>
E cald. Stam in pat. Mana ta imi mangaie parul. Pare dragut, dar e un gest automat. Ca si cum ti-ai curata unghiile de mizerie. E cald. Mi-as dori un ventilator imens atarnat de tavan – atunci imaginea noastra zacand semi-dezbracati in pat, vazuta de sus, ar parea scoasa dintr-un film cu mafioti si tarfe.

Imi vine sa iti spun ceva. Imi vine sa spun ca te iubesc. Imi vine sa spun ca te-as omori cu mainile goale. Imi vine sa iti dau o palma care sa isi lase semnul pe fata ta pana in ziua in care o sa mori. Imi testez muschii faciali – sunt blocati, asa ca mai bine nu iti mai spun nimic.

Cat de lunga a fost ultima secunda… Ma apasa aerul, ma apasa temperatura, ma apasa clima. Meridiane, paralele, linii imaginare vin sa ma striveasca, sa ma faca sa stau acolo si sa iti accept prezenta total indiferenta.

Tip. Ma ridic in picioare in pat si tip. Te uiti la mine putin speriat. Casti ochii si parca m-ai intreba ce am, dar tipatul meu a fost atat de ascutit si de brusc incat o intrebare atat de banala ar fi o alegere foarte proasta pentru tine in momentul ala. Ma uit la tine, fix, iti tintuiesc pupilele si mai tip o data. De data asta tipatul e lung, zeci de secunde tip fara oprire, fara sa respir, fara variatii de intensitate. Cred ca ai suna la politie in momentul asta. In fata ta e o straina care zbiara. Zbiara inexplicabil, zbiara din senin, zbiara tare si pana la urma deranjant. Ma opresc din tipat, imi sterg o lacrima din ochiul stang aparuta de la efort, caldura si raza de soare in care vibreaza praful – singura care intra pe fereastra.

Esti socat. Am reusit! As mai tipa inca o data, dar deja cu asta te-ai obisnuit. Asa ca rad tare, sar, cobor din pat si arunc cu toate obiectele din camera. Plin de cioburi, plin de viata, de culoare. Vrei sa te ridici din pat si sa ma tii de maini, dar incep sa tip din nou atat de tare incat ti-e teama sa te apropii si te indrepti catre usa. Dar eu iti sar in cale, si merg cu spatele catre usa, tipand si ranzandu-ti in fata. Ma pun in prag. Eu rad, tie ti-e teama sa te apropii. Rad, ma, rad, ca imi imaginez cum ar fi sa iti tip acum direct in fata si tie sa ti se dea parul pe spate – ca in desene animate.

Da, e adevarat, e ceva contagios. Eu sunt contagioasa. Daca te apropii de mine si ma saruti s-ar putea sa iti intru in sange, sa iti intru in piele, s-ar putea sa incepi sa vezi lumea prin ochii mei iar eu s-ar putea sa incep sa simt gustul mancarii asa cum il simti tu. Ramai acolo. Ramai.

Rup in fasii toate bucatile de materiale textile pe care le gasesc si le arunc in aer. E vesel, e frumos! Daca ar exista acum in tavan ventilatorul ala imens… Trebuie sa-ti revii, trebuie sa iti dai seama ca traiesti, ca iti circula sange in vene, ca iti functioneaza corpul!

De ce pari speriat? De ce faci pe normalul? Nu suntem cu totii niste normali mimand nebunia? De ce dracu’ ti-ai da arama pe fata tocmai in momentul asta? Uite, sa iti spun ceva: acuma ai ocazia sa imi dovedesti cat de nebun esti. Poti sa demonstrezi ca nu esti doar un alt stupid.

E cald si se face din ce in ce mai cald… Te-ai plictisit sa ma tot mangai ritmic pe par fara nici un sens. Ti-a amortit si bratul, asa ca il tragi usor de sub ceafa mea si te intorci cu spatele.