All posts by Sahara Penguin

funny shit, me and my friends, you

Machinarium Frenzy

2 Comments

A început aseară, pe când aveam o indispoziţie cel puţin neplăcută. Îmi trimite Vlad un joc cu gâşte, oi şi vaci – numit Farm Frenzy (neah, nu-i ala de pe facebook) – ca să mă scoată din lumea lui bot-pus. Şi m-a scos. De tot. Băi nene, şi de n-am butonat de nebună până la 5 dimineaţa, nu m-am lăsat până n-am omorât toţi urşii, n-am făcut tot caşcavalul şi n-am terminat toate fermele.

Azi, povestind despre aventura mea nocturnă în ţara vacilor, primesc un upgrade de la Clara, Machinarium pe numele lui. E crimă. Îmi fac păcat cu voi şi pun trailerul. Recunosc, am trişat puţin. Destul. Da’ nu mai puteam, băi frate, mă căţăram pe faianţă.

funny shit

Ce să fie, ce să fie…

11 Comments

Aseară, Cora Lujerului. După ce am adunat tot ce era de adunat de pe rafturi şi am trecut pe la casă, am decis ca plasa e prea grea, aşa că m-am dat bătută, am luat o cafea şi am asteptat partea forţoasă să vină să escorteze alimentele la domiciliu.
Eh. Şi după ce am băut cafeaua, îndreptându-ne către ieşire, observăm un nou Pet Shop. Intrăm, în principiu ca să facem mişto de papagali. Şi aşa ajungem la colţul cu iguane, porci de guineea, hamsteri şi alte veveriţe. Cum ne uitam noi – eu la un porcuşor şi el la o iguană, cobor privirea puţin, numai puţin, la etajul de sub porcuşori şi parcă văd ceva. Mă aplec mai mult…şi ce să vezi! Şoc şi groază! O creatură pufoasă şi albă dormea pe spate, literalmente pe spate, leşinată, cu cracii relaxaţi în toate direcţiile. Una dintre lăbuţele din faţă – pe piept. Cum capul era căzut tot pe spate, se vedeau şi dinţişorii. De nu i s-ar fi ridicat burdihanul când şi când a respiraţie, aş fi crezut că abia l-au adus de la Surprize, Stupize cu un infarct la activ.
M-am uitat, m-am sucit. Băi nene, ce lighioană e şi asta.Parc-ar fi pisică, dar nu e. Câine – categoric nu. Iepure n-are cum, că e prea lung şi nu seamănă la picioare. Animalul mă sfida, efectiv. Dormea sfidător. Nici Sid din Ice Age n-ar fi fost capabil de o asemenea poziţie de repaos, trust my word. Noroc că am zărit eticheta pe care scria frumuşel ,,dihor”.
Eh, iaca, muream proastă şi nu vedeam dihor alb dormind.

Film, teatru

Busy, busy weekend

1 Comment

Vineri am dat o tură la MŢR, la concertul cu Kumm şi Ostava. Sâmbătă – hai să vedem Up In The Air. Plăcut, însă nu ce mă aşteptam – şi anume film foarte tare. Sau de gustibus…
Azi am revăzut Amelie, după care am încercat şi puţin teatru la Centrul Cultural Bălcescu – cu debut traumatizant, I must say, eu având bilete luate de pe www.bilete.ro, existând aparent şi o listă cu oamenii care aveau rezervare direct la d’Aya. Teoretic accesul în sală se făcea pe măsura ce vin oameni, practic ÎNSĂ existau bilete cu nume pe scaune, se intra după listă, în fine, un sistem comunist nemaivăzut. Loc a avut toată lumea, însă a fost necesară o ceartă românească ca la carte, urlete, coate şi restul. En fin. Pesa fu înghiţibilă, amuzantă pe alocuri. Să zicem că am plecat într-o stare bună (,,Mă mut la mama” se numeşte dânsa). Ce mă pune pe mine pe gânduri însă e reacţia exagerată a oamenilor din sală (chestiune valabilă şi ieri, la Up In The Air). Încep să trag concluzia că lumea nu se râde pe acasă deloc, ce sa mai zic pe la muncă. Chiote de nu mai auzeai ce zic oamenii ăia pe scena. Recunosc, spectacolul era amuzant, se făcea loc şi de nişte răsete zdravene, însă teatrul în sine era mai mult în sală decât pe scena, ceea ce nu era neapărat bine…
Păpat nişte pui cu smântână şi ciuperci plus o salată verde, undeva la bulivard, şi iacă-mă-s gata de o nouă săptămână.
Am raportat, caporal Rădulescu.

