>
SA VEGETAM CU TOTII, DRAGII MEI!! SA VEGETAM!
>cum ar fi sa ti se poata indeplini dorintele?
>
Brusc, sa inchizi ochii, sa iti doresti ceva, si cand deschizi ochii sa ai in fata tot ce iti doresti? Oare ar fi rau? Ar fi vreo limita la dorinte? adica sa vezi un mos pe o banca contempland o duduie dezbracata fix in momentul in care iti iei copilul de la gradinita…n-ar fi tocmai dragut… sau ce s-ar intampla in cazul dorintelor contradictorii?”Vreau masina” -apare o masina. Trece unu’ “Sa ii dispara astuia masina!”…
Oare ar fi bine sa existe un fel de test psihologic? Sa fie doar anumite persoane care sa isi poata indeplini dorinte? Probabil ca treaba asta ar genera si legi… si un sistem de supraveghere… si deja dorintele astea ar fi niste lucruri destul de riscante…
Da’ parca tot mi-as indeplini o dorinta-2 acolo, asa, sa fie…
>Ai incercat vreodata sa mergi pe o sarma in miscare?
>E mai mult decat imposibil… Esti un obez care vrea sa ajungi in partea cealalata, iti doresti neaparat asta, ca si cum viata ti-ar depinde de destinatia respectiva. Si de parca n-ar fi suficient ca gabaritul tau nu prea e de acord cu mersul pe sarma, ei bine da, sarma este in miscare. Are miscari imprevizibile, se batzaie de la stanga la dreapta, si de sus in jos. Cateodata o apuca tremuratul, alteori se onduleaza ca un sarpe… iar tie iti e extrem de greu sa iti tii echilibrul. Problema insa nu este atat echilibrul, cat faptul ca iti doresti sa ajungi in partea cealalata. Si stii ca o data ce ai pus piciorul pe sarma nu te mai poti intoarce inapoi.
Mai trece cate unu’, sa mai hlizeste, iti mai spune : “da’ da-te domnule, jos, nu vezi ca esti gras? O sa cazi!’. Mai apare cate o femeie care lesina simpatic cand te vede clatinandu-ti membrele mari pe sarma in miscare… Se mai gaseste cate un copil de treaba care incearca sa-ti arunce o umbrela cu care poate te vei echilibra mai repede, dar mai trece si cate un copil crud care da cu prastia, fracandu-si manutele de fericire cand iti vede expresia disperata pe figura…
Ce Dumnezeu o fi fost in capul tau cand te-ai apropiat de sarma asta?
>Marea alienare urbana
>Un oras este un loc in care oamenii sunt ingramaditi la un loc, impinsi unul in altul, un loc care teoretic ar trebui sa fie raiul socializarii. E ca si cum ai ridica marginile fetei de masa dupa ce ai mancat friptura de pui cu cartofi prajiti si mujdei de usturoi. si toate firimiturile de paine si cojile de usturoi s-ar strange undeva in mijloc, buluc, fara nici un drept la replica, s-ar baga unele in altele si si-ar impartasi toate secretele la ureche, repejor, sa mai apuce un pic de veselie pana la apocaliptica alunecare spre ghena.
Numa’ ca realitatea e un pic altfel. Omuletii nostri din marile aglomeratii urbane se comporta ca pilitura de magnet. Adica isteric. Fug unii de altii lipindu-se inevitabil intre ei. Atmosfera urbana naste multa paranoia, multa mania persecutiei, si incredibil de multa alienare.
