Acum ceva timp am decis să nu mă mai expun. Cu atât mai puţin pe cei din jur. De ieşit mi-a ieşit, şi pariez că-mi va ieşi şi de acum încolo. Nu e nicio problemă. Pot trăi şi fără expunere publică. E însă ceva ce vreau, doresc, să expun acum. E o declaraţie.

Şi sper să o meriţi.

Tocmai m-am întors din club. Nimic special, mai ales dacă luăm în considerare geneza (Tanya knows…). O ieşire în club cum au mai fost mii. Sau sute – poate exagerez. O zi de naştere.  M-am simţit bine, fără evenimente speciale.  Happening-ul special însă, pentru mine, azi, a fost ăla de a vedea cum e fără. Fără el. M-am gândit că poate mi se va dovedi că e o iluzie, poate mi se va arăta că toata faza asta cu mine all mellow and sweet e doar o secvenţă dubioasă din care trebuie să ies. Sau nu.

Şi răspunsul e că nu. M-am gândit toată seara la cum ar fi putut fi toată chestiunea asta dacă ar fi fost şi … Dacă ai fi fost şi tu, că ştiu că citeşti ce scriu aici, pe tărâm oficial 🙂 Aşadar, e public.

Ce să mai.

Şi cred că ar fi fost mult mai frumos. O dau în sirop rău?