De ceva timp port discuții interminabile cu diverse persoane pe acest subiect. Par acest animal bolând, rupt de realitate, dându-i înainte cu o teza absurdă doar pentru că eu nu o admir pe fata asta, nu o aplaud și nu îmi doresc să fiu/să mă simt reprezentată de ea, în România, State, Europa sau vreo formațiune insulară.

Inna este un produs de plastic pentru mase care se vine bine. E tare pe volume și pe imagine. Nu pe calitate, dar cui îi pasă când banul vine și vorba se duce? E un fel de Coca-Cola locală (să zicem acest American Cola de la Chemical Brothers care ar ajunge peste noapte vândut și cunoscut în multe țări de afară). M-aș bucura dacă asta s-ar întâmpla? Sincer, nu mi-ar păsa mai mult decât dacă dacă vecinul de deasupra și-ar lăsa părul lung. M-ar face asta să mă simt mândră că vin din același cadru geografic cu American Cola? Nope. Poate ar fi ceva să ajungă așa tare brânza de burduf din nu știu ce regiune ascunsă, dar legat de succesul American Cola n-as nutri nici cel mai mic sentiment. E absurd să-mi ceri mie, omului care înțelege asta, să am sentimente legate de volume de vânzări.

Așa și cu Inna. Ce vreți de la mine? Să zic că bravo, fată, ai muncit mult, te-ai ajuns, ești mișto etc? Să-mi dea o lacrimă de mândrie? Nu, sorry, Inna nu e un om, este un produs. Caracteristicile persoanei din spatele Inna sunt complet irelevante în discuție. Ce este ea, esența ei umană, este atât de micșorată și de căptușită pe toate părțile cu artificii de calcul că este exact ca și cum ea, persoana, nu ar mai exista. În locul creaturii din piele, oase și mușchi numită cum o cheamă pe ea (că nu o cheamă nici Irina, nici Florina și nici măcar Adina ca să fie alintată Inna; Inna este un nume de produs exact ca Skoda) ar fi putut fi multe alte fete însetate și motivate de succes și bani, non-afone (afonii absoluți sunt o minoritate, de fapt, așa că nu vă grăbiți cu aprecierea), cu o armată de PR și tehnologie în spate, care ar fi avut NOROCUL să răspundă la telefoane și să primească pachete de curieri în locul potrivit. Un produs bun? NU, tocmai aici e buba și ce mă doare pe mine și de ce urlu la lună ca un lup disperat. Calitatea a fost lăsată de izbeliște în calculul meschin al proiectării produsului pe care îl analizăm astăzi. Inna e doar un produs slab-mediocru în chiloți, vândut bine, cum sunt atâtea pe alte piețe. De cineva care cunoaște bine psihologia maselor. Bravo, ce să zic, speculați bine, v-ați prins la ce pune botul mistrețul contemporan de pe glob. Asta însă nu-mi trezește în niciun moment al zilei sentimente de mândrie. Ci mai degrabă de stat așa cu privirea ca curca-n lemne și gândindu-mă că de ce măh ăia care CHIAR ar putea fi produse bune nu vor fi niciodată promovați așa? Nu vorbesc de ciudățenii, nu vorbesc de snobisme. Vorbesc de oameni talentați, deosebiți de alții, care ar putea fi produse bune, vandabile. De ce nu-și asumă NIMENI sarcina educării publicului, refuzând să înțeleagă că profitul le-ar putea rămâne nealterat pe termen lung? Adele, până și Lady Gaga (care nu-i tocmai favorita mea) sunt asemenea produse, derivate dintr-o bază reală, de talent, nu din fum și oglinzi. Sunt produse de masă, vând big time și au personalitate. Sunt produse BUNE.

Că n-am nimic cu ea? Păi ce să am cu ea? E și ea o fată, cu un job. Știu, muncește atât de mult…E ambițioasă și trage tare la sală ca să alerge cu spor pe scenă și a înțeles că e mai bine să-i lase pe alții care se pricep să se ocupe de dinții și hainele ei. Ar fi puțin bizar să nu facă asta având în vedere de ce sume de bani discutăm. Sportivii de performanță fac mult mai mult de atât și cu toate astea nu scrie nimeni despre ei articole gâlgâitoare pe lângă pictoriale scumpe. Cu câteva excepții asezonate cu scandaluri de Libertatea, sportivii români se scaldă în anonimate sumbre, ce să mai vorbim de fan-cluburi și averi. Nu, din păcate n-am niciun sentiment legat de produsul ambalat sub numele de Inna – admirație, invidie, aprobare, mândrie. Nici negativ și nici pozitiv. Ba da, se pare că îmi pasă suficient de mult cât să scriu un articol pe blog despre asta. Da, discuțiile pe tema asta au fost suficient de stufoase cât să nască material de verzi și uscate. Mi-e ciudă pe mine că mi-am pierdut minute din viață pe marginea unui subiect legat de o poza naturelă a fetei, când știu foarte bine că asta nu-i decât o manevră banală de PR. Reușită, chapeau, până și pe mine m-a angrenat. Mai mult decât atât, mașinăria de PR este atât de manipulatoare încât a reușit să transforme evidența că Inna este o fată nu tocmai inteligentă, cu aere ridicole de vedetă de timpuriu, care bălmăjește înfiorător în limba engleză făcându-se de răs, într-o calitate – Inna este perfecționistă, știe când greșește și muncește continuu la îmbunătățirea personală, învățând din greșeli.

Dacă știu că fac parte dintr-o minoritate și că dorințele mele legate de sistemul de valori uman general sunt utopice? Sigur că știu! Înțeleg perfect că așa funcționează societatea și că eu nu-s pe aceeași frecvență de undă cu ea, cu societatea. N-ar fi prima și în mod sigur nici ultima oară. Înțeleg că eu sunt excepția și că, din această cauză, dreptul meu de vot se pierde în masele populare. Pricep asta, zău. Cu toate astea mintea și părerile-mi rămân. Și am dreptul să mi le modelez după bunul plac. Aici, în temnița îngustă de prejudecăți în care mă acuzați că mă aflu. Pentru că asta este gluma piaristică a anului – Inna este victima prejudecăților, nu a calității proaste intrinseci. Ăia puțini care nu se închină încă la monumentul din silicon n-o fac pentru că nu-s suficient de destupați și de toleranți.

Și uite, că tot ziceam, cine cred eu că ar fi un produs bun dacă s-ar investi în ea măcar un sfert din eforturile care se investesc în fundulețul sensibil al domnișoarei pe care nu știu nici acum cum o cheamă. De care-aș fi bucuroasă să aud că a reușit. Românca noastră, cum ar zice sentimentalii naționaliști de buzunar și de weekend.