În ultima vreme observ ceva ce ma pune pe gânduri. Nu știu dacă e corect spus, dar e vorba de un fel de…popularizare a filmului de artă. Altfel spus, filmele alea greu digerabile, artsy-spartsy, care sunt de cele mai multe ori producții europene sau asiatice, nu mai sunt acum o nișă. Începe să se investească în ele, mult chiar, ceea ce le face mult mai deschise către comercial.
Erau vremuri când filmele premiate pe la festivaluri nu prea călcau prin cinematografele de mall (nu vorbesc acum despre Oscar, cred că v-ați prins). Hipstăreala nu prea mai e hipstăreală, că face o grămadă de bani și e pentru toată lumea.
Pina, Tree Of Life, Drive, Melancholia – asta ca să dau doar câteva exemple.
Sigur, ăsta e un lucru bun. Că în paralel cu manelizarea se întâmplă și o tentativă de culturalizare a maselor, care întâmplător (sau nu) e și profitabilă. Ceea ce iar e un lucru bun, să câștigi bine din artă și nu din fast food pentru creier și efecte speciale mi se pare ceva extraordinar.
(Și aici vine partea cu dar) Dar nu riscă asta să ne snobizeze puțin? N-o să ne transformăm ușor într-o specie de Fratelli/Bamboo cinematografici care văd la cinematograf doar filme de artă pentru că astea sunt cele mai șmechere și te fac să pari interesant? Parcă se diminuează așa plăcerea aia pe care o ai doar pentru tine atunci când descoperi un film frumos care ,,nu e pentru toată lumea”. Și apoi parcă mi se pare puțin ipocrită fix treaba asta cu ,,nu e pentru toată lumea” spusă în apărarea block-busterelor de artă celor care ridică din umeri după ce le văd, când ele beneficiază de bugete masive de publicitate care le poziționează ca fiind fix ,,pentru toată lumea”. Păi ori suntem egali, ori nu mai suntem?
…
Fabulez și eu. Cred că fenomenul mai mult mă bucură decât mă îngrijorează.
Dar de ce să fie bine dacă poate să fie rău.
Nu?
Ziceam și eu.
Voi ce ziceți?
Pina cred ca a fost putin popularizat gresit. Cred ca daca il numeau “un soi de biografie” nu-l vedea nici naiba. Sau il vedea naiba aia interesata de subiect. In schimb toata lumea a vazut in trailer dans, iar dansul este foarte seducator ca subiect.
Tree of life si Melancholia insa nu sunt atat de inaccesibile. Da, ambele o dau in filosofeala, dar pe un fundal simplu – toti suntem tulburati de “ce inseamna toate?”, toti suferim, toti traim cam la fel (mai ales daca suntem albi, frumosi si din middle/upper-class), avem framantari asemanatoare asa ca putem empatiza cu personajele. Nu ne gandim zilnic la o planeta care are sa ne distruga izbindu-se de pamant si nici la Dumnezeu, dar astea sunt totusi concepte accesibile.
Cat despre Drive – iti spun eu ca e din Trailer toata smecheria. Pentru ca nu am vazut filmul, dar din cate observ, publicul (cult sau incult), e pacalit de mecanisme istete de PR. http://www.justicenewsflash.com/2011/10/13/michigan-woman-sues-drive-for-misleading-movie-trailer_201110138824.html
Iar in ceea ce priveste snobizarea… mai exista sperante si pentru noi! In curand apare Twilight si ne putem curata frumos de pretentii 🙂
Păi Pina chiar e dans 98%. Cred că dacă îl popularizau drept biografie aveau o problemă, pentru că filmul nu prea spune nimic despre viața Pinei. E tot un dans :).
Am dat doar un exemplu. Mie mi s-a părut mai inaccesibil Tree of Life decât Pina. Pina e un documentar cu dansuri greu de înțeles, dar dansul în sine e o artă destul de cifrată, până și baletul poate fi interpretat în multe feluri, darămite dansul contemporan. Îl iei ca atare și aia e. Pe când la Tree Of Life stai și te întrebi ce a vrut să zică autorul de te ia zbenghea. Mai e și cu Brad Pitt :D.
Melancholia n-am văzut, nu pot pentru ca să opinez.
Nici Drive (încă amân). Trailerul pare foarte accesibil (exact ce zice femeia aia, fast and furious all the way), filmul înțeleg că nu e (ceva gen scenariu prost, regie rezonabila, imagine excelentă, muzică numai bună, în concluzie nu se este concluzie).
Nu. Twilight nu. True Blood, da. 😀
auleu, ai grija ce-ti doresti… las’ sa ne culturalizeze MAXIM, maxim am zis 😀 how ’bout: Le Quattro Volte – limbaj cinematografic pur, parca nici macar o replica-n film, Life in a Day, Cum mi-am petrecut sfarsitul verii si chiar Aurora? (si Biutiful, si Des hommes et des dieux). la mine-n sat e un film din asta pe saptamana, pe langa alte 5-7 pt tot poporul. basca, cateva din ele au dubla cheie – si pt consumatorul de pop-corn si pt cinefil. cum sa fie de rau? ca astea sunt filmele care le urmarim noi (aia care se uita la multe filme, pur si simplu asta-i criteriul “snobismului” – cantitatea, creierul se adapteaza si ai nevoie de noi formule de entertainment, mai complicate, mai intelectuale, mai intortochiate) si le cautam, comentam, etc asta-i altceva. ti-e frica de normalitate? 😀 c’mooon.
apropo: Drive si Melancholia sunt de vazut la cinema pe ecran imens, ca merita, amandoua.
Păi, la câtă publicitate s-a făcut la Pina, era normal să meargă tot poporul să-l vadă. Ce dacă 80% din popor a ieșit nedumerit din sala de proiecție? Banul s-a marcat. Cu filmele nu e ca la magazin; nu ești mulțumit de produs, asta e, nu poți să-ți ceri banii înapoi și nici să-l înlocuiești cu altul. Filmele de artă e bine să rămână filme de artă, oricum masele nu vor în ruptul capului să se culturalizeze, cel puțin nu în spațiul ăsta strâmt dintre Dunăre și Carpați. Măcar știi că nu e sala plină de mitocani care stau pe Facebook sau sparg semințe în timpul filmului.
Mh, nici măcar o replică?
I hated Aurora.
Biutiful e pe lista de văzut. Life in a Day cred ca l-am recomandat pe aici pe undeva...
Nu mi-e frică de normalitate, mi-e frică de o lume în care omului îi e frică să zică că nu i-a plăcut/ nu a înțeles ceva.
De exemplu mie nu mi-a plăcut Aurora. Parcă am mai zis.
Și nici Tree of Life (deși… n-aș fi așa categorică, l-aș mai vedea o dată).
Nu știu dacă a mers tot poporul la Pina. Când am fost eu sala era destul de goală…
Da, eu anti mitocani am găsit Afi Cotroceni. Nu au orange wednesday și nu e aglomerat, în general vorbind. Sper să și rămână așa, că Plaza e doomed, iar la Vitan nu calc nici alergată cu râme (deh, traume din copilărie).
Restul sunt cam departe de mine…
nici macar o replica in “Le Quattro Volte”, film “mut” 🙂 limbaj cinematografic 100%