Va dau doar un exemplu. Ati observat vreodata cum oamenii evita in autobuze sa stea pe scaunele “lipite”? Cum toti prefera scaunele individuale? Daca se elibereaza vreun scaun liber, se naste brusc o tensiune intre toti cei aflati pe scaune “lipite” care vaneaza scaunul proaspat eliberat, calculandu-si sansele de a ajunge acolo. In toate mijloacele de transport in comun exista o atitudine de genul “stati acolo, raiosilor, nu va atingeti de mine, nu va mai holbati la cearcanele mele. Hai sa stabilim: aia e zona ta, si asta e zona mea. NU!! STAI ACOLO! NU IMI RESPIRA AERUL!!!! NUUUU!!!!! MA TOPEEEEEESC!!!!”. Scaunele “lipite” sunt doar putin mai bine decat in picioare. Mai ca iti vine sa le cedezi babelor, ca lor oricum pare ca nu le pasa. Eroareee!! N-am vazut creaturi urbane mai obsedate de locurile individuale decat babele. Babele de pe locurile “lipte” fug spre locurile individuale eliberate spontan mai rapid decat serpii cu clopotei in plin atac. E ceva de genul: statie. Inchizi ochii. Ii deschizi si in jurul tau a fost o mare rocada.Parca s-a dat un semnal de “cautati locuri mai bune… 1… 2… 3… si!!”, si toate babele fug ca apucate catre scaune mai insorite…
Asa ca ne infigem mai adanc castile in urechi, ochelarii de soare tre sa fie cat mai fumurii, ca nu cumva sa detecteze CEILALTI in ce parte ne uitam. Sacosica stransa la piept, si numaram secundele…
>am o mare energie
>… imi iese prin pori, imi iese prin aerul pe care il expir, prin degetele care lovesc acum tastatura. Mi-am facut codite, am alergat in jurul biroului, am tras oamenii de par, am urcat si coborat scarile, si nimic. Sunt speriata putin, am senzatia ca il am de dracu’ in mine. Nu am stare, imi vine sa jumulesc planta asta, sa amestec monitoarele oamenilor din jur sau, si mai tare, calculatoarele. Sa iau o foarfeca si sa ii tund pe toti, sa vopsesc peretii in galben fosforescent, sa iau capacele de pe canale, sa stau sa ma uit de sus cum cad in ele pisici proaste si sa ma sparg de ras.
Am nevoie de o exorcizare. Any priest available? 🙂
>Brake Fluid Level Low
>
…piu….piu…. Brake Fluid Level Low.. nici o problema, doar suntem cu Gonzales. A, suntem pe cheile Bicazului? A, ce faza, e plin de tiruri? Hai, mai, mare schema ca prima benzinarie e la 30 de km. Si ce daca baba aia ne-a blestemat la plecare? Era dusa cu pluta. Sau o muscase vaca nebuna dupa apa.
Stam 3 ore sa mancam, ca asta e ritmul chelnerilor de la Lacu Rosu. Ce o sa-i faci… doar unul dintre ei e Elvis si celalat ne-a adus sos din ala misto de ardei. (ca o paranteza… cum ar fi sa te agate Elvis intr-un club?).
Centuri, tot, stai, n-am luat d-aia, cozonacei d-aia unguresti. Da, e aproape 7 seara si Bucurestiul pare undeva in alta galaxie. Dar cum sa rezisti la stratul ala crocant de nuca?
Pe serpentine, Chuckie ne demonstreaza ca frana de mana nu are nici o valabilitate, si ca aia in filmele cu gangsteri chiar mor pe bune. E o salvare in spate… cred ca asistenta aia cu figura de psihopata stie ceva. Sigur a avut o discutie cu baba care ne-a blestemat la plecare.
Primul Petrom. Dulcele grai unguresc. Din fericire personajele rup si putin romana. Discutie lunga despre modelul de lichid de frana. Auzi : model de lichid de frana. Cu romburi, cu picatele, sa aibe si putin mov… telefoane interminabile la mecanici plictisiti care nu vor decat sa isi traiasca duminicile.
O ora mai tarziu plecam. Tot fara lichid de frana. Dupa un lung periplu de 100 de m gasim un LukOil. Chuckie nervos discuta la telefon in timp ce 2 caini fac sex in fata masinii. Vreau sa le fac o poza dar se rusineaza subit si inceteaza activitatea. Toti pasagerii sunt nervosi. E aproape 8… Si Bucurestiul e inabordabil de departe. Toti barbatii din zona analizeaza masina pe dedesubt… sa n-aibe doamne-iarta-ma vreo fisura… acuma chiar seamana totul cu un film horror. Fisura? Termenul asta chiar nu suna bine langa “lichid de frana”. Il lasam pe Chuckie sa se agite, oricum nu mai aude nimic, si nervii nostri sunt inutili. Analizam reclamele de pe benzinarie. Interesant. Chuckie iese. Ce are in mana? Ce e in recipientul magic? Sa fie oare lichid de frana? Quintesenta serii?
