>Razbunarea lui Acer

>
Dupa atata Asus, Asus Asus, a venit vremea ca Acer sa dea lovitura de gratie. Pe acest blog, fireste. E mic si albastru si m-am trezit cu el pe pres, cerand sa i se faca dreptate. Pe moment, n-am vazut foarte clar ce se intampla. Se auzeau niste bubuituri in usa, m-am uitat pe vizor… Nimic.

Bubuiturile se repeta, deschid usa – si ce sa vezi, dracovenia dracului. Mini laptop albastru pe pres. Ma gandesc: “hait, da cu bomba, m-au luat vecinii la ochi si vor sa ma extermine”. Nu de alta, dar aparatura de care zic era mica-mica si albastra. Adica arata a laptop, dar … chiar sa fie laptop? Hm.
Credula cum sunt am zis ca n-o fi dracu’ asa negru si nu mi s-or intampla doar lucruri rele. Asa ca am bagat “spionul” in casa, la o cafea. Laptopul meu deja dardaia pe masuta cand a vazut inamicul in hol.
Am vorbit un pic, mi-a povestit de una-de alta. Cum mai e la munca, cu cine-a mai iesit la o bauta…
Intr-un punct a trebuit sa dau ascultare naturii si m-am dus pana la toaleta, lasand musafirul singur. La intoarcere – stupefactie. Aratarea mica si albastra disparuse in neant, lasand doar o carte de vizita pe care scria

Model procesor Inte Atom N270
Frecventa procesor (Mhz) 1600
Memorie ram standard (Mb) 512
Memorie ram maxima (Mb) 1536
Diagonala lcd (inch) 8.9
Rezolutie maxima (pixeli) 1024 x 600

Mi-am scuipat in san. Laptopul meu n-a putut sa-mi spuna mai multe, pentru ca era lesinat si cand si-a revenit nu-si mai amintea nimic, nici macar de faptul ca Acer-ul fusese in casa.

Ce sa zic… zic sa scriu si eu treaba asta pentru concursul PC News si sa imi vad de ale mele. Poate scap.