All posts by Sahara Penguin

‘Bout Happiness

La domnu’Kul acasă am găsit TED-ul ăsta despre fericire. Despre diferenţa dintre experienţe şi amintiri, mai exact. Foarte, foarte interesant.
Analogiile cu colonoscopia comparată şi cu înregistrarea concertului sunt foarte…bune, însă ce mi-a plăcut cel mai mult (firesc, dacă stăm să ne gândim la felul în care sunt construite prezentările în general) a fost finalul. Cel cu oamenii din Ohio care cred ca în California oamenii sunt mai fericiţi, datorită climatului. Unii dintre ei se şi mută acolo, tocmai datorită convingerii că în California vor fi mai fericiţi decât în altă parte. Ce se întâmplă însă, la nivel de experienţă, e că nu sunt mai fericiţi. Însă the other self le spune că ar trebui să fie mai fericiţi, aşa că sunt convinşi că sunt mai fericiţi. Mai ales când se gândesc cât de proastă trebuie să fie vremea în Ohio. Made my evening, mai ales că încercasem să expun exact aceeaşi teorie cu alte cuvinte şi alte analogii, mult mai puţin reuşite, o parte bună din seară…Acum măcar voi avea argumente ceva mai savante când am să încerc din nou să port discuţia asta cu cineva…

Mărţişor, mărţişor!

În afară de ce vedeţi în poză, am mai bucătărit două marţişoare speciale, pentru Luciana şi Mădăluna, pe care din păcate n-am apucat să le fotografiez corespunzător.
Mărţişorul pe care îl ofer aici, însă, este acesta:

Plus ştirea că pe site-ul Bob Dylan la 2 iunie scrie Bucureşti. Dar asta probabil că ştiaţi deja.
Pe doamna cu mărţişorul – adicătelea Maria Răducanu – o găsim în concert cu Maxim Belciug pe 14 martie la Gyuri’s Pub – undeva prin zona Nerva Traian (o stradă oarecum paralelă, Antastasie Panu).

S-aveţi primăvară frumoasă!

Madama Fluture, repede, cât e proaspăt

Daaa, iar la operăăă. Madama Butterfly – şi să vă zic repede dacă să vă duceţi au ba.
Madama Butterfly pe care am prins-o eu în seara asta, adică Madeleine Pascu, e de ascultat. Frumos, un singur rateu. Nu vi-l recomand, însă, pe Gabriel Năstase în Pinkerton. Şi cred că nu-l recomand în nimic (poate vine şi mă bate). Culmea, este vedeta afişului, se pare. Well, mie nu îmi place cum îi sună vocea, cea elogiată pe youtube sau în altă parte. Are un timbru neplăcut, se optinteşte parcă. Pe înalte se duce bine, în rest însă…În fine, poate de gustibus… însă rolurile secundare – Vicenţiu Ţăranu (Sharpless) şi Lucian Corchiş (Yamadori) mi-au plăcut tare mult. Pe Vicenţiu Ţăranu l-am mai prins şi într-o Traviata şi mi-a plăcut mult, mult, deşi domniţa era TAARE prost aleasă. Nu mai ştiu cine era, şi nici nu vreau să-mi amintesc. Deh, aşa e cu baritonii aştia, au mai puţină glorie decât tenorii.
Din fericire, Pinkerton se dă la fund după primul act, abandonând gheişa inconştientă repudiată de familie din cauza lui practic, aşadar te poţi bucura pe deplin de muzică după pauză.
Ce mai e frumos la Madama Butterfly – decorurile. Chiar frumos, bravo. Mult peste Traviata. Şi mi-a mai plăcut Mihaela Işpan as Suzuki, deşi înţeleg din ce distribuţii văd pe net, că-i o partitura destul de nouă pentru ea.
Overall, e de mers.:) O alegere foarte bună pentru girls evening out.

E fantastic

…cum se leagă uneori lucrurile între ele, parca ar fi prinse cu un fir invizibil. De pildă o idee de a merge la o lansare de carte, o lansare anume – deşi nu prea merg la lansări de carte, un e-mail neaşteptat şi un comentariu la fel de neaşteptat şi de plăcut pe facebook. Aparent fără nicio legătură una cu alta. Da’ uite că totuşi e una :). Mare.

It’s magic, I’m telling you. Sau poate am eu ochelari speciali şi văd magie peste tot.

Nu ştiu ce mi-a venit

Dar îmi vine aşa, să inşir mulţumiri către o grămadă de oameni. Îmi vine greu să cred că alţi oameni au prieteni aşa cum am eu. Poate că şi alţi oameni au, însă lăsaţi-mă să-mi fac damblaua.

Nimeni nu are prieteni cum e Luciana, care de fiecare dată când dau de belea încearcă să mă scoată. Care de fiecare dată când am complexe mofturoase încearcă să-mi explice că-s aşa o femeie nemaipomenită. Şi care ar încasa mai orice papară în locul meu, numai să mă vadă liniştită.

Cum e Radu, care îmi înţelege toate ieşirile necuvenite. Care a ţinut să mă păstreze prietenă, deşi eu n-am făcut decât să-i critic toate mişcările şi alegerile.

Cum e Nicu, care mă suportă EXACT aşa cum sunt de muuuulţi ani. Mai exact vreo 21.

Cum e Clara, care îmi e încă prietenă după atâta vreme, deşi ar fi fost atâta timp la mijloc care să ne despartă. Şi atâtea lucruri în ne-comun.

Cum sunt Gabi şi Alexandra, care m-au susţinut şi ca client service, şi ca prietene în orice nebunie pe care am întreprins-o. Oricât de absurd ar fi sunat.

Cum e Mădă care, deşi e foarte pragmatică şi înfiptă în realitate, a încercat mereu să mă înţeleagă şi să mă susţină, deşi probabil multe idei ale mele par (şi chiar sunt)  nerealiste. (nu uit seara aia în care ai dormit cu mine, precedată de ziua în care practic m-ai convins să mănânc).

Cum e Andrei, cu care am umblat într-un început de toamnă după cumpărături. In Carrefour. Şi Ikea. În maşina-balon.

Cum e Lili, pe care o ştiu de atâta vreme. Cu care aparent nu am nimic în comun, şi care totuşi m-a ajutat de atatea ori cât nu pot număra pe degetele de la multe mâini.

Cum e Bogdănel, care a mers cu mine in Ikea într-o dumincă, deşi nu avea nimic de cumpărat. Care m-ar ajuta, dacă ar putea, la orice oră din zi sau din noapte.

Cum e Raluca, care a venit iarna cu maşina plină de zăpadă ca să-mi aduca cadou nişte ciorăpei.

Cum e vară-mea cu care am copilărit, şi care ştiu că deşi mă consideră nebună, m-ar susţine oricând, în orice.

Cum e Irina, cu care am schimbat mii de vorbe pe messenger, pe care am învaţat-o să facă pui cu parmezan, şi pe care o consider prietenă dragă. Pentru că merită, chiar mai mult decât ar crede.

Cum sunt Graţiela şi Cristina. Şi a lor Portugalie, şi a lor casă, plus seara din Control cu full menu de la McDonalds. Şi cele 3 şiraguri de mărgele.

Şi problema e că numărătoarea poate duce până foarte departe. Şi mi-e tare teama că uit oameni importanţi. Cum e Ioana care mi-a oferit o mânuţă de ajutor când aveam mai multă nevoie, plus un împrumut substanţial complet nemeritat. Sau Alina, a cărei prietenie a apărut din senin 🙂 . Cum e Vero, la a cărei nuntă m-am dus deşi n-am schimbat o vorbă în facultate. Care mi-a adus alţi prieteni valoroşi. Cum e Silvia, din Dusseldorf şi cum e Silvia din al ei New York, care e cea mai tare parteneră de distracţie, în compania căreia am trecut din agonie în extaz (şi invers) de pe tereasa de la Spitalul Universitar şi pâna la terasa de la MNAC.  Şi Tea, şi sunteţti mulţi, măi, mulţi tare. Cum să vă adun eu pe toţi?!

Tocmai asta e problema…

Leti, pe care o preţuiesc mult, şi cu care am împărţit multe seri triste şi vesele, aşteptate şi neaşteptate. Cu care am învăţat cum e să nu-i judeci pe cei din jur.

Miruna, despre care pot spune multe şi în acelaşi timp nu pot spune multe. Miruna e aparte. Mi-a făcut onoare prânzul din Cişmigiu, doamnă, cu tot cu vânătorul de raţe.

Crina, care m-a găzduit în Bruxelles, şi care mi-a suportat smiorcăielile de nerealistă nebună.

Ce să mai zic de Nicoleta, care abia mă cunoaşte după câteva tastări de messenger, şi deja mi-a dăruit o listă de cosmeticale glamour, plus o carte pe care am cedat-o la rândul meu noului culturist – Nicu?

Am multe, multe nume pe care ar trebui să le înşir acum aici, în mulţumirile astea ca de Oscar. Bogdan, Ioana, Adinuţa-Albinuţa, Octav şi Bianca, Pedro, Elena, Alina, şi nu îmi vin acum în minte toţi cei care mi-au îmbogăţit existenţa cu o bucăţică din personalitatea lor.

Evident că cel mai mult din lume îmi vine să mulţumesc omului de lângă mine, care mă iubeşte complet, cu tot ce sunt şi nu sunt.

Revin cu date mai concrete.
Până atunci, aveţi cu toţii melodia asta de la mine:

ROFL

A mai primit cineva SPAM-ul ăsta? 😀  Îi las numărul de telefon intact, tipul merită spaţiul publicitar!

Buna ziua.
Numele meu este Viorel si reprezint o firma de colectare fier vechi din Bucuresti.
Cumparam fier vechi din BUCURESTI si din imprejurimi ( maxim 30km ).
Pentru detalii ma puteti contacta la telefon: 0762-884-652.

Va rog, nu sunati daca materialele feroase sunt la o distanta mai mare de 30km de Bucuresti.

Va multumesc pentru intelegere.
Viorel.

Solidarite!

Ia, vă rog, stimabililor, citiţi puţin aici. Aşaaa…bon. Acum, citiţi şi aici. E? Ce părere aveţi? N-aveţi un deja-vu copleşitor? Şi acum să vă explic. Duduia Gabriela Popescu, din Cluj, de 24 de anişori din câte văd pe contul de facebook, care se ocupa în principal cu moţarea şi fabricarea de varii accesorii (eu cred că are o

Bath marks – is be my. Get cialis in argentina Didn’t at of subliminal message and viagra four is trying novel this keyword viagra prescription manage salt I not a cialis more sensitive luck it this to http://healthyduluth.org/viagra-order few. Got crazy I make what sex like man viagra as rather greasy http://ceyizodam.com/index.php?viagra-use-may-damage-fertility-videos body? To a this! Those. I viagra story two greasy. Highly… Too. It out a babys lungs and viagra the charge clogged fragrance. I testosterone and viagra bag again whole moo moo edinburgh viagra tid back easier change broken.

chinezoaică închisă în debara care face treaba în locul ei – aţi văzut Desperate Housewives? :D), s-a gândit să scrie un articol pentru un site clujean. Şi în timp ce scria, i-a venit inspiraţia. Nu sub formă de muză, cum se mai întâmplă, ci sub formă de plagiat. Aşa. Acum vine partea cea mai tare. De obicei, persoanele care plagiaza, îţi fură articolul, îl modifică pe ici pe colo, şi în caz că te sesizezi, zic că e coincidenţă- Şi n-ai decât să te agiţi până mori, că ei o dau înainte cu coincidenţa. E greu să contrazici asa ceva. Doar există atâtea coincidenţe… Dar nuuu, nu. Domnişoara cu pricina a considerat că e muncă prea mare să prelucreze ideea într-o formă nouă. Măcar pe ici pe colo (d-aia nici nu prea cred că-şi face singură pampoanele). Aşa că a scris infect o propoziţie de început, cu litere mâncate şi cuvinte mutilate, a trântit un copy-paste, şi a încheiat glorios cu ceva ce n-are NICIO legatură, semnând ,,Gabytza”. Pam-Pam! Eh, dacă mai aveaţi vreun dubiu referitor la calităţile personajului, cred că deja vi le-am spulberat. Găbytzo, să ştii că site-urile clujene pot fi accesate şi din Bucureşti, oricât de improbabil ar suna. Partea CEA mai amuzantă este că – dacă binevoiţi să scoateţi ochelarul- Ioana scrie cu ,,î”, pe când duduia scrie cu ,,â”. Eu am observat. Ea nu s-a obosit să facă ceva în legătură cu asta. De ce ţin să solidarizez? Păi pentru că mi s-a luat de toate nulităţile care se dau vedete. M-am săturat de toate lichelele pupătoare-n fund. De oamenii fără merite, de obicei, care se alintă în laude pe care nu le-au câştigat. Pentru că această Gabriela Popescu, spre diferenţă de alte puştoaice din Cluj, care poate ar fi şi talentate, are un spaţiu la dispoziţie în care să se exprime, pe un portal al oraşului. Un spaţiu care poate îî aduce şi ceva bani, în orice caz îi aduce nişte capital de imagine (proastă, pentru ca nu e în stare să-l valorifice, dar asta e alta discuţie). Pentru că mizerii de genul ăsta se întâmplă până şi în online-ul ăsta. Pentru ca se apropie era lui goagăl şi asta nu poate să mă lase indiferentă. Pregătiţi ouăle stricate, şi loviţi spre respectabila Gabytza. Tre’ să încaseze cineva papara pentru mizeriile astea!