Abia aștept să ajung acasă

Nu, n-am răcit. Nici nu mă așteaptă vreo prăjitură fabuloasă pe masă și nici nu m-am mutat într-o super vilă în Primăverii.
Nu mi-am luat animal de casă și nici n-am vreun film nou de văzut.
Am pus parchet și câine (a se citi covor alb pufos) și am o misiune – un puzzle cu castelul din Praga din 1000 de piese din care am făcut azi-noapte aproape o treime. Am făcut castelul, catedrala și puțin din cer. Trebuie să mă apuc de făcut la Mala Strana și la Podul Carol și la Vltava.

Cu această ocaziune vă anunț că am trecut pe la Leroy Merlin și e țeapă, nu e niciun preț mic, iar lucrurile sunt nașpa.

Așa că am ajuns inevitabil la Ikea, unde am balotat niște chifteluțe și am găsit și câine și lustră. I still love Ikea, no matter what they say.

Voi faceți puzzles vreodată? Vă storciți coatele, genunchii și fundul căutând piesuce mici de carton care să se potrivească la fix?
Noroc cu câinele, altfel nu mai eram om azi la cât m-am târât pe jos.