>From chicken, babe, guy and emo guy. 🙂
>today…
>
Today she’s been working, she’s been talking, she’s been smoking,
but it’ll be alright,
Cos tonight we’ll go dancing, we’ll go laughing, we’ll get car sick,
and it’ll be okay like everyone says, it’ll be alright and ever so nice,
We’re going out tonight, out and about tonight.
Oh, whatever makes her happy on a Saturday night,
Oh whatever makes her happy, whatever makes it alright.
Today she’s been sat there, sat there in a black chair, office furniture,
but it’ll be alright,
Cos tonight we’ll go drinking we’ll do silly things,
and never let the winter in,
And it’ll be okay like everyone says, it’ll be alright and ever so nice,
We’re going out tonight, out and about tonight.
Oh, whatever makes her happy on a Saturday night,
Oh, whatever makes her happy, whatever makes it alright.
we’ll go to peepshows and freak shows,
we’ll go to discos, casinos,
we’ll go where people go and let go
oh whatever makes her happy on a saturday night…
>Libertate
>
Asta vor strazile mele. Si locurile mele. Si lucrurile, si copacii. Libertate. Nu mai vor sa fie legate cu fire invizibile, taioase ca sticla si rezistente ca otelul, de persoane pe care eu vreau sa le uit. Vor libertate, merita o viata proprie. Nu-s accesorii, nu sunt ca niste cercei care merg doar cu rochia de ocazie pe care n-o s-o mai porti niciodata. Sunt strazi si locuri si lucruri si copaci.
Si cand mai trec pe cate-o strada-amintire incerc sa ma uit in jos, sa nu vada ca mi se intuneca privirea. Si ea ma prinde intotdeauna asupra faptului si clipoceste dojenitor din becuri sau din crengi: “ntz, ntz, ntz”.
>Chestii pitiponcesti
>Ma gandeam eu acum asa, ca un om mare. Ce e mai bine? Sa te inlocuiasca cu o urata, sau cu o zana? Cu o tampita, sau cu o tocilara?
Bine, ideal ar fi sa nu te inlocuiasca, ci sa il inlocuiesti tu pe el. Dar trecand peste asta…
Ia sa fac eu un sondaj…
>Cocktail
>
Sau cea mai tare faza. Sau cea mai penibila situatie. Sau un moment pe care nu cred c-o sa-l uit. Se petrecea acum 5 ani… Eram in Frame. Lucram in Frame, de fapt, asta venind dupa experimentul Shadow – complet esuat, de altfel. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea, desi a durat doar cateva luni. A fost un moment de genul “and now… what?”, desi nu se intamplase inca faza cu neintratul in licenta. Eram inca in anul 4 si m-am angajat acolo ca sa imi temperez bugetul. Lucru de neinteles pe atunci de catre prietenii mei pentru ca primeam mai multi bani de acasa decat majoritatea dintre ei si in plus aveam casa. Eram propritareasa, cum s-ar zice. Ideea de a lucra intr-un bar li se parea nedemna. Li se parea mult mai demn sa isi sune parintii si sa solicite mai multi bani pentru acoperirea datoriilor. Nu conta ca locul (Frame) era ca o oaza de liniste, muzica veche si filme alb negru proiectate pe un zid, ca eram 3-4 angajati cu totii, ca primeam tot respectul de care aveam nevoie, ca eram ca acasa, ca patronii erau oarecum apropiati de varsta noastra si nu exista nimic din ce ai asocia cu “lucratul in bar”. Nimic indecent, nedemn, murdar sau dubios. In fine…
Intr-una din serile din Frame s-a intamplat ceva ce am crezut ca se intampla doar prin filme. La TV era un meci important, asa ca am mutat pe proiector si am inceput sa il urmarim, cu alune si bere. Nu era niciun client. Eram doar eu, barmanul si “administratorul” barului – adica un prieten al patronilor care tinea evidenta financiara la inchiderea barului. Adica lua in primire banii. Cum ne delectam noi acolo linstiti cu fotbal, colesterol si alcool acidulat, pe usa Frame-ului intra un cuplu. El – inalt, neinteresant neaparat. Ea – inalta, tocuri, combinatia fatala intre femeia-cal si femeia-pisi. Individul imi spune ca e vecinul nostru, ca lucreaza la depanari gsm si ca a adus fata sa vada si ea minunatie de bar. Asta deja se extazia pe acolo “aa, ce dragut, au si pian…”. Tipul o plimba bine prin toate cotloanele si toate camerele, pana ajung in spate. In spate era un separeu, potrivit pentru un grup de 7-10 persoane. In general il tineam rezervat, dar cum barul era gol, i-am lasat sa stea acolo. Dupa ce le-am lasat