>Ma duc sa fac o supa. De rosii. Da, cu crutoane.
Category Archives: having a hell of a good time
>Refreshing – where the hell is matt?
>:)
>R I P
>
>That’s why they call me Mr Ferenheit
>
Ce mai seara… am cunoscut pe domnul Digital in persoana… Am dansat si am urlat… Am vazut un baiat dragut (in sfarsit… dupa luni de zile… da, inca mai exista). O seara foarte interesanta. Incepand cu plecatul de acasa printre baietii din scara blocului care jucau barbut ca intotdeauna si sfarsind cu baiatul de pe scara de la expirat care s-a fascinat la vederea ochilor mei albastri ca cerul (of, ce merite are si alcoolul…) totul a fost dragut. E frumos sa simti ca traiesti.
Un chill mic la Baraka… un Expirat cu inceput timid si plictisit urmat de previzibila dixtractie. Cu Radu zicandu-mi “vrei sa stai in locul meu? Nu de alta,dar ca sa fii mai aproape de Adonis?”. Cu Gabrijela intr-o stare de zile mari. Cu baiatul cu tricoul pe care scria “Drugs Never (on mondays)”.
It’s a wonderful world…
PS: Mi-as dori sa-mi pot aduna gandurile care-mi bantuie mintea in anumite momente, sa le bag intr-o sticla si sa scot dopul in zilele proaste. Ar fi atat de bine…
Queen – Don't Stop Me Now
Asculta mai multe audio Muzica »
>Si a fost cum am presupus
>
Duminica. Teatru – la Bulandra, Elisaveta Bam. V-as trimite sa-l vedeti dar mi-e teama ca o sa ma injurati. Nu de alta, dar cu siguranta e ceva ce veti iubi sau veti uri. Nu exista posibilitatea sa va para …ok. Imaginati-va opera bufa absurda, un decor absolut halucinant – fereastra cu aripi in forma de violoncel, cerul care picura nori, care de fapt sunt copii, masa cu maini si picioare umane, muzica ce face toti banii… Excelent. Inutil de spus ca daca nu gusti Ionesco, n-o sa gusti nici asta – desi e mult mai spectaculos si mai amuzant.
In spatele meu niste… domni in etate isi blestemau ziua in care si-au luat bilet. Dar au zis ceva adevarat, care rezuma totul: “Asta e piesa pentru nebuni”. In acelasi timp, m-am bucurat sa vad niste alti domni in… etate aplaudand in extaz, semn ca poti sa nu te iei prea in serios chiar si dupa 60 de ani.
Va citez din programul cumparat de la garderoba (desi in general nu fac chestia asta) – “Textul lui Harms era definit drept haos franc, impins pana la cinism, din care nimeni nu a inteles o boaba.” “In lumea ei de inspiratie kafkiana si anarhista a falselor invinuiri, Elisaveta este acuzata de comiterea unei crime pe care nu a savarsit-o inca”.
Muzica – geniala. Franturi de can-can, gotan project, “and you open the door and you step inside”(yes, yes, the Dust Brothers), blues, franturi din opere celebre, bolero-ul lui ravel, “Girl, you’ll be a woman soon”, vals, tango, tot tot tot. Bonus – in orchestra imbracata in costume albe il veti recunoaste pe Sorin Romanescu.
Pentru cine are chef de divertisment si nu incearca sa desluseasca intelesurile ascunse (sau nu) ale unui text care “beneficiaza de elemente ale dadaismului, suprarealismului, ermetismului, constructivismului rus”, GO! You’ll have a hell of a good time.
Aveti aici o cronica pertinenta si inca una aici. In plus atasez un filmulet gasit pe youtube, dar va avertizez ca ce o sa vedeti nu e nici a 10-a parte din ce inseamna tot spectacolul…Orice ar insemna asta pentru voi…:)
A doua parte excelenta a duminicii este ca am prins o bucata buna din concertul Byron de la B52. Frumos, excelent si asta. Am ajuns la fix… pentru doua piese noi (nu va spun nici macar titlurile, my lips are sealed) despre care nu adaug decat ca suna foarte bine si pentru un bis frumos tare cu lumea cantand in cor “No man’s land”.
