>Care-mi da o palma?

>
Am mai intrebat asta? E, atunci mai intreb o data. Care-mi da o palma peste ceafa?

Am impresia ca mi s-au ars niste beculete, si ma gandesc ca poate daca le scutur un pic isi revin. Sunt o desdemona patetica, sunt o placinta, cineva mi-a sugerat un inceput de hepatita (doamne-fereste). Nu stiu nici macar daca sunt trista… sunt INGROZITOOOOOR de amortita, nu mai traiesc!! Sunt doar spectator – unul prost, care nici macar nu pricepe la ce se uita. Ma plang, dar nu stiu exact de ce ma plang. Zilele trec aiurea si eu le pierd. Mereu am tendinta sa le apuc de coada cand ajung undeva spre final, dar le las sa se tarasca si sa dispara, oricum n-am ce face cu cozile lor.

Mi s-a intamplat sa rup cozile unor zile de cateva ori. S-au zvarcolit de 2-3 ori si dupa aia au… murit. Mi-a parut un pic rau – cred ca si de o reptila mi-ar parea rau daca i-as rupe coada… Ce sa fac eu cu cozi moarte de reptile?! Eh – asa e si cu cozile zilelor.

Sunt ca un vulcan. Erup, fac urat, parjolesc in jur, distrug case, otravesc fantani, dupa care, pace nene. Liniste… atata cat sa-si mai faca niste fraieri casute undeva la poalele “muntelui astuia dragut si aburind”. Acuma sunt in starea de pauza.

Vreau sa fiu un munte normal. Se poate ? Hello? Ma aude cineva acolo? Mic, pajiste, verde, alea, o caprioara, o capra neagra… Lava asta ma enerveaza cumplit.

>Draguta,

>Am pus piesa de la tine pe blog. Nu de alta, dar m-am uitat la clip si era cu mare si nisip. M-a convins.

Iar tu, celalalt draguta, asculta atent versurile. Da, da, tu, exact. Stiu ca te simti cu musca pe caciula. Exaaaact despre tine e vorba.

mostra:

There is nothing left to say
I had my fill, I went away
Your crying eyes won’t change a thing
It was just a fling

Well how could an angel break my heart
He said: We could still be friends

Bai nene, sa ne traim mult. Si bine. Si sa ne batem copii cand sunt mici ca sa nu ajunga ca noi. :)))

>Sunt obosita…

>

…dupa 2 zile jumatate de agitatie. A fost frumos, a fost groaznic, am ras, am plans, am urat si nu prea am iubit, mi-a fost cald, mi-a fost frig, am alergat si am zacut, m-am uitat intr-o singura directie ore in sir, dupa care in toate directiile in doar cateva minute…

Mi-am dat seama ca n-am vazut niciodata situatia clar… Si cu atat mai putin o vad acum 🙂 . Ca lucruri de care m-am agatat cateva luni in sir au fost false, explicatii pe care mi le-am dat una dupa cealalta au fost inutile… ca oamenii nu sunt asa cum vrei tu sa iti imaginezi ca sunt. Ca uneori in spatele a nimic e… chiar nimic. Sunt putin suparata ca locul in care fugeam de obsesii a devenit unul populat de ele, si ca nu pot face nimic in sensul asta. Nu mi se pare corect – locul in care imi calmam creierul s-a transformat intr-unul care ma face sa sufar. Dar… cine-a zis ca exista ceva corect pe lume?

Intorcand moneda, ma bucur ca am trait-o si pe asta. Am baut mai mult decat pot duce si nu mi-a fost rau, am dansat mai mult decat pot dansa, am tipat mai mult decat pot tipa, am simtit mult. Am simtit fiecare vibratie, am colectat toate gesturile, toate formele, toate culorile si le-am absorbit si acum inca le mai simt.

Am trait 2 ani in 2 zile.

Prin București, cu bune și cu rele