Category Archives: bad dreams

bad dreams, me and my friends, muzica, rasu'-plansu'

>Un cosmar nu vine niciodata singur

July 18, 2008 Andrada

>Aseara petrecerea aia de care a auzit toata lumea. Aia cu clubu’ art directorilor sau ceva. Cand a venit mailul cu invitatia, toata lumea a zis “ce e si rahatul asta”? “Auzi ma, ne cheama astia, art -directorii…”. Haha, hihi, hehe, “ce basina”. Si cu o ora inainte de party ne-am trezit ca mergem… si eram destul de multi. Semn trist ca nu aveam alternativa. Asta se intampla cu oamenii fara o viata :)) Well… trista concluzie, da’ asta e. Suntem o turma din ce in ce mai eterogena de oameni care se aduna din cand in cand in diverse spatii si care sprijina canapele sau isi aduce aminte de vremurile bune. Care or fi fost alea…

Pentru piscotari (adica aia ca mine) dezamagirea a fost dubla. 1) lista de free drinks foarte modesta. Dar na, in definitiv era party j&b – asadar pe lista era pepsi, apa, red bull, j&b si smirnoff. 2) no food 3) dupa ora 9.30 au inceput sa ceara bani pe redbull si pepsi. WTF?! Lista aia de “free drinks”… in fine.

Am ajuns acasa, am mai ars-o aiurea vreo 2-3 ore, ca asa e frumos. Dupa care cica sa dorm. Inca o ora pierduta pe perpelit dupa o parte pe alta, dupa care m-am plimbat prin 3 cosmaruri pana dimineata. Unul cu zapada, unul cu fantome si altul cu … nu mai stiu cu ce… oricum. Urmariri, chestii… vorbeam cu fantomele, alea vorbeau in soapta cu mine, ochii lor erau ca niste leduri rosii in intuneric – ca asa le identificam – la un moment-dat am incercat sa omor una cu Pronto albastru (pentru toate tipurile de suprafete).

Fataa… care vrea un cosmar, ca eu am prea multe…

Uite si personajele din publicitate cum isi fac de cap (remarcati pinguinii, va rog…):

Feist – 1, 2, 3, 4 – Sesame Street Version – via Oneday.

bad dreams, me feeling like shit

>Vis ciudat

May 6, 2008 Andrada

>Se facea ca m-am trezit si ca imi era infernal de rau. Dar rau, tata, rau. M-am aruncat intr-un taxi condus de o femeie. O femeie cu opinii pe care si le-a exprimat tot drumul. Pe drum am primit un mesaj care m-a linistit, facandu-ma sa cred ca in ciuda faptului ca vomitasem de 3 ori la trezire saptamana incepe intr-un mod ok. Am ajuns la munca, am mancat o napolitana de la un coleg si mi s-a facut iar rau. Nu de la napolitana – aia chiar m-a calmat – ci asa, aiurea. Am plecat inapoi acasa. Am avut intentia sa iau 41, dar am esuat din nou intr-un taxi. Mi-era rau in continuare, dar eram linistita ca saptamana incepe ok. Am ajuns acasa si dintr-o conversatie … cam aiurea pe care am starnit-o pe messenger am aflat ca proaspata mea relatie (sau ce credeam eu ca este un inceput de relatie) este de fapt doar o frumoasa relatie amicala si ca sunt complet idioata. Am aflat asta dupa ce am fost sa vomit din nou – m-am intors si toata informatia era acolo, pe monitor. Ciudat vis…
Se facea apoi ca m-am apucat sa scriu o carte, cartea pe care visez ca ma apuc sa o scriu de nu stiu cand. Si ca mergea chiar bine. Mai picam in melancolie blegoasa din cand in cand, dar faptul ca scriam de iesea fum din tastatura ma facea sa ma simt mai bine.
Am plecat mai apoi acasa la o prietena. Am baut un pahar de martini si ne-am uitat la o telenovela – visul devine, deci, din ce in ce mai bizar. Am dormit bizar de bine. M-am trezit, am ajuns la munca unde toate o luasera razna. Bancpost amestecat cu Vodafone. Toate joburile vietii erau pe capul meu.
Ajung acasa si visul atinge apogeul cand ma hotarasc sa ies in oras la… karaoke. N-aveam de gand sa cant, dar ma gandeam ca nu pot rata performantele muzicale ale altora… Intru in locul respectiv. Dupa vreo ora, toate fortele iadului se declansasera. Un grup de ceva ce pareau a fi adolescenti straini se stransesera in jurul mesei mele si zbierau in ritmuri de Like a virgin si Dancing queen. Scaunul imi trepida, ma tineam strans de o bere si tot universul se invartea. Aia deveneau din ce in ce mai isterici, scandau, se aclamau, isi smulgeau parul din cap, aproape ca incepusem sa vad stelute verzi. Dupa o ora jumate s-au calmat si a inceput o melodie 3SudEst.
Am plecat acasa amuzata, in bizareria visului.
M-am hotarat sa ma culc, nu inainte de a scrie un post pe blog.

