Dacă ați trecut vreodată pe lângă Biserica Anglicană și ați văzut restaurantul Chez Marie, dar nu v-ați oprit puțin acolo, mare rău ați făcut. Și așa am făcut și eu, până n-am mai făcut, respectiv până m-am dus să-l testez în vederea festinului de după cununia civilă. Locul mi-a fost recomandat de Prințesă, așadar rău n-avea cum să fie, judecând după experiențele anterioare. Totuși, aveam rezervele mele (majoritatea prejudecăți) cum că ar fi de fițe un pic, că poate servirea e scorțoasă, știți voi, lucruri d-astea.
Așa că ne-am dus într-o seară să vedem care e treaba.
De când am intrat am văzut că imaginația mea era depășită, în sensul că locul este într-adevăr unul elegant – așadar probabil fițos (nimic mai fals). Lumea era de bună calitate (deși ușor corporatistă), atmosfera plăcută. Am luat loc la o masă și am zis să vedem ce se întâmplă. Menu-ul ne-a fost înmanat repejor și chiar pe cand ne întrebam la ce folosesc farfurioarele de pe masă ne-am lămurit, căci o farfuriuță cu măsline și unt, precum si un coș cu chifle au aterizat pe masa noastră.
Aha! Deci e cu couvert, specia aceea de aperitiv care îți e cum s-ar zice băgat pe gât! Temerile mele începeau să se adeverească. Și am zis – bine domnule, ori la bal, ori la spital, măcar să vedem ce e cu măslinele și atenția.
Mărturisesc cu mâna pe inimă că n-am mâncat în viața mea măsline mai bune, iar chiflele calde se duceau uite-așea pe gât unse cu unt. Deci și doar pentru măslinele alea trebuie neapărat să mergeți să le gustați – sunt marinate cu ceva… eu zic că e usturoi, Vlad zice că ar fi simțit ceva brânză, posibil să fi fost amandouă, mai multe, sau niciuna.
Mâncarea pe care am comandat-o a venit aproape instantaneu. Cred că nici la McDonalds nu vine așa repede. Eram abia pe la a treia măslină, aproape că am fost dezamăgită că am brusc mai multe puncte de interes și trebuie să aleg.
Eu am comandat o gustare caldă – și anume Quesadilla. Care la Chez Marie vine în niste lipii foaaarte fine, excelente, iar sosul nu e practic un sos, ci un amestec iute de legume tăiate bucățele mici mici, absolut genial. Consortul a avut o salată Caesar pe care a hăpăit-o până la ultima frunză cu mormăieli, de unde trag concluzia că a fost ceva deosebit. Quesadilla mea avea și o frunză de salată de decor pe care nu m-am putut abține s-o gust. Șoc și groază, oameni buni, avea gust de… salată! După ani de zile de mestecat frunze verzi fără niciun gust în căutarea senzațiilor tari românești din copilărie, am găsit în sfârșit o frunză de salată cu gust, la Chez Marie. Trag concluzia că și aia din Caesar era la fel de bună, de unde și mormăielile.
Am cerut nota și am solicitat o rezervare pentru vineri, la 16.30. Ospătarul a fost deosebit de amabil, ne-a îndrumat către niște aperitive bune de pregătit dinainte (vinete și icre de crap) ca să nu suferim până se gătește pentru 15 oameni. Nu ni s-a cerut niciun avans, garanție, ipotecă sau eu mai știu ce altă absurditate, ci doar un număr de telefon și rugămintea să anunțăm dacă intervine ceva. (am uitat să zic că couvert-ul ăla a fost 3,5 lei de persoană, deci foarte ok pentru cele mai bune măsline din lume și chifle cu unt).

Vineri la ora stabilită am fost acolo. Mesele erau aranjate exact așa cum am solicitat, temperatura numai bună (afară era pârjol, remember?), muzica foarte plăcută, m-aș hazarda chiar să zic că foarte bună. Nici nu-mi așezasem bine pe scaun fundul proaspăt măritat, că minorul din gașcă avea deja în față o înghețată King Size. De unde a produs-o și când a apărut mai exact n-aș ști să vă explic, dar a fost ca în David Copperfield. Au apărut repede și vinetele+ icre, care au fost excelente, plus chiflele deja celebre. S-a băut berea casei (draught, produsă special pentru Chez Marie de unul dintre producătorii de bere, nu dăm nume, nu facem reclamă).
S-au mai comandat niște aperitive care arătau foarte, foarte bine și s-a trecut și la mâncarea serioasă. Care a venit uimitor de repede, adica în mai puțin de o oră. Judecând după faptul că am fost 15 persoane care ne-am aruncat la șnițele, pui chinezești, miel, rață, porci și alte animale, eu zic că s-au descurcat mai mult decât onorabil. Plus că pe masă erau încă antreuri diverse, cafelele și vinurile treceau de numa-numa, nici n-am simțit când a apărut mâncarica. Mâncărică pe care n-am mai putut-o mânca și pe care oamenii au insistat să mi-o pună la pachet (și ce bună a fost pe la 6 dimineața, după party…). Lăsând toată mâncărica în farfurie, m-am aventurat la desert. Fondue de ciocolată. Ok, despre asta n-am să vorbesc foarte mult, pentru că mă voi îneca cu băluțe. A fost mortal. Deadly. Brilliant. Ceilalti și-au luat înghețate, dar n-am apucat să-i întreb cum au fost pentru că înotam în fondue-ul ăla cu mintea rătăcită mai rău decât de cântecul sirenelor.

Nota a fost atât cât ar fi trebuit să fie. Nicio surpriză neplăcută. Amabilitatea a fost menținută până la final, cred că nici măcar mini invitatul nostru în vârstă de 3 ani nu are vreo plângere.

Da, poze. Ei bine, poze nu am. Nu s-au făcut, nu exista, nu avem, dar că propun să vă duceți să luați singuri poze mentale că merită rău de tot.

Ș-am încălecat p-o șa…