Săptămâna trecută a fost una de tristă amintire pentru mine. Am bolit rău, rău. Adică dacă povesteam că de Paște am bolit, glumeam. Amigdalită, frățică. După 5 zile, când lucrurile păreau a se lumina, s-au întunecat și mai tare. De fapt, practic s-au înroșit, că am dat în conjunctivită. Și dă-i cu kanamicină, dă-i cu de toate. Vineri seară am ieșit din casă pe la 10. Plecam la Bușteni. Cand am ieșit din bloc m-am simțeat ca evadată din pușcărie, după fix o săptămână de stat în pat. Am ajuns apoi la aeroport să ridicăm pe cineva, unde m-a luat o tuse măgărească de am zis că mă îmbolnăvesc la loc. Ochii mi se mai limpeziseră, erau tot unși cu kanamicină, dar bine nu era.

A doua zi am dormit cu flori de liliac la geam până pe la 1 la prânz, moment în care m-am trezit ceva mai bine. Fără tuse, ochii ceva mai ok, amigdalele mai la locul lor. Pe la 3 ni s-a făcut de party. La Cetate în Brașov se anunțase Solid Like Rock, ediția 7, și n-am putut să nu-mi amintesc de ediția din 2008, când am fost cu Dragomir, Cantor și Bârsan, weekend care rămâne de referință. Așa că am zis, damn it, o facem și pe asta. Mi-am umplut geanta cu pastile (dacă făceau ăia un check la poartă sigur nu intram), am dat pe la Flanco Sinaia să luăm bilete cu 28 de lei (la intrare erau 40) și ne-am dus. Cu trenul. Pe la 9 jumate eram la gară în Brașov, apoi cu autobuzul până la Aro, dupa aia țop-țop până în Piața Sfatului. Am mai prins o repriză de meci, am consumat rapid o pizza și o cafea și am purces către marea petrecanie. Pe jos. Pe trepte. Pe jos, repet. Când am ajuns în vârf aveam pulsul de 30 de ori mai mare decât normal, și transpirasem de-mi ieșiseră toate toxinele și conjunctivitele din mine și zburdau liber în vale, către oraș. Am zis – măh, aci ori mor, ori mă fac bine.

Și am intrat.

Pe scurt, am petrecut până la 6 dimineața. Am văzut răsăritul de pe cetate, chestie care e aproape ca în vamă. Am zburdat de la o scenă la alta, când discutând, când țopăind, când trăgând de un Becks Lemon. Niște Șuie, niște Gojira, niște proiecții, niște una-alta. Da’ fromos. La plecare am luat-o d-a dreptu’ pân’ pădure, adică ce mama dracu’. Păsărelele cintezoiau, frunzulițele sclipeau. Ca la optișpe ani, așa. Am mai făcut un stop în parcul de jos, din Brașov, moment în care am constatat cât e de liniște și de dimineață.

Pe la 6 și 20 eram la gară. Ne-am suit într-un microbuz și am mai agonizat puțin, până pe la 7 când era plecarea.

Am intrat în casă la 8. Pe podul peste Prahova, după barieră, după ce trecuserăm de grupul de onorabile în drum spre biserică, vorbeam. ,,Băi, suntem oameni bătrâni și tot la 8 venim acasa”.

Ne-am furișat încet, ne-am trântit în pat și am tras la aghioase până nu mai devreme de 3 jumate. Când m-am trezit. Îmi simțeam corpul obosit, ca după o mare petrecere. Nu mahmureală și alea, că nu aveam de la ce (2-3 Becks lemon d-alea toată noaptea sunt fix = cu zero). Era o oboseală plăcută și nici urmă de conjunctivită sau amigdalită.

Încă mai sper că nu mi se pare și că m-am făcut bine. Solid like rock de bine.