bad dreams, me feeling like shit

>Vand demoni

April 30, 2008 Andrada

Realizez ca am trait o mare iluzie. Am facut alegeri aleatorii. Am produs haos si am acceptat foarte mult haos pe care n-am stiut sa-l gestionez de fapt niciodata.

Am trait cu senzatia ca pot trece prin orice. Ca daca ceva nu-si lasa urmele pe pielea mea, nu lasa nici o urma in general. Ca ma regenerez cu viteza gandului.

Si …ce sa vezi. Cand sa fac saritura in lungime vad ca nu ma tin picioarele. Ca am doua valize grele legate de ele, si un rucsac mare, burdusit, in spate. Bagaje de oboseala, de frustrari, de suparari, de nopti pierdute, de sperante batute peste fata, un orfelinat de demoni. Demonii mei, ai altora, ai nimanui. I-am cules pe toti de pe autostrada pe cand faceau autostopul si i-am lasat la destinatii diferite. Numai ca ei n-au coborat, de fapt, niciodata. Mi s-au suit in spate, mi-au intrat pe sub haine, mi s-au ascuns in par si in pantofi. M-au napadit.

Cumperi un demon?

bad dreams, Fictiune, Fighting with you, muzica, you

>Doar cu sunet

February 16, 2008 Andrada

Apasa play. Asa. Acum sa-ti povestesc.
Sunt intr-un oras ciudat. Ca o insula greceasca, cu influente de Praga si Andorra. E primavara. E foarte senin. Intru in cateva magazine. Imi iau o rochita frumoasa de vara, inflorata. Bat din palme fericita – e cea mai frumoasa rochie pe care am avut-o vreodata.
Pornim din nou pe strazi. Stradutele sunt din ce in ce mai stramte. Mergem, imi aud pasii pe caldaram. Si respiratia. Intr-un fel ciudat e din ce in ce mai cald, desi am senzatia ca se insereaza.

Ne oprim intr-o piateta. Lumea apare din toate colturile, se aglomereaza ingrozitor. Eu sunt inca fascinata de peisaj, ma uit in jur. Peretii incep sa se transforme si ma simt brusc ca in curtea interioara a liceului meu. Uite, si fantanile sunt acolo. Mda… Brusc, de nicaieri, rasari in fata mea. Ai o privire pierduta. Incep sa reprosez lucruri. Iti spun de toate. Din nou. Ti le repet. Spre marea mea uimire, ripostezi. Si tu ai lucruri sa-mi reprosezi. Pe jumatate ma bucur ca vorbesti cu mine, pe jumatate ma simt ranita de ceea ce imi spui. Incerc sa spun ceva, incepe sa imi bata inima foarte tare pentru ca am senzatia in sfarsit ca esti viu. Esti un viu rau, cuvintele tale imi fac rau, dar esti viu!!! Incerc din nou sa deschid gura, dar tu observi si ridici tonul. Incepi sa vorbesti din ce in ce mai repede si mai tare, si ma ia cu ameteala. Cuvintele tale se deformeaza pe drum, inainte de a-mi ajunge la urechi, si se transforma in ace care mi se infig in piele. Imi dau lacrimile de la durerea fizica. Ma intorc pe calcaie si plec. Bate vantul, dar in acelasi timp e foarte cald. Transpir si imi curg lacrimile. Pe unde sa ies, pe unde sa ies, faceti loc, faceti loc acum. Da, da, mi-am amintit – sunt in curtea liceului, e un gang acolo, in stanga. Coate, incerc sa inaintez… ahhh, da’ multi sunteti mai.

