>
Pentru mai multe detalii, plus metode mult mai elaborate, intrati pe site.
>… legate de post-ul despre Pink Martini. Aparent, am scris prea putin. Pai da, pentru ca mi se pare (ca si la Muse, desi genul nu are nici o legatura) ca este inutil sa incerci sa descrii ceva ce nu poate fi descris. Sa spunem ca timp de aproape 2 ore cat a tinut spectacolul m-am simtit … bine. Si cand spun “bine” ma refer la senzatia aia pe care o ai extrem de rar, ca totul e asa cum trebuie in viata, si ca te bucuri din tot sufletul ca esti acolo.
Ah, da, si un 10 pentru China Forbes. Daca as fi fost adolescenta probabil ca acum as fi intemeiat un fan club.
Pentru mai multe detalii, cel mai bine este sa mergeti aici si sa cititi.
Iata un rezumat pe care l-am gasit pe youtube, plus melodia care da titlul albumului pe care l-au promovat in turneul din care a facut parte concertul de la Bucuresti – “Hey Eugene”.
>Cautand una din melodiile mele preferate – Madrugada – Electric – am dat peste acest fragment de film. Filmul se numeste Barfuss (Descult), este nemtesc si este de vazut.
Downloadat, vazut, placut mult, recomandat.
Melodia exista pe blog deja, e pe acolo pe undeva, dar imi place atat mai mult incat uite-o inca o data. Na!
| 08. Electric.mp3 |
>Pe el il cheama Cornel (da, ca pe ala din reclama Ciucas, ca pe cerbul din banc etc). Pe ea o cheama Cornelia. Sunt casatoriti de vreo… hm… 30 de ani fix.
Se stiu din autobuz. In timpul liceului faceau naveta in sensuri opuse si se tot intalneau in rata. Se stiau, asadar, din vedere. Intre timp mama lui care era coafeza (arh. pentru hair-stylist) o cunoaste pe mama ei, invatatoare, la salonul la care lucra. Din vorba in vorba ajung la concluzia ca au copii numai buni de maritat/insurat, si ca ar fi cazul sa le faca cunostinta. Dar cum emanciparea incepuse inca de pe vremea lor, normal ca junii au refuzat sa se cunoasca. Motivele le cunoasteti, poate le-ati experimentat (eu una da :D). Cea mai mare tampenie – sa vina maica-ta cu o propunere d-asta… Asa… si cei doi nu s-au mai cunoscut.
Personajele noastre au intrat la facultate… el la electrotehnica, ea la farmacie. Amandoi la Bucuresti. Cand erau in anul 2 o chestie foarte nasoala s-a intamplat – si anume mama ei a murit. Cei doi inca nu se cunoscusera, dar incepusera sa se vada la cantina, in Regie. Ea – indoliata – era pentru toti baietii care o vedeau “Lady in black”.
La un moment-dat, prin procedee pe care le-am uitat, cei doi au reusit sa se cunoasca. Ea s-a despartit de baiatul cu care se vedea, si a ramas cu mai vechea cunostinta din rata. Baiatul a dus-o si acasa la un moment-dat, si nu mica a fost surpriza cand s-a aflat ca ea era de fapt fata cu care maica-sa tot incerca sa ii faca lipeala…
S-au casatorit… si m-au facut pe mine.
Sa va mai zic si ca sunt nascuti in zodii compatibile? 🙂
Ah, da, si am uitat sa va zic bancul: Un cerb cu niste coarne falnice se intaleste cu alt cerb foarte slab, atat de slab ca i se vad coastele. Si il intreaba:
– Ce faci Costele?
– Bine, Cornele…
Morala: cateodata parintii au dreptate 🙂
>Uite ce aflu de la Matei :
Care se baga? Duminica, La Scena – 12-18…
>
>
Asaaa… ajung acasa, ma schimb, ies in oras. Troleu – 61. Pe undeva pe la Leu – chiar in fata caminelor, aproape de statie, zaresc pe geam masina de alaturi – un Ford de teren. Negru, prafuit. Inauntru, o mana de barbat – mana dreapta – imbracata intr-o maneca a unui costum negru, butona un telefon negru in timp ce stanga controla volanul. Telefonul negru atasat desigur la un handsfree. Bai, si asa m-a luat o senzatie apasatoare si nu stiam ce e… si mi-am dat seama dupa vreo 20 de secunde. Mi-a fost groaza de ideea ca viata mea o sa semene vreodata cu cea a tipului din masina. Nu stiu cati ani avea, nu stiu daca era insurat, nu stiu daca era masina lui si nici macar daca era telefonul sau costumul lui, dar mi-a inspirat… nimic. Fad. Gol. Sunet metalic de obiect mic ce cade pe pamant de undeva de foarte sus.
….
…..
