Am plecat de la serviciu cu o oareşce îndoială că va fi un film pe placul meu, nu de alta, dar sunt un pic plictisită de realismul cinematografic românesc atât de întors pe toate părţile. Mi-a displăcut, chiar, Eu când vreau să fluier (film atât de premiat şi apreciat de mai toată lumea), aşa că nu eram prea convinsă de succesul serii. Un lucru ştiam sigur (eu şi ceilalţi din sală, sunt convinsă) –  voiam să-l văd pe Rebengiuc. Eram atât de sigură că joacă excepţional încât până la urmă am zis că doar pentru asta şi merită să petrec 2-3 ore la Elvira Popescu.

Filmul este, însă, foarte bun. Rebengiuc kicks ass. Nu ştiu ce să mai adaug ca să nu pară laude goale.

La vizionare au fost prezenţi şi regizorul, directorul de imagine, precum şi domnul Victor Rebengiuc. După film s-au pus întrebări – vreo două inspirate, majoritatea împiedicate..totuşi atmosfera a fost una caldă (zic eu) şi foarte plăcută. Am plecat cu o stare frumoasa şi am continuat discuţia despre film la Shift, cu o ciocolată caldă în braţe.

Am auzit că cineva l-a îmbrăţişat spontan pe Victor Rebengiuc la plecare (stătea la ieşire şi vorbea cu oamenii). Aş fi făcut-o şi eu, doar că sunt tare stângace atunci când vine vorba de exprimarea sentimentelor. Mai ales în situaţii publice. Oricum, dacă citiţi vreodată asta, domnule Rebengiuc, să ştiţi că vă îmbrăţişez din toată inima.

Nu ştiu ce să mai spun. Mergeţi la film, de pe 12 e în cinematografe.

Mulţumesc, Ana, pentru invitaţie. Venim şi data viitoare.