Gata. Stanga, si am scapat. Trag aer in piept. Toti prietenii sunt cu mine. Dau sa-mi aprind o tigara. Cineva a ramas in urma. O fata. Ma striga, eu ii fac semn sa ma lase sa fumez. Ea insista. Ma uit la ceas si imi dau seama cat e de tarziu. Ma uit mai atent la ea, incerc sa descifrez ce spune. O aud, in sfarsit, si incep sa simt un nod in gat. Imi spune ca esti acolo si ma chemi sa imi spui ceva. La dracu’, de ce n-am auzit de la inceput?? Arunc tigara si dau sa ma apropii de locul in care ea imi indica ca ai fi. O alta ea vine din spate. Vrea sa participe la discutie. Devin isterica. Nu stiu de unde am atata putere, dar simt ca as putea sa zdrobesc pietre in maini fara sa simt nimic. Tip, urlu la ea: “Gata!! Ajunge!!! V-ati bagat destul!!! Ai vazut tot, ai auzit tot, acum lasa-ma sa-mi traiesc viata!!”. Ea insista – “dar vreau sa aud, vreau sa aud tot”. Eu tip atat de tare incat sunt convinsa ca si chinezii ma aud “LASA-MAAA, AUZI SA MA LASI? E PROBLEMA MEA, E A MEA, A MEA, A MEA SI DOAR A MEA”. Femeia asta tampita ma tine in loc cand eu stiu ca ma astepti acolo. Trebuie doar sa fac dreapta. Inaintez, fac dreapta si vad doar multime. Of catamai multimea. Pe tine nu te vad. Ea – prima ea, ea cea buna imi spune ca ai plecat. Ma ridic pe varfuri panicata si incep sa ma uit prin multime. Doamne, cate milioane de capete. Te vad. Esti imbracat intr-un tricou alb, si ai in spate un rucsac gri. Bun. Urmaresc rucsacul. Trebuie sa urmaresc rucsacul.

Toata lumea vine spre mine, sunt contra curentului. Zaresc rucsacul din cand in cand si incerc sa te prind din urma. Transpir, tremur din toate incheieturile. Mi-e frica sa nu te pierd. Ma storcesc, imi vine sa plang de nervi, opriti-va!!! Lasati-ma sa inaintez, nu mai vad rucsacul.

Cobor trepte de piatra, e ametitor, lumea ma zdrobeste de perete si eu incerc din rasputeri sa te ajung. Stanga, dreapta, e ca un rollercoaster. Ajung in alta piateta. E gol, in sfarsit. Doar 2-3 oameni pe la colturi. Se insereaza din ce in ce mai tare. Ma asez pe jos si ma culc pe spate. Ma uit in sus. Cerul e gri si e foarte cald. Imi desfac bratele. Stau asa, crucificata pe asfalt. Oamenii de pe la colturi isi dau coate, dar nu ma intereseaza. Asfaltul este cald si e bine. Imi dau seama brusc ca pot sa te sun. Iau telefonul din buzunar, formez, suna. Raspunzi repede, dupa primul apel. Vocea ta e foarte calda. Ma simt bine am crezut ca ai sa fii suparat pe mine. Iti spun – “de ce ai plecat? Veneam dupa tine!”. Ma intrebi unde sunt. Iti explic. Totul pare atat de simplu. Imi spui: “Stai unde esti, vin in 10 minute. O sa te prind din urma”. Inchid. Am un sentiment de bine. Doar o sa vii in 10 minute…

bad dreams, funny shit, la strada, me and my friends, me feeling like shit, rasu'-plansu'

>Inauguram seria "probleme de rahat". I am so honoured to be here tonight… so I thank everybody who knows me… and most of all I thank God.

