Să vă explic. De mai bine de zece ani, de când stau la capitală, n-am mai făcut brad. Că era cămin, că plecam de Crăciun, că aia, că ailaltă. La un moment-dat m-au luat și trăirile ecologiste și chiar că n-am mai avut brăduț. Ai mei, la Pitești, au luat un brad artificial sublim, un pin de doi metri și ceva, juri că-i viu. Suspectez că din trăiri practice și nu ecologice au făcut gestul, dar e bine și așa. Aproape că i-am învățat să recicleze, deci ușor-ușor îi aduc pe calea cea bună.
Dar să revenim la brazii noștri. Bon. Din 2000 până în 2011 ac de brad organic sau anorganic nu mi-a călcat pragul locuinței. Anul trecut am miorlăit eu puțin cum că aș cam vrea unul, aș fi optat pentru unul artificial, dar la Cora erau oribili și în altă parte ne-a fost lene să mergem.
Dar a venit și vremea faptelor. Ha! Anul ăsta am citit totul despre îngrijirea brazilor în ghiveci. M-am documentat. M-am dat peste cap de trei ori. Doxă m-am făcut. Prin noiembrie puteam să-mi dau doctoratul în brazi și ghivece.

Și abia după aia am plecat după brad.

Deși se anunța o misiune impresionantă, ne-am limitat în a merge la Praktiker și a alege un amărășteam în ghivecel, nici măcar nu l-am rugat pe nenea să-l desfacă să vedem cum arată. Toți păreau urâței, degerați acolo, în fața magazinului. Niște bieți pui de molid, românești get-beget. Am luat și niște beteli și gloabe și gata. Acasă am uitat subit toata materia tocită în sesiune și am instalat bradul direct în casă și nu pe balcon, sperând că s-a adaptat treptat la mediu în cele trei ore în care ne așteptase în mașină, în parcarea de la Afi (oprirea noastră intermediară). L-am cocoțat pe un dulăpior (are cam un metru), l-am împodobit cu ce am avut prin pungă și ne-am declarat mulțumiți. Așa frumăsețe de brad n-am mai văzut eu de mult…
Și am trăit fericiți până un pic după sfântu Ion. Când am făcut operațiunea inversă, dezbrăcarea și hai pe balcon. Nu înainte de a-i înfofoli ghiveciul în cârpe și plastice, cică ar ajuta dacă dă îngheț. Să vedem… Până una-alta drăguțul de el e plin de mugurași verde-crud, nici el nu mai știe ce anotimp e…
În martie intenționăm să-l ducem la țară la ai mei și să-l plantăm a la carte, la umbră, printre alți copaci, pământ de conifere, stropire, dansul recunoștinței, rugăciunea recoltei etc.
Eu sper să supraviețuiască și să-l văd mare mare.
Și în cinstea acestui gând, să mai ascultăm și niște muzică, că parcă merge…