>Pe musiu Rocknrolla l-am vazut prima oara in februarie, si acum 2 saptamani a doua oara. Vad rar un film de doua ori, mai ales intr-un interval scurt. Inteleg ca a dezamagit pe cativa dintre fanii Guy Ritchie, mai ales pe cei care se asteptau la o continuare a trilogiei de care stim cu tontii. Ei bineeeee, mie mi-a placut foarte mult. Si tocmai chestia asta -ca a reusit sa-si pastreze stilul recognoscibil, facand in acelasi timp ceva diferit, mi-a placut cel mai mult.
De coloana sonora presupun ca e inutil sa va zic ca e de zile mari. DOO EGZEMPLE aci. Trebuie sa va avertizez ca THEY ARE DEEPLY ADDICTIVE. Eu smucesc din cap pe ele de ceva timp, si nu cred ca-mi trece prea curand.
>Adica ascultam melodii triste cu lumina stinsa si sufeream. Cam cum sunt astia emo acum. Adica eram o mica emo. Nu ma taiam si nici nu-mi dadea prin cap sa fac asemenea chestii (m-am gandit doar la pastile prin clasa a 9-a, dar eram doar teribilista, n-as fi facut asa ceva ever), dar sufeream mult, si eram foarte neinteleasa. Ziceam eu. Cand am mai crescut un picut am trecut de la Sam Brown si alte siroposenii la The Who si al lor “Behind Blue Eyes”. Fumam pe geam, cu usa de la camera incuiata, si imi imaginam ca melodia e despre mine. Ca doar am ochi albastri – duuuh… De aia remake-ul Limp Bizkit m-a lasat complet rece. Cand altii ascultau in delir pe biscuitii respectivi, eu ma simteam in lumea mea nemuritoare si rece, pentru ca suferisem cu ceva ani inainte pe ORIGINAL.
Si am dat pe YouTube peste clipusorul asta cu Dr House. O noua placere vinovata de-a mea. Da, recunosc, imi place si mie de mor tipul asta cinic, uratel si schiop.Adica Limp (ce ironie). Admir felul (halul – pozitiv zicand) in care e construit personajul asta. Cel mai tare personaj neo-romantic. Sunt fascinata, ce sa mai.
>L-am pierdut toamna trecuta. Aveam bilet, dar am renuntat la el pentru o seara aparte. Ar trebui sa-mi para rau, dar nu obisnuiesc sa cultiv regrete. Mai ales ca se intoarce. Tot in septembrie. Si de data asta n-o sa-l mai schimb pe altul 🙂
Now in vienna theres ten pretty women Theres a shoulder where death comes to cry Theres a lobby with nine hundred windows Theres a tree where the doves go to die Theres a piece that was torn from the morning And it hangs in the gallery of frost Ay, ay, ay, ay Take this waltz, take this waltz Take this waltz with the clamp on its jaws
Oh I want you, I want you, I want you On a chair with a dead magazine In the cave at the tip of the lily In some hallways where loves never been On a bed where the moon has been sweating In a cry filled with footsteps and sand Ay, ay, ay, ay Take this waltz, take this waltz Take its broken waist in your hand
This waltz, this waltz, this waltz, this waltz With its very own breath of brandy and death Dragging its tail in the sea
Theres a concert hall in vienna Where your mouth had a thousand reviews Theres a bar where the boys have stopped talking Theyve been sentenced to death by the blues Ah, but who is it climbs to your picture With a garland of freshly cut tears? Ay, ay, ay, ay Take this waltz, take this waltz Take this waltz its been dying for years
Theres an attic where children are playing Where Ive got to lie down with you soon In a dream of hungarian lanterns In the mist of some sweet afternoon And Ill see what youve chained to your sorrow All your sheep and your lilies of snow Ay, ay, ay, ay Take this waltz, take this waltz With its Ill never forget you, you know!
This waltz, this waltz, this waltz, this waltz …
And Ill dance with you in vienna Ill be wearing a rivers disguise The hyacinth wild on my shoulder, My mouth on the dew of your thighs And Ill bury my soul in a scrapbook, With the photographs there, and the moss And Ill yield to the flood of your beauty My cheap violin and my cross And youll carry me down on your dancing To the pools that you lift on your wrist Oh my love, oh my love Take this waltz, take this waltz Its yours now. its all that there is.
>Am fost si data trecuta, in septembrie. A fost supraaglomerat si m-a deranjat faptul ca am fost calcata pe bataturi de o gramada de oameni care n-auzisera in viata lor de Waldeck. Erau acolo pentru ca stiau ca se intampla “ceva cool”.
De data asta sper sa se tina de cuvant oamenii din organizare cu “biletele limitate” si sper ca cele doua zile sa fie de ajuns ca sa nu se mai creeze busculada.
Cand am acceptat oferta de 1 mai la Nessebar am facut-o doar de dragul deciziilor spontane, din seria “de ce nu?”, “si in definitiv ce am mai bun de facut”, “cat poate fi de rau” etc. Stiam deja toate povestile cu hotii de masini, cu hotii de orice, cu politistii bulgari etc. Totusi faptul ca urma sa ne deplasam cu un autocar m-a facut sa trec peste toate chestiile astea. Stiam deja ca Bulgaria e o tara mai amarata ca a noastra, mai saracacioasa, mai pustie, nimic de genul “paradisul vacantelor” – mai ales pentru mine, care nu gust dixtractiile de genul Nisipurile de Aur, Albena sau … Mamaia. Mai ales dupa ce am vazut cateva tarisoare si orase cu adevarat frumoase…
Peste ce am dat, la o distanta de cativa kilometri parcursi pe jos (spre marea mea mandrie), de la hotelul de 5 stele unde huzuream cu restul vanatorilor de “olinclusiv” a fost un colt de lume pe care nu-l asociam nicicum cu Bulgaria. Stradute intortocheate dar curate, monumente vechi din secolele 8-14… Ruine ingrijite si integrate cumva in tot restul peisajului… sau poate ca peisajul s-a construit in acord cu ruinele… Mancare buna, servire impecabila, un aer mai degraba grecesc decat bulgaresc, frumusete multa si neasteptata si – in ciuda hoardei de romani ce au navalit odata cu noi – putina liniste. Multe magazine de antichitati, si bazaruri in care pana si kitsch-ul arata mai…putin kitsch. Multa stradanie de a vinde produse locale si de a pastra unitatea arhitecturala inclusiv in incercarea de a vinde ochelari de soare (m-am intors cu o crema de maini cu ulei de masline indigena minunat de eficienta, fara parabeni, pe care am dat cam un euro). Cateva minute in care am putut sta cu picioarele atarnate deasupra nisipului, in fund, pe faleza, si am putut sa ma uit in zare, sa aud zgomotul marii, sa nu fie nici cald si nici frig, multi pescarusi si soare cat sa-i simt 2-3 raze pe fata.
>L-am vazut acum mult timp si a ramas intre filmele mele preferate. Azi am realizat ca nu l-am mai vazut de mult si ca ar fi momentul. Pentru ca I am almost free.
