Category Archives: me and my friends

funny shit, jobbish, me and my friends, nostalgii

>Brake Fluid Level Low

>

…piu….piu…. Brake Fluid Level Low.. nici o problema, doar suntem cu Gonzales. A, suntem pe cheile Bicazului? A, ce faza, e plin de tiruri? Hai, mai, mare schema ca prima benzinarie e la 30 de km. Si ce daca baba aia ne-a blestemat la plecare? Era dusa cu pluta. Sau o muscase vaca nebuna dupa apa.

Stam 3 ore sa mancam, ca asta e ritmul chelnerilor de la Lacu Rosu. Ce o sa-i faci… doar unul dintre ei e Elvis si celalat ne-a adus sos din ala misto de ardei. (ca o paranteza… cum ar fi sa te agate Elvis intr-un club?).

Centuri, tot, stai, n-am luat d-aia, cozonacei d-aia unguresti. Da, e aproape 7 seara si Bucurestiul pare undeva in alta galaxie. Dar cum sa rezisti la stratul ala crocant de nuca?

Pe serpentine, Chuckie ne demonstreaza ca frana de mana nu are nici o valabilitate, si ca aia in filmele cu gangsteri chiar mor pe bune. E o salvare in spate… cred ca asistenta aia cu figura de psihopata stie ceva. Sigur a avut o discutie cu baba care ne-a blestemat la plecare.

Primul Petrom. Dulcele grai unguresc. Din fericire personajele rup si putin romana. Discutie lunga despre modelul de lichid de frana. Auzi : model de lichid de frana. Cu romburi, cu picatele, sa aibe si putin mov… telefoane interminabile la mecanici plictisiti care nu vor decat sa isi traiasca duminicile.

O ora mai tarziu plecam. Tot fara lichid de frana. Dupa un lung periplu de 100 de m gasim un LukOil. Chuckie nervos discuta la telefon in timp ce 2 caini fac sex in fata masinii. Vreau sa le fac o poza dar se rusineaza subit si inceteaza activitatea. Toti pasagerii sunt nervosi. E aproape 8… Si Bucurestiul e inabordabil de departe. Toti barbatii din zona analizeaza masina pe dedesubt… sa n-aibe doamne-iarta-ma vreo fisura… acuma chiar seamana totul cu un film horror. Fisura? Termenul asta chiar nu suna bine langa “lichid de frana”. Il lasam pe Chuckie sa se agite, oricum nu mai aude nimic, si nervii nostri sunt inutili. Analizam reclamele de pe benzinarie. Interesant. Chuckie iese. Ce are in mana? Ce e in recipientul magic? Sa fie oare lichid de frana? Quintesenta serii?

Plecam mult mai linistiti. Soarele apune. Mai e un pic pana la Miercurea Ciuc…

divagand, intelepciuni pinguinesti, me and my friends

>Sunt unele cuvinte…

>…care lovesc la propriu. Si nu ma refer la jigniri, injuraturi, lucruri insignifiante, de altfel. Vorbesc despre cuvinte in hainute frumoase, noi, colorate, cuvinte prietenoase, care iti infig cutitul in spate. Si il infig foarte adanc, pentru ca tu esti foarte relaxat, te uiti la mine cum iti zambesc si iti abandonezi complet vointa si sistemul imunitar. Si cand esti tu mai letargic, tocmai atunci un cuvintel zglobiu care abia a parasit buzele mele mai mult sau mai putin rujate (de la o zi la alta…), vine cu dara lui de parfum (miroase a bombonele Cip) si scoate ditamai cutitul de macelarie. Si nu mai poti sa mai faci nimic. Te trezesti pur si simplu cu lama de otel in suflet. Si nu vezi ce te-a lovit, pentru ca tocmai ti-am spus mai devreme ca genul asta de lovituri nu vin decat din spate.

Paralizat de durere, iti mentii zambetul tamp ca sa nu imi dau seama ca te doare. Incepi sa-ti dai seama ca mie imi apartinea cuvantul-macelar, dar mai speri inca intr-un accident. Imi vezi privirea senina si te gandesti ca sunt prea naiva si pura ca sa am vreun amestec cu crima de acum doua secunde. Si ma vrei afara din toata povestea.

Acum ramane o singura dilema: te-ai intrebat ale cui sunt amprentele de pe cutit? A, l-ai aruncat la ghena? Ghinion…

me and my friends, nostalgii

>Intrebare

>Ma intreba acum ceva timp o persoana de cand nu mi-a mai fost dor de cineva. Si n-am stiut ce sa ii spun. Dar am realizat ca imi e dor in fiecare seara… de mine. Parca am plecat undeva – al dracului de departe !!! – unde nu exista telefoane, internet, fax, posta si nici macar porumbei voiajori, si m-am lasat singura aici… Si ma chinuie dorul de mine in fiecare seara, in fiecare nenorocita de seara.
Nu inteleg de ce nu imi scriu, de ce nu imi dau un semn (pentru ca eu nu stiu de fapt ca acolo unde am plecat nu exista telefoane, internet, fax, posta si nici macar porumbei voiajori) , ma intreb daca m-am uitat… Oare o sa ma intorc vreodata? Sau astept o himera, o tampenie? De fapt am existat vreodata asa cum ma tin eu minte? Sau mintea mea m-a creat asa cum cred ca eram?

Asa ca da, raspunsul la intrebarea ta este : imi este un dor groaznic de mine, chiar in secunda asta.

me and my friends, nostalgii

>Unii se mai si casatoresc

>
Zdob si zdub, uite ca am ajuns si pe la Sinaia… Plin de shiny happy people, pentru ca spre mirarea tuturor n-a fost furtuna ca in restul tarii… E drept ca prima impresie despre cota 1400 a fost una.. destul de cetoasa ca sa zic asa, era ca pe Streets of Philadelphia, nu alta… Noroc ca a iesit soarele si n-a fost nevoie de nici o zgribuleala, ci doar de dor de ochelarii de soare uitati in hotel. Dupa ceva timp ne simteam in fata manastirii ca-n Puerto Rico…asta in timpul “sesiunii foto”, evident ca inaltele fete bisericesti nu pareau bronzate sau ceva…

Dupa inaltatoarea experienta bisericeasca, ne-am schimbat, parfumat, alea alea, si ne-am ingramadit pe scari spre mancarica. 🙂 Si spre alta sesiune foto, desigur. Intre atatea fustite, rochite, paiete, chestii trestii , mirele dedica probabil toate melodiile pe care le auzea “to all the girls I loved before”. Ca deh, odata ce ajungi la “Love of my life”, si faci Nunta a la Pheonix, cam gata.. s-a cam terminat…

Dupa ce ne-am simtit toti binecuvantati cu Blaze of Glory, de realizati in viata si fericiti (mai mult sau mai putin) ce suntem, ne-am pus pe alcoolizat, digerat si dansat de nebuni, ca asa e frumos…

Cei doi “personaji principali” sunt deja pe highway to hell, cu viteza maxima, dar ce mai conteaza cand esti thunderstrucked si mai ai si un Personal Jeasus langa, sa te tina in mana cand te dai de-a dura de nu mai stii de tine?

In concluzie, Vero, saru’mana pt artificii si mai ales pentru inghetata. Oana a vrut sa luam toata lada in camera, dar am reusit sa ne abtinem (cu greu).

jobbish, me and my friends, rasu'-plansu'

>Joaca de-a injuratura cool

>
Citeam ceva mai devreme blogu’ tinerei sperante, si mi-am dat seama ca si eu pacatuiesc, ca si ea, prin lipsa de injuraturi. E cool sa injuri. Capcana e ca trebuie sa folosesti numai injuraturi cool. E si mai uncool sa injuri cu injuraturi uncool decat sa nu injuri deloc… Imi este foarte rusine, dar, dragi tovarashi cool, acesta este motivul. Mi-e sa nu dau in extreme uncool, gafand cu cine stie ce injuraturi expirate de acu’ doi ani… Vai, ma inrosesc numai la gandu’ ca o dau in vreun “mancatzash” sau ceva… si ma fac de ras..E mai bine sa fac pe mironosita… E safe. Safe is cool.