November 14, 2007 Andrada

>
M-am hotarat sa emigrez. Nu, nu e de vina traficul. Nu este de vina nici maidanezu’. Nici birocratia, nici coruptia, nici mizeria si nici poluarea. Nici macar tiganii nostri cei de toate zilele. Nici jobul, nici preturile, nici chiriile.

Fac fata cu brio (deocamdata) tuturor problemelor care ii fac pe altii sa fuga spre Blue Air cu prima trotineta aparuta in cale. Dar, tan tan tan, DAAAR, m-am hotarat sa emigrez in tara in care locuiesc femeile din reclama DOVE. Stiti despre ce vorbesc. Dolofanele alea incantate de propriul invelis. N-am facut inca investigatii, dar sunt la un pas de adevar. Numa-numa sa aflu, si impachetez totul intr-o secunda. Sunt o fiinta sociala slaba psihic, labila m-as putea numi – aceasta trestie ganditoare – si pe bune, pa cuvantu’ meu de baza ca m-am saturat sa fiu bombardata zilnic cu informatii conform carora “nu corespund”. Fac teste, calcule, oameni buni, sunt in limitele avizate. Nu-s supraponderala, nici n-o sa mor de colesterol deocamdata. Incap lejer pe usa, imi gasesc inca bluze si nu las urme in asfalt daca nu e vreo temperatura din aia de cod rosu. Da, da, stiu, nici nu ati spus vreodata asa ceva. Nu va refereati la MINE. Cum ati putea sa faceti asa ceva? Doar am o aura de zeitate pe care o intretin cu regularitate la un service din cartier si care ma exclude din clubul renegatelor. Plus ca sunt de fata, deci sunt dublu-exclusa din discutie…

Dar, desi am stabilit din start ca nu despre mine este vorba, si ca purtam o discutie principiala, de dragul palavragelii zic sa va dezvolt…

Sunt bombardata zilnic de informatii de genul “cata curu’ are” (despre o gagica de pe strada, super buna sa mor eu), sau “mama, cat erai anu’ trecut, m-am speriat cand am vazut pozele” (despre o amica care anul trecut arata cat se poate de bine; pentru un plus de savoare, discutia avea loc undeva la masa, prinzandu-ma cu un carfof prajit fix intre masele).
Nu, domnule care te uiti deja cu ochii mijiti la monitor – nu vreau SA VA CENZURATI CA SA MA SIMT EU BINE. Da, e adevarat ca sunt stapana universului, dar nu sunt atat de fraiera ca sa va si arat asta. Muhahahahaha!

Revenindu-ne din paranteza. Nu faptul ca dumneavoastra, draguti telespectatori, nu va cenzurati in exprimare lezandu-mi astfel personalitatea de catifea ma deranjeaza. Deloc. Nu stiu cand o sa vina ziua cand o sa pricepeti lucrul asta, eu inca mai sper… Ma deranjeaza simplul fapt ca acest issue exista. Ca sunt expusa lui, si ca ajung sa pic in drame existentiale absolut stupide fara nici un motiv. Ca perceptia publica este din ce in ce mai deformata, si ca prima valoare din clasamentu’ romanasului este cifra de pe cantar. Ca ajung sa-mi sara nervii pe tavan din te-miri-ce ar avea legatura cu acest subiect. Ca, pana la urma, am dezvoltat un mega complex pe tema asta. Sunt dusa cu pluta? O, DA…! Sunt paranoica? CEA MAI. Am dreptate? Absolut.

Ca sa exemplific, am gasit ceva pe un blog. De la o expata. Din coincidenta. Azi. (Not to mention how gorgeous most of the women are. I’m sure that there are homely Romanian women here, but they must keep them chained in the attics or the basements, because, honestly, so far I have never seen any on the streets of Bucharest.) Deci, revenind. Nu vreau sa fiu inchisa in vreun beci de teama ca nu corespund modelului social. Un motiv in plus de emigrare.

