Cred că știți cine e Tamango, nu? Că doar îl auziți în fiecare zi la Guerilla, în mașină, chiar dacă el, săracul, nu mai poate vorbi deloc. Eu am avut ocazia să asist la un spectacol al lui din Vama Veche, de un 1 mai (să fi fost un 2006 sau 2007). Nu era cu Shukar Collective, ci mai degrabă într-un soi de jam session cu Mihnea de la Luna Amară și parcă Sorin Romanescu (dar n-aș băga mâna în foc). A fost ceva savuros și unic și poate că dacă n-ar fi fost seara aia, n-aș scrie acum articolul ăsta.
Mizez pe faptul că am o audiență informată, așa că nu am de gând să vă istorisesc povestea foarte tristă (acum) dar și veselă (cândva) a lui Tamango. Presupun că dacă nu sunteți la curent cu ce se mai întâmplă, puteți folosi google. De altfel, nici nu intenționez să vă întristez.
Vreau doar să vă anunț acum, cât nu e prea târziu, că vineri Tamango împlinește 65 de ani și că există cineva care-l va vizita (cineva care scrie și un material despre el). Eu vreau doar să trimit prin intermediul persoanei respective niște haine pe care nu le mai port, haine bune, care se irosesc pe balcon și de care s-ar putea bucura copiii lui. Voi poate aveți idee de cadouri ceva mai inspirate sau mai frumoase. În orice caz, dacă vreți să faceți ceva în sensul ăsta, anunțați-mă și vă spun eu ce și cum. Hai, ca mai avem vreo două zile… 🙂
era 2007 ca am fost si eu cu voi (atunci te-am cunoscut, si pe Luciana la fel)….cat priveste donarea hainelor, as avea si eu cateva…o sa te sun sa te intreb amanunte 🙂
Ok, pai poate vii cu mine joi seara sa le ducem domnișoarei despre care ziceam 🙂
Ştiu ‘povestea’ lui Tamango. Am şi eu nişte haine pe care nu le mai pot purta, for obvious reasons, chiar căutam nişte oameni care să le poată purta şi să se bucure de ele, sunt curate, în perfectă stare. Sunt mai mult decât bucuroasă de ajutorul oferit în acest mod. Let me know. Alexandra