funny shit, rasu'-plansu'

>Sa vorbim despre complexe

>Episodul 1 – Fratia inelului de logodna

De ce ne-o deranja Doamne asa de tare ca obiectul adoratiei noastre se inamoreaza de prietena /prietenul nostru cel mai bun? Adica nu-i tot aia ca-i ea/el sau alta/altul? Ar trebui sa fim fericiti, nu? Ca “afacerea” ramane “in familie”. In plus, este vorba de 2 dintre oamenii la care tinem cel mai mult! Nu ma gandeam la cazurile clasice de “inselat“. Nu. Ma gandeam la cazurile clasice de “sentimente neimpartasite cu noi, dar impartasite generos cu prietenele/prietenii nostri”.
Care e mecanismul ala care ne roade sufletelul atat de tare, care ne umple de ciuda, invidie, gelozie, de tot ce e mai rau pe pamantul asta, care ne umple de dinamita si apasa si detonatorul? De ce ne mai facem prieteni daca ii umplem de obligatii de genul: ok, indragosteste-te de cine vrei tu, numai de Fanel nu. Si nici de Marcel. A, si toate ca toate, da’ de Giani nu te apropii. Da’ in principiu e ok sa te indragostesti, o sa ma bucur pentru tine. Cum? De cine? Haide, mai, doar ti-am zis ca sunt moarta dupa Cristinel! Asa imi multumesti tu mie?

Da, fata, am terminat-o cu Ginutza. O proasta! Tocma’ de Jenica s-a gasit sa se lege tuta!

Episodul 2 – Amenintarea fantomei

Nu cred ca am cosmar mai urat decat ala in care barbatul – sa-l numim prezumtiv PISI vine abatut la intalnirea de la mec. Oooo, da, sfata filofteie, a venit vremea “sa discutam”. Si incepe dezbaterea.
Mai tii tu minte pe Angela?
NU!
Nu? hai, mai, ca ti-am povestit, fosta mea iubita, de care m-am despartit acum 2 luni.
Parca te-ai despartit acum un an!
Haide Pisi, timpul trece atat de greu cand suntem impreuna. A, am zis greu? Ce obosit sunt… Desigur, am vrut sa spun REPEDE!
Asa, si ce e cu Angela asta a ta? A plecat in Spania la zmeura, care e treaba?
Nu. Plange.
De ce? Si de fapt de unde stii??
….Pisi… Ma iubeste…
Si eu te iubesc.
Da, dar ea e sensibila. Si tu nu poti intelege.
NU! CHIAR NU POT INTELEGE!
Da, vezi? asta e problema! Ne certam prea mult! Acum de ce era nevoie sa ridici tonul? Se uita tot mecul la noi!
Acuma e vina mea ca e Angela sensibila, sau cum?
Nu o baga pe Angela in discutia asta. Angela nu are nici o legatura cu certurile noastre, si mai ales cu faptul ca esti isterica.

– Alo, Pompierii? Sunt un functionar de la mecu ‘ de la unirii. Am un barbat castrat in baie si nu stiu ce sa fac cu el.. Sa il trimit acasa?

intelepciuni pinguinesti

>Ganduri aiurea

>Adevarul are o structura cel putin spus instabila… Se schimba de la o secunda la alta, e influentat de gandurile, de gesturi, de fiecare pas inainte, inapoi, lateral dreapta sau stanga. Scriu randurile astea si vad cum El isi schimba forma odata cu fiecare nou cuvant. Fiecare litera este ca un carusel, o curba, o intoarcere, o noutate, un soc, in fine- o schimbare.
….
….
Si tigara asta se fumeaza, fumul imi intra in nari si eu continuu sa scriu intr-un ritm nefiresc, de parca n-as mai exista decat eu si tastatura, fata in fata, pe un camp de bataie pe care nici unul dintre noi nu il cunoaste suficient de bine. Scrie, scrie, scrie despre tine, scrie despre altii, scrie despre nimeni, numai scrie; scrie-ti nebunia inainte ca ea sa te cuprinda. Taie cuvintele, fii fara mila, nu te uita la tigara care se fumeaza singura si mai ales, nu te uita la cea din pachet – ultima. Maine o sa rasari din patul ala din care rasari in fiecare dimineata. Stii deja modul in care trebuie sa deschizi ochii de dimineata in asa fel incat sa nu te sperii de umbrele pitite dupa usa de la baie. Acum doar scrie…

…..

… si nu lasa cuvintele din mintea ta sa te consume. Consuma-le tu pe ele. Vocala cu vocala, putina salata de consoane… fara paine, ca ingrasa, stii doar! Si lasa tigara aia sa se fumeze singura pana la capat. Oricum momentul potrivit pentru ultima tigara este doar o utopie. Oricand s-ar intampla, fenomenul de “ultima tigara” iti da asa, un sentiment de zeitate. TU alegi cand. TU decizi cand pui capat pachetului. Sa o fumezi si sa termini cu totul, intr-un gest quasi-apocaliptic.

…..