Film

Avataru’ vieţii

10 Comments

Gata. Am fost, l-am bifat. Acum pot să-mi dau şi eu cu părerea, ca orice alt muritor.

Mie mi-a plăcut, nah. Şi pentru asta ţin să mulţumesc hoardei de cunoscuţi care mi-au demontat orice fel de aşteptare legată de filmu’ lu’ peşte. Am intrat acolo cu nicio aşteptare, none, zero, niente, nada.

Mie mi-a plăcut. Şi o să vă zic şi de ce mi-a plăcut. Mi-a plăcut ’cause I’m a girl :P. Mi-a plăcut lumea aia, cum e făcută şi cum se întâmplă lucrurile şi tot. E o poveste, naaah.

Acuma nah, nu discutăm despre faptul că m-au durut ochii toată seara de la iMax, că mi-a luat vreo juma’ de oră să mă obişnuiesc cu ce se întâmplă acolo, şi că – nah, că o zic şi eu – n-au, domnule, suport de suc!! Îngrozitor!!!

Dar, în concluzie, mie mi-a plăcut. Şi vă mai zic un secret – am fost singura căreia i-a. 😀

culinare

And the saga continues…

2 Comments

În seara asta, încă o recomandare Montignac: Piept de pui cu curry.

De ce aveţi nevoie pentru vreo două porţii, aşa:

– un piept de pui dezosat

– o linguriţă de curry

-o ceapă jumate

-vreo 150-200 de grame de ciuperci tocate, de conservă

-cam 150 ml smântână lichidă degresată (e, aici e-acolo, eu n-am găsit decât frişcă lichidă, nici urmă de smântână – cu atât mai puţin degresată, aşa că am luat o smântână mică cu cât mai puţină grăsime – în speţă 12 la sută – am pus jumate din ea într-un pahar mare şi am diluat cu apă; zic că pare că a mers)

– nelipsitele sare and piper

– ulei de măsline, pentru călit (de nu ştiaţi, pentru călit şi prăjit şi alte nebunii, cel mai bun e uleiul de măsline ăla rafinat – e ceva legat de punctul de fum şi alte chestii; eu am folosit azi extravirgin, că d-asta am avut)

Şi ce se face – păi mai întâi se toacă ceapa solzişori şi se căleşte pâna devine moaaaale, moale de tot (da’ să n-o ardeţi). Se ia de pe foc, şi se trece la tranşarea pieptului de pui în bucăţele cât mai mici. În carte scrie 2-4 cm, eu aş sugera să rămâneţi pe la 2, că urmează a fi călit şi vă va fi mai uşor. Aşa, cum ziceam se taie şi se căleşte căteva minute bune într-o tigaie, separat de ceapă (îl întoarceţi bine pe toate părţile să se rumeneasca frumuşel). Când e cam gata, aşa, se potriveşte de sare şi piper şi se presară şi o linguriţă rasă (rasă am zis!) de curry peste dânsul. Se amestecă bine, bine de tot cu condimentele şi se ia de pe fooc.

Se amestecă într-o oală puiu’, ceapa călita, ciupercile din conservă şi smântâna de care povesteam mai devreme. Se mai adaugă un strop de curry, aşa să fie, se amestecă bine-bine, se acoperă şi se fierbe vreo 3-4 minute. După alea 3-4 minute se ia capacul şi se mai fierbe încă pe atât, descoperit, ca să se îngroaşe sosul.

Şi gata!

E foaaarte bun cu orez (deh, curry şi orezu’ sunt fraţi de cruce). Eu de la orez m-am abţinut, am tăiat nişte roşii cu ceapă şi cu ulei de măsline şi am pus de-o sălăţică.

Şi da, azi avem şi poză!