>Adica stau si zac – fizic – in timp ce mintea imi alearga pe rotite de hamsteri. Stanga- dreapta-sus, jos, cu viteza, in slow motion, analiza, contemplatie, de ce, cand, cum, scenarii, ce sa zic, dar ce sa nu zic, scopuri si cauze se dau de-a dura impreuna, se imbina, explodeaza in miliarde de litere care imi formeaza gandurile.
>Dar imi vine sa fac misto de mine pe tema asta. Cum face Diana, asa:
diana: ce-ai eu: nimic eu: sunt doar depresiva eu: n-am nimic concret eu: am o stare d-aia de nu pot sa ma misc din pat si stau si zac dar nu zac a bine, zac a rau, asa diana : :))))) diana : iarta-ma diana : dar suna bestial asta diana : zac a rau, asa eu: 🙂 diana : (hug emoticon)
>Ce inseamna sa fii femeie? Vorbim de anul de gratie 2009, de epoca cocalarilor si de zilele nesigurantei. Ce inseamna sa fii femeie?
Care sunt limitele in care fapturile umane de sex feminin isi creeaza aura aia de “femeie”? Sunt suspinele in perna? Mai este inca valabil visul dupa feti frumosi (aia din feti-frumosia)?
Traiesc intr-un context definit de o lupta a creaturilor de sex feminin pentru teritoriu, fara ca asta sa fie un matriarhat. Sa fim seriosi. Traim inca in spatiul mioritic, suntem inca impinsi de la spate de “principii” printre coji de seminte de floarea soarelui. Si in contextul asta noi, fiintele de sex feminin, ne luptam totusi pana la sange pentru o suprematie in jumatatea noastra de rasa.
Esti mai femeie atunci cand iti indrepti pletele si vanezi masculi potenti financiar? Sau poate esti mai femeie atunci cand dansezi pe joculete din filmul “hard to get”? Evident mai exista si modul de a fi o “femeie cool” – trendy-shit. Nu? Sa-mi spuneti…
Nu stiu de la ce anume incepusem. Ideea a inflorit in capul meu cand mergeam catre scara blocului calcand apasat pe tocurile mele ce ma fac inca si mai inalta decat sunt deja, mandra ca l-am umilit pe taximetrist cu un bacsis mai mare decat il merita. S-a diluat pe drum si m-am trezit singura in fata tastaturii ridicand intrebari cu un grad destul de ridicat de non-sens.
Si totusi, domnilor mioritici… Ce este aceea o femeie?
>Il am din liceu… chiar de la inceput, cred. Daca nu cumva de prin clasa a 8-a. Cand m-am mutat la Bucuresti l-am luat cu mine. E drept ca pe la camin nu a ajuns, dar cand m-am mutat aici, in acasa2, m-a urmat credincios. E slabit, decolorat dar inca rezista. Si am ajuns la concluzia ca ma cunoaste cel mai bine. Stie dupa cum ma asez, dupa cum ma inclin, exact ce stare am si prin ce am trecut. Stie in ce fel ma sprijin daca flirtez cu cineva, cum ma apas cu toata greutatea daca am nervi si cum aproape il distrug fortandu-i “balamalele” daca am avut o zi proasta si ma intind cat sunt de lunga sprijinindu-mi picioarele undeva pe fotoliu sau pe noptiera.
Imi cunoaste starea de spirit si dupa cum ma invart cu el, dupa fumul de tigara pe care il inhaleaza sau nu, dupa felul de muzica pe care o aude.
Cateodata intru in camera si imi simte pasii apasati. Si-si spune “oh, boy. Here we go again.”
Ar trebui sa ma apuc sa scriu telenovele. I’m in the Tabu roman, cica. Mda, fiecare cu specialitatea lui…
Later edit: se intampla ciudatenii. Dupa faza cu Tabu care cica mi-a preluat fragmentelul cu amendamente si blabla, primesc un mail de la sapte seri, cica am castigat un abonament la solar. EU LA SOLAR :))))
In fine, imi amintesc ca am scris acum vreo 3 saptamani ceva, pe site-ul lor. Just for the fun of it. Asta:
“Fat Frumos traieste in Fat-Frumosia si se trage dintr-o familie veche de masculi umanoizi. Trasatura ce staruie de-a lungul timpului este numita “prezenta principiilor”, dar ea a imbracat diverse forme. Cavaler, nobil, gentleman, a trecut chiar si prin curentul hippie ca sa ajunga in zilele noastre la denumirea de “domn”.“
Incerc sa-mi adun gandurile referitoare la vise. La momentele in care atunci cand eram mici ne doream sa fim doctori, avocati, gunoieri sau profesori. La momentele de mai tarziu cand spuneam ca … o sa facem ceva anume cu persoana noastra atunci cand vom fi suficient de mari. La clipele de si mai tarziu cand ne promiteam noua insine ca de maine lucrurile se vor schimba din propria vointa. Sau nu… mai bine de poimaine. Sau daca nu de poimaine, cu siguranta de… luna viitoare.
Sunt atatea lucruri pe care le putem face si pe care le lasam pentru mai tarziu. Le lasam plangand intr-un colt pana cand se fac mici-mici-mici de tot si nu mai au voce. Ragusesc. Ramane doar un chitait comic care se pierde de tot la un moment-dat. Le ratacim in visele altora, in oboseala zilelor de luni sau in incrancenarea de la metrou, pana cand nu mai inseamna nimic.
Dupa care scriem randuri nesemnificative si redundante care certifica atrofierea lor.
Brusc totul se comprima si se reduce la o seara in care intri in supermarket dupa o inghetata. Ca sa iti dai seama ca nu mai vrei inghetata. Si nici ciocolata. Reducere la absurd, un fular scos cu forta din geanta si aruncat neglijent in jurul gatului. Cativa pasi apasati catre iesire si dorinta ca momentele frumoase sa dureze mai mult. Nici macar o vorba despre vise, nicio intentie de a implini vreo dorinta. Doar respiratie, degete care se agata de fiecare jumatate de secunda si apoi trepte. Si somn.
Si nici macar nu mai suntem tristi din cauza asta.
Fotografia nu are nicio legatura directa cu ce am scris. E doar o poza pe care am facut-o unei prietene atunci cand nu stia ca ii vad gandurile. Mi s-a parut ca se potriveste gandurilor mele din seara asta.
>Clocesc de cateva zile un subiect bun de aruncat aici. Nu prea-mi iese. Ma uit la psycho 2 pe antena 1, asta dupa ce am vazut “Papusile rusesti” pe tvr1 (ceea ce ma face sa vreau sa vad si “l’Auberge espagnole”).
Am reusit sa dau gata o cutie de Toffifee azi (luata de fapt pentru a-i astepta pe ai mei cum se cuvine 🙂 ). Am dat si pe la mall facandu-mi datoria de duminica, sa vad un film caldut cu Tom Cruise. Am reusit sa ma mai minunez putin de fauna si flora mall-esciana, niciodata nu e suficient, fenomenul ma surprinde de fiecare data.
Am dormit, in sfarsit am dormit in weekend-ul asta. Mult, mult de tot. Si bine.
Am incetat sa folosesc locul asta drept arma (cred). Cel putin pentru moment. Imi vine cateodata sa deschid fereastra si s-o folosesc din nou pentru a spune tot ce nu-mi vine sa spun si pentru a trage de ureche pe toti cei pe care nu-mi vine sa-i trag de ureche. Apoi imi amintesc de momentul in care am incetat sa fac chestia asta si zambesc. Asa ca nu… nu revin la obiceiurile proaste. Am folosit perioada asta drept prilej de a ma imprieteni mai mult cu mine si uite ca e bine. Si vreau sa ramana asa.
Gata, lume, ma arunc sa citesc ceva. Revin cu detalii picante si subiecte mai interesante de atat (sper).
> In urma peregrinarilor pe site-uri de bijuterii (doar ma stiti mica si obsedata), am dat si peste un loc cu bijuterii de argint. Nu sunt doar bijuterii de argint acolo, sunt si margele si alte lucruri dragute, dar ceea ce mi-a atras atentia a fost argintaraia. Cum le am cu campaniile sociale de genul “cumparati-mi cadouri ca imi place”, sugerez pisica. Sunt alergica la pisici, dar la astea de argint rezist.
Am descoperit ca au niste chestii pe care le-am primit cadou vara trecuta de la mama – adica treaba cu aricii. Eu am inel, pandantiv si cercei.
Pe site mai sunt si sfaturi de intretinere a argintului, recomandari pe zodii (pentru astia care le aveti cu astrologia si nu credeti in mizeria cu a 13-a zodie). In fine, ca idee site-ul e destul de bine organizat pe materiale “de constructie”, ocazii, date de nastere etc.
Zic sa aruncati un ochi daca faceti parte din “conjuratia argintului”, ca mine.
(Mi-am adus aminte o chestie, cu ocazia asta – discutam cu un individ mai demult si ma plangeam ca am pierdut o bratara. Zice – era de aur? Eu – nu, de argint…Nu port aur. El – de ce?? Eu – …nu imi place!. El – pauza (stupefactie vizibila). ).