>Fuse fuse si se duse

>Ma simt ca si cum as spune o poveste. Nu stiu exact ce poveste, dar e cazul sa spun o poveste, nu? E final de an din nou si se fac retrospective.

Incerc sa adun franturi din anul asta si sa le dau coerenta… dar nu pot. Tot ce am sunt franturi de idei, capete de cuvinte, multe puncte
de suspensie si nici o concluzie. De la an la an sunt mai confuza… de la an la an sunt mai nauca. Parca lucrurile trebuiau sa se aseze in timp, nu? Asa spun oamenii…

Anul asta am iubit, am schimbat joburi, am cunoscut oameni, am baut, am urat, mi-am schimbat parul de vreo 3-4 ori… am slabit, m-am ingrasat, am calatorit, m-am indragostit, m-am dezdragostit si apoi m-am indragostit din nou…si din nou a trebuit sa renunt inainte de a fi cazul sa ma bucur. Am invatat ca sunt rea si capricioasa. Ca pot fi geloasa si invidioasa, si ca sunt speciala dar intr-un fel care nu imi place. In plus, daca stau sa evaluez cantitatea de nefericire per luna si sa fac o medie, cred ca a fost un an destul de trist…

Nu mai cred in lucruri cu adevarat bune. Cred ca ele se intampla numai in filme. Vorbesc in clisee, asa-i? Da, si nu reusesc sa ies din ele nici la serviciu. Cred ca fericirea e over rated. Happiness is over rated, right?

O caruta de nemultumiri. Nemultumiri adunate, mangaiate, crescute si transformate in frustrari.

La multi ani si tie.

>Daca tot mi-am transformat blogu’ intr-o pagina de hi5….

>…zic sa va prezint si weekendul care tocma’ s-a-ncheiat.

Se pare ca noul job a luat locul senzationalului din viata de zi cu zi… nu mai am bre ce sa va mai zic… In afara de faptul ca exista un baiat (care nu ma atrage, din pacate, ar fi fost interesant) cu care ma vad mereu, dar mereu, e in toate metrourile, cluburile, autobuzele, restaurantele, evenimentele, TOT… Sambata, la party-ul tralala jur ca-mi venea sa ma duc sa-l intreb care e schema. Incep sa cred ca ma urmareste… sau eu pe el…grrrrr.

Din episodul de astazi, avem sa va prezentam 2 fotografii.

Prima se numeste “Ne-a aprobat spotu’ cu pestii vorbitori!” – “Ba, esti nebuna?!”.


Pentru cea de-a doua am ales un nume la intamplare. Zic… cum ar fi sa ii zicem, de exemplu…”femeile lu’ Dracula”.
That’s all folks!! Ne vedem cand ne-om mai auzi…

>Paradox

>
Ma simt inteleapta. Poate pentru ca e ora 4,si asta suna a ora numai buna de a fi intelept…Oricum, important e ca ma simt inteleapta. Si ca analizez. Analizez continuu eu, asta e natura mea care ma face sa pierd gramezi si sa castig alte gramezi. Dar de data asta simt nevoia sa impart rezultatul analizei si cu alti oameni.

Despre ce e vorba… pe scurt, e vorba despre paradoxul dintre proiectia propriilor perceptii asupra celor din jur si incapacitatea de a realiza cum inregistreaza aceiasi cei din jur lucruri care ni se intampla si noua. Concret: pendulam continuu intre “daca eu sunt asa asa sunt si cei din jur” si “eu vad lucrurile asa, dar daca ceilalti le vad altfel?”. Aplicam continuu ceea ce simtim si asupra altora, dar in momentul in care tragem concluzii rezultatul este foarte vag – pentru ca stim ca toti oamenii sunt diferiti. Pornim intr-un fel si undeva pe drumul catre concluzii apar niste dubii care ar fi trebuit de fapt sa ne impiedice sa pornim inca de la inceput.

Are vreun sens ceea ce spun?

>Un refren pentru dumneavoastra

>

Si afara ploua, ploua… si-i trecut de ora 5…

Creierul meu a trecut printr-un soc electric masiv. Incepe sa-si revina. Lucrurile rele scot si lucruri bune din dulap… dar dupa care se pitesc intotdeauna ranjind noi lucruri rele. After the rain comes sun, after the sun comes rain again…

Oricum, e oficial: am trecut la nivelul urmator. D-acu-ncolo sa vedem… 🙂

Prin București, cu bune și cu rele