Category Archives: me and my friends

calatorii, having a hell of a good time, me and my friends, muzica

>Walk on, it’s a beautiful day

>Acum sa va povestesc despre U2. Cand eram si eu mai mica, nu intelegeam care e treaba cu U2. Mi se parea cumva fada si monotona. Nu stiu de ce, nu stiu cum… dar nu intelegeam deloc what’s the fuss. Era atunci “la moda” aia cu thrill me, omoara-ma, bate-ma – coloana sonora de la Batman. And it just wasn’t my type. At all.


Si intr-o zi m-au prins cu o piesa. Cu “Still haven’t found what I’m looking for”. Era pe o complilatie pe care am cumparat-o in original. Mai erau pe ea The Who, INXS si niste alti baieti… A urmat marele amor, cu “One”. Dupa aia cu “Where the streets have no name”. A urmat perioada “With or without you”. Dupa aia cu “Beautiful Day”. Si a existat si zona “Vertigo”.
Pe toate astea le-am vazut, simtit, auzit aseara live, in Barcelona. Pe astea si altele… Angel of Harlem, Pride, Magnificent, Ultraviolet, Walk On, In A Little While, City Of Blinding Lights. U2.

Cum a fost… nu stiu cum sa va explic. A fost asa cum ar fi trebuit sa fie.

Am gasit pe YouTube Beautiful Day de aseara. Inregistrata foarte bine, din zona VIP, care se afla practic in interiorul scenei. Si nu e nici macar a 10-a parte din ce a fost de fapt.

Stiti chestia cu “Trebuia sa fiti acolo”, I guess… Unii dintre voi o sa fiti. Mie imi place sa cred ca niciunul din spectacolele viitoare nu va putea fi la fel de…de…. ca asta, le grand opening pe Camp Nou.

Si apropo de felul in care nu intelegeam eu U2… Ei bine, acum cred ca U2 e una din formatiile pe care trebuie neaparat sa le vezi live cat esti in viata.

calatorii, me and my friends

>Pe ultima suta de metri

>
…it was all great. Abia incep sa ma obisnuiesc cu apartamentul asta care mi-a parut initial prea mic, cu aerul, cu oamenii…


Maine e concertul U2 + Snow Patrol.

Mai vreau. Se termina si simt ca abia incepea…

E un inceput foarte frumos pentru restul vietii mele.
As well… 🙂
calatorii, Foto, having a hell of a good time, me and my friends

>28 pe 8 in Vama Veche

>Culmea, oamenii de la stat s-au gandit sa dea zi libera tocmai de ziua mea. Nu ma intereseaza motivele religioase, dar coincidenta a fost fix pe sufletul meu.

Cu tot cu beton, cu toate pet-urile si carmolistii care dorm sau iti aterizeaza in cap, eu continuu sa merg in Vama. Nu fac parte din generatia de vamaioti “originali” – nici nu agreez nudismul si nici tocmai flower power nu sunt… port ochelari de soare, haine, nu tu hamsii… Ma tavalesc imbracata pe nisip doar ocazional. Nici cu cortul nu m-a convins inca nimeni sa merg la mare. Sunt unul dintre soriceii de asfalt pe care ii urasc “vamaiotii” de moda veche. 

Si tocma’ d-aia ramane inca locul meu preferat de destrabalare. Resping cu toata forta orice seamana a Mamaia, mi-e frica de cocalarismul din Costinesti, si nici pe la Corbu n-o sa ma vezi prea curand, nu sunt pe modelul nostalgic/ naufragiat. Nu deocamdata. Atata timp cat prind un weekend in Vama care sa nu semene totusi cu apocalipsa (vezi – ora de varf pe Magheru), e in regula. Cum a fost asta de acum, de ziua mea.




Urmeaza Barcelona si Bestfest.

Se anunta o vara geniala.
interactive, me and my friends

>V-am zis vreodata ca sunt maritata?

>
Ei bine… da. Sunt maritata. In gluma, dar asta nu schimba cu nimic realitatea. Asadar, astazi sotul meu a gasit de cuviinta sa ma santajeze. Adica m-a amenintat cu divortul daca nu scriu despre noua lui ocupatie. Asadar, oameni buni, nu – nu iau bani pentru chestii de genul asta (daca vreti totusi sa-mi dati, nu ma supar, ne auzim pt un iban), dar de data asta – o fac sub amenintarea cu despartirea. Amenintarea este una inutila, pentru ca mi-a ajuns pe la urechi ca dumnealui vrea sa se insoare for real. Adica sa-mi dea eject, cum sa zic. Dar – suflet sensibil cum ma aflu, ma voi supune si o sa va povestesc astazi despre revista She’s Got Nerve. Trebuie sa va mai zic ca n-am avut brief. Adica lucrez “la liber”, asta poate fi si bine, poate fi si rau. Pot sa va zic inca sigur-sigur ca nu scriu “la comanda”. Ce sa zic:

1) imi place titlul. Andrei, nush daca tu l-ai facut, dar e foarte bun.

2) look-ul mac-alike da bine

3) “este revista digitala gratuita ce se adreseaza femeilor independente, aflate in cautarea unui look trendy cotidian.” – ok, in cautarea look-ului trendy cotidian nu-mi place deloc cum suna. Grr. Nu stiu de ce. E o redundanta subinteleasa acolo careia nu-i gasesc originea, dar e ceva ce nu e ok.

4) e o revista digitala pentru femei la inceput, promite. Mie-mi place cum arata, si as recomanda-o. Ce sa mai zic.

Intrati si voi aici, ca sa vada domnul ca m-am straduit.(si ramane intre noi).

me and my friends, povestind bucurestiul

>Povestind Bucurestiul

>Ma tot tin de vreo doua zile sa povestesc ce si cum. Sa povestesc cum e cu povestind Bucurestiul. Sa ma bucur cum s-a bucurat bucuroaia de bucuria lui bucurel… Si nu stiu de unde sa o apuc, pentru ca e o experienta pe care daca n-ati trait-o imi va fi greu sa v-o reproduc. I-a iesit destul de bine lui sunkissed (celei careia eu i-am explicat la telefon, in parc, ca n-am regrete… si n-am mintit 🙂 ). V-ar mai putea povesti gabrijela-mea si Raluca , pe care le-am aruncat in labirint.

Am ajuns si eu in labirint, si spre marea mea uimire, m-am lasat dusa de val. Multumesc mult pentru taximetrist. E exact taximetristul din povestirile mele. Mie mi-a povestit printre altele ca a fost la parada anti-gay si cand i-am spus ca eu sunt de parere ca fiecare ar trebui sa fie asa cum simte, m-a intrebat daca sunt nonconformista. I-am zis ca nu, ca sunt toleranta. Si mi-a raspuns tot cu o intrebare “cum, domnisoara, nu sunteti beserecoasa?”. “Nu”. “Nu tineti posturi, alea?”. “Nu.”. Hehe…

Recunosc ca ma asteptam ca cei 3 golani sa nu poata intra bine in rol cu mine de fata, pentru ca statusem seara cu ei de vorba, chiar cand isi pregateau personajele. Si – recunosc – credeam ca nu vor reusi. Pareau niste copii buni 🙂 Nu mi-i imaginam in rolul de “baetasi”. Da’ le-a iesit. Si m-am bucurat! Ei faceau scandal si eu zambeam bucuroasa ca le iese 🙂 Au mirosit a bere, mi-au spus “pisi”, mi-au citit titluri obscene din tabloide, m-au luat de gat, mi-au pupat mana, a fost ce trebuie.

Am vazut apoi niste poze frumoase alb-negru cu niste femei din bucurestiul interbelic in portbagajul unui olcit abandonat, am dat cu subsemnatu’ pentru oazele din bucuresti… Era cat p-aci sa nu raspund la telefonul public din parc care suna pentru mine. Eram prea ocupata sa ma intreb ce cred taximetristii aia de la colt despre telefonul ala care tot suna, si ce urmeaza, si sa ma gandesc ca e o zi frumoasa, si sa vad cu coada ochiului toti “spionii” de pe traseu cu care ma intalneam din 2 in 2 metri plimbandu-se nonsalant de parca nici nu ma cunosc. Noroc cu Maria care a venit nervoasa la mine si mi-a spus “suna telefonul, mai bine raspundeti pana nu deranjati tot parcul”. Hehe…

Mi-am sustinut in continuare teoria cu lipsa regretelor si in fata donsoarei cu barca de hartie… Asa ca am scris o dorinta pe o barcuta, in lipsa unui regret. Sa va zic ce, sau nu se mai indeplineste?

Am trecut si eu pe la hippiotul nostalgic de 21 de ani, care nu stia despre ce sa fie nostalgic… si caruia i-am povestit din amintirile mele legate de anii 80…. am ajuns apoi cu celalalt la expozitie, si s-a terminat. Parca mai vroiam ceva…. dar s-a terminat, iar eu m-am bucurat ca am trecut prin experienta asta.

Am mancat apoi cu fetele care erau inca un pic ametite (ca si mine, de altfel), dupa joaca din labirint, si am plecat spre padure, la Iarmaroc Fest. Da’ asta deja e alta poveste 🙂

L.E.: si cum s-a vazut expo de catre cineva de la Sapte Seri 🙂

me and my friends, me feeling like shit, muzica, revolta

>Asa-i ca va e lene?

>Imi vine sa urechez oameni, dar e-n natura umana. Asa ca raman doar dezamagita. Si ideea ca in cazul in care mi s-ar intampla ceva rau oamenii care m-ar putea ajuta ar face la fel (adica le-ar fi lene sa o faca) ma sperie si ma intristeaza.

Concertul a fost tare misto. Kumm a sunat mai bine ca niciodata. M-am indragostit iremediabil de Go To Berlin. A fost o seara misto, dar din cei 30-40 de oameni pe care mizam, au venit 12. Dintre care vreo 4 pe care nici nu-i luasem in calcul. Ba nu, 5. (later edit – imi dau seama ca de fapt din cei 12-13 oameni care au venit dintre cei pe care ii cunosc, mizam doar pe 4 – vorbesc despre Luciana, Andrei, Lili si Bogdanel)Si chestia asta s-a aplicat procentual in cazul tuturor oamenilor care ar fi trebuit sa vina aseara. “A fost cutremur, a fost frig, au fost alte evenimente, ce are si asta cu noi, asta e, mor copii in Somalia in fiecare zi si cainii dorm singuri pe strazi, in frig, si o serie de alti copii sufera de boli grave la 2-3 anisori. Doar n-o sa ne apucam sa salvam acum universul. Si in definitiv… o cunosti pe fata asta?”. Nu, n-o cunosc, si nu, n-am cum sa salvez pe toata lumea. Nici macar pe mine nu pot sa ma salvez. Dar pot sa incerc macar sa fac cate un strop aici, un strop acolo… cat pot. La un moment-dat am obosit sa tot chem oameni doar ca sa aud scuze care nu sunt scuze de fapt, luand in calcul miza. Miza pe care n-o vede nimeni!!! Asta mi se pare partea cea mai trista, ca refuzul a fost inregistrat in capul “telespectatorilor” ca pe un refuz de a iesi la un concert. Un concert (culmea) cu trupe foarte tari, intr-un loc foarte misto – ca daca era vorba de un beci imputit cu manele, as fi inteles rezerva.

Asadar 3 trupe FOARTE misto, foarte bine cotate in momentul asta, plus un DJ care chiar stie sa puna muzica, au acceptat sa isi miste curu’ si sa performeze pe gratis. Unii au venit din alt oras. Sa cante ca oamenii, publicul sa dea niste bani pe care in mod normal ii primesc ei, care bani sa ajute pe cineva a carui viata depinde de treaba asta. Mai mult, nenea cu spatiul s-a angajat sa dea si banii din incasari. Adica – uite ca se poate. Si toata treaba asta, tot angrenajul, toate rotitele s-au blocat in LENE. Ptiu. Cu totii functionam pe principiul “ca o sa fie si mare diferenta daca nu vin eu”. Si se aplica la orice, la reciclare, la mizerie, la atitudini vizavi de altii, mereu, de 2000 de ori pe zi acelasi lucru.

Si da, sunt revoltata.

interactive, me and my friends

>Pentru Raluca

>Va povesteam acum ceva vreme despre asta. Uite, acum chiar se intampla. Eu va astept acolo, o sa fie un eveniment frumos, iar cauza e una nobila. Si ma supar rau rau rau daca nu veniti. 


Va astept la intrare, sa va numar. 

Si amenintarea no 2: PRELUATI AFISUL ASTA PE BLOGURI, CA DE NU, SCHIMBAM 2-3 VORBE SI N-OR SA FIE TOCMAI DULCI. 

Si stiti ca va iubesc, nu e asa? 😀
calatorii, charity gift, having a hell of a good time, me and my friends, you

>La padure

>L-ati vazut cumva pe Zdreanta, cel cu ochii de faianta? Nu? Dar pe pinguinul mofturos caruia ii place sa doarma mult si nu merge cu cortul l-ati vazut? Daca da, probabil ca stiti ca pinguinul mofturos este si destul de capiat, asadar daca dupa 2 nopti nedormite i se propune sa mearga la un party undeva afara din Bucuresti, noaptea, in padure, urmand sa doarma in masina (care la un moment-dat se transforma in cort) e posibil sa accepte. Asta in ciuda faptului ca e un pinguin mofturos si somnoros, cum ziceam mai devreme.

I am running out of batteries. Dormit doar de la 9 la 3 azi, dupa 3 zile (ieee), dupa 2 ore chinuite in cort cu sunete dubioase venind dinspre party – blairwitch project e nimic, trust me. Pinguinul mofturos si somnoros este acum un pinguin devastat si racit, dar totusi el s-a trezit din pat si a trecut pe la targ sa se vad cu Charity Gift-ul, tarat la cafepedia, bagat pe sub nas diverse bruschete si vegetale, tarat inapoi acasa cu oase rupte si ochi bulbucati de somn, terminat de scris la celebra telenovela, facut cartofi prajiti si apoi confesat pe blog cat se prajesc cartofii.

Si gata! Gata, nene. Somn. Intuneric. Pa.