3 ceasuri rele în Lisabona

Am trei episoade negative la activ, toate legate de transportul în comun, de altfel foarte bine pus la punct. Primul se întâmplă în staţia din faţa hotelului. Doar noi doi şi încă 3 persoane. Vine autobuzul, opreşte, cele 3 persoane nu schiţează niciun gest că ar fi interesate să urce, aşa că ne îndreptăm spre uşa din faţă, pentru a-i semnaliza şoferului că vrem să urcăm, să deschidă uşa. Un tip din grupul de trei vine şi ne împinge brutal la o parte, cum cred că nici în aglomeraţia din 41 n-am păţit. Se urcă apoi, mândru, împreună cu celelalte două persoane. A crezut, pesemne, că vrem să nesocotim ordinea din staţie şi să ne suim înaintea lor în autobuz. Care era de fapt un microbuz. Unul gol. Însă comportamentul lui grobian nu mi-a denotat educaţie, ci lipsa ei.
Al doilea episod negativ se întâmplă într-un microbuz de acelaşi tip, care n-a oprit unde doream să coborâm, deşi am apăsat din timp semnalul, iar becul cu STOP s-a aprins. Urât.
Al treilea e cel mai urât şi se petrece la plecare, în drumul către aeroport. La indicaţiile recepţionistului am mers în staţie, să luam autobuzul 22, spre aeroport. Ultima maşină, era seara târziu. Maşină care vine, într-un final. Un autobuz mare, gol. Gol. Cât se poate de gol. Mare cât o zi de post şi gol. Ne urcăm uşuraţi că s-a terminat cu aşteptarea, dăm să plătim bilet la şofer, la care dumnealui ne arată impasibil semnul de ,,interzis cu genţi mari”. Not a word. Are you kidding me?! Ne-a luat mult timp să înţelegem ce se petrece. Ai staţie la aeroport, eşti gol puşcă dar nu mă laşi să urc?! Am încercat să mă înţeleg cu el. Poate există o taxă de bagaj, măcar să-mi zică alternativă de transport, autobuz special poate (am văzut mai târziu că există). A bălmăjit ceva într-o portugheză neinteligibilă şi a arătat din nou spre semnul cu bagajul tăiat. Stăteam ca proştii în staţie, în maşină, victime ale excesului de zel. El se uita absent pe geam, aştepta să coborâm, noi încercam să înţelegem ce-i de făcut. La orice tentativă a mea de a găsi o soluţie sau de a cere ajutorul mi se răspundea cu aceleaşi cuvinte din care nu desluşeam nimic, deşi uneori înţeleg despre ce e vorba în portuguese. Până la urmă am zis să fim mai deştepţi şi să cedăm, şi am coborât. Am luat un taxi, foarte ieftin de altfel.

Autobuzul special despre care am aflat mai târziu că există (şi nu mulţumită tipului de la recepţie, ci datorită internetului) circulă doar până pe la 8 seara. Biletul costa 3,50 euro. Noi am dat 6 euro jumate pe taxi. Două persoane. So you know…

(mi-am amintit acum şi bonusul – taximetriştii de aeroport sunt la fel ca ai noştri: la dus am fost ocoliţi şi taxaţi cu 15 euro, deşi aparatul arăta 8 – chipurile pentru că am avut bagaj mare).