Plecam mult mai linistiti. Soarele apune. Mai e un pic pana la Miercurea Ciuc…
>Stare de spirit
>Incerc de vreo 2-3 zile sa ma prind ce e aia “stare de spirit”. Adica ce e? Care e treaba cu “te trezesti cu fata la cearceaf”? Cum se poate influenta o stare de spirit? Cum se poate construi o stare de spirit? E ceva ce se educa? Sau e un dat, pur si simplu e felul in care te trezesti intr-o zi?
De ce ne “prost dispunem”? Ce e aia? Cum adica “dispozitie”? Sunt intr-o dispozitie generoasa, ia d-aci 10 lei si ia-ti un corn.
Dispozitia e un fel de “chestie”. Cand nu avem explicatii pentru ceva, e sigur legat de “dispozitie”. Vreau sa par mai interesanta, atunci imi stric dispozitia, sunt o artista, sunt trista, m-a lovit bomba, implicit par mai misterioasa.
Unde e, domnule, butonul ala de schimbat dispozitii? Probabil e ca la diapozitive. Pac, schimbam slide-ul. Viata noastra se desfasoara in power point. Slide-uri, slide-uri, template-uri…
Nu stiu, caldura imi da asa o… dispozitie de tot kktul….
>Cea mai frumoasa zi
>..imi e teama ca am trecut pe langa cea mai frumoasa zi din viata mea. Ma tem in fiecare clipa ca poate asta e clipa de maxima fericire si ma sperii. Si apoi imi dau seama ca e absurd. Ca daca asta ar fi cea mai fericita clipa din viata mea, atunci totul ar fi o mare minciuna. Ca inca imi astept cea mai frumoasa zi.
Si acum vine frica. Daca n-o sa am nici o zi frumoasa? Daca toate zilele mele sunt urate? Daca tot ce e in jur ma minte? Daca randul meu la o clipa de fericire e luat de altul? Sau de alta? Si dupa frica vine panica. Si panica strica orice sansa de a face dintr-o zi cea mai frumoasa zi. Din cauza panicii ma ascund de lume, din cauza panicii plang, din cauza panicii sunt nefericita in fiecare zi.
Daca eu n-o sa am niciodata cea mai frumoasa zi? Daca o sa mor cu o viata stearpa in spate? Daca toata trairea mea e compusa din frici? Daca toate sentimentele mele apar pe fond de panica?
>Dat in urmarire generala
>Portret robot: 55-60 de ani, par putin si alb, tricou turcoaz decolorat, sacosa de fash verde patata, pantaloni gri, sosete bleu (de consistenta indeterminabila), sandale maro. Gras, aprox 1,70 inaltime.
Avertisment: daca il zariti in metrou sau in autobuz/troleu/ tramvai, nu asteptati – repet, NU ASTEPTATI- sa ridice vreo mana.Pentru orice eventualitate, tineti cu dumneavoastra in permanenta o masca de gaze.
>Sunt unele cuvinte…
>…care lovesc la propriu. Si nu ma refer la jigniri, injuraturi, lucruri insignifiante, de altfel. Vorbesc despre cuvinte in hainute frumoase, noi, colorate, cuvinte prietenoase, care iti infig cutitul in spate. Si il infig foarte adanc, pentru ca tu esti foarte relaxat, te uiti la mine cum iti zambesc si iti abandonezi complet vointa si sistemul imunitar. Si cand esti tu mai letargic, tocmai atunci un cuvintel zglobiu care abia a parasit buzele mele mai mult sau mai putin rujate (de la o zi la alta…), vine cu dara lui de parfum (miroase a bombonele Cip) si scoate ditamai cutitul de macelarie. Si nu mai poti sa mai faci nimic. Te trezesti pur si simplu cu lama de otel in suflet. Si nu vezi ce te-a lovit, pentru ca tocmai ti-am spus mai devreme ca genul asta de lovituri nu vin decat din spate.
Paralizat de durere, iti mentii zambetul tamp ca sa nu imi dau seama ca te doare. Incepi sa-ti dai seama ca mie imi apartinea cuvantul-macelar, dar mai speri inca intr-un accident. Imi vezi privirea senina si te gandesti ca sunt prea naiva si pura ca sa am vreun amestec cu crima de acum doua secunde. Si ma vrei afara din toata povestea.
Acum ramane o singura dilema: te-ai intrebat ale cui sunt amprentele de pe cutit? A, l-ai aruncat la ghena? Ghinion…