Mi-a venit ideea asta de subiect pe când citeam pe Facebook un status al unei amice, care zicea că i se pare ca H&M-ul ăsta de București e cam nașpa, așa. Eu – hop, am sărit cu observația că mie mi se par toate la fel. Nu că aș fi luat H&M-ul la puricat, și nici că aș avea vreun termen de comparație clar, dar ca aer general mi s-a părut similar cu ce am văzut pe afară. Prețuri mici (sper să tragă și celelalte magazine după el), haine ok. Am mai auzit, de prin alte locuri, că de vină ar fi colecția asta nouă, care nu ar fi nici pe departe așa grozavă ca altele dinaintea ei. Io nu știu, bre, decât că intrai în unul dintre ele și mi-a plăcut aproape tot. Aș fi probat 70% din ce-am văzut. Da’ n-avea baba bani și nici timp, așa că am abandonat pe o altă zi, când oi fi mai bogată și mai dispusă. Și mă gândeam așa – bre, e posibil să n-am standarde. Deci pe mine dacă mă lași prin magazine d-astea și nu-mi zici în ce am intrat, fără prețuri și etichete, mie mi se par toate o apă și-un pământ. Zara, Mango, Bershka, Stradivarius, H&M… Poate-poate să recunosc Promodul, dar nu aș paria pe un blind-test. Deci eu găsesc aproape în orice magazin ceva care să-mi placă și pe care să mi-l imaginez la mine-n șifonier, nu le am cu critica de haine. Dacă am haine H&M cumpărate de pe afară? Păi am o pijama, niște pantaloni, o gentuță neagră, un blush și parcă niște șosete. Am avut și niște balerini, precum și niște ochelari de soare, dar s-au stricat foarte repede (ambele). La fel cum am haine de pe la toți ăștia de i-am enumerat mai devreme. Pe unde am văzut H&M? Păi peste tot,
cel mai mult am intrat în el la Barcelona, apoi la Lisabona și apoi la Munchen pare-mi-se (dar nu-s foarte foarte sigură). De cumpărat cumpăr necugetat, nu pipăi materialele până le simt sufletul, nu mângâi țesătura cu obrazul, nu admir croiala… Eu sunt ca omul primitiv – pun pă mine, mă uit la oglindî și dacă place la femeie se cumpără, atâta, să moară Veta. D-aia și sparg bani aiurea pe tone și tone de haine pe care ajung să nu le port (sindrom oarecum comun femeiesc). Deci, vă e clar, habar n-am, nu mă pricep, sunt varză. Așadar, luminați-mă și pe mine – e adevărat că H&M-ul de la noi e mai nașpa ca celelalte? Că mie nu mi s-a părut…
Vai, mi-a placut la nebunie alaturarea melodiei cu povestioara! :))
Eu vin ca un profan sa zic ca, pana sa intru in H&M’ul bucurestean, n-am intrat in altul din alta tara. Asta este! Deci n-am termen de comparatie. Asta este, again! Asa ca ce pot eu sa fac este sa intru in magazin, probez chestii si cumpar, eventual, fara sa ma gandesc ca in Paris o fi mai bine. O fi, dar n-am acuma bani de avion!
Da’ cui ii mai pasa daca ai pus Bonjovelul in coada articolului? 😀
Ba, cre ca amica asta o am si eu, ca prea ar fi coincidenta sa nu 🙂
Mie mi-a placut, dar oare chiar e NUMAI vina mea ca aratam horror in tooooot ce am probat? Intrebarea asta ma macina since then.
Silvia & Ambasadoare draga, iubesc melodia asta :). In alta ordine de idei 1) am avut perioada mea bon jovi pe care n-o s-o neg NICIODATA, ca tare frumoasa a fost. Aveam Crossroads si am ascultat-o pana s-a tocit banda si n-o sa zic acum ca a fost altfel. Lie To Me a fost un soi de cantec de lebada al lui Bon Jovi, memorabil pentru mine, iubesc piesa asta de mor.
2) si eu merg in magazine de pe langa casa, mi se pare cumva aiurea sa cumpar bilet de avion ca sa merg sa cumpar haine (mi s-a intamplat, insa scopul calatoriei nu era cumparatul de haine, pur si simplu m-am trezit cumparand si cumparand si cumparand, dar calatoria a fost oricum minunata – 5 femei la barcelona in februarie, cred ca pot scrie o nuvela despre asta)
3) Ambasadoareo, lasa ca iesi tu din Hunger Management ca o diva si vorbim dupa aia de evaluari de H&M, ceva imi spune ca o sa fii zana hainelor occidentale de tot felul 🙂
Asa, asa, lie to me. E un drum lung si plin de gropi pana la diva din mine:)
Pai si, hai la concert, ca si eu tot de dragul amintirilor si cum ii percepeam acum o mie de ani, merg!