menu-ul in forma de clacheta (tot barul avea tematica cinematografica), m-am invartit 2-3 minute si am revenit. Tipa a comandat o Tequila si tipul un Santal de cirese. Am dus comanda si cum tipa a baut Tequila instantaneu am intrebat-o daca mai vrea ceva. Tipa s-a pisicit toata rasfoind menu-ul, iar el a incurajat-o – “hai, bea acum, ca o sa conduc eu”. Dupa ce a dat cu un aer alintat toate paginile menu-ului, calo-pisica spune: “vreau un Orgasm”. Am incercat sa nu intru in seria ranjetelor de prost gust care apar intotdeauna asociate cu comanda respectivului cocktail, am zambit amabil si m-am dus la bar sa dau comanda. Raul – barmanul care era pe tura – a inceput insa sa ranjeasca. Si cum n-avea unul dintre ingrediente, s-a gandit ca e momentul sa devina ceremonios si formal si a mers cu mine la masa sa ii explice duduii cum e cu reteta proprie de Orgasm. Dupa formula cu “Buna seara, eu sunt Raul si voi fi barmanul dumneavoastra in seara asta ” si inca cateva blabla-uri despre ingredientul lipsa si cu ce poate fi el inlocuit, tipa s-a uitat plictisita la amicul ei, apoi fix la Raul si a replicat indignata: “Vreau un Orgasm in seara asta, ce n-ai inteles??”. Plecam impreuna catre bar, cu Raul plin de texte de genul “da-l afara pe golanul ala, tipa ma vrea” etc etc etc. Nimic interesant so far.
Raul a facut cocktailul si a plecat pana la internet cafe-ul de la subsol. Eu am dus comanda si m-am asezat pe canapea ca sa ma uit in continuare la meci. Dupa 5 minute nu stiu de ce, dar am intrat intr-o criza de constiinciozitate. Am simtit nevoia sa-mi fac datoria si cum schimbam scrumierele intotdeauna la 2 mucuri de tigara (in afara situatiilor in care barul era chiar foarte plin si nu faceam fata), m-am dus la bar, m-am agatat de una bucata scrumiera si m-am indreptat cu ea catre separeu. Ajunsa in prag… ce sa vezi. Masa era data la o parte, tipul statea pe canapea la fel cum il lasasem, dar duduia statea in genunchi in fata lui si parea a fi pierdut ceva prin slitul domnului, pentru ca se uita foarte, dar foarte de aproape. Dupa 2 secunde de panica, am concluzionat ca alternativele mele sunt urmatoarele:1. Fug cat ma tin picioarele si ma fac ca n-am vazut o partida de sex oral in separeul de la Frame, SAU 2. Schimb scrumiera,pentru ca de aia am venit si n-au decat sa se simta prost. In secunda no 3 am realizat ca eu in definitiv n-am gresit cu nimic si ca nu e cazul sa ma rusinez. Asa ca am schimbat scrumiera, prin spatele tipei care parea a fi inlemnit in pozitia respectiva. Dupa aia am iesit linistita, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Am povestit lui Mihaita ce si cum, n-aveam aer, nu faceam pauze, moment in care pe usa barului intra Raul. In sincronizare perfecta cuplul a caror distractie tocmai fusese compromisa de catre angajata zeloasa din mine parasea separeul indreptandu-se catre bar. Am pornit si eu catre bar, ca sa le fac nota. Am ajuns cu totii in acelasi timp la tinta – eu, Raul si cuplul. Eu si cuplul in fata barului, Raul in spatele lui. Cum scriam nota, Raul se gandeste ca e momentul sa fie sociabil si sa mai lucreze un pic la bacsis si o intreaba de domnisoara :”si, cum vi s-a parut Orgasmul?”. Eu ma adancesc in nota de plata, apasand tare cu pixul. Tipa ii arunca agresiv: “nu inteleg ce fel de intrebare este asta”. Raul pluseaza, in necunostinta de cauza: “pai… ma gandeam ca poate sunteti cunoscatoare”…
Nu i-am mai vazut niciodata. Nici pe calo-pisi nici pe depanatorul de mobile.
>Design Yourself
>Sa fim intelesi. Nu apreciez cartile motivationale. Nimic care contine sintagma “in x pasi” (cu exceptia in care e folosita la misto), toti “expertii” aparuti peste noapte care te invata cum sa fii bogat, sarac, nevropat, indragostit sau infometat. Dar ca sa vezi ce inseamna dizainu’, am vazut cartea aista la colega Luiza si mi-a ramas capu’ la ea. Adica Design Your Self, de Karim Rashid. Si stiti deja – mi-am cumparat-o. In varianta portocalie (mi se pare foarte tare ca exista in 4 variante de culori). Pe link-ul respectiv gasiti o descriere foarte ok, mai ok decat as fi putut eu sa o fac (mai ales ca inca n-am terminat de citit).