In statie la Universitate, asteptand autobuzul, sa ma intorc acasa. Topai de pe un picior pe altul din doua motive: frig si veselie. Sunt foarte vesela, simt ca sunt plina de energie, cumva am impresia ca viata mea abia incepe. Nu am nici un motiv sa simt asta, doar simt. Vine autobuzul, ajung la rondul de la Universitate – accident de masina. Doua masini facute praf. O femeie intinsa pe iarba, salvare. Ii vad doar cizmele femeii – sunt albe. In autobuz lumea spune ca e moarta. Doua femei comenteaza despre ea, ca a traversat neregulamentar, therefore e vina ei. O fata din spatele meu izbucneste: “Auzi, a traversat neregulamentar! Nu vedeti ca masinile sunt facute praf? Era pe locul mortului! Saraca… tampitelor… m-am saturat de bosoroagele astea… Doamne, saraca, era in masina si probabil a intrat altul in ei… cat de tampite sunt babele astea, n-ar mai termina odata”.
Trecem prin dreptul accidentului din nou, de data asta pe partea cealalta… Toata lumea tace… aud din cand in cand cate o soapta care aduce a “…moarta…”.
M-am cutremurat. S-a terminat pofta de viata. Inainte nu ma afectau asa accidentele… oamenii morti… am vazut un batran lovit de un camion in fata blocului… am vazut o femeie facuta praf pe autostrada… dar asta din seara asta m-a terminat, m-a lovit in plex. Imi venea sa plang. Maniaco-depresiva, cum ar spune un cunoscut.
….
2 statii mai jos, la Cismigiu, inca o scena. Autobuzul se apropie de statie… Un catel vine rapid trop-trop-trop dinspre parc. Aproape nu i se vad labutele de repede ce le schimba, desi nu fuge. Parca marsaluieste… Ajuns in dreptul statiei opreste brusc, in acelasi timp cu autobuzul. Usile se deschid, lume urca, lume coboara, si catelul ala cauta pe cineva inauntru. Am clipit, m-am frecat la ochi, am zis ca am halucinatii. Nu, domnule, nu! Catelul cerceta inauntru, cauta pe cineva. Nu e in autobuzul asta. NEXT!
…
….
Si acum, in miez de noapte, mai aflu una. O poveste urata. Pe care am mirosit-o oarecum, dar pe care am refuzat pana acum sa o analizez, pentru ca am crezut ca oamenii sunt mai buni decat ii stiu eu, si ca probabil numai eu dau peste tradari ca-n filme si crime pasionale…
*****
Intrebarile cu care am ramas in final sunt:
1) Alb… sau negru?
2) Treaba cu prietenia e un mit? Chiar ne f…m toti cu toti si toti intre noi? A ramas chestia asta cu prietenia doar un mit urban? Prietenii sunt ca sosetele – se rup si dupa aia ii arunci/ ii transformi in carpa de sters praful? Probabil sunt o idealista…
3) Pe cine Dumnezeu cauta catelul ala?!
>…directorul de creatie m-a trimis sa inregistrez un spot radio. De fapt o campanie de 4 spoturi radio. Cand am plecat de la birou, stiindu-ma mica si nevricoasa, mi-a spus: “vezi ca actorii or sa tinda sa dea repede, sa zica ca e ok, si sa fuga. Tu nu ii lasa sa faca cum vor ei, ii pui sa spuna de 100 de ori, pana cand crezi tu ca e asa cum ti-ai imaginat”.
E, pornind de la asta, divaghez si ajung la concluzia ca la facultatile de profil marketing in loc sa studieze… marketing… studentii petrec multe ore studiind “cum sa contracarezi orice ar face omul tau de creatie”. Si profesorul le preda indelung “aveti grija, dragii mei. Omul de creatie este o creatura alunecoasa. Mereu va vrea sa faca cum cum zice el. Nu se stie de ce, are impresia ca stie mai bine. Dar nu uitati: cea mai buna modalitate de a strivi iesirile acestea egoiste ale fapturilor din departamentele de creatie este MODIFICAREA. Nicaieri in lume nu s-a testat inca o modalitate mai eficienta de a-ti arata suprematia in fata agentiei. E cea mai buna cale de a demonstra ca ai situatia sub control.
Luati aminte, nu trebuie sa plecati urechea la ce spune limba vicleana a accountului.Acesta nu face decat sa spuna ce l-a invatat si-mai-vicleanul de la creatie. Poate pe moment vi se va parea ca ceea ce spune are sens. Dar niciodata, repet, niciodata nu cedati tentatiei de a-i lasa pe acesti oameni sa faca ce vor. Loviti-i cu modificari. Sinonime, antonime, re-formulari, orice, dar in cantitati mari.
In final, tin sa va atrag atentia ca o data ce le-ati permis acestor oameni de la creatie sa produca ceva ne-modificat, autoritatea dumneavoastra s-a sfarsit. Or sa traiasca cu senzatia ca efectiv sunt buni de ceva, ca stapanesc domeniul in care lucreaza, si din acel moment suveranitatea dumneavoastra, stimati colegi, a luat sfarsit”.
Revenind la inceputul articolului, diferenta intre spotul radio interpretat de un actor si modificarile de la client este ca spoturile radio erau scrise de mine 😀