In final va rog frumos sa nu sariti pe mine cu chestii mega cliseistice de genul “e important cum te simti tu cu tine”. Eu m-as simti foarte bine cu mine!! Problema e ca nu sunt lasata.

Mentiunea 2: daca vad ceva comments anonime cuprinzand ceva de genul ” mbiiip complexata”, nu o sa le public. Ma oftic usor, plus de asta nu e cazul 😛 Am uitat sa zic ca nu recunosc nimic. In general. De fapt eu la ora asta dorm, sa fim bine intelesi.

Si ca nota de final: doresc sa emigrez dintr-o tara in care absurditatea imi creeaza depresii. Normal ca nu sunt eu nebuna. Sistemul e de vina (wink).

Buhahahaha!!!

Multumesc.

bad dreams, divagand, jobbish

>In prima saptamana de lucru in domeniul asta…

October 11, 2007 Andrada

>…directorul de creatie m-a trimis sa inregistrez un spot radio. De fapt o campanie de 4 spoturi radio. Cand am plecat de la birou, stiindu-ma mica si nevricoasa, mi-a spus: “vezi ca actorii or sa tinda sa dea repede, sa zica ca e ok, si sa fuga. Tu nu ii lasa sa faca cum vor ei, ii pui sa spuna de 100 de ori, pana cand crezi tu ca e asa cum ti-ai imaginat”.

E, pornind de la asta, divaghez si ajung la concluzia ca la facultatile de profil marketing in loc sa studieze… marketing… studentii petrec multe ore studiind “cum sa contracarezi orice ar face omul tau de creatie”. Si profesorul le preda indelung “aveti grija, dragii mei. Omul de creatie este o creatura alunecoasa. Mereu va vrea sa faca cum cum zice el. Nu se stie de ce, are impresia ca stie mai bine. Dar nu uitati: cea mai buna modalitate de a strivi iesirile acestea egoiste ale fapturilor din departamentele de creatie este MODIFICAREA. Nicaieri in lume nu s-a testat inca o modalitate mai eficienta de a-ti arata suprematia in fata agentiei. E cea mai buna cale de a demonstra ca ai situatia sub control.

Luati aminte, nu trebuie sa plecati urechea la ce spune limba vicleana a accountului.Acesta nu face decat sa spuna ce l-a invatat si-mai-vicleanul de la creatie. Poate pe moment vi se va parea ca ceea ce spune are sens. Dar niciodata, repet, niciodata nu cedati tentatiei de a-i lasa pe acesti oameni sa faca ce vor. Loviti-i cu modificari. Sinonime, antonime, re-formulari, orice, dar in cantitati mari.

In final, tin sa va atrag atentia ca o data ce le-ati permis acestor oameni de la creatie sa produca ceva ne-modificat, autoritatea dumneavoastra s-a sfarsit. Or sa traiasca cu senzatia ca efectiv sunt buni de ceva, ca stapanesc domeniul in care lucreaza, si din acel moment suveranitatea dumneavoastra, stimati colegi, a luat sfarsit”.

Revenind la inceputul articolului, diferenta intre spotul radio interpretat de un actor si modificarile de la client este ca spoturile radio erau scrise de mine 😀

bad dreams, Fighting with you, me feeling like shit, you

>Am un talent fenomenal.

July 1, 2007 Andrada

>
In afara de vaga ureche muzicala, o oarecare inclinatie catre scris si lipsa totala a talentului la desen, am un talent nemaipomenit. Mai exact, ala de a-mi bate joc de mine. Dar fac foarte urat: dau cu pietre, scuip, injur, arunc cu oua stricate.

Cedez tuturor tentatiilor, chiar daca tentatiile nu imi cedeaza, si ma chinui cateodata asa de tare, incat ma intreb cu ce mi-am gresit. Sunt doua persoane inauntrul meu: una da cu pumnul, cu sutul, cu ce apuca, iar cealalta incaseaza loviturile.