Cat de curand intru in renovare – psihologi, schimbat de mobila, schimbat de tot. Curatenia de iarna.
Chip in taci.
>Baby, it’s cold outside
>
Un cappuccino si bruschete cu mozarella la Cafepedia, apoi vant. Un vant nemilos de care am senzatia ca n-am mai simtit niciodata, care mi-a amintit melodia asta. Melodia asta mi-a amintit la randul ei de o seara de acum 5 ani, cand inchiriasem de la British Council un VHS cu Tom Jones& guests in concert. De un el. De mine atunci…
I really can’t stay… But, baby, it’s cold outside…
Tom Jones si Cerys Matthews (Catatonia).
>Anul asta o sa fie altfel
>La sfarsitul de an. La asta ma refer. Nu vreau sa mai fac niciun plan. Nu vreau sa mai am asteptari. Sunt foarte linistita. Stau si vegetez. Sunt o frunza ranjind in bataia vantului. Sunt un pui de pisica tarcat care sta in mijlocului drumului asteptand sa vada ce se intampla.
Sugestii?
Daca nu, o sa dorm. De revelion.
Later edit: inainte de a-mi lua cadou… beware of the dog house…
>Cartofii explodeaza
>Cum sa faci un cartof sa explodeze (instructiuni complete):
1. Se spala niste cartofi
2. Se da drumul la cuptor
3. Se pun cartofii in cuptor, cu tot cu coaja.
4. Se pune o masina de rufe la spalat, se aduna niste haine de donat, se vorbeste putin pe messenger, dupa care se merge catre bucatarie in scopul verificarii stadiului cartofilor
5. Se deschide usa cuptorului.
6. Se ia o furculita, si se apropie cu grija de unul dintre cartofi (cel mai la indemana). Se atinge usooor cartoful.
7. Veti auzi imediat un zgomot care se poate ilustra prin “BUM”. Mici bucatele de cartof fierbinte vor sari pe dumneavoastra, in par, pe bluza si sosete. Cuptorul va fi acoperit de mici mici bucatele de cartof.
8. Opriti focul pentru a evita carbonizarea bucatelelor raspandite peste tot in cuptorul dumneavoastra, aratand de parca un catel a vomitat taman acolo.
9. In stare de soc se merge dupa camera foto si se imortalizeaza scena, precum si bucatica ce a sarit cel mai departe.
De asemenea, trebuie sa mentionez ca experimentul functioneaza mai bine in zilele in care femeia care face curat tocmai a fost in vizita.
Va urez pofta buna!
>In picaj
>
Am luat cizme. Am luat flori. I was ok. Really ok.
Si acum ma duc in jos. De ce se intampla chestia asta? Cum o fac sa se opreasca? Cum fac sa ies dintr-un cerc vicios?
Am avut de cand ma stiu probleme cu increderea in sine. La inceput n-o recunosteam si mi se parea o prostie ideea in sine. Ca eu as avea probleme cu mine. Pana cand ele s-au agravat si s-au agravat si au ajuns pana in paradoxul ca ma iubesc si ma urasc in acelasi timp. Evident, niciuna dintre situatii nu se manifesta atunci cand ar trebui.
Nu pot face aproape nimic de una singura. Am intotdeauna nevoie de o confirmare, de o proptea, de o voce care sa-mi zica ca e ok si ca o sa ma sustina no matter what in chestiunea respectiva. Si aici nu vorbesc despre barbati – ca daca ar fi fost sa ma bazez vreodata pe vreun umar vanjos de mascul eram in groapa pana acum 🙂 . Am perioade de autism absolut si totusi nu pot face nimic de una singura. Trebuie sa vina cineva sa ma tina de mana. Virtually speaking. Culmea, atunci cand fac ceva de una singura imi iese mult mai bine decat atunci cand sunt impinsa de la spate (poate si pentru ca se intampla atat de rar si na… fiind un eveniment select… e intr-un fel).
In plus, de la o vreme nu mai pot sa scriu. Nu-mi mai ies cuvintele, nu se mai leaga ideile. Chestie vizibila si in textul de fata.
Sunt intr-o mazga. Ca un gem vechi. Ca o dulceata zaharisita. Nu mi-e rau. Nu mi-e bine. Nu mi-e cald. Nu mi-e frig.
Si nu fac nimic.