Ma retrag cu umilinta,
Sfanta Filofteia.

bad dreams, jobbish, me and my friends, me feeling like shit

>cerc vicios…

>
…dimineata ma trezesc foarte greu pentru ca ma culc foarte tarziu. Fug la un taxi desi stiu ca nu mi-l permit, si ajung oricum nesimtit de tarziu la birou. Pe la a treia cafea imi revin,dar caldura ma moleseste la loc. Vine seara, panica apare inevitabil pentru ca n-am facut mare lucru. Prietenii trag de mine sa ies in oras. Iar trebuie sa dau explicatii… Urasc sa dau explicatii… Asa ca stau sa termin ce am defacut. Ceea ce oricum nu se intampla. Si beau o ultima cafea, ca sa fiu in stare sa termin treaba. Pe care pana la urma nu reusesc sa o termin. Ajung acasa tarziu, si nu pot sa dorm. Pentru ca am baut o ultima cafea.

Vine dimineata… ma trezesc foarte greu, pentru ca ma culc foarte tarziu.

bad dreams, funny shit, la strada, me and my friends, nostalgii

>3 prieteni si 1 imaginara

>
4 prieteni intra intr-un restaurant. 1 se duce la toaleta. Vine ospatarul. Cei 3 oameni vor piept de pui pentru ei si pentru prietena lor imaginara. “NU FRATE, nu va luati piept de pui, luati-va pulpe cu mamaliguta si mujdei. Ascultati-ma pe mine…”. Ospatarul are un aer complice…Vine prietena imaginara. Ospatarul poarta o discutie imaginara cu prietena imaginara, de unde se ajunge la concluzia ca problemele cu pieptul de pui erau imaginare, si ca puii din restaurant n-au suferit de cancer la san. Acum 2 vor piept de pui cu cartofi prajiti, si 2 vor pulpe de pui cu mamaliguta si mujdei. 1 vrea si o ciorba, si alta vrea apa. Plata. Ospatarul ranjeste si zice “a, vrei d-aia de la robinet..”. Si se intoarce cu sticla. Cu apa minerala, cu bule. Nici un comentariu.

Un cuplu se aseaza la masa cu cei 4 prieteni. El are o voce gajaita. 1 solicita cafea. Ospatarul zice: “vrei cafea? iti zic eu , vreti cu totii cafea! Ia uite, 1, 2, 3, 4 cafele la ibric!”. Si pleaca, inainte de a lasa loc la comentarii. Se pare ca a luat-o in calcul si pe prietena imaginara. Vine mancarea. Nici vorba de mamaliguta sau mujdei. Cartofi prajiti, si atat.Cea care vrusese ciorba, intreaba: “si ciorba?”. Picolita care il ajutase pe ospatarul nostru, zice “aaaaa, pai ciorba nu mai avem de 2-3 ore!!!!”. Doritoarea de ciorba se resemneaza. Si mananca usor din pulpa cu cartofi prajiti. Desi trebuia sa fie cu mamaliguta si mujdei.
Barbatul din cuplul care s-a asezat la masa celor 4 ia elan si incepe sa recite cu vocea gajaita: “EU SUNT MACHE! Eu sunt rasaritul, eu sunt apusul!!!”. Are aspect de bisnitar de 50 ani. Femeia seamana cu Sinead O’Connor. Si, aparent, unul din cei 4 “seamana cu Brus Springstin”. Asa crede barbatul cu voce gajaita.

Cafelele nu mai vin. Prietena care a vrut ciorba cere un ceai si nota. Vine ceaiul, vine si nota. In mod surprinzator, cele 4 cafele nu vin. Cei 4 platesc si pleaca, lasand la masa barbatul cu voce gajaita si femeia care seamana cu Sinead O’Connor.

Vine dimineata in Vama Veche. E timpul ca cei 3 prieteni sa se intoarca in club, impreuna cu prietena imaginara.