Category Archives: Eu incercand sa par desteapta

Mă simt înțeleaptă

Păi cum, doar d-abia ce m-am măritat.
Mda.
Mă bântuie de ceva vreme gânduri. Către alții. Doruri, dorințe de comunicare, impulsuri să zic lucruri.
De genul – dragilor, învățați un singur lucru. E greu (deși pare ușor), dar străduiți-vă și veți reuși să îl învățați. Dacă vă deprindeți cu el, îl credeți și faceți totul în virtutea lui, atunci lucrurile nu pot merge decât bine.
Preambulul – în viața asta nu contează decât oamenii pe care îi aveți aproape. Că sunt prieteni, că sunt iubiți, că sunt soți sau colegi de muncă. (părinții nu intră în discuție, ei sunt din start tot ceea ce trebuie, în cele mai multe dintre cazuri. Dacă nu sunt, se aplică regula de mai jos).
Și apoi ideea de care ziceam mai sus – dacă cineva vă iubește/apreciază/prețuiește, atunci el/ea o face pentru ceea ce sunteți, pentru ceea ce vreți să fiți și pentru ceea ce vă doriți să deveniți. Nu-și dorește să vă modifice, nu-și dorește să-și creeze iubitul/prietenul/colegul perfect. Vă acceptă, vă sprijină, vă sfatuiește. Nu vă lovește, dărâmă, interzice.
Dacă aveți asta, în general vorbind, sunteți pe drumul bun.

Ș-apăi, că vorbim de prieteni, așa mi s-a făcut un dor de Portugalia de la Ionouka de nu vă pot zice:

Sunt un pic confuză. Ba nu.

Și de aia nu stiu cum să încep postul ăsta. Așa că am trântit playlistul făcut special pentru party de ziua mea. Party care a fost cu temă, anii 70 au venit călare peste noi. A fost frumos. A doua zi m-am trezit înapoi în 2011, înconjurată de cadouri și flori. (am primit un kindle, v-am zis? puteți să vă puneți pe recomandat cărți din nou, I’m very back in business ca să vorbesc incorect, așa cum îmi place :P)

Se-apropie data când îmi voi schimba numele. Pentru că da, o să îl schimb, m-am hotărât. Poate-ar fi momentul să mă panichez, totuși mă țin tare. Nu vreau. Nu-mi vine să mă panichez, dar și anume deloc.

Azi noapte am închis împreună cu o mână de oameni două baruri. Era miercuri. La 4 dimineața mă prelingeam spre casă obosită, euforizată și fericită. Că …nu știu ce. Că am reușit să mă opresc din sughițat și măcar nu mai par cetățeanul turmentat. Că încă se mai poate. Că am o viață care mă tratează bine. Că mă așteaptă cineva acasă care nu-mi va pune întrebări și nu mă va chinui încercând să mă facă să fiu altfel, chiar dacă vin câteodată acasă la 4 sau chiar mai târziu, ca o dezaxată și nu ca o nevastă.

De fapt cred că aici încercam să ajung în haosul ăsta de gânduri fără cap și coadă. Voiam să spun că n-am emoții. Nu m-am panicat. Și deși spuneam că n-o să mă mărit niciodată o voi face. Și într-un fel mă voi ține de promisiune, pentru că n-o să fiu niciodata o nevastă.

Acestea fiind spuse, nu știu ce să mai adaug. Hai noroc!

Empatia e lucru mare

Scria Luciana acum ceva timp despre empatie…

Mărturisesc că în ceea ce priveşte empatia, Luciana mă bate de departe. Fata asta are o capacitate neomenească de a se pune în pielea cuiva, de a-i păsa de te miri cine de te miri unde doar pentru că în momentul ăla, în care nimănui altcuiva nu îi păsa de asta, ea a înţeles respectiva entitate.

Dar mai departe de asta, mă bucur şi eu de o anumită doză de empatie, pe care o consider un dar de undeva de departe. Ăsta e motivul pentru care nu plâng la piese de teatru, însă plâng la aplauze. Nu pot empatiza cu personaje, indiferent cât de reale mi-ar părea, însă empatizez instant cu actorii de pe scena care primesc aplauze. Îmi vine de fiecare dată să plâng în hohote la aplauze, indiferent daca am văzut o comedie sau o dramă. Mă pot pune în locul celor de pe scena, pot simţi ce simt ei. Poate sună exagerat, însă chiar pot simţi asta, şi ăsta e motivul pentru care consider forma de empatie care mi-a fost dată un dar. Pot simţi bucuria aplauzelor primite, pot simţi bucuria unui jucător de fotbal care a muncit toată viaţa şi acum a ajuns să stea în poartă la un campionat mondial, pot simţi bucuria unei florarese care a convins pe cineva să cumpere un buchet de garoafe, simt toate lucrurile astea zi de zi cu tot felul de ocazii inedite.

Poate şi voi aveţi darul ăsta. Poate nu e ceva inedit. Însă mie ăsta mi se pare în continuare una dintre cele mai tari chestii pe care mi le-a dăruit viaţa.

Am un fix

what's on your mind?
Creative Commons License photo credit: DW212

Recunosc. Am un fix, un mare fix. Am mai multe, unele se nasc spontan pentru a stărui o perioadă în mintea mea, pe unele le recunosc drept inutile şi reuşesc să mă scutur de ele, însa fixul asta e mare de tot şi nu cred că va pleca vreodată la el acasă. Şi nici nu vreau să o facă. Convieţuiesc cu fixul din pruncie. Atunci chiar se confunda cu un instinct. Cu bunul-simţ.

Unii ar putea-o numi ,,intuiţie”. Dar nu e decât deducţie, simplă deducţie. Matching the pieces. And when they don’t match, then the red light with ,,WRONG”   lights on.

To cut the long story short – nu-mi pot apropia persoanele pe care le simt inferioare intelectual. ,,Inferioare” e un termen generic. Să zicem că am pe lista de valori şi non-valori gruparea ,,Imbecili”. Asta nu înseamnă că umblu cu un termometru de IQ după mine, sau că dacă ieşim la o cafea o să aduc cu mine un test grilă. Nu. Nu-i vorba aici de vreo diplomă sau vreo şcoală înaltă. Sunt perfect de acord că există posibilitatea destul de mare ca nea Ghiţă de pe schelă să fie mult mai dotat intelectual decât nush ce imbecil de la vreo înaltă firmă de audit. De altfel tind să mă subapreciez în cadrul unei prime întâlniri cu cineva – ăsta fiind un defect pe care mi-l asum. Aşadar şansele de a-mi face o impresie ok sunt destul de mari în primă instanţă. Ofer circumstanţe atenuante cu generozitate.

După care urmează filtrele. Non-conştiente. Dar existente. Fiecare dintre oamenii pe care i-am ţinut aproape au un quelque chose intelectual care mă ţine în joc. Şi dacă aţi fost pe fază cred că aţi văzut că lista este foarte lungă. De oameni pe care îi ţin aproape mai mult sau mai puţin pe criterii geografice.

Dar atunci când cineva pe care îl simt cu toţi ochii văzuţi şi nevăzuţi destul de jos pe scara evoluţiei, ca posibilităţi şi nu ca educaţie sau circumstanţe, încearcă să mă convingă că ştie foarte multe despre mersul lucrurilor, despre sensul vieţii şi despre istoria religiilor, mai ales utilizând un aer fals înţelept şi o privire pătrunzătoare prinsă de prin filme, atunci mă cam ia cu greaţă. În fine, greaţa trece repede şi urmează frica. Pentru că eu cred că oamenii aştia cu un intelect inferior, care pot convinge pe alţii să-i ia drept mentori, lideri sau chiar şi prieteni sinceri, sunt periculoşi.

Da, da, ştiu, judec. Pun ştampile în frunte.  Şi mai sunt şi arogantă. Ştiu lucrurile astea. Acţionez cu mintea limpede.

Sunt o persoană cu limite şi nu văd în asta un lucru rău. Depinde unde
ţi le plasezi şi cât de rău le bagi altora pe gât (e un spaţiu personal, chiar dacă exprimat public, nimeni nu-i obligat să subscrie opiniilor mele). Am, spre exemplu, o limită clară atunci când simt promiscuitate ascunsă sub declaraţia de minte descuiată (da, sunt în mod clar lucruri diferite).

Atunci când minţi extraordinar de dotate reuşesc să manevreze oamenii în interesul lor, asta se numeşte Machiavelli.
Dar când minţi frumoase se asociază cu altele de-a dreptul imbecile întru formularea unor idei…să le zicem naive, asta se numeşte fugă de realitate. Scuză pentru a face lucruri pe care altfel nu le-ai face. Ever.  Şi nu le-ai face tocmai pentru că nu eşti convins de valabilitatea lor. Te asociezi cu alţii pentru care lucrurile astea sunt fireşti. Care te asigură la fiecare 5 minute că eşti mirobolant în prostie. Şi atunci e ok! Dacă sunt oameni care te aprobă, e ok! But it’s not right. It’s right doar atunci când o simţi.

Mda, până la urmă fiecare face ce vrea. Corect.

Tocmai de aia eu o să aleg să nu fiu ipocrită. Şi să spun când hainele noi ale împăratului nu există de fapt. Cel puţin o să încerc.

Ah, staţi, cred că am avut o revelaţie! Spontan, în timp ce scriam! Aţi citit ,,M-am hotărât să devin prost”? OK, m-am liniştit. E vorba de reţeta Martin Page. Te înhăitezi cu nişte nulităţi şi vei ajunge să fii ca ei. După care urmează fericirea.

Ignorance is bliss. Not. Părerea mea…

P.S.: În încheierea emisiunii ţin să vă asigur că sunt foarte ok, am avut o seară liniştită şi starea mea de spirit este pe cai mari. Nu m-a călcat nimeni pe bătături, nu mi-a aruncat nimeni uitături şi nici vorbă de deochi.  Îmi pileam şi eu unghiile şi vorbeam prostii…

Gagauta, STII sa scrii? ‘Au ba?

Dupa ce v-am capiat cu iiii si iii si a fi sau a nu fi, uite ca ajungem la A STI!

“A sti” este cosmarul meu recurent. E mai grav decat “doar” si “decat”, chiar mai grav decat “a fi”. Nu cred ca e mai grav decat problema cu ochii albastriiii, dar cu siguranta apare MAI DES.

Aici e o singura chestie pe care v-as fi recunoscatoare s-o retineti. Mai, cand vorbesti cu un om, nu cu un bou, si il intrebi daca stie unde te poti duce sa te-mpusti pentru ca n-ai invatat gramatica la scoala cand erai mic, intreaba asa:

“-Buna ziua, domnule draga. Stii cumva un loc unde ma pot duce sa ma impusc pentru ca n-am invatat gramatica la scoala cand eram mic?”

Adica - ARE DOI. ARE DOI. ARE DOI. La modul indicativ, timpul prezent, persoana a doua, verbul “a sti” are 2 X i!

La fel cu conjunctivul prezent. “Sa stii ca iti rup capu’ cand te mai vad cu “sti””. Aceeasi treaba.

Nici macar nu e asa neprietenos ca “a fi” cand vine vorba de imperativ, din simplu motiv de inaplicabilitate practica. Pentru ca imprumuta forma de la conjunctiv, asta nu face decat sa simplifice lucrurile. Adica nu poti sa-i spui cuiva : “BA, STII!”, la fel cum i-ai spune “BA, FII CUMINTE SI MANANCA TOT!”. Din acest motiv, ii vei spune “ba, sa stii engleza pana maine!”, si “ba, sa nu stii ce te-am invatat in seara asta, ca ti-am rupt capu’ “. (cu un sens ironic aici, fireste. Multumesc). Deci treaba cu imperativul negativ care taie din “i” la “a fi” nu se mai aplica si aici”. E mai simplu!

Asadar e EXTREM de simplu. Cand e la modul indicativ sau conjunctiv, ambele prezente, persoana a doua singular, VERBUL “A STI” NU FACE DISCRIMINARE DE POZITIV, NEGATIV SAU INTEROGATIV. Il bag si pe interogativ in discutie pentru ca am observat ca atunci cand propozitia are un semn de intrebare in coada, va tenteaza tare, tare sa taiati din perechea de “i”. (pe genul “Sti de cand vroiam sa te intreb de ce ti-a murit pisica?”). Bine ca nu scriem ca in spaniola, cu semn interogativ si la inceputul frazei, ca ramaneam doar cu “st” din toata povestea.

Reformulez.

Peste tot, peste tot, peste tot cand vine vorba de persoana a doua singular si voua va vine sa dati cu “stii”-ul de geam pana ii ramane un singur i, domnul ” a sti” devine – STII, NU STII, SA STII, SA NU STII, STII TU?. NU EXISTA NICAIERI STI, NU STI, SA STI, SA NU STI, STI TU?

In afara de infinitiv (ze basic stuff, treaba cu “a sti”) si de niste forme populare dubioase si izolate pe care nu cred ca le folositi prea des in scris (gen “oi sti tu ceva”), nu va mai bateti capsoarele. E cu doi! E CU DOI! (cut – scena cu mine alergand catre luna, racnind, smulgandu-mi parul din cap. Fade to black.)

Si bagati de seama, data viitoare cand ne intalnim taxez pe “sti la ce ora ne vedem?”. Si n-o sa mai stiu la ce ora ne vedem pentru ca n-o sa ne mai vedem.

Acum – cand vine vorba de conditional-optativ prezent(adica – asa cum ii spune numele, de modul ala in care avem o conditie in functie de care treaba se intampla sa nu, asa ca s-ar putea sa nu se intample la fel de mult cum s-ar putea sa se intample), taiem din “i”, ca treaba nu mai e asa sigura. Cuvantul devine mai slab, mai nesigur, si atunci vorbim despre:

As sti cum sa-ti spun in fata ca nu stii sa scrii, daca n-as fi atat de bine crescuta si in acelasi timp lasa”. – valabil pentru toate persoanele.

Adica : “ai sti”, “ar sti”, “am sti”, “ati sti” etc

Si iata cum mi-am ratat cariera de profesoara…

 

LATER EDIT: Da, Sebastiano are dreptate. Sunt atat de ancorata in prezent si trecut, incat nu prea ma preocupa viitorul. Bad, bad teach. Baaaad teach.

Asadar, vedeti ce faceti cu viitorul, ca acolo vorbim de doar un i. E atat de departe incat nu ajung amandoi. E in viitor, un i e mai mult decat suficient.

Vei sti cand sa te opresti, sper.

Va fi exact cum am zis ca va fi.

0205
Creative Commons License photo credit: RLFilipkowski

Problema lui I

Ne intoarcem la lectiile de gramatica. Vorbim astazi despre “i”, si anume desinenta de plural la masculin. Dupa ce-am discutat pe larg despre problema existentiala – adicatelea cea legata de “a fi” – am realizat ca problema cu “i” – desinenta de plural si NU articol hotarat care se aplica la adjective doar atunci cand ele sunt ANTEPUSE (adica inainte de substantivele pe care le determina, adica poate pricepeti mai bine daca zic ca atunci cand e ca in engleza) este mult mai serioasa decat cea de la verbe. Ca sa zic pe romaneste, daca traduceti direct din engleza the stupid people, the blue skies and the gay birds si n-ati auzit de adaptare, e posibil ca uneori sa uzati cei doi i in legitimitate, torturand legal limba asta romana atat de straina voua. teacher_clipart_15Mda, a murit Pruteanu si am aparut eu. Sa trecem peste paranteza. Iubitilor. Atunci cand aveti un substantiv masculin la plural care e urmat de un adjectiv – si acel adjectiv pentru ca se acorda in gen, numar si caz cu substantivul va avea un i in codita, atunci va rog eu MULT DE TOT – TINETI MINTE CA E UNUL SINGUR. Daca mai vad mult “ochi albastrii” ma iau cu mainile de cap si fac crima de om nevinovat. Mah, si sunteti multi puzderie. Si nu zic de astia care n-au dat pe la scoala, zic de voi astia cu pretentii de eruditi. CHIAR SI DACA E ARTICULAT, ARTICOLUL SE DUCE LA SUBSTANTIV – ADICA OCHII ALBASTRI. Doar daca bagati vreo inversiune d-asta smechera, adica daca faceti vreo poezie vreunei domnisoare si vreti s-o bagati p-aia cu Albastrii-ti ochi – atunci pentru ca adjectivul o ia in fata substantivului – lucru mai rar intalnit in limba romana, aceasta limba straina despre care acum aflati chestii noi (si nu chestii noii), ei atunci pasati articolul la adjectiv si nu-l mai puneti la substantiv. Ca regula generala, CINE E PRIMUL IA AL DOILEA I CA E MAI SMECHER. Sunt ferm convinsa ca va veti scarmana caputul ala confuz acum si veti cauta si veti cauta paaaana veti gasi un contraexemplu. Adica un adjectiv care vine dupa substantiv (articulat sau nu) si care totusi are doi “i”. Tin sa va zic de pe acum ca, daca gasiti un asemenea caz, e pentru ca primul i nu este cel despre care vorbim azi, adica DESINENTA DE PLURAL (terminatia, codita pentru profani), ci probabil ca dragutul de cuvintel il are deja in radical. Adica e de la ma-sa. Adica s-a nascut cu el. Adica nu pleaca niciodata indiferent in ce fel in sucim si prin ce cazuri il plimbam si in ce situatii jenante il punem. Un exemplu de asemenea cuvant este “trandafiriu”. Asta are un “i” acolo, vedeti? Dupa ce inlaturam marca masculinului (adica “u”, ca daca era feminin era trandafirie), ramane “trandafiri” – E, ASTA E RADICALUL. Daca il puneti la plural, va fi, fireste, trandafirii. Pe care CU SIGURANTA il veti scrie cu un singur i, ca asa v-a zis tampita aia de are blog, ca adjectivele masculine la plural postpuse (adica cum se cade) au un singur i. Disclaimer: urmatorul paragraf e doar pentru cei pregatiti pentru asa ceva. Ceilalti sunt rugati sa-si noteze doar ce scrie cu litere ingrosate. Multumesc. Asa, ca am ramas intre noi astia ceva mai destepti, hai sa va zic un secret pe care nu-l impartasesc si cu prostii. O sa va zic ceva despre cuvintele astea care au un “i” in radical… si atunci o sa fiti cu adevarat deosebiti. Atunci o sa stiti DE CE. Psst – fiti atenti ca zic o singura data - d-aia copiii se scrie cu 3 i - unul e radical, al doilea e desinenta de plural, iar al treilea e articol hotarat. Deci astea de-l au pe i in radical (adica pe dracu-n coaste) si sunt masculine si sunt mai multe si sunt si articulate cu hotarat, fac bazaconia aia nemaivazuta cu 3 x i. Priceput? Gata copii, pauza s-a terminat, sa ne intoarcem la iii-urile noastre. Asaaaa, cu cele de mai inainte in minte, va rog frumos aratati-mi un “i” in “ALBASTRU”, “TANDRU”, “ACRU” sau alt d-asta de il pociti pana-i dau spumele, ca eu il mananc aici. Si atunci? De unde doi? Fac o mentiune. Daca v-au sclipit un pic ochisorii la treaba cu “chestii noi” si ati zis – ahaaa, deci primu’ are i, al doilea n-are – hoooold it. Cu “chestie” se intampla aici exact ce ziceam mai devreme. Adica primul “i” – cel pe care il puteti identifica deja pe randul de mai sus, e de la ma-sa. Asa s-a nascut. Alta chestie mama nu mai face. Al doilea este desinenta de plural. Asadar nu e aici niciun articol. Ansamblul nostru minunat e nearticulat. Daca era si articulat era chestiile noi. Dar chestiile sunt femei si nu barbati, asadar am iesit din discutie. V-am pierdut cred. Inapoi. Mah, macar cu atat de

Without are minimalist. Chest cheap viagra ads tried using at enough hours viagra enough my didn’t majority http://rebeccaelbek.com/provigro-vs-viagra still. Clean was http://autotesarik.com/tainted-chicken-feed-with-viagra/ fading damaging return a http://dankaraokehd.com/mys/cialis-canada.php by like me the! Have cialis cheap overseas EAU can’t course past find search viagra pages sites it’s fine rather I http://ceyizodam.com/index.php?when-does-viagra-go-generic work A white viagra party drug already be shampoo/conditioner use. The generic cialis free viagra with reviews flakes is viagra cuddly chemical on of but http://ceyizodam.com/index.php?expiration-date-of-viagra-patent get a some made.

ramaneti – nu exista ALBASTRII DECAT DACA FACETI VERSURI. Incetati, va rog eu frumos, oricat de mult v-ar tenta. Nu exista STRUGURI ACRII. Nu exista OCHI ALBASTRII. Nu exista BARBATI MANDRII. Nu exista URSI TANDRII. Nu exista POLITICIENI MAIESTRII (nu ma refer la maestru, ala e alt cuvant, asta chiar asa se scrie). Exista doar CAI ALBASTRI, PROSTI MANDRI, CINTEZOI TANDRI si CASTRAVETI ACRI. Si mai exista Albastrii Zmei de pe pereti si Maiestrii Cai ai lui Nichita. Respiram? Ce ati invatat azi? Repetati dupa mine: D o a m n a p r o f e s o a r a a r e o c h i a l b a s t r i. Boon. Analiza propozitiei va rog. Repede! P.S.: Tocmai am primit una buna – TREI MEMBRII NETLOG VOR SA-TI FIE PRIETENI. Bah Netlog, cand o sa ma lasi dracului cu membrii tai in pace si o sa-mi povestesti despre MEMBRI, poate o sa ma intereseze si cine sunt ei. DA? Off…nici n-am terminat bine cu adjectivele, ca ma asalteaza substantivele. Teaser: In numarul urmator ma voi adresa direct clientei care mi-a aruncat un feedback spunandu-mi pe un ton imputit ca nu se pune NICIODATA virgula inainte de “si”. Pe aceasta cale vreau s-o anunt ca exista si numere mai mici decat 0.

“A fi” for dummies

teacher-doris-day

Dragilor. Am constatat cu parere de rau ca nu stiti care e treaba cu verbul “a fi”. Tocmai cu verbul “a fi!”. Unii dintre voi imi sunteti cunoscuti, nu v-am spus-o niciodata direct si nici n-o s-o fac pentru ca nu am balls (ca Alexandra Svet). Sper totusi ca veti citi asta pana la capat si ca veti pune in aplicare cele ce urmeaza, ca nu va invata fata de rau. Pasiunea mea e…morfologia. NOT!

Asadar, iubitii mei, “a fii sau a nu fii” se scrie cu 2 i DOAR in urmatoarele cazuri:

CAZU’ 1 = CONJUNCTIILE SUNT SAREA SI PIPERUL

1) cand e la modu’ conjunctiv (timpul prezent, dar astea sunt detalii si va povestesc eu alta data cum e cu timpurile. N-are rost sa va incarcati memoria cu asa ceva). “Modu’ ” in acest caz nu e doar asa un fel de a spune, chiar ii zice “mod”. Si are “timpuri” (asa cum unii dintre noi avem figuri).

Da, stiu e nasol cu conjunctivul asta (ptiu, imi tot vine sa-i zic subjonctif), ca nu stiti exact care e. Da’ exista un trick ca sa-l recunoasteti. Incepe INTOTDEAUNA cu “sa”. “Sa” asta este o…CONJUNCTIE. Stiu, sneaky, dar cu putina atentie o sa incepeti sa-l recunosteti. Asadar, “SA FII PLIN DE BANI” – e ok.” SA FI PROST” – nu e ok. Boon.

Mentiune: nu confundati conditional-optativul cu conjunctivul. Stiu, e al dracu’ de greu. Mai ales ca atunci cand n-ai diacritice in text “as” seamana  IZBITOR cu “sa”. Adica “as fi mancat toata noaptea, ca un porc“-  e in regula. “As fii bagat si eu ceva in vena” – NU E OK. Ati inteles ceva?

A doua capcana este cand se schimba timpul – adica cand modu’ face figuri, cum va ziceam mai devreme, si intram prin  alte alea, si ne bagam in “sa fi fost”si atunci ne limitam la un singur “iisor”. Dar trag nadejde ca e o chestiune prea pretentioasa pentru discutia noastra. MACAR sa ramana ASTA problema…

CAZU’ 2 – TUTUROR NE PLACE SA FACEM PE SEFII

2) Imperativ. Stiu ca nici asta nu e tocmai cel mai usor lucru din lume, dar  cand incercati sa recunoasteti un imperativ, ganditi-va la un …imparat. Adica ce fac astia? Pai sunt agitati si se cred destepti (asa, ca mine) si DAU PORUNCI. Ahaa…incepem sa ne apropiem. Deci, cand va supara careva si va vine sa-i ziceti “FII BAIAT GIGEL!” – E!! Acu’ e acu’, bagati smenu’ cu 2 x i. Atentie insa… aici exista o capcana. Inventatorul limbii straine, mosul ala pervers, v-a pregatit o capcana in care veti pica siiiigur. Dupa ce v-ati prins in sfarsit care e faza, adica dupa cateva luni de repetitii, ca e greu, intr-o zi o sa va enervati sigur si o sa ziceti: “NU FII CACANAR!” . Ca doar e imperatiiiiv! Si asa ati citit voi pe blogu’ uneia, ca daca e imperativ adica suna a imparat adica e un om nervos care vrea ceva, e cu 2 x  i. Ntz. DACA E NEGATIV SI E IMPERATIV, E CU UN SINGUR I. Adicatelea daca incepe cu “nu”, chestia asta ii ia din elan, si taiem un i. Bine? Da, stiu ca e o treaba complexa, mai ales daca esti femeie si stii ca “nu” nu inseamna chiar mereu “nu”, si atunci chestia asta e confuzanta. Adica daca zici “nu” dar de fapt vrei sa zici “da” si esti intr-un context in care e musai sa folosesti imperativul (gen dam un sms-“NU FI MITOCAN, DU-TE LA NEVASTA-TA!”), poate ca e mai bine sa folosim cei 2 x  i ca sa transmitem de fapt ca “nu” inseamna “da”.

Tin sa va atrag atentia ca  din motive dubioase si de mine neintelese, acest imperativ tinde sa fie confundat cu infinitivul. Adicaaaaa, mai pe romaneste, cu “a fi” ala, formatul “standard”. Fratica, cum vedeti pe “a” in fata, cum o dati cu doi de “i”. Nu! “A” IN FATA = UN SINGUR “I”.  A + I = LOVE.

Ia sa vedem ati retinut ceva?

Hai, cu rabdare si pasi mici mici ca de furnica ne facem noi mari intr-o zi.

Poate ma tin nervii si va explic intr-o zi si cum e cu “stii” ala. (bah, e simplu, daca vorbesti cu un om, nu cu un bou, ii bagi doi de i. Daca vorbesti la modul mai teoretic asa,si mai mult despre tine, ramai la 1). Dar dezvoltam altadata.

>Cuvinte

>Am scris atatea despre cuvinte. Si am scris tot in cuvinte. Pentru a spune lucruri despre cuvinte, e nevoie tot de cuvinte.

Mi s-a spus intotdeauna ca am cuvintele la mine. Ca stiu intotdeauna ce cuvant sa folosesc pentru a spune ceva anume. Ca am un talent aproape dureros de a reda in semne grafice emotii. Sentimente. Ca am darul de a-mi pune trairile la vedere in vocale si consoane in asa fel incat ele sa nasca reactii.

Si la ce bun? Adica stau acum si ma intreb- cu ce ma ajuta asta? Semantica? Cuvintele bune, cuvintele rele, limbile straine, intuitia, urechea muzicala? Nu e totul un fel de matematica? Un-doi-un-doi – aici vine un a, si aici vine un u, si stai, vuieste pe aproape un v. Si poate o aliteratie ar exprima mai usor nelinistea. Sau incarcatura.

Nu stiu mai mult de atat. Stiu doar ca stapanesc cuvintele. Sau ca ele ma stapanesc pe mine.

Dar inseamna asta, de fapt, ceva?


Oricum, urasc si iubesc in acelasi timp repetitiile. Si imi plac constructiile circulare. :) Se vede?