Deși frigul și bătrânețea m-au determinat s-o las mai moale cu petrecerile în ultima vreme, asta nu înseamnă că n-am mai fost în locuri interesante. Ba chiar am de povestit despre două dintre ele, unul specializat în vin, celălalt în bere.

Primul în care am aterizat într-una din primele seri cu adevărat friguroase care stăruie să existe în București este Bruno Wine Bar, un băruleț din centrul vechi, pe strada Covaci. Terasa pe care o puteți admira în fotografie există, însă era inutilizabilă în seara cu pricina din motive climatice lesne de înțeles. Seara a fost deosebit de plăcuta, vinurile care au trecut pe la masa noastra (roșii, producție Portugalia, Chile și Argentina – parcă) au fost deosebite, la fel fiind și platourile cu brânzeturi, mezeluri uscate și struguri. Ele sunt singurele feluri de mâncare din meniu, sunt alese în așa fel încât să dea bine cu vinul, însă sunt suficient de mari și conțin chestii suficient de variate cât să nu-ți frustreze apetitul. Dacă vă doriți să consumați alta băutură decât vinul, mergeți în altă parte, în afară de apă și coniac n-o să găsiți nimic. (nu sunt sigură în privința cafelei). Specii de vin, însă, sunt câte-n lună și în stele. Spațiul e mic, fum există dar nu chiar să-l tai cu cuțitul. Muzica nu e nici tare nici încet, plăcută, cât să poți să porți conversații în tihnă. Înțeleg că se fac și degustări. Singurul lucru care m-a deranjat a fost domnul de la tejgheaua din spatele nostru, care s-a încăpățânat toată seara să nu-și mute scaunul niciun centimetru mai încolo (stânga sau dreapta), astfel încât am stat amandoi înghesuiți. Motivul presupun că a fost unul pueril de genul am fost primul aici. De și-ar fi obosit creierul cu un gând și o privire, ar fi observat că masa noastră conține una bucată stâlp care nu-mi permite să mă deplasez. Masa lor nu avea stâlpul respectiv. Deh, asta să fie problema…

În cel de-al doilea loc, patria berii, am petrecut aseară vreo 4 ore. Locul se numește Beer O’Clock și e de găsit în Pasajul Villacrosse. Ca spațiu și organizare, locul este fratele geaman al lui Bruno. Câteva tejghele jos, 4-5 mese mici sus. Meniul abundă în beri de toate felurile posibile. Vreo două au lipsit la apel, deși în meniu figurau, dar în mare setea noastră de bere variată în tării, arome și culori a fost potolită. Fiind vreo 8 la masă, felurile comandate au fost în număr destul de mare. În plan personal, dupa o Bruegel de chihlimbar și un Westmalle Tirpel cu 9,5 n-am mai dus decât o halbă apoasă de Budweiser. Locul trebuie neapărat vizitat dacă sunteți fani bere. Mai puțin cochet decât Bruno (decorativ-wise) (zic eu), însă plăcut. La minus – fumul greu de suportat, cel puțin la etaj. Îmi miros hainele ca după o noapte în CS (piteștenii știu). În prezent sunt liniștită, nu-mi poate fura nimeni geaca din cuier. Aș sesiza de la câțiva metri dispariția mirosului greu.

și songu zilei: