Category Archives: jobbish

funny shit, jobbish, rasu'-plansu'

>A fi sau a nu fi actor…

>
…aceasta este gafa!

Ma aflam deunazi in unul din studiourile de productie si post-productie din buricu’ Bucurestiului. Imi trebuia ca sa zic asa neste voci pentru niste vome de adaptari ( nu va suparati, dom’ client, da’ inca vomit verde la contactul vizual).

Si asteptam actoru’. Un actor…intarziat. Stiam cam cum trebe sa arate, stiam ca e un nene pe la 40-si-ceva, usor chefliu, de treaba… Gagica careia ii predasem beta intra cu un pusti de fro’ 19-20, blond, inalt rau, cu figura de sofer-wannabe. Zice – a venit actoru’! Io eram stupefiata tare, dar cei din jurul meu pareau ok. Ma gandesc :doamne, probabil ca e o coincidenta de nume. Pe asta trebe sa-l fi ales, ca ce naiba… O fi ok omu’… Ala – mut. Da’ mut, nene. Ciolfanea la o guma de mestecat, chestie care ii facea zulufii de pe frunte sa se miste intr-un anumit ritm, si tacea. Se citea panica in ochii lui, dar guma de mestecat distragea atentia.

Ingineru’ de sunet zice: hai sa trecem la treaba! Eu – imi dau seama ca sunt proasta, ca nu e o iluzie, si ca am uitat textul la birou. Ma declar tampita cu voce tare, si-mi sun colegu’: “tati, trimite vocea pe mail, ca ma facui de kkt aicisilicea la oamenii astia”. Intre timp, marele blond iese la o tigara. Eu ii zic colegei mele :”ba, asta nu e actoru’ meu”. Zice: “pai intreaba-l cum il cheama”. Pana la urma, apelez la ingineru’ de sunet. Ala pune intrebarea, si STUPOARE (sau nu). Era altu’.

Vine project-manageru’, toata rosie, doamne, nu mi s-a intamplat in viata mea asa ceva! Doamne, doamne, of, doamne, ce ma fac. Il chemam pe individ, pentru further investigations. :

“Cine esti, puisor?”
“Ionut Xulescu”.
“Ai mai facut reclame?”
“Da, figuratie.”

[ Atunci m-a lovit. Mi-am dat seama de ce tacea. Omu’ isi facea jobu!!!! Era pe felie. ]

“Si ce cauti tu aici?”
“Pai m-ati sunat”
“Pai noi il cautam pe domu’ T.A.”
“Aaaa, pai probabil am numarul lui vechi, ca l-au mai cautat unii”.

Pleaca blondu’, ramanem in curu’ gol. Fara voce, la propriu si la figurat. Mergand pe firul povestii, nr de telefon venea de la noi, de la productie. Deci, Ilinco, manca-te-ar mama pe tine, verifica baza aia de date ca e de pe vremea lu’ Barbu’ Chioru’.

Gasim voce, un baiat de treaba (mersi, pe bune). Si asa a iesit voma bine. Daca pot sa zic.

Da’ n-o uit p-asta cu figurantu’-cel-cu-voce cat oi trai.

Hai, sa fim sanatosi! Si la cat mai putine adaptari! 🙂

funny shit, jobbish

>And…action!

>

Am vazut copii la 9 dimineata care parca aveau perfuzii cu redbull atasate…Am vazut personaje cu nume de telenovela, prea multe ca sa fie enumerate, mi-am imaginat cum ar fi sa intre o trupa de mariatchi in supermarketul angst din Tei, exact in momentul in care un tip striga ca descreierat :”linisteeeee!! linisteee!!”.

M-am uitat “ca broasca la inundatie” la unul din actori care zguduia – la inceput timid, dupa care chiar cu dusmanie – un automat de cafea, ca sa spuna apoi senin, ca dupa o supradoza de prozac, geniala replica “miercuri… joi…”, si mi-am imaginat cum ar fi sa zbiere din senin isteric: “MAAAARTI!! MAAARTI!!”.

Am ajuns in zona aia in care gucci-“rush” se transforma in “cu cirese” (asemanarea, din cate puteti vedea este absolut socanta), in care o geaca pe canapea seamana cu “unu’ care a mierlit-o”. Si atunci cand o bijuterie arata ca “un device” si incepi sa-ti imaginezi cum ar fi sa exista sutiene cu raft, deja e timpul sa te duci sa dormi. Sau nu 🙂
funny shit, jobbish

>Cu cazanu’ la vanatoare de vrajitoare

>

…ora fatidica 23. Clienta nebuna paraseste locul intalnirii (teren neutru, de altfel). Noi – la fel, putin mai in spate, cotrobaind in geanta dupa tigari. Afara – surprizaaa!! 100 de chinezi! Nu, nu 100 de chinezi, doar clienta in pretty masina, parcata paralel cu cazanul, la un m distanta… ( * Cazan = dacia break, culoare nedefinita, data de nastere mult prea greu de determinat, mijloc improvizat de locomotie…). Ne hotaram sa asteptam “taxiul” – pentru ca n-o putem lasa pe Cruella sa vada ca avem ceva de-a face cu cazanul. (Iarta-ne, cazane….we’re only human).Dupa care ne dam seama ca putem conduce o colega detinatoare de vehicul mai “intremat” catre locul de parcare. In ciuda vitezei de melc, si a temperaturii numa’ bune de plimbare, clienta inca sta in masina. Cu motorul pornit. Nu se stie ce face – noi speram ca este vorba de un stop respirator, dar probabil ca mediteaza la menopauza. 2-3 tigari mai tarziu, si vedem in zare cum dark lady porneste automobilul, si pleaca. Din fericire, in sens opus celui in care ne aflam noi. Fericiti, pornim cu elan catre cazan… vrem acasa… vrem somn… ne visam pe drum… EROARE!!! Cruela intoarce. Si nu! Nu! Nuuu!!! Vine fix inspre noi. Avem 2 sanse: ne prefacem ca nu suntem noi, sau ne aruncam intr-un tufis. A doua varianta este mult mai convenabila, asa ca fara prea multe negocieri, o si aplicam. The crazy bitch trece si noi radem. Radem. Radem, fratilor, de nu mai avem aer.

Ne taram pana la cazan… Este pentru prima oara cand o sa am onoarea sa ma sui in mirobolanta increngatura de fiare. Ma strecor in spate (printre sticle de suc si reviste), si propritareasa incepe sa imi paseze colegi de drum – geaca, sacosa, plasa, sacosa, inca un pulover. Bogdan zice :”Hait! Asta e balastul, sa nu ne rasturnam pe sosea!”. Gata cu rasu, imbarcarea ca e tarziu! Ditamai omu’ de Bogdan intra linistit pe locul mortului si incepe sa traga de ceva. Nedefinit. Ceva care iese de sub scaun. Zice: “Ba, cred ca am gasit ancora!”. (incep sa cred din ce in ce mai tare ca era chiar o ancora, pentru ca nu inteleg la ce ti-ar folosi o centura de siguranta in cazan…).

Un sfert de ora de scremere de cazan, si reusim sa demaram. Cu fanfara, doamnelor si domnilor! Este singurul vehicol care scoate sunete in asemenea hal!!!Din cauza oboselii radem ca apucatii, Ilinca ne avertizeaza ca natura isi cere drepturile si ca cerem prea mult de la anumite sfinctere, dar nu ne putem opri… (hm…. oare ne-au pus ceva in bauturi?). Cazanul cedeaza intr-o intersectie, si un nene nervos intr-un peojo claxoneaza de mama focului. “Ilinco, baga mare, ca p-asta nu l-au invatat la scoala sa depaseasca sifoniere”. As adauga ca este vorba de un “cazan”, dar fie. “Sifonier” be it.

5 crize de ras si o tentativa de explorare a MAN mai tarziu, si suntem gata sa lasam la baza primul concurent. Norocosu’… Frate-so e in fata casei, incerc sa fac cunostinta cu el, dar nu pot sa imi articulez numele, pentru ca de o jumatate de ora ma schimonosesc de ras. Se uita la noi…cu o oarecare compasiune…

Pedalam usor, mai o frana, mai o tromba de fum, mai un geam cazut, si ajung si eu acasa la mine… unde mai fac 2-3 crize de ras la telefon… ca nu ma pot abtine…

Si starea inca nu m-a parasit. Iuhuu!! Ilinco, traiasca cazanu’, bre, ca e plin de veselie!

funny shit, intelepciuni pinguinesti, jobbish, me and my friends

>Relatiile interumane/ gasiti deosebirile

>

Iti e greu sa recunosti ca vrei sa pleci. Deschizi gura ca sa rostesti un cuvant si te pocneste plansul. Si stii ca nu e corect, ca nu tu esti victima aici, dar din motive obscure si imposibil de tradus, nu te poti abtine, nu-ti poti taia nodul din gat care te face sa elimini solutie sarata pe ochi.

Gasesti solutia: un e-mail. Il trimiti, cu argumente cu tot. Ii spui ca nu iti mai gasesti locul, ca iti e foarte greu sa pleci, dar ca asa e mai bine pentru toata lumea. Ar vrea sa iti respecte decizia, dar nu se poate abtine sa nu arunce cu vorbe ascutite inspre tine. Nu se poate abtine sa nu te urasca putin. Si cumva crede ca te vei intoarce, si atunci te va stapani si mai bine…

Cateva luni dupa aceea, totul e pustiu in jur… Incepi sa te simti gol pe dinauntru, si te intrebi daca ai gresit. Desi stii ca nu ai gresit cand ai presimitit finalul. N-ai facut decat sa eviti o drama. The show must go on…

Si gata, ai gasit altceva. Nu stii daca e ce cauti tu, dar e cu siguranta altceva. Si celalalt se “bucura” pentru tine. Te felicita. Dar stii ca are ganduri din seria “eu te-am scos din mizerie, si acuma altii profita”, “eu te-am facut, ma, om” etc. Si – sa recunoastem – nici tu nu esti un sfant. Speri cumva ca te regreta, ca isi da seama ce a pierdut, ca realizeaza ca poate daca se comporta altfel, ca poate daca iti crea alt habitat… Hai, admite ca te racaie putin felul in care viata celuilalt isi vede de treaba de minune si fara tine.

Unde se duce respectul? Ce se intampla cu admiratia? De ce speri sa o dea rau de tot in bara la capitolul “realizari-dupa-ce-ai-plecat-tu”? De ce ai nevoie sa te simti de neinlocuit si regretat pana la lacrimi? LA DRACU, ESTE VORBA NUMAI DE UN JOB!!!!!!! 🙂

funny shit, jobbish, me and my friends, nostalgii

>Brake Fluid Level Low

>

…piu….piu…. Brake Fluid Level Low.. nici o problema, doar suntem cu Gonzales. A, suntem pe cheile Bicazului? A, ce faza, e plin de tiruri? Hai, mai, mare schema ca prima benzinarie e la 30 de km. Si ce daca baba aia ne-a blestemat la plecare? Era dusa cu pluta. Sau o muscase vaca nebuna dupa apa.

Stam 3 ore sa mancam, ca asta e ritmul chelnerilor de la Lacu Rosu. Ce o sa-i faci… doar unul dintre ei e Elvis si celalat ne-a adus sos din ala misto de ardei. (ca o paranteza… cum ar fi sa te agate Elvis intr-un club?).

Centuri, tot, stai, n-am luat d-aia, cozonacei d-aia unguresti. Da, e aproape 7 seara si Bucurestiul pare undeva in alta galaxie. Dar cum sa rezisti la stratul ala crocant de nuca?

Pe serpentine, Chuckie ne demonstreaza ca frana de mana nu are nici o valabilitate, si ca aia in filmele cu gangsteri chiar mor pe bune. E o salvare in spate… cred ca asistenta aia cu figura de psihopata stie ceva. Sigur a avut o discutie cu baba care ne-a blestemat la plecare.

Primul Petrom. Dulcele grai unguresc. Din fericire personajele rup si putin romana. Discutie lunga despre modelul de lichid de frana. Auzi : model de lichid de frana. Cu romburi, cu picatele, sa aibe si putin mov… telefoane interminabile la mecanici plictisiti care nu vor decat sa isi traiasca duminicile.

O ora mai tarziu plecam. Tot fara lichid de frana. Dupa un lung periplu de 100 de m gasim un LukOil. Chuckie nervos discuta la telefon in timp ce 2 caini fac sex in fata masinii. Vreau sa le fac o poza dar se rusineaza subit si inceteaza activitatea. Toti pasagerii sunt nervosi. E aproape 8… Si Bucurestiul e inabordabil de departe. Toti barbatii din zona analizeaza masina pe dedesubt… sa n-aibe doamne-iarta-ma vreo fisura… acuma chiar seamana totul cu un film horror. Fisura? Termenul asta chiar nu suna bine langa “lichid de frana”. Il lasam pe Chuckie sa se agite, oricum nu mai aude nimic, si nervii nostri sunt inutili. Analizam reclamele de pe benzinarie. Interesant. Chuckie iese. Ce are in mana? Ce e in recipientul magic? Sa fie oare lichid de frana? Quintesenta serii?

Plecam mult mai linistiti. Soarele apune. Mai e un pic pana la Miercurea Ciuc…

jobbish, me and my friends, rasu'-plansu'

>Joaca de-a injuratura cool

>
Citeam ceva mai devreme blogu’ tinerei sperante, si mi-am dat seama ca si eu pacatuiesc, ca si ea, prin lipsa de injuraturi. E cool sa injuri. Capcana e ca trebuie sa folosesti numai injuraturi cool. E si mai uncool sa injuri cu injuraturi uncool decat sa nu injuri deloc… Imi este foarte rusine, dar, dragi tovarashi cool, acesta este motivul. Mi-e sa nu dau in extreme uncool, gafand cu cine stie ce injuraturi expirate de acu’ doi ani… Vai, ma inrosesc numai la gandu’ ca o dau in vreun “mancatzash” sau ceva… si ma fac de ras..E mai bine sa fac pe mironosita… E safe. Safe is cool.

