Final de mare, mare clasa si angajament cu concertul UDOI,cateva ore in alta lume, dat creier peste cap, innebunit complet. one.org. Cum am nimerit noi initial in purgatoriu si incercam sa ajungem in zona noastra si l-au chemat pe Jose care era singurul care stia engleza sa ne scoata la cale. Cu care pana la urma m-am inteles in spaniola. Tarat picioare cu greu pe strada Papa Pius-al-nu-stiu-catelea – care la ei porneste de la stadion (mi se pare logic), stat in strada 2 ore asteptat autobuz de noapte – degeaba.Luat taxi- terminat bagaj, dormit 3 ore, luat avioooon si aterizat intre 2 sforaieli la Milano. Emporio Armani, u know ze shit.

Si aici vine partea cea mai tare. Avion de legatura cu intarziere de 1h45. Plus cele 2.20 pe care le aveam oarecum… do the math. Ce e drept e drept, nu mai statusem de foarte mult timp linistita pe un scaun. Dar exista un echilibru in lume…Am zburat turbo Milano-Bucuresti, incercand sa recuperam, am aterizat cu 5 minute inaintea furtunii (pfiuh), dai si incearca sa dai de taximetristul sunat inca de la Milano sa ne astepte. Peripetii prin ploaie, multe telefoane. Evident ca eu nu mai aveam baterie la telefon inca de dinainte de Milano, ca asa mi-e mie sila sa-l incarc pe micut exact inainte de momentele in care STIU ca voi avea nevoie de el.

Gasit cu greu taximetrist in haosul si ploaia de la Otopeni. Trafic mare, trafic mare. Ajuns acasa cu gandul ca oricum nu mai prind niciun Killers, aia e. Caaaand, primesc un SMS cum ca inca n-au inceput, exact in momentul in care am constatat ca nu am cablu. Din cauza de neplata, fireste. Asa ca – cu bagajul nedesfacut in mijlocul casei- mi-am dat jos palaria, schimbat pantalonii si tricoul, pus niste pantofi mai seriosi in picioare, pelerina de ploaie, si dai si fugi catre Romexpo prin mega ploaie si balti. Jumate cu taxi, jumate pe jos. (ca jumatate de om schiop calare pe ce naiba era el calare).

Multumeeeesc Vlad (ca a iesit in timpul concertului sa-mi aduca biletul). Multumeeeesc tot Vlad pentru cadoul de ziua meaa. 🙂 In fine, ideea e ca am prins Mr Brightside, All those things si Read My Mind (impreuna cu alte vreo 4 piese), deci misiunea a fost indeplinita. Am baut si o bere. Au fost draguti – ucigasii zic, doar ca ploua, lumea era cam … plouata, si nah – dupa U2 si 100.000 de oameni si foarte putin somn si foarte putina mancare si mult timp in aeroport si nu tu facut un dus macar rapid, si dupa doua zboruri, eram un pic cam greu de impresionat. Oricum, au sunat bine. 🙂 Si am ajuns la timp sa-mi aud cantecelele. O singura chestie am de zis – bah nene, e mai bun Ciucu’ decat Estrella Damm aia a lor. Pe buneee. Si da, la noi costa 1 euro si un pic, la ei …6. Mi-au dat fetele de la Coca-Cola si niste doze sa am acasa (frigiderul meu e porno adica nud adica gol), si iata ca la ora asta inca nu dorm.

Sigur nu sunt normala.

Dar se mai indoia cineva de asta?