bad dreams, divagand, you

>Cat de ciudat poate fi

>
…un vis? E extrem de bizar cand ai un vis urat, unul din ala realist, si iti dai seama ca e un vis dar te incapatanezi sa dormi in continuare pentru ca ai impresia ca asa o sa afli niste secrete pe care in realitate nu le-ai afla nicicum. Cand te trezesti iti dai seama ca a fost totul doar o mare minciuna si ca te-ai agitat degeaba cateva ore foaaaarte lungi, dar in acelasi timp te bucuri ca a fost o minciuna, pentru ca lucrurile pe care le-ai aflat sunt ingrozitoare.

Aseara, de pilda, nu mai aveam unde locui. Si faceam tot felul de investigatii asupra tragediei ca in momentul in care se va intampla cu adevarat, sa pot sa contracarez totul. Cum o nenorocire nu vine niciodata singura, prietenul meu se impacase cu o fosta prietena, blonda, pe nume Luiza. Imi pare rau ca nu mi-am notat si numele de familie, pentru ca la un moment-dat stransesem un adevarat dosar. Deci… CINE e Luiza, huh??? (acum, vorbind despre asta, cred ca e o trauma mai veche de-a mea… 🙂 ).

Sunt eu nebuna nebuna de tot, sau mai viseaza cineva investigatii din astea?

intelepciuni pinguinesti, la strada, me and my friends, nostalgii

>Miroase a primavara

>

Stiu ca tot zdrangan la aceeasi chitara veche de cateva zile incoace. Ca au innebunit salcamii, ca e primavara, ca sunt alergica, d-astea…

Da’ trebuie neaparat sa vorbesc despre sentimentul de azi. Este vorba despre un sentiment cum de mult nu am mai intalnit. Imaginati-va cadru idilic: in spatele unor blocuri de pe Grivita. Ma taram alene catre bancomat, ca sa scot bani pentru bilete la pietrele rostogolitoare. Si deodata era acolo. Sentimentul. M-am simtit din senin ca atunci cand eram mica si era primavara si dadea coltul ierbii si misunam cu inca vreo 2 creaturi de varste fragede in cautarea “comorilor” in jurul blocului. Doamne, si adunam toate prostiile. Toate resturile de obiecte: lame de ras (ce era cu fascinatia asta cu lamele de ras?! brrr), lopetele de plastic de la paharele de inghetata, cioburi de sticla cu forma interesanta… Ne adunam la banca din fata blocului, si faceam inventarul. Fiecarui obiect i se atribuia o poveste. Toate resturile erau cu siguranta ramasite ale civilizatiilor de mult apuse, sau luasera parte la vreun episod dramatic gen crima din gelozie sau talharirea cuiva foarte bogat.

Sala “de judecata” era foarte importanta. Banca din fata blocului era genul de banca fara spatar, pe care poti sa o “incaleci”. Nu stiu de ce, dar numai acolo ne adunam cu “inventarul”. Cea din spatele blocului era mult mai mare, cu spatar, si avea alte scopuri: concursuri de cantat, de gimnastica, flori-fete-filme-sau-baieti etc.

Cu cat stau mai mult sa ma gandesc, cu atat imi dau seama de alte lucruri. Cum ar fi , de exemplu, ca “scormonitul dupa comori” avea loc numai in prima parte a zilei, pana in pranz, cand lumina era foarte cruda. Seara ne jucam alte jocuri, mult mai “populare”. In lumina serii, de fapt, toate gunoaiele alea ar fi aratat a … gunoaie.
Singurul lucru pe care mi-e greu sa mi-l amintesc este… ce faceam oare in final cu toate gramezile alea de lucruri?

Si in afara de asta, VINE WEEKENDUL. IEEI.
bad dreams, la strada, me feeling like shit, you

>Au innebunit salcamii, iar eu parca as fi mama lor…

>…am consumat atata energie saptamanile astea, incat n-am mai avut resurse pentru viata mea virtuala. Am oscilat intre crize de nervi si crize de fericire, cel mai mare zambet de inima si cel mai nasol sentiment de singuratate. Si ca sa fie frumos, m-au inundat alergiile de tot felul. Cred ca m-a ajuns astenia de primavara, si ma sperie foarte tare momentele din ce in ce mai dese in care imi ies din minti si fac lucruri…

Si in plus, asa de tare nu mai vreau sa ma ajunga senzatia asta ca sunt mica si ma infund in asfalt… Nu stiu cat de cunoscut va suna asta, dar ma intalnesc cu fenomenul destul de des lately. Merg pe strada, ma uit la telefon din cand in cand (aproximativ 3 minute jumate) de parca astept o minune, si am impresia ca ma pierd cumva intre tot ce e in jur:banci, soare, tineri, catei, babe, bisnitari, injuraturi, seminte, pisici. Imi doresc parca sa ma apuce careva de mana si sa ma traga in sus inainte sa ma aspire porii asfaltului, sa ma duca undeva frumos si sa imi infiga o vata de zahar pe gat ca sa nu ma mai gandesc la ziua de maine, dar chestia asta nu se intampla niciodata. Din fericire, reusesc de fiecare data sa ma tarasc pana acasa si sa imi rezolv problemele dintre mine si eu pe undeva prin balcon, la o tigara.

Si ca un apogeu, nenii astia de pe net imi spun ca si copilu’ meu interior (nu, nu sunt insarcinata – asta ar mai lipsi…) e cam nervos. Iete ce zice la tabel:

Your Inner Child Is Angry

You’re not an angry person.
But when you don’t get your way, watch out.
Like a very manipulative kid, you will get what you want.
Even if it takes a little kicking and screaming.
bad dreams, divagand, funny shit, you

>Vise, taica, vise…

>

Azi noapte m-am trezit la 3.30. Am mancat un Kit Kat si m-am culcat la loc.

Si am inceput, nene, sa visez… Am visat ca eram la Pitesti, cu vara-mea si cu diversi alti prieteni. In afara de faptul ca ma ingrasasem la loc si eram foarte blonda, m-am mai dus si intr-un club unde am inceput sa ma fac praf. Si cum stateam eu in club si ma faceam praf, apar acolo directorul de creatie cu directoarea de client service. Nu mai stiu ce am discutat noi (va dati seama, visam si mai eram si beata in vis, era chiar culmea sa tin minte discutia), dar – tot in vis – la un moment-dat m-am dus acasa sa dorm.

De dimineata, ceasul a inceput sa sune – de-adevaratelea. Am o sonerie noua care spune pe triluri de pasarele: “Tutu, …Lulu…”… ca sa zbiere apoi: “DA-TE JOS DIN PAAAT!!!”. Si cum am auzit eu amenintarile telefonului, am inceput sa imi fac planul: “Booooon, ma dau jos din pat. Ma spal pe dinti, ma imbrac, ma duc la metrou… Wait… unde dracu e metroul?? Aoleu, sunt la Pitesti. Nu am metrou! CUM AJUNG LA METROOOOOOU? Doamne, cat de imbecila sunt, Doamne cat de idioata sunt… chiar nu puteam sa ma gandesc la asta din timp?!”.

Dupa ce m-am agitat in starea aia de semi-somn vreo 10 minute, am inceput sa realizez cum stau lucrurile. :”Staaaaai, ma, stai. Ca sunt chiar proasta. Pai sun si le explic ca sunt la Pitesti. Daca or sa creada ca inventez… Neaaah, cum naiba, nu m-am intalnit cu aia doi in club aseara?! Imposibil, or sa-si dea seama ca nu am cum sa ajung…”.

Si asa am tinut-o pana la 9 fara 10… Cand m-am trezit, m-am tarat pana la marginea patului, si am inceput sa gandesc. “Sunt la Bucuresti, e marti- nu vineri, n-am fost in nici un club, trebuie sa ma duc la birou, n-am bani de taxi, metroul e vizavi…cu ce ma imbrac… Doamne ce ma ustura ochii; off, iar am adormit machiata… cand naiba dau de mancare si la pesti…”. Cam asta.

Inca 2-3 dimineti ca astea si ma lasa dracului nervii de tot.

intelepciuni pinguinesti, la strada, nostalgii, you

>Daca bancile ar spune povesti

>

Nu, nu este vorba de institutiile care ne fura banii in fiecare zi 😀 Este vorba de bancile de lemn, metal sau plastic din parcuri, din fata blocului, sau din gara. Personal prefer bancile de lemn, cred ca ar avea mai multa vocatie pentru scris decat restul, dar… pana la urma sa nu judecam dupa aparente.

Asadar, daca bancile ar spune povesti, va dati voi seama cate carti minunate s-ar publica? Povesti pentru copii, pentru oameni mari, pentru animale de casa si animale salbatice, povesti pentru creioane, pentru castane, pentru frunze, pentru aparatele de inghetata…

Invidiez atat de tare bancile! Azi treceam pe langa o banca pe care un domn de 60 si ceva ii povestea unei doamne de 60 si ceva ca i-a scris fiica lui si ca i-a spus ca acolo sunt -40 de grade. Asta e tot ce am auzit. As fi vrut tare mult sa aud toata povestea. Ma intrebam in timp ce treceam pe langa ei: oare cate povesti a auzit banca aia in timpul zilei?

Cei care poposesc pe banci simt nevoia sa comunice. Asa ca vorbesc – fie cu prietenii, fie singuri (astea tre’ sa fie niste informatii fascinante), fie la telefon – si aici ai numai jumatate din poveste. Cred ca cel mai frumos este sa asculti povesti spuse la telefon, pentru ca ai posibilitatea de a umple cealalta jumatate cu ce vrei tu. Poti presupune orice. Si asa, in loc de o poveste, ai sute de povesti noi.

Apoi ma gandesc la pustii obraznici care lipesc guma de mestecat pe banci. Gest urat, ati putea spune, semn de proasta crestere. Dar eu sunt convinsa ca bancile au de castigat din asta. Cred ca gumele de mestecat incep sa se plictiseasca, si cum nu se pot dezlipi singure de acolo, incep sa povesteasca bancilor tot felul de lucruri interesante.

Cel mai frumos cred ca este noaptea, cand bancile isi spun povesti intre ele. Si stau rabdatoare, isi asteapta fiecare randul (pentru ca bancile sunt intelepte, mult mai intelepte decat oamenii), si insira cea mai interesanta poveste pe care au auzit-o in timpul zilei.

N-am mai stat de mult timp pe o banca. Probabil mi-e frica ca mi-ar putea auzi gandurile.

PS: fotografia este facuta in Praga. Pe banca scria “Private”, desi se afla intr-o piateta publica. Cred ca banca respectiva era foarte inteligenta, si dadea in plus si sfaturi, iar cel ce a descoperit secretul pur si simplu nu vrea sa o imparta cu toata lumea.

divagand, interactive

>Pimp my keys

>

Inca un val ma ia pe sus. Mai nou, e vorba de chei.

Si ce chei:

Una bucata breloc din Amsterdam. Pe o parte scrie “Only Robinson Crusoe could get everything done by Friday.” Pe cealalta : “It’s only a job” . Sugestiv…

Apoi, in sens invers acelor de ceasornic : un mini Tour Eiffel. Sooo kitch, and soooo Paris 🙂

Una cheie de la casa.

A doua cheie de la casa.

Cheie de la cutia postala.

Cheia de la intrarea in scara.

Si cam atat. 🙂

divagand, funny shit, interactive

>Ce carte de tarot esti?

>

You are The Wheel of Fortune

Good fortune and happiness but sometimes a species of
intoxication with success

The Wheel of Fortune is all about big things, luck, change, fortune. Almost always good fortune. You are lucky in all things that you do and happy with the things that come to you. Be careful that success does not go to your head however. Sometimes luck can change.

What Tarot Card are You?
Take the Test to Find Out.

Zica-se ca sunt Roata Norocului. Cocosati, cosari, excremente animale, potcoave… HERE I COME!!!

divagand, funny shit, interactive, jobbish, la strada, rasu'-plansu'

>Ce de chestii…

>

Ce sa mai… o vitrina cu relicve in plin centru de metropola europeana… Iata dracii mei, peste ce am dat pre cand ma preumblam pe Calea Victoriei… Imi cer scuze pentru calitatea fotografiilor… un telefon am si eu (n.b. : am nevoie de o camera, da? 🙂 ). Nu stiu ce altceva sa mai adaug, imaginile vorbesc de la sine.

P.S.: Fara nici o legatura, tin sa va anunt ca am un pestisor balonat. Un caras auriu, care are o burtica cu vointa proprie, ce-l determina sa stea foarte aproape de suprafata apei. E amuzant, desi pentru el e mai degraba chinuitor. Ma gandeam sa-i dau Activia… Si va intreb pe voi : smochine, sau musli?
Il si aud: pssst… n u m a i s u n t b a l o n a t…

intelepciuni pinguinesti, la strada, nostalgii, you

>Parisul meu

>

Asa arata Parisul meu. Am cautat mult timp locul in care sa pun fotografia asta, si niciodata nu l-am gasit. Acum, dupa ce am vazut “Paris, je t’aime”, l-am gasit in sfarsit – in acest post despre Parisul meu.
L-am vazut pe tipul asta in Tuileries intr-o zi in care cautasem cu disperare Muzeul Publicitatii, care trebuia sa fie undeva intr-o aripa a Louvre-ului. Si acuma – atunci cand l-am vazut- ma plimbam de nebuna prin parc. Ma uitam la el si judecam dupa geanta sprijinita de scaun si dupa imbracaminte ca tocmai a iesit de la serviciu (era undeva la ora 18.00). Si ma uitam cum sta pur si simplu, singur, in parc, cu 6 pack-ul de Leffe langa el, si se simte bine. Ma uitam la el si nu intelegeam de ce o fac, pentru ca nu era ca si cum as fi simtit vreun soi de atractie fata de el, sau ceva asemanator. Doar ca imaginea lui imi spunea ceva, si incercam din rasputeri sa inteleg ce. I-am facut o fotografie, si in momentul ala am inteles. Asa arata Parisul pentru mine. Era in tipul asta ceva boem, ceva din je m’en fiche-ismul caracteristic, cultul pentru parcuri, pana si placerea legata de alcool (desi ce avea el acolo era bere belgiana, si nu vin frantuzesc).
Am stat si m-am gandit mult… poate era doar un turist (desi geanta aia usor jerpelita nu arata a geanta de turist). Poate fusese concediat, si ce imi parea mie a fi relaxare si boemie era de fapt o manifestare a unui om aflat intr-o situatie dificila. Poate o gasise pe nevasta-sa in pat cu altul si pur si simplu a apucat 6 pack-ul din frigider si a plecat gandind ca toate femeile-s curve, si ca nu merita osteneala. Dar in final, am ajuns la o singura concluzie. Indiferent ce avea omul ala in cap, ce nationalitate avea el de fapt, si cum ii fusese ziua, pentru mine – in mintea mea – pe omul asta il cheama Paris.
….
….
Si dupa cum ziceam, am vazut “Paris, je t’aime”. Si mi-a placut. E unul din putinele filme pe care le-am vazut in ultima vreme care m-a facut sa simt ceva.
Thomas Listen. Listen. There are times when life calls out for a change. A transition. Like the seasons. Our spring was wonderful, but summer is over now and we missed out on autumn. And now all of a sudden, it’s cold, so cold that everything is freezing over. Our love fell asleep, and the snow took it by surprise. But if you fall asleep in the snow, you don’t feel death coming. Take care.
divagand, funny shit, interactive, me and my friends, rasu'-plansu'

>La misto

>
Am auzit-o si pe asta. Imi zice un tip : “ma enerveaza tipele carora le cade parul”. WHAT?? Tuturor tipelor le cade parul! 🙂 “Nu, nu, ma enerveaza sa gasesc peste tot par de femeie” (as in rasa extraterestra). Zic: aaa, iti plac astea tunse periuta. “NUUUU!!! O femeie trebuie sa aibe parul lung si diafan”. Am vrut sa ii explic ca sunt femei care aduna parul, si altele care nu… dar deja era o discutie moarta in fasa 🙂

Dezvoltand subiectul cu niste prieteni, aflu ca unu’ nu s-a culcat cu una pentru ca “avea gleznele groase” :)))) Atentie: nu ca i s-a stricat impresia despre ea atunci cand i-a vazut gleznele. Nu, doar ca n-a mai putut sa faca sex cu ea pe tema asta. JESUS! 🙂

Apoi, stand sa ma gandesc, imi aduc aminte ca am un amic care are o fobie cu degetele de la picioare. In ce sens? In sensul ca dimineata, cand se trezeste, il sperie ideea sa vada iesind din plapuma alte degete de la picioare decat ale lui. A fost hilar cand mi-am cumparat sosete cu degete, si i le-am aratat =))

Acuma… ca sa fim sinceri pana la capat, am si eu fobiile mele legate de fizicul barbatilor. Dar sunt chestii mult mai generale gen par pe spate 🙂 Chiar am avut un aproape-prieten, cu care n-am putut niciodata sa dezvolt o relatie din cauza parului de pe spate. Dar privind in urma, imi dau seama ca nu l-as fi iubit oricum. Cu sau fara par pe spate. Ca treaba asta a fost mai mult o scuza pe care mi-am oferit-o ca sa imi explic mai bine teama de a intra intr-o relatie cu el.

Acuma stau si va intreb pe voi : care sunt cele mai “crazy” fobii “sexuale” de care ati auzit vreodata, sau pe care le-ati simtit? Asa, la misto…

Prin București, cu bune și cu rele