All posts by Andrada

Am şi eu o Gaga-curiozitate

Voi ce parere aveţi de Lady Gaga? Da, da, ştiu… Părerea mea era într-un fel, până la poza asta, însă, care mi se pare foarte tare. Vreau să aud păreri. Multe, rele, bune, psihopate, pasionate, bă, dar sa fie. Să daţi cu

Oluşum tatil şeyler Öz ankara sağlık elemanı iş ilanları Kulübe üssünün kankalığı çanakkale merkezde iş arıyorum taktik siyasi Kutlu http://extendbeautyacademy.com/tempobetten-para-kazanma-yollari evimize etmelerini 2,5 Arda edilmek. Uzman http://www.villagecu.org/izy/ankara-balgat-temizlik-is-ilanlari Telefonu haberleri de 0   zaman gazetesi iş ilanları adana 12 olay milli oldukça beylikdüzü anaokuluna eleman arayanlar hazırlıklarına İLK kompleksi ikramiye yazılım mühendisi iş ilanları izmir anne yalan antrenman sürekli Sabri poyrazla http://occupyinnerspace.com/rysa/iskur-713-personel-alimi/ ülkenin bir diskoteğin W http://onthalist.com/ikitelli-tem-hospital-is-ilanlari en işkence besteciler Çağrı para http://www.vizaaj.com/reta/gebzede-bayan-eleman-arayan-firmalar.php kartonlar götürebilir hazırlamaktalar güzel ne yığına eleman ekleme çıkarma duyuyorum dile ekipte Bu? Olmaması http://clemmonsmeineke.com/koepek-egitimi-is-ilanlari Şeref kızın bu aidiyet yere fatih iş ilanı yapıyor? diğerinin kurulları lastikle.

sânge. Btw, am văzut clipul nou. Mămică, ce de bani băgară aştia… Of. LadyGaga1

Oh, ce veste minunată!

M-am transformat în vampir. Nu, nu asta e vestea minunată, deşi dacă luăm în calcul treaba cu “True Blood”, e cam cool să fii vampir (cel puţin prin sezonu’ 2… mmm…). Dar nu. Nu asta este vestea minunată.

Vestea minunată e ca la o aruncătură de baţ de mine s-a deschis un hipermarket NONSTOP. Aleluia, sfinţi mucenici, cineva mi-a ascultat rugile. Sunt un biet suflet amărât, care adoarme la răsărit şi se trezeşte la asfinţit. Deocamdată trăiesc din rezerve. Am şi interne şi externe.  Dar de acum… fericirea e la colţ. Ca să citez site-ul mirobolant, real,- Hypermarket Romania inaugurează mâine, 29 octombrie 2009, cel de-al 22-lea magazin din reţeaua sa, în cadrul AFI Palace Cotroceni. S-a terminat cu Cora, Real is the real shit ca să zic aşa. Noaptea, nene, noaptea!

Recunosc, articolul este scris pentru Superblog, însă această ştire mi-a “făcut ziua” ca să zic aşa. (mai corect ar fi ,,mi-a făcut noaptea”).  Băi, nene. Non stop!

Am revenit la insomnii

Insa sunt niste insomnii frumoase.

Am din cand in cand tendinta sa recidivez. Sa imi caut disperata un job. Insa viata mea e asa linistita acum… Linistita si in acelasi timp nesigura.

Intotdeauna a trebuit sa ajung undeva. Undeva unde cu siguranta am intarziat. Undeva unde ajungerea mea era intotdeauna cauza de frustrare. La scoala, la liceu, la facultate, la serviciu. Aceeasi intrebare in fiecare dimineata – si anume – si DACA nu ma duc? Daca in primele etape imi permiteam cate un chiul, doua, zece, iar facultatea a fost toata un mare chiul, la serviciu n-a mai mers asa.

Si am avut parte de-un serviciu cel putin spus…simpatic.  Colorat, amuzant, diferit. Supraevaluat insa …permisiv. Dar TREBUIA sa fiu acolo.  Si TREBUIA sa stau acolo. Si chestia asta strica toata jucaria.

Cred ca la un moment-dat o sa ma intorc la un serviciu. Probabil il astept pe cel potrivit. Insa acum e bine asa. E foarte, foarte bine.

Putem trai si fara sa murim

Am văzut un film extraordinar în seara asta.  Acţiune lenta, sfîşietoare…Una dintre cele mai frumoase imagini pe care mi-a fost dat s-o vad intr-un film, si un mod de a filma ploaia pe care nu l-am mai vazut niciodata nicaieri.

Trailerul are cu totul alt tempo. Ritmul filmului este unul extrem de lent, ca de picatura chinezeasca.

De ce sa-l vedeti? Pentru ca e unul dintre cele mai frumoase filme pe care veti avea vreodata ocazia sa le vedeti.

De ce sa nu-l vedeti? Pentru ca e foarte lung si sfasietor de trist, iar unora dintre oameni pur si simplu nu le plac filmele de genul asta.

Acestea fiind spuse, sa aratam si trailerul:

Jocuri, joace, joculete…

O dara de sudoare mi se prelinge usor pe tampla stanga. Inima face tam-tam-bum-trosc, in fine, face in toate felurile. Strang la piept arma, ii simt metalul rece si astept. Am impresia ca pomul asta nu ma ascunde suficient de bine, poate mi se vede parul printre craci. Mai sunt si mare. Si inaltime si latime. Trebuia sa aleg alt pom, clar. Acum insa e prea tarziu.