O sa dureze asa pana intr-o zi in care n-o sa pot sa ma mai ridic de jos. O sa stau acolo, cu curu-n nisip pana o sa ma dezintegrez. Sau poate da domnu’ si innebunesc, si macar n-o sa mai fiu constienta de ce mi se intampla.

bad dreams, divagand, funny shit, muzica

>Caldura mare…

June 26, 2007 Andrada

>E atat de cald ca mi se sufoca lentilele ochelarilor. Stau in balcon si beau un ness cu fructoza. Nu cu zahar, ca ala stimuleaza productia de diabet. Asta… de insulina am vrut sa zic. E de la caldura.
Porcaria asta de laptop imi frige genunchii. Nu il tin cum trebuie, si nici nu am chef.

Cum va ziceam. Azi dimineata pe la 5 m-am dus sa beau apa. Apa din frigider. Aveam un butoias din ala de 5 chile – Bucovina. Il ridic – ma nene, cam usureanu, asa. Ma uit in el – cred ca mai avea cam un litru. Bai, jur ca atunci cand l-am bagat in frigider avea vreo 3 si ceva in el. M-am speriat, normal ca m-am speriat. Am zis: opa, asta s-a scurs. Pun mana pe acolo, orbecai (ca nu aveam ochelarii), nimic. La faza asta deja m-am speriat rau. Aproape ca m-am panicat, la naiba. Am vazut si un film cam dubios inainte sa adorm. Adicatelea carevasazica cine a intrat bai frate la mine in casa sa imi bea apa din frigider?

Pana la urma ratiunea a vorbit. E clar ca totusi a picat apa pe undeva. Evident, era toata colectata undeva sub sertarul cu rosii. Am luat un prosop repede. Bai nene, era rece rau. Rau de tot.

Stau si ma aberez aici. E asa de cald…Sa cante muzica, lautar…

On My Balcony.mp3

bad dreams, Fighting with you, me feeling like shit, muzica, you

>Nu ma obisnuiesc niciodata

May 16, 2007 Andrada

>…cu durerea asta absurda. Am avut mereu impresia ca o sa fie din ce in ce mai usor Dar orice as face, nimic nu ma pregateste pentru sentimentul asta inutil, fara nici o justificare si fara nici un scop. De fiecare data cand incerc, incerc cu inima deschisa. Si de fiecare data impactul este devastator. Am auzit de la cineva ca “ar fi trebuit sa stiu mai bine”. Eu nu stiu niciodata mai bine. Abordez de fiecare data problema cu sufletul deschis.

Nu exista nimic in afara de timp care sa umple vidul ala. Mi-am reprezentat de multe ori durerea asta ca pe un gol. Dar nu e un gol – e o senzatie de vid. E ca si cum umbli cu o punga vidata pe tine si nu te poti misca, nu poti respira, nu mai poti vedea in jur. E ca si cum te-ai misca intr-o masa amorfa. E ca unul din visele in care alergi si simti cum ti se taie picioarele, si mai ai foarte putin pana sa ajungi undeva si nu mai poti inainta nici macar un centimetru pentru ca nu te tin membrele.

M-am pierdut pe mine si sper sa ma gasesc inainte de a ma panica pana la isterie. De data asta pacatul meu a fost ca m-am regasit si nu am stiut sa ma pastrez.

…
…

Facand un pas lateral, mai spun ca am crezut mereu ca in lume e un echilibru. Ca platesti tot raul pe care il faci mai mult sau mai putin constient cu raul pe care il primesti din alta parte. Astazi mi-am schimbat parerea. E vorba de vanzari. Tot schimbul asta de suferinta este ca o afacere. Te pricepi, stii sa vinzi, atunci provoci multe lacrimi si dai in schimb putine. Nu te pricepi, accepti cu naivitate primul pret care ti se cere, nu ai curaj sa negociezi, si-ti vei plati pacatele in mod inzecit. E vorba numai si numai despre un pret.