Am citit. M-am uitat la atletism pana a inceput sa doara. Am fumat ultima tigara. Am baut apa. M-am mai demachiat inca o data, mai atent. Am iesit pe geam sa iau o gura de aer poluat. Am dat o tura pe messenger sa vad care ma poate face sa dorm… Toate astea intre 2 si 6.30. La 6.30 in panica totala, am bagat beethoven si mozart la ipod. Artileria grea carevasazica. NIMIC!!! Cascam de-mi trosneau falcile, lacrimam mai ceva ca o desdemona, dar somn – ioc! 

La 6.45 am zis ca gata. Asta e si e trist. It’s gonna be a looooooooooong painful day. Asa ca am dat drumu’ la hbo si am vazut finalul unui film d-asta romantios cu unii de se tot pupa facand schimb de noroc si dupa aceea am revazut inceputul de la Juno. Cafea, mancarica, spalare, frezare, imbracare, machiaj…. am facut pana si curat in camera. Cu toate chinuirile mele, mai tarziu de 8.15 n-am reusit sa plec din casa. Si cu tot ocolul pe la magazin si plimbatul agale pana la si de la metrou, la 9.15 eram la serviciu. In conditiile in care programul incepe la 9.30 iar eu mai devreme de 10.30 nu cred ca am ajuns vreodata in viata asta. (a, ba da, o data cand am dormit la Gabrijela si aveam meeting la 10. Si, recunosc, cred ca au mai fost 2-3 meetinguri pe la 10, dar la toate am intarziat macar un pic). 

Nu vreau sa stiu cum o sa ma simt pe la 15-16. Dar insomnie mai crunta ca asta n-am trait in viata mea si nici ca vreau sa mai traiesc. M-am chinuit sa adorm cu fiecare por din piele. Am vizualizat lanuri de grau in bataia vantului, oite suprarealiste trecand prin cadru, am incercat sa fac filme cum fac de obicei si merge (transformand scenariul in vis)… Tot ce am reusit sa fac a fost sa starnesc nervi, angoasa, panica, idei negre, teama si in final nici urma de somn.

Si iata-ma acu’, cu ochii impaienjeniti pe sub ochelari, lasand acest ultim mesaj in caz ca mi se intampla ceva diseara, in drumul spre casa.  Cum ar fi, de exemplu… sa adorm in metrou si sa mor axfisiata. Sau altceva exotic de genul asta. 

Hai, somn usor! Asta… serviciu usor!