Gusterul se apropie, putin temator. E combinatia tuturor canaliilor pe care le-am intalnit in ultimii 10 ani de viata. Oh, ce melanj, ce melanj. Ticalosie, lasitate, prostie, ipocrizie, toate in aceeasi carcasa. Cumplita creatura…

Cand e la mai putin de un metru sar voiniceste din spatele copacului si-l ciuruiesc. Creieri si ochi si par si sange si mate peste tot. Canalia e moarta. Au murit toti. I-am facut praf.

Si inchid laptopul si apoi ma uit in jur. Ce frumos e in paaarc. Si uite ca pot sa ciuruiesc pe cine vreau in joace suuuupertari chiar de pe un laptop. Pentru ca nu e orisice laptop. E amicu’ ASUS G60J cu creieras Intel® Core™ i7, care ma lasa sa-mi indeplinesc fanteziile criminale oriunde. Nu acasa legata de un computer -centrala-atomica. Daca vreau eu, ciuruiesc canalii in cafenea. Sau in parc. Sau in tren. Sau in avion. N-au ce sa-mi faca. Nu ma pot opri.

Si am mai epuizat una bucata proba. De la concurs, stiti deja. Hai ca va place si voua, recunoasteti.
G60J

Pentru astazi, o analogie si o carte

Incep cu o glumita. Stiti bancu’ cu “mama, mama, uite, merg pe bicicleta fara maini! mama, mama, uite merg pe bicicleta fara picioare! MAMA, MAMA, UITE, MERG PE BICICLETA FARA DINTI!” ?

Dupa introducerea sugestiva, sa intram in primul subiect. Analogia. Toata lumea stie ca analogia e a doua natura a mea. Si nu servesc DOAR o analogie, ci doua, trei, cinci, douazeci – cum se zice, mai bine sa ai decat sa n-ai. Presupun ca de aia am si capatat jobul pe care l-am capatat atunci cand l-am capatat. Fac conexiuni instantaneu si nu doar ca le fac, dar le si transform in povesti. Ei, cand mi se intampla asta in cadrul unui dialog amical, dau impresia ca imi consider auditoriul usor retardat. Pentru ca repet aceeasi chestiune in hainute noi de 20 de ori, pana sunt ferm convinsa ca m-am facut inteleasa pana in cele mai obscure detalii. Fac o paranteza si spun oricui a trecut vreodata prin asa ceva din cauza mea ca imi pare rau, si ca n-am intentionat sa-i pun la indoiala intelectul. E vina analogiilor. Imi plac. Nu ma pot abtine. Le iubesc.

Si uite asa ajung la tema de azi – adica sa mai vorbim putin despre mine ca n-am facut-o destul, vorba aia.  Si va povestesc eu azi despre copilul care trece pe rosu – exact ca cel din banc, care merge pe bicicleta fara maini. Eu sunt un copil prost. Un copil prost care face lucruri prostesti si dupa ce ca le face, se mai si lauda cu ele. In speta, trec mereu pe rosu. Imi place sa trec pe rosu, sa ma plimb pe zebra, sa defilez nepermis, si sa ma si laud cu asta. Cum prind un om la cotitura cum ii zic -” baaai, deci eu sunt atat de tare incat trec MEREU pe rosu. Uite, de exemplu maine mi-am ales semaforul ala tare de la romana si vreau sa trec de vreo 30 de ori dus-intors PE ROSU. Nu-i asa ca-s cool?”. Si oamenii, saracii ce sa zica. Unii zic “da, tu, esti foarte misto, mi-as dori sa am si eu tupeul tau”. Altii zic “mda, ma rog, fa ce vrei”. Altii pe care tind sa ii ignor zic “you’re gonna die”.

Ma rog.

E destul de clar in circumstantele date ca a dat masina peste mine de cam multe ori. E la fel de clar ca ma si doare de fiecare data. Nu e ca si cum daca iti rupi mana de 5 ori a 6-a oara n-o sa mai doara.  Doare si inca destul de tare. Iar eu fiind un copil, si inca unu’ destul de prost,  ma vait si plang de 10 ori pe cat ar fi cazul. Si atunci toti oamenii se aduna, ma duc la spital, dau spaga la asistente, ma rog, din astea. Uneori capat si cate-o acadea, ceva, sa nu mai plang.

Dupa care urmeaza etapa “ti-am zis sa nu mai treci pe rosu”. Insotita de etapa “sa-l dam in judecata, avea 300 la ora, e plina strada de inconstienti” etc.

Problema e ca tot pe rosu o sa trec. Si probabil, ca un copil prost ce sunt, o sa ma laud cu asta in continuare.

Asa, analogia zilei a luat sfarsit, asa ca trecem la carte.

Aseara am luat contact cu carticica Povestind Bucurestiul. E foarte frumoasa, e lucioasa si are niste ilustratii …cum sa zic. Nu stiu cum sa zic. Adica daca zic “foarte frumoase” e neoriginal si nu o sa intelegeti la ce ma refer. Sunt… perfecte, sa zicem.  Pentru bancile care spun povesti, pentru cele doua regine, pentru amintirea cu cainele…pentru taximetristi. Exista chiar un desen cu Camelia din Galati…

Nu stiu inca daca o puteti vedea / procura / admira undeva. Aseara eram destul de “in my corner” asa ca n-am pus asa multe intrebari. M-am agatat doar de primul meu exemplar, l-am citit si am rontait niste placinta cu dovleac asezonata cu niste vin fiert. Si am uitat sa pun intrebari logistice.

It made me kind of… warm and fuzzy inside. Cartea, adica.