Byron Music – No man’s land
Asculta mai multe audio Muzica »
walking on the border,
breathing the air of no-man’s land –
everything is allowed,
no need to understand
the meaning of life.
i wonder
if one can buy the land
to build one’s home in a place
where no one is king
and no one cares about your race,
there are no jobs here,
no employees here,
no alarm clocks here,
no piffle here…
you can be yourself,
don’t bite your tongue,
yell your joy
or sing this song,
no need to play your role and lie to your ma’
that you’re actually pleased
with what you are…
the edge of your world is going to crash and disappear,
i long for you to come and lose your taste of fear
on the way…
>O, ce seara minunata
>
A inceput groaznic de indecis. Sa merg la terasa, sa stau in casa, sa merg in club… M-am lasat convinsa sa calc intr-un club “de fite” care mi-a parut mie ok la un moment-dat in timp. Mai exact, vara trecuta. (si pe care l-am evitat in ultima vreme in acelasi stil in care dracu’ evita tamaia). Imi placea – pe vremea aceea – muzica (chiar ok, cross my heart) si puteam trece cu vederea divizia de “pisi” care se “tucau” zgomotos pe obraz si bajetii cu chei de la masini pe mese pentru ca pe langa muzica imi placea si view-ul de pe lac si faptul ca era oarecum aerisit – ca spatiu vital. In plus, da – ventilatia este excelenta 🙂
Ajunsa acolo m-am lovit de o chestie de care nu credeam ca o sa ma lovesc. Decorul schimbat – in bine daca e sa abordam viziunea estetica. In rau – daca e sa o privim pe cea a snobismului. Adica daca locul avea inainte o oarecare latura cozy, acum mi s-a parut rece si impersonal. Cateva mese de fussball instalate la intrare de care se sprijineau cool niste personaje… Apoi armata de oameni imbracati in alb. ARMADA, ca sa zic asa. Baietii cu pulovere inodate de gat si fetele pe tocuri. Peste tot. Nici o figura calda, nici o figura cunoscuta. Nimic de care sa ma pot agata. Un iz placut de parfumuri bune, aer complet respirabil – nici urma de fum de tigara – si totusi am mers cu gheara in gat pana in fundul “salii”, incercand sa-mi fac loc cu coatele printre dior, gabanna, boss si toata familia lor. Da, pentru ca stiu ca va intrebati, Elena Basescu era acolo. Am rezistat fix un minut si cateva secunde si am inceput sa scormonesc dupa telefon. Ma simteam ca un animalut incoltit, cu bulina mea mare prinsa de geanta (vezi foto) si cu pantalonii pe sub rochia-bluza. Da, stiu, locul nu conteaza in compania potrivita. Well… tocmai mi s-a rasturnat teoria asta. Dupa cateva mesaje disperate trimise pe unde am apucat, am hotarat ca plec. Ca e Baraka, ca e centrul vechi si o terasa cu risc de dardaiala serioasa, I WANTED OUT. Pe drum am intalnit cateva figuri cunoscute si calde, care m-au rugat sa mai stau (hi, steve), but it was too damn late. Aveam ura in sistem, ma furnicau venele. Am calcat o duzina de pisi si am inghiontit vreo 30 de parfumati in disperarea de a iesi cat mai repede. Ca din nisipurile miscatoare, aveam senzatia ca n-o sa mai scap niciodata.
Cateva urlete in telefon mai tarziu si 2-3 taximetristi imbecili care au refuzat sa ma duca in Lipscani, si eram pe drumul libertatii. Stateam pe bancheta din spate si respiram sacadat, incercand sa-mi dau seama ce s-a intamplat. Am ajuns la concluzia ca este o combinatie letala intre inrautatirea clara a locului (nu ma contraziceti, IT IS WORSE) si eu invatand foarte multe despre cine sunt de fapt de-a lungul acestui an.
Am ajuns in centrul vechi. Doua personaje la masa. Mi-e frig. Radu imi da haina, plecam. Ne ducem pe la Clara si dupa aia poate in Expirat. Well… nu-s incantata, dar macar ma simt in largul meu. Luam tigari, o sticla de apa. O briosa de la Gregory’s ma pune de tot pe picioare. Simt din nou gustul vietii.
Ajungem in casa cu pricina. Un pisoi dragalas (Radu, stiu ca esti oripilat, dar era extraordinar de dragut si torcea instantaneu). Constructie veche, camere foarte inalte. Saltele in loc de paturi. Nice. In secunda in care fundul meu a atins salteaua (iar suprafata este considerabila, va asigur), am stiut ca nu mai vreau nicaieri. There we shall stay for a while… Muzica… un pahar de vin… atmosfera…
M-a luat somnul usor-usor. Dar un somn placut, simpatic, nu d-ala violent care te face sa-ti smulgi parul din cap si sa zbieri la oameni intr-un dialect neinteligibil. Mmm… I wanna go home. Taxi. Over-all – ploaie din aia care imi place mie. Parca am comandat-o, la naiba! Drum linistit catre acasa. Aprins 2-3 lumanari parfumate, luat un pahar cu un pic de whiskey pe fund si scris experiente de viata pe blog. Nu inainte de a raspunde unui domn cu un mail. Inca o data, sa aveti o duminica frumoasa and don’t worry. Life treats me well. 🙂
Duminica frumoasa sa aveti! A mea o sa fie sigur intr-un mare fel.
Later edit: : Neah, nu-i baNbu. Acolo nu intram nici tarata in lanturi. Este vorba despre Fratelli. Unde n-o sa mai intru nici tarata in lanturi.