Tag Archives: pitipoanca

Ce să NU faci la prima întâlnire

MTU Sexy Leather
Creative Commons License photo credit: lust4lthr

Am să încep cu concluzia și povestesc apoi cum am ajuns să scriu asemenea lucruri.

Conform filosofiei personale, există o singură regulă. La prima întâlnire să nu faci decât ce vrei să faci. Extinsă, asta ar fi așa:

-dacă tipul nu-ți place deloc, pleacă.

-dacă nu te prinzi dacă îți place sau nu, probabil că nu îți place. Totuși mai dă-i o șansă, am mai auzit și d-astea…

-dacă tipul îți place și el te place și vrei să faci sex, fă sex. (el aproape sigur vrea, dacă nu vrea totuși nu te coborî la viol, nu merită pușcăria, și-apoi e și el om…).

-dacă tipul îți place, și el te place, dar nu ești nici pe departe genul care să facă sex cu cineva complet necunoscut, atunci nu face sex! N-au intrat zilele în sac, nici săptămânile, nici lunile etc

-dacă tipul îți place dar el nu te place pe tine, aia e.

Atât.

Și acum s-o luăm de la capăt. Am intrat în seara asta în posesia unui link care m-a lăsat mască. Citiți-l. Trebuie, neapărat. Mai stupid decât titlul este doar conținutul, pe care vă îndemn să-l parcurgeți. Este un detaliat manual de dresaj al bărbatului la momentul numit prima întâlnire. Băi nene, are you nuts?

Ți se povestește, pe scurt, ție, femeii fără succes în amor, că dacă n-ai succes la bărbați asta e din cauză că nu ți-ai însușit normele de comportament social potrivite unei prime întâlniri. Bărbatul trebuie ademenit, vrăjit, indus în eroare și oroare și apoi păcălit să șadă mumos! Ce atracție! Ce romantism! Ce poveste! NU! Când te duci la întâlnire îţi stabileşti dinainte cât stai, cum vrei să decurgă, despre ce vorbeşti, ce vrei să obţii şi cum ieşi din scenă. Ai un plan şi-l respecţi, chiar dacă el e Brad Pitt, ne-am înţeles? Tu ai o viaţă şi îţi vezi de ea, nu fă greşeala să uiţi să te ridici de la masă, sau să-l anunţi de când te aşezi că tu mai ai o întâlnire. Fă pe proasta: “Am uitat să-ţi spun? Am crezut că ţi-am spus când am venit”. Mai bine pari aiurită decât banală.

De departe, dar din avion de departe, cea mai tare e regula numărul 7. Și anume:

Regula nr 7

O să te sune. Nu-i răspunde. O să-ţi dea mesaje, nu-i răspunde. A doua zi o să sune din nou, răspunde-i o singură dată, entuziasmată de viaţă, după care refuză-i invitaţiile într-un mare stil, pe fondul că ai multă treabă. Asigură-l că o să vă vedeţi când ai mai mult timp liber şi eventual la sfârşit de conversaţie spune-i cât de bine te-ai simţit în compania lui. Atât.

Ai reținut? ENTUZIASMATĂ DE VIAȚĂ!

Ar mai fi:Nu-ţi da chiloţii jos, oricât de mult l-ai dori. Fiindcă n-ai altă opţiune de a-l înnebuni şi păstra pe termen lung, mai ales dacă nu eşti expertă în seducţie. Ai reținut, da? Fără pipi la prima întâlnire, că te-a luat mama dracu. Dacă ești expertă în seducție, un pipi mic merge, dar să te ștergi bine după.

Există cu siguranță două lumi. Una în care femeile sunt obișnuite să gândească după un set de reguli și imediat ce tipul nu mai sună se gândesc: La dracu. Iar i-am răspuns la telefon. Știam eu că nu trebuia! Femeile de genul ăsta în general ajung singure și… disperate. Fac un scop din a fi cu cineva, sau din a călca bărbații pe cap.  Și îmbogățesc pițipoance care scot cărți și par a deține secretul absolut al seducției.

Și aia în care femeile sunt normale și își văd de eșecuri (din vina lor sau nu) și de viață în general, fără să citească enormități de genul ăsta, poate doar ca să se minuneze de marea grădina a domnului.

La final mai am o singură idee: Fată, daca e, e. Dacă nu e, nu e.

Și asta zice cineva la care a fost de foarte multe ori nu e.

P.S.: Zic să dați și mai multe ture pe site-ul ăla. E un fel de www.pitzipoancapseudointelectualis.ro. Vai… Am intrat și pe Facebook, să văz cu ochii mei amazoana, arhitecta de suflete, guru, psiholoaga, scriitoarea, academician-doctor-inginera. Ce ziceam – pitziponcus pseudointelectualis.