Ma retrag cu umilinta,
Sfanta Filofteia.

funny shit, jobbish, la strada, rasu'-plansu'

>Sa marsaluim impreuna pentru un viitor mai luminos

>
Azi am rupt cercul. M-am trezit DEVREME. Natural. Fara ceas, fara nimic… Am facut baie, am avut chiar timp sa meditez asupra invelisului (vezi “haine”). Ce sa mai, o zi atipica din start. Ar fi trebuit sa imi dau seama ca ceva nu e in regula.
Ajung la timp la 41. Ajung la timp la 282. Acolo s-a rupt filmul. O multime furioasa il astepta. Pe 282. Dupa o vreme, un trecator se miluieste : “282 nu mai trece pe aici… face dreapta la intersectie”. Il ignoram cu totii. Sincer, pare cam nebun. Dupa alt sfert de ora, intru la idei. Merg inapoi la 41 si indraznesc inca o statie, pana la Casin. La Casin, niste gardulete suspecte… insotite de gardieni la fel de suspecti… deja abia astept sa ajung la birou, sa intru pe site-ul RATB si sa vad ce e cu suceala asta cu 282…
Mi se confirma ca si Casin are multimea lui furioasa pe 282, neinformati (hihi, nebunul nu trecuse si pe acolo), si plina de elan o tai catre Arcul de Triumf. Am asa o senzatie de bine cand fac treaba asta…De parca fac jogging 2-3 ore. Mi se pare un gest eroic. (de fapt e vorba de 100 de m, dar gestul este cel mai important…).

10 litri de transpiratie mai tarziu sunt de partea corespunzatoare a Arcului. Stupoare. Gardulete iar. Peste tot. Nu se circula catre sarldeogol. (ce? nu se scrie asa? da’ cum se scrie?). Este miting. Termenul imi aduce aminte de ante89, cand maica-mea se ducea la mitinguri, si era mereu nervoasa ca trebuie sa participe. Oameni cu sepcute si stegulete, jandarmi. Boxe imense, din care se aude ganguritul suav al Shakirei. Arata a picnic organizat prin amabilitatea jandarmeriei.

Oftez, si imi dau seama ca am in sfarsit ocazia sa merg pe jos mai mult, sa imi dovedesc ca pot. Ma apropii de sardeogol (ai mai zis o data ca nu se scrie asa, da’ lasa-ma sa-mi fac damblaua). Un politist trece pe scuter. Pare nervos. Unu’ de pe margine ii striga “hooo, ma ca te rupi!”. Ajung la biscuite. Ma strecor printre masini total bulversate si soferi si mai si, dar… incredibil… alt miting. ASOCIATIA PENSIONARILOR DIN ROMANIA. Sau ceva asemanator. Tot sepcute, dar astia au si fluiere. Si nu au Shakira. Si inainteaza scandand “ho-tii, ho-tii”. Incerc sa traversez palcul de sexagenari furiosi. Ii derutez pentru o secunda, dar isi revin repede.

Uraaa!!! am prins autobuzul de ultima usa si am ajuns la dorobanti. Cu ocazia asta, imi iau si de mancare de la Snack Attack, ca oricum e aproape pranz.

Marsaluiesc bucuroasa cu ditamai punga catre birou. Ideea e ca am gasit Prigat de kiwi!!! 🙂

bad dreams, jobbish, me and my friends, me feeling like shit

>cerc vicios…

>
…dimineata ma trezesc foarte greu pentru ca ma culc foarte tarziu. Fug la un taxi desi stiu ca nu mi-l permit, si ajung oricum nesimtit de tarziu la birou. Pe la a treia cafea imi revin,dar caldura ma moleseste la loc. Vine seara, panica apare inevitabil pentru ca n-am facut mare lucru. Prietenii trag de mine sa ies in oras. Iar trebuie sa dau explicatii… Urasc sa dau explicatii… Asa ca stau sa termin ce am defacut. Ceea ce oricum nu se intampla. Si beau o ultima cafea, ca sa fiu in stare sa termin treaba. Pe care pana la urma nu reusesc sa o termin. Ajung acasa tarziu, si nu pot sa dorm. Pentru ca am baut o ultima cafea.

Vine dimineata… ma trezesc foarte greu, pentru ca ma culc foarte tarziu.

divagand, jobbish

>Retractare

>…referitoare la planta care nu face flori… micuta este acuma plina de boboci.Ori a citit blogul si s-a simtit amenintata, ori si-a revizuit atitudinea din proprie initiativa, cert este ca acum stam altfel. Imi cer scuze pentru cele spuse in trecut, eram orbita de furie… Friends?