pe banci. Gest urat, ati putea spune, semn de proasta crestere. Dar eu sunt convinsa ca bancile au de castigat din asta. Cred ca gumele de mestecat incep sa se plictiseasca, si cum nu se pot dezlipi singure de acolo, incep sa povesteasca bancilor tot felul de lucruri interesante.

Cel mai frumos cred ca este noaptea, cand bancile isi spun povesti intre ele. Si stau rabdatoare, isi asteapta fiecare randul (pentru ca bancile sunt intelepte, mult mai intelepte decat oamenii), si insira cea mai interesanta poveste pe care au auzit-o in timpul zilei.

N-am mai stat de mult timp pe o banca. Probabil mi-e frica ca mi-ar putea auzi gandurile.

PS: fotografia este facuta in Praga. Pe banca scria “Private”, desi se afla intr-o piateta publica. Cred ca banca respectiva era foarte inteligenta, si dadea in plus si sfaturi, iar cel ce a descoperit secretul pur si simplu nu vrea sa o imparta cu toata lumea.

intelepciuni pinguinesti, la strada, nostalgii, you

>Parisul meu

>

Asa arata Parisul meu. Am cautat mult timp locul in care sa pun fotografia asta, si niciodata nu l-am gasit. Acum, dupa ce am vazut “Paris, je t’aime”, l-am gasit in sfarsit – in acest post despre Parisul meu.
L-am vazut pe tipul asta in Tuileries intr-o zi in care cautasem cu disperare Muzeul Publicitatii, care trebuia sa fie undeva intr-o aripa a Louvre-ului. Si acuma – atunci cand l-am vazut- ma plimbam de nebuna prin parc. Ma uitam la el si judecam dupa geanta sprijinita de scaun si dupa imbracaminte ca tocmai a iesit de la serviciu (era undeva la ora 18.00). Si ma uitam cum sta pur si simplu, singur, in parc, cu 6 pack-ul de Leffe langa el, si se simte bine. Ma uitam la el si nu intelegeam de ce o fac, pentru ca nu era ca si cum as fi simtit vreun soi de atractie fata de el, sau ceva asemanator. Doar ca imaginea lui imi spunea ceva, si incercam din rasputeri sa inteleg ce. I-am facut o fotografie, si in momentul ala am inteles. Asa arata Parisul pentru mine. Era in tipul asta ceva boem, ceva din je m’en fiche-ismul caracteristic, cultul pentru parcuri, pana si placerea legata de alcool (desi ce avea el acolo era bere belgiana, si nu vin frantuzesc).
Am stat si m-am gandit mult… poate era doar un turist (desi geanta aia usor jerpelita nu arata a geanta de turist). Poate fusese concediat, si ce imi parea mie a fi relaxare si boemie era de fapt o manifestare a unui om aflat intr-o situatie dificila. Poate o gasise pe nevasta-sa in pat cu altul si pur si simplu a apucat 6 pack-ul din frigider si a plecat gandind ca toate femeile-s curve, si ca nu merita osteneala. Dar in final, am ajuns la o singura concluzie. Indiferent ce avea omul ala in cap, ce nationalitate avea el de fapt, si cum ii fusese ziua, pentru mine – in mintea mea – pe omul asta il cheama Paris.
….
….
Si dupa cum ziceam, am vazut “Paris, je t’aime”. Si mi-a placut. E unul din putinele filme pe care le-am vazut in ultima vreme care m-a facut sa simt ceva.
Thomas Listen. Listen. There are times when life calls out for a change. A transition. Like the seasons. Our spring was wonderful, but summer is over now and we missed out on autumn. And now all of a sudden, it’s cold, so cold that everything is freezing over. Our love fell asleep, and the snow took it by surprise. But if you fall asleep in the snow, you don’t feel death coming. Take care.
nostalgii, you

>Sunt fericita…

>

…cand imi spal haine si le tin in balsam, si apoi imi miros mainile frumos.

Cand termin cumparaturile in supermarket si ajung acasa cu toate porcarelele si mini porcarelele, si am impresia ca mi-am imbunatatit viata cu un milimetru.

Cand ma uit cu tine la un film si imi gasesc o pozitie foarte placuta, si am impresia ca as vrea ca filmul sa fie infinit, sa adorm, si sa ma trezesc si filmul sa nu se fi terminat, sa adorm apoi la loc si tot asa.

Cand ajung la munca cu o intarziere medie. Daca ajung prea tarziu ma simt prost, daca ajung la timp am impresia ca o sa fie o zi incredibil de lunga…

Cand stau in tramvai si am blugii 3 sferturi cu flori brodate, si ascult muzica, si imi place cum se termina pantalonii exact unde incep bocancii aia la care tin mult de tot.

Cand merg pe strada si imi dau seama ca e o zi in care imi place sa privesc norii.