…..
…Exista oare o scuza pe care ai putea-o gasi in fata gandurilor dinainte de somn? Cele carora le vine randul exact inainte sa adormi, motiv pentru care ele cad in abis si nu se mai intorc niciodata? (da, sigur, te mai intalnesti uneori cu rudele lor indoliate, dar pe ele fii sigur ca n-o sa le mai auzi niciodata). Revin… exista ceva ce te-ar scuza? Ce le poti spune? “A… scuze… you’re late. Ce?? N-am auzit… Esti important? Da’ lasa-ma domnule, nu vezi cat imi e de somn? Nu e vina mea ca nu stiti sa cititi programul de pe usa…Niste incapabili cu totii…”.

rasu'-plansu'

>E… pe naiba

>Spaţiul public, ca spaţiu al schimbării, îşi asumă o problemă de ritmuri, de acceptare şi de generare a noului. Asumarea înnoirii şi consecvenţa luptei pentru mai mult şi mai bine presupun o filosofie activă a timpului, o mentalitate managerială ofensivă. Timpul nu mai are răbdare doar cu cei care refuză noul sau, mult mai grav, concep înnoirea cu simplă înlocuire. Timpul public semnifică o stare de spirit a individului şi o caracteristică a atmosferei sociale, o modalitate de explicitare a „activismului social”, a nevoii lucrului bine făcut şi a acţiunii duse până la capăt.Totodată, într-un sens mai de adâncime, spaţiul public şi timpul public încadrează procesual ceea ce am putea numi inteligenţa publică.

intelepciuni pinguinesti

>Un moment, va rog!

>
Marea asta de oameni din jurul meu continua sa inventeze batalioane de masini pentru capturat fragmente de timp, cand totusi captura unei singure secunde este un lucru absurd in sine. Aparate de fotografiat, camere, reportofoane, telefoane mobile cu sute de noi abilitati, totul atat de NOU, si in acelasi timp atat de INUTIL…

Singura cale de a te intoarce in trecut e una pe care n-o poti controla. E atunci cand momentul ACELA te loveste pe neasteptate – atunci cand ii simti parfumul (n-o sa trec niciodata peste senzatia deodorantului pe care il foloseam intr-o tabara din clasa a 8-a, de la Sinaia), sau cand iti vari adanc unghiile in palma de furie si ciuda, si observi ca ai deja urme, ca pielea e mai rezistenta acolo, si tot corpul iti fuge in alta dimensiune, il celelalte ocazii care au sapat in palma ta urme de unghii. Te dedublezi, si nici macar nu realizezi ce eveniment maret se intampla cu tine.

Ce incerci tu sa prinzi in fotografii e un copil rau pe care incerci sa-l aduci cu forta in casa, de la joaca. Numai el hotaraste momentele cand intra pe furis sa manance o farfurie cu ciorba, si sa dispara iar la joaca lasandu-te sa tipi aiurea de la fereastra.

bad dreams, intelepciuni pinguinesti

>Si cum e acolo?

>”…e un loc luminos. Nu trebuie sa iti fie frica. Mai multe nu pot sa iti spun”.

Sunt curioasa cati dintre voi ati auzit cuvintele astea…Chiar! CATI dintre voi ati auzit raspunsul asta?

Cat de puternic e subconstientul? E mai smecher decat toate lucrurile din univers? Cat de mare poate deveni teama de somn?Cum ai putea sa nu te temi cand tot ce simti e pielea ca de gaina pe tot corpul? Si mai ales cum ai putea sa ai incredere? Cum e posibil sa ai incredere in ce nu cunosti?

E obligatoriu ca tot ce e frumos sa fie bun, si ca tot ce e hidos sa fie rau? Chiar nu exista o alta cale?

As fi foarte bucuroasa daca ati incerca sa imi raspundeti la intrebarile astea, fara sa incercati sa pareti complicati, fara sa dati citate si fara sa deveniti filosofi de buzunar. Mi-as dori sa primesc niste raspunsuri sincere si mai ales directe. Nu vreau epitete sau metafore, caut doar pareri exprimate liber.

me feeling like shit, rasu'-plansu'

>Aseara, inainte sa adorm…

>
…aveam in minte o singura imagine. Cum ar fi sa ma ghemuiesc undeva pe mijlocul unui sens de autostrada , sa astept primul tir, si sa ma bucur de cele cateva secunde dinainte de moarte in care o sa fiu eliberata de toti demonii? Pentru ca mi-i imaginam practic spulberati de tir, in toate directiile, lasandu-ma in pace.

NUU, n-am ganduri sinucigase. Doar ca vizualizam toata faza, nu ma puteam abtine.

Noapte buna.

intelepciuni pinguinesti, me and my friends

>Ma intreb in fiecare zi

>…,sau chiar de mai multe ori pe zi, de ce fac oamenii atatea compromisuri gratuite? De ce lasa atat de la propria persoana, de fiecare data cand au ocazia? Cel mai bine ar fi daca am avea un numar limitat de compromisuri de facut in viata. Si sa fim pusi in situatia de a cantari foarte atent daca merita sa facem unul dintre ele…

Pentru un nivel mediu de liniste, oamenii platesc cu monede din ei, din sufletul lor. Sa fie bine, sa fie placut, ce? Costa? Ok, uite, mai dau o emotie? Cat? 3? ok, fie… lasa, sa fie bine… cat? sa renunt si la 100 de zambete? Bine, mai, ia d-aici, ca zambete sa tot fie…

Ai auzit, jiji?

bad dreams, me feeling like shit

>M-am rispit

>in milioane de bucatele marunte. Dar n-a fost ca o explozie, nu a fost ceva atat de violent. Pur si simplu la un moment-dat liantul dintre ele s-a slabit, si ele s-au rispit. Inca mai e ceva ce le tine impreuna, dar e foarte, foarte greu sa le mai aduni.
Parca intru undeva si dureaza ore in sir sa apara toate bucatelele din mine. Si cand in sfarsit incep sa se adune, trebuie sa plec. Si procesul se repeta.

Ce faci? “Nu stiu inca sa iti raspund, stai sa imi apara toata fiinta”.

Prin București, cu bune și cu rele