Category Archives: povestind bucurestiul

Pentru astazi, o analogie si o carte

Incep cu o glumita. Stiti bancu’ cu “mama, mama, uite, merg pe bicicleta fara maini! mama, mama, uite merg pe bicicleta fara picioare! MAMA, MAMA, UITE, MERG PE BICICLETA FARA DINTI!” ?

Dupa introducerea sugestiva, sa intram in primul subiect. Analogia. Toata lumea stie ca analogia e a doua natura a mea. Si nu servesc DOAR o analogie, ci doua, trei, cinci, douazeci – cum se zice, mai bine sa ai decat sa n-ai. Presupun ca de aia am si capatat jobul pe care l-am capatat atunci cand l-am capatat. Fac conexiuni instantaneu si nu doar ca le fac, dar le si transform in povesti. Ei, cand mi se intampla asta in cadrul unui dialog amical, dau impresia ca imi consider auditoriul usor retardat. Pentru ca repet aceeasi chestiune in hainute noi de 20 de ori, pana sunt ferm convinsa ca m-am facut inteleasa pana in cele mai obscure detalii. Fac o paranteza si spun oricui a trecut vreodata prin asa ceva din cauza mea ca imi pare rau, si ca n-am intentionat sa-i pun la indoiala intelectul. E vina analogiilor. Imi plac. Nu ma pot abtine. Le iubesc.

Si uite asa ajung la tema de azi – adica sa mai vorbim putin despre mine ca n-am facut-o destul, vorba aia.  Si va povestesc eu azi despre copilul care trece pe rosu – exact ca cel din banc, care merge pe bicicleta fara maini. Eu sunt un copil prost. Un copil prost care face lucruri prostesti si dupa ce ca le face, se mai si lauda cu ele. In speta, trec mereu pe rosu. Imi place sa trec pe rosu, sa ma plimb pe zebra, sa defilez nepermis, si sa ma si laud cu asta. Cum prind un om la cotitura cum ii zic -” baaai, deci eu sunt atat de tare incat trec MEREU pe rosu. Uite, de exemplu maine mi-am ales semaforul ala tare de la romana si vreau sa trec de vreo 30 de ori dus-intors PE ROSU. Nu-i asa ca-s cool?”. Si oamenii, saracii ce sa zica. Unii zic “da, tu, esti foarte misto, mi-as dori sa am si eu tupeul tau”. Altii zic “mda, ma rog, fa ce vrei”. Altii pe care tind sa ii ignor zic “you’re gonna die”.

Ma rog.

E destul de clar in circumstantele date ca a dat masina peste mine de cam multe ori. E la fel de clar ca ma si doare de fiecare data. Nu e ca si cum daca iti rupi mana de 5 ori a 6-a oara n-o sa mai doara.  Doare si inca destul de tare. Iar eu fiind un copil, si inca unu’ destul de prost,  ma vait si plang de 10 ori pe cat ar fi cazul. Si atunci toti oamenii se aduna, ma duc la spital, dau spaga la asistente, ma rog, din astea. Uneori capat si cate-o acadea, ceva, sa nu mai plang.

Dupa care urmeaza etapa “ti-am zis sa nu mai treci pe rosu”. Insotita de etapa “sa-l dam in judecata, avea 300 la ora, e plina strada de inconstienti” etc.

Problema e ca tot pe rosu o sa trec. Si probabil, ca un copil prost ce sunt, o sa ma laud cu asta in continuare.

Asa, analogia zilei a luat sfarsit, asa ca trecem la carte.

Aseara am luat contact cu carticica Povestind Bucurestiul. E foarte frumoasa, e lucioasa si are niste ilustratii …cum sa zic. Nu stiu cum sa zic. Adica daca zic “foarte frumoase” e neoriginal si nu o sa intelegeti la ce ma refer. Sunt… perfecte, sa zicem.  Pentru bancile care spun povesti, pentru cele doua regine, pentru amintirea cu cainele…pentru taximetristi. Exista chiar un desen cu Camelia din Galati…

Nu stiu inca daca o puteti vedea / procura / admira undeva. Aseara eram destul de “in my corner” asa ca n-am pus asa multe intrebari. M-am agatat doar de primul meu exemplar, l-am citit si am rontait niste placinta cu dovleac asezonata cu niste vin fiert. Si am uitat sa pun intrebari logistice.

It made me kind of… warm and fuzzy inside. Cartea, adica.

Pentru astazi, o analogie si o carte

Incep cu o glumita. Stiti bancu’ cu “mama, mama, uite, merg pe bicicleta fara maini! mama, mama, uite merg pe bicicleta fara picioare! MAMA, MAMA, UITE, MERG PE BICICLETA FARA DINTI!” ?

Dupa introducerea sugestiva, sa intram in primul subiect. Analogia. Toata lumea stie ca analogia e a doua natura a mea. Si nu servesc DOAR o analogie, ci doua, trei, cinci, douazeci – cum se zice, mai bine sa ai decat sa n-ai. Presupun ca de aia am si capatat jobul pe care l-am capatat atunci cand l-am capatat. Fac conexiuni instantaneu si nu doar ca le fac, dar le si transform in povesti. Ei, cand mi se intampla asta in cadrul unui dialog amical, dau impresia ca imi consider auditoriul usor retardat. Pentru ca repet aceeasi chestiune in hainute noi de 20 de ori, pana sunt ferm convinsa ca m-am facut inteleasa pana in cele mai obscure detalii. Fac o paranteza si spun oricui a trecut vreodata prin asa ceva din cauza mea ca imi pare rau, si ca n-am intentionat sa-i pun la indoiala intelectul. E vina analogiilor. Imi plac. Nu ma pot abtine. Le iubesc.

Si uite asa ajung la tema de azi – adica sa mai vorbim putin despre mine ca n-am facut-o destul, vorba aia.  Si va povestesc eu azi despre copilul care trece pe rosu – exact ca cel din banc, care merge pe bicicleta fara maini. Eu sunt un copil prost. Un copil prost care face lucruri prostesti si dupa ce ca le face, se mai si lauda cu ele. In speta, trec mereu pe rosu. Imi place sa trec pe rosu, sa ma plimb pe zebra, sa defilez nepermis, si sa ma si laud cu asta. Cum prind un om la cotitura cum ii zic -” baaai, deci eu sunt atat de tare incat trec MEREU pe rosu. Uite, de exemplu maine mi-am ales semaforul ala tare de la romana si vreau sa trec de vreo 30 de ori dus-intors PE ROSU. Nu-i asa ca-s cool?”. Si oamenii, saracii ce sa zica. Unii zic “da, tu, esti foarte misto, mi-as dori sa am si eu tupeul tau”. Altii zic “mda, ma rog, fa ce vrei”. Altii pe care tind sa ii ignor zic “you’re gonna die”.

Ma rog.

E destul de clar in circumstantele date ca a dat masina peste mine de cam multe ori. E la fel de clar ca ma si doare de fiecare data. Nu e ca si cum daca iti rupi mana de 5 ori a 6-a oara n-o sa mai doara.  Doare si inca destul de tare. Iar eu fiind un copil, si inca unu’ destul de prost,  ma vait si plang de 10 ori pe cat ar fi cazul. Si atunci toti oamenii se aduna, ma duc la spital, dau spaga la asistente, ma rog, din astea. Uneori capat si cate-o acadea, ceva, sa nu mai plang.

Dupa care urmeaza etapa “ti-am zis sa nu mai treci pe rosu”. Insotita de etapa “sa-l dam in judecata, avea 300 la ora, e plina strada de inconstienti” etc.

Problema e ca tot pe rosu o sa trec. Si probabil, ca un copil prost ce sunt, o sa ma laud cu asta in continuare.

Asa, analogia zilei a luat sfarsit, asa ca trecem la carte.

Aseara am luat contact cu carticica Povestind Bucurestiul. E foarte frumoasa, e lucioasa si are niste ilustratii …cum sa zic. Nu stiu cum sa zic. Adica daca zic “foarte frumoase” e neoriginal si nu o sa intelegeti la ce ma refer. Sunt… perfecte, sa zicem.  Pentru bancile care spun povesti, pentru cele doua regine, pentru amintirea cu cainele…pentru taximetristi. Exista chiar un desen cu Camelia din Galati…

Nu stiu inca daca o puteti vedea / procura / admira undeva. Aseara eram destul de “in my corner” asa ca n-am pus asa multe intrebari. M-am agatat doar de primul meu exemplar, l-am citit si am rontait niste placinta cu dovleac asezonata cu niste vin fiert. Si am uitat sa pun intrebari logistice.

It made me kind of… warm and fuzzy inside. Cartea, adica.

Madonna o sa ne ingroape pe toti sau – e-magic, ti s-a suit prafu’ la cap

Sunt ferm convinsa. Daca nu pica victima vreunul atentat sau nu ii pica vreun meteorit in cap ne ingroapa cu siguranta. O sa fie ultimul dinozaur.

Despre Madonna insa mai incolo. Mai intai sa-mi scuip tot praful din plamani si sa ma calmez. Bai fratilor, voua chiar vi s-a suit vedetismu’ la cap? Ce dracu’ a fost asta?? Cu Bestfestu’ am inteles – nu stiati cu ploaia, nu e voie cu umbrele, n-am stiut de pelerine etc etc. Da’ ce-a fost fratica asta?! Cum ati vandut voi bilete la de 3 ori numarul de oameni care incapeau in mod normal in spatiu?? Si cum dracului ati lasat voi oamenii aia direct pe iarba ca la hipodrom? Si daca dadea o ploicica ce dracului faceati cu mlastina? Mi-am suflat acum 10 minute nasul. Mucii mei arata a muci de miner. Ar trebui sa-i duc la laborator si apoi sa va dau in judecata.

In fine, a fost o experienta absolut ingrozitoare. Absolut ingrozitoare. N-am inspirat atata praf in viata vietilor mele. Era infernul. Nu se putea cumpara NIMIC. Mai, cum dracului ati lasat momaile alea sa vanda bauturi?! Cum?? De ce dracului ati mai dat jetoane daca ati angajat narcoleptici in cataplexie pe post de plimbatori de pahare? Ma, stiti care era treaba alora? Sa ia un pahar de pe masa si sa-l puna pe tejghea. Cam ca aia de la Bestfest,asa, ca idee. Nu sa sprijine frigidere si sa se intrebe ca niste ciori bete “aoleu fata ce ne facem ca se termina berea”. Am stat o jumatate de ora la o coada incerta in forma de movila in fata celor x umbrelute cu bauturi. Probabil serveau doar 2 oameni. Dupa jumatate de ora eram in acelasi loc. Mi-am bagat picioru’, am vrut sa-mi iau jucariile si sa plec. Dar am ramas eroic, savurand o inghetata de caramel, singura la care am reusit sa ajung in mai putin de 15 minute.

Cum dracului ati vandut voi bilete de o caruta de bani unor oameni care n-aveau NICIO sansa sa auda sau sa vada ceva, stand 10 pe un loc?

Mai baieti, voi mai aveti vreun pic de spatiu pentru creier? Sau e plin de e-uri de la euroi?

Bine ca mi-a dat mama mie creier si am stat intre pomisori ca s-o vad pe old lady. Adica langa scena. Stiti locul ala? Tribuna colt cu scena? E – acolo.

Si aici vine partea a doua a povestii. Bai, sa mor io daca inteleg pe astia de ziceti ca n-are voce. Mie mi s-a parut ca are voce de…Madonna. Pe bune, si sunt impresionata. N-am crezut ever ca cineva poate sa danseze atat si sa cante in acelasi timp.

Nepotrivita faza cu discriminarea. Am inteles perfect intentia, e laudabila, dar cumva contextul nu a fost tocmai bun. In fine, desi nu mi-a placut cum a picat momentul apreciez in continuare intentiile (chiar daca usor ipocrite) ale superstarurilor de a face un pic de educatie. In spatele meu un baiat zice ‘dutenferentari”. Mda. Ce sa mai adaug.

In continuare sunt usor debusolata. Nu stiu daca mi-e rusine de oamenii aia care huiduiau (pentru ca nu era absolut nimic de huiduit) sau doar casc a lene la discursuri de genul asta – fie ca sunt fuck bush, sau homsexuals and gypsies should be treated with respect. Nu ca n-as fi de acord. Doar ca nu prea cred …pasiunea. Miros a cliseu si ipocrizie – gen – sunt un star, dau un concert, tre sa zic ceva de bine, cam cum zic alea de la miss cu “world peace”. :) In fine. E foarte mult de discutat pe tema asta.

In afara de asta, ce-aveti fratilor? Show-ul a fost foarte tare. Intr-un mediu de cacat. Ca aia e. Mi s-a luat si mie de tot hau-haul asta cu “organizare proasta lalala”. Da’ de data asta n-a fost organizare proasta. A fost… o gluma infecta.

Si concluzia e aceeasi pe care am zis-o la concert, sprijinita de tuia de langa tribuna vip cu gura cascata – bah nene, asta o sa ne ingroape pe toti.

Lovely day, lovely day, lovely day, loooovely day

Old high school notebook
Creative Commons License photo credit: richardmasoner
Dupa seara de aseara cu pana de curent de la Baraka si limonada transformata pe intuneric in cuba libre, dupa 9 ore de leganat in balansoar intre 2 sandwich-uri si multe povesti, asadar dupa seara de aseara a urmat …ziua de azi. Ah, iubesc truismele! :)

A urmat dupa cum ziceam ziua de azi cu cafea si bruschette la cafepedia, cu inca o cafea Fredo la Lente si un pic de internet scouting, si cu decizia capitala de a face o vizita in Cismigiu. Si dupa ce intru in Cismigiu incepe avalansa… primii ani de facultate, prima iarna, finalul facultatii, cu Cata si Crina in barca pe lac, dimineata cu Radu cand am facut ingerasi pe iarba, apartamentul lui Alex cu pisicile care cadeau de la balcon, dar nu pateau nimic, prima oara cand am venit in bucuresti, in clasa a 11-a si m-am intalnit cu Mihaela si am fost tot acolo. O dimineata cu Nicu si Clara in care mi-o amintesc pe Leti venind si povestind ceva despre fratele ei.

O dupa-amiaza dupa o imparteala de fluturasi nu mai stiu exact de ce.

Si dupa toate astea, ipod-ul meu se incapatana sa puna pe shuffle piese cu tot felul de semnificatii. Post Blue si Daydream Believer, care mi-a adus aminte de episodul de acum 5 ani din Jukebox, cu scotienii in kilturi. Cu scotianul care mi-a cantat ” cheer up sleepy jean, oh what can it mean to a daydream believer and a homecoming queen”.

Si am terminat Casa Somnului.

Si apoi am fost sa cumpar pepene, porumb, rosii si multe alte chestii. Am facut o supa de rosii miam miam miam miaaam, si acum zac cu ochii blegi si ma bucur ca am facut ziua din asta ceva despre care merita sa vorbesc. A mai fost ceva intre supa de rosii si blogareala, dar asta e doar pentru mine. Si e frumos.

Noapte buna.

>Povestind Bucurestiul

>Ma tot tin de vreo doua zile sa povestesc ce si cum. Sa povestesc cum e cu povestind Bucurestiul. Sa ma bucur cum s-a bucurat bucuroaia de bucuria lui bucurel… Si nu stiu de unde sa o apuc, pentru ca e o experienta pe care daca n-ati trait-o imi va fi greu sa v-o reproduc. I-a iesit destul de bine lui sunkissed (celei careia eu i-am explicat la telefon, in parc, ca n-am regrete… si n-am mintit :) ). V-ar mai putea povesti gabrijela-mea si Raluca , pe care le-am aruncat in labirint.

Am ajuns si eu in labirint, si spre marea mea uimire, m-am lasat dusa de val. Multumesc mult pentru taximetrist. E exact taximetristul din povestirile mele. Mie mi-a povestit printre altele ca a fost la parada anti-gay si cand i-am spus ca eu sunt de parere ca fiecare ar trebui sa fie asa cum simte, m-a intrebat daca sunt nonconformista. I-am zis ca nu, ca sunt toleranta. Si mi-a raspuns tot cu o intrebare “cum, domnisoara, nu sunteti beserecoasa?”. “Nu”. “Nu tineti posturi, alea?”. “Nu.”. Hehe…

Recunosc ca ma asteptam ca cei 3 golani sa nu poata intra bine in rol cu mine de fata, pentru ca statusem seara cu ei de vorba, chiar cand isi pregateau personajele. Si – recunosc – credeam ca nu vor reusi. Pareau niste copii buni :) Nu mi-i imaginam in rolul de “baetasi”. Da’ le-a iesit. Si m-am bucurat! Ei faceau scandal si eu zambeam bucuroasa ca le iese :) Au mirosit a bere, mi-au spus “pisi”, mi-au citit titluri obscene din tabloide, m-au luat de gat, mi-au pupat mana, a fost ce trebuie.

Am vazut apoi niste poze frumoase alb-negru cu niste femei din bucurestiul interbelic in portbagajul unui olcit abandonat, am dat cu subsemnatu’ pentru oazele din bucuresti… Era cat p-aci sa nu raspund la telefonul public din parc care suna pentru mine. Eram prea ocupata sa ma intreb ce cred taximetristii aia de la colt despre telefonul ala care tot suna, si ce urmeaza, si sa ma gandesc ca e o zi frumoasa, si sa vad cu coada ochiului toti “spionii” de pe traseu cu care ma intalneam din 2 in 2 metri plimbandu-se nonsalant de parca nici nu ma cunosc. Noroc cu Maria care a venit nervoasa la mine si mi-a spus “suna telefonul, mai bine raspundeti pana nu deranjati tot parcul”. Hehe…

Mi-am sustinut in continuare teoria cu lipsa regretelor si in fata donsoarei cu barca de hartie… Asa ca am scris o dorinta pe o barcuta, in lipsa unui regret. Sa va zic ce, sau nu se mai indeplineste?

Am trecut si eu pe la hippiotul nostalgic de 21 de ani, care nu stia despre ce sa fie nostalgic… si caruia i-am povestit din amintirile mele legate de anii 80…. am ajuns apoi cu celalalt la expozitie, si s-a terminat. Parca mai vroiam ceva…. dar s-a terminat, iar eu m-am bucurat ca am trecut prin experienta asta.

Am mancat apoi cu fetele care erau inca un pic ametite (ca si mine, de altfel), dupa joaca din labirint, si am plecat spre padure, la Iarmaroc Fest. Da’ asta deja e alta poveste :)

L.E.: si cum s-a vazut expo de catre cineva de la Sapte Seri :)

>Me – teasing you

>

Va astept de luni pana duminca (da, saptamana asta) la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitectilor din Romania, in Str. Pictor Arthur Verona 19, unde se intampla expozitia si performance-ul (doar in weekend) Povestind Bucurestiul.

Si poate vad iar ca-mi dati cu chiul…

>Pai sa tatuam, domnule!

>

Subj: te rugam sa tatuezi in continuare Bucurestiul :)


Draga participant/a la Povestind Bucurestiul,

Daca primesti acest mesaj, inseamna ca ai cistigat o invitatie la cafea / suc / bere / alte cele – marti 31 martie 2009, la ora 19, la Cafe Lente din Str. Gen. Praporgescu, 31 :) [ detalii logistice - aici: http://www.lente.ro/index.php/en/contact ]
…unde ne vom intilni cu totii (participanti, organizatori, ceva juriu, prieteni si popor) sa vorbim de participarea ta la etapa urmatoare din Povestind Bucurestiul… Si implicit de a) glorie; b) o parte din premii (explicatii la fata locului).

Vorbim, deci, marti 31 – ca sa nu fie 13, dar sa fie inca martie…:>

In numele echipei proiectului, al juriului, al bucurestenilor mai vechi sau mai recenti etc.,
Lucian Branea

Ista-i mailu’ primit seara trecuta. Exista un articol si pe Povestind Bucurestiul.

Pai ne vedem, vorbim, discutam, tatuam…

>In voturi sa ne infruntam sau…in link-uri sa ne ciocnim?

>Ca sa jubileze si mai tare Lucian (pe care de fapt nu-l cunosc), iata acum link-uri peste link-uri. Pe unde am postat eu pe Povestind Bucurestiul - se pare ca am avut foarte multe lucruri de spus de-a lungul timpului despre orasul asta adoptiv. Cum site-ul nu are o optiune de selectare a textelor in functie de autor, nu-mi ramane decat sa cersesc voturi aratandu-va si unde sa le aruncati, mai exact. Stiu, sunt multe. 17, mai exact. Si s-ar putea sa fie mai multe, ca s-a prelungit termenul. Ce sa fac daca sunt prolifica?!

In orice caz, procedati cum doriti, dar nu ma faceti sa va spammuiesc pe messenger, ca nu vreti asta. Si sufar rau de lipsa de voturi. Cantitativ, nu calitativ…Asadar, repet “votati-ma, ma. Da?!”.

Here it goes, in ordinea inversa aparitiei lor pe site (adica de la ultimul la primul):

One night stand

Marea alienare urbana

Seara cu SUV, accidente si catei rataciti

Monoloagele taximetristului de Bucuresti – episodul II

O dimineata perfecta in Bucuresti

Amor in tramvaiul 41

Efectul Axe

Monoloagele taximetristului de Bucuresti – episodul IV

Monoloagele taximetristului de Bucuresti – episodul III

Oaza

Regele

Monoloagele taximetristului de Bucuresti – episodul I

Martie in Militari

Sa marsaluim impreuna!

Daca bancile ar spune povesti

Cele doua regine

Buna dimineata, Bucuresti, iti zambesc amabil!

Multumesc, buna seara, sarumana, sa traiti, noapte buna, dupa caz.