…încerc să mă țin de probabil singura rezoluție pentru anul ăsta. Să scriu din nou pe blog, adică. Am o grămadă de câteva subiecte restante, să văd cum și în ce ordine le atac. Lista e cam asta:
-Zimbrăria neagră
-Puss’n’boots
-Xbox 360
-Lasertag
-unde și cum ne mai tundem
-braduț artificial vs brăduț în ghiveci (ăla tăiat nu e o variantă).

Zic să începem cu zimbrăria că e cel mai restant. Se făcea, așadar, că era 10 decembrie (sâmbătă) și noi ne adunam oasele de prin pat și ne hotăram să o pornim către o rezervație de zimbri de care aflaserăm cu o săptămână înainte. Zimbrăria este în Bucșani, undeva între Târgoviște și Ploiești. Drumul e ok până în punctul în care faci dreapta (ieși de pe DN), undeva prin satul Adânca, parcă. După aia e o porțiune de zici că-i rezervație de obuze, trebuie să fii taare atent, mai ales dacă ai mașină cu gardă joasă. Se merge se tot merge (dacă vă interesează pot da mai multe detalii privat, acum mi-i lene să povestesc așa mult) și se intră pe un drum forestier. Deși e forestier, e mult mai ok decât cel prin Bucșani. Și se tot merge de zici că ajungi la capătul lumii (nu există nici semnal pe telefon) și dai în cele din urmă de zimbrărie.
Când am ajuns noi nu mai era nimeni (am senzația că oricum nu prea e lume, în general vorbind, iar atunci era și frig). Am dat peste un băiat care părea a fi in charge, mi-am pus urechile pufoase și am purces. Băi oamenilor, era așa o liniște de auzeam fiecare sunețel pe care-l făceau bocancii pe frunzele uscate. Și aveam urechile astupate cu ceea ce eu numesc urechile pufoase…

Dupa câteva minute de mers prin liniștea aia am ajuns în foișorul de observație – un foișor situat foarte aproape de locul în care sunt hrăniți zimbrii. Ei, zimbrii, erau acasă, dar destul de departe de foișor. Bătea un vânt rece de numa și noroc cu camera care are zoom sănătos, că i-am văzut și de aproape. Zice-se că sunt 39 cu tot cu pui (noi am văzut sub 20, restul erau pitiți prin pădure). N-am stat foarte mult, că tocmai ce v-am zis de crivăț și îmi înghețaseră mâinile pe cameră (mănușile erau în mașină, la ce să le car și pe dânsele?). Plus că atâta liniște deodată mă cam dăduse pe spate.

Cred că-i tare, tare frumos de mers acolo primăvara, când e verde. Numai drumul ăla până la foișor cred că face cei 4 lei (taxa de intrare de persoană).

Deci vă invit să vă duceți să dați o tură, de preferat când e soare și frumos.

Și începem anul cu melodia asta care se pare că a dat lovitura. Nu de alta, dar daca tot facem adunări și